530 matches
-
toată pleava modernă Îmi face silă. Academicienii voștri, oroare, liberaliștii voștri, oroare, virtutea, oroare, viciul, oroare, stilul curgător, oroare, progresul, oroare”1. În același an poate fi văzut, iarna, rătăcind bolnav pe străzile Bruxelles-ului, cu capul Înfășurat Într-un turban muiat În terebentină. Ultima imagine, un portret mortuar semnat la 3 septembrie 1867, la doar trei zile după stingerea poetului, de către unul din prieteni, Alfred d’Aunay, ni-l restituie În toată tragica sa unicitate: „Când s-a ridicat vălul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
încăpere a diwan-ului unde întocmeam epistolele prințului, ci pentru a prezenta, laolaltă cu vreo câțiva dintre oamenii de vază din familie, urările pentru Râs-es-Sana. Curtea sultanului, majlis, care se întrunea cu acel prilej în sala Ambasadorilor, mișuna de cadii purtând turbane, de demnitari cu tichii înalte din pâslă, verzi sau roșii, de neguțători bogați cu părul vopsit cu hena și despărțit în două, la fel ca și al meu, de o cărare cu grijă desenată. După ce se înclinaseră în fața lui Boabdil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să se lege de obiecte învăluite în mister. Dumnezeu, care m-a zidit nevolnic, îmi va reproșa El oare într-o zi această nevolnicie? ANUL LUI ASTAGHFIRULLAH 896 de la hegira (14 noiembrie 1490 3 noiembrie 1491) Șeicul Astaghfirullah avea un turban mare, umeri înguști și vocea dogită a predicatorilor din Moscheea cea Mare, iar în anul acela, barba lui aspră și roșcată căpătă o nuanță cenușie, care conferea chipului său colțuros acea aparență de nesățioasă mânie pe care avea s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de urgență predarea orașului, căci diriguitorii pierduseră deja prea multă vreme, nepăsători cum erau la suferințele celor umili. A venit apoi rândul lui Astaghfirullah, care încă de la început se fâțâia pe locul lui. Se ridică, își duse mașinal mâinile la turban spre a și-l potrivi mai bine și își îndreptă privirea spre plafonul împodobit cu arabescuri. „Vizirul al-Mulih este un om renumit pentru inteligența și îndemânarea sa, iar atunci când dorește să le vâre în cap o idee ascultătorilor săi, izbutește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pus palma peste gura mea ca să mă facă să tac, deși stăteam tăcut, ca și sora mea de altfel, absorbiți și unul și celălalt de ciudata scenă care se desfășura în fața noastră. Din înfățișarea sultanului, eu n-am văzut decât turbanul cu care își încinsese capul și care-i acoperea fruntea până la sprâncene. Calul lui mi s-a părut lipsit de strălucire în comparație cu cei doi cai regali de paradă care, venind din partea opusă, înaintau acum la pas, acoperiți cu aur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
jos, fără urmă de bucurie, desigur, dar și fără mare tristețe, ochii mei uscați și nepăsători plimbându-se curioși pe deasupra celor prezenți. De la Boabdil, devenit obez, la șeic, pe care anii și exilul îl făcuseră să arate scheletic și colțuros. Turbanul lui părea mai mare ca oricând. Era de-a dreptul imens. De fiecare dată când tăcea, se înălțau urletele dizgrațioase ale bocitoarelor cu chipul mânjit cu funingine, cu părul zbârlit, cu obrajii zgâriați până la sânge, în vreme ce într-un ungher din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
compania femeilor. Aș putea să mă moleșesc, bărbăția mea ar putea avea de suferit. Veniră să-mi explice acest lucru unul după altul și mă însoțiră amândoi, solemn, într-o dimineață, la moscheea din cartier. Învățătorul, un tânăr șeic purtând turban și având o barbă aproape blondă, mă puse să recit Fatiha, prima surată din Carte. Am făcut-o fără să dau greș, fără urmă de șovăială. Se arătă mulțumit: — Rostirea lui e bună, memoria e precisă; nu va fi nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
versați în cunoașterea Legii. Unii veneau de departe spre a face cunoscute roadele cercetărilor și cugetărilor lor. Îmi amintesc astfel că am văzut venind într-o zi pe muftiul din Oran, un bărbat de vreo patruzeci de ani cu un turban abia mai puțin impunător decât cel al lui Astaghfirullah, dar pe care-l purta cu o anume bonomie. Cu mai multă politețe decât de obicei, unchiul meu l-a întâmpinat la capătul străzii și, în tot cursul reuniunii, cei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bătrân care n-avea nimic în comun, nici de departe nici de aproape, cu căsătoria surorii mele. Și care, totuși, era singurul care o mai putea împiedica. Astaghfirullah. Ne-a deschis chiar el. Nu-l mai văzusem până atunci fără turban. Parcă era gol și de două ori mai firav. Nu ieșise toată ziua din casă, căci de două vineri îl durea într-o parte. Avea șaptezeci și nouă de ani, ne-a spus el, și socotea că trăise de ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Am impresia că ești tare mulțumit și nu văd deloc de ce. — Poate că Astaghfirullah nu mă cunoștea, dar eu îl cunosc de mult. Și am încredere în caracterul lui execrabil. A doua zi, șeicul părea vindecat. Oamenii i-au văzut turbanul circulând febril prin bazare, agitându-se pe sub porți, după care se pierdu într-un hammam. În vinerea următoare, la ceasul când îmbulzeala era cea mai mare, a luat cuvântul în moscheea sa obișnuită, cea mai frecventată de emigranții andaluzi. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sau la poezie, uneori chiar la filosofie sau la astrologie, în ciuda interzicerii categorice a acestor materii de către suveran. Aveam norocul să avem ca magiștri niște oameni versați în toate domeniile cunoașterii. Pentru a se deosebi de gloată, unii își înfășurau turbanul în jurul unor calote înalte și ascuțite, asemănătoare acelora pe care aveam să le văd purtate de medici, în cursul șederii mele la Roma. Noi, învățăceii, aveam o simplă tichie. În pofida științei și veșmântului lor, profesorii noștri erau mai toți oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
multe rânduri, în cuvântările lui. Dumnezeu să-l îndrume pe calea adevărului! am adăugat eu prudent, ca să nu las impresia că aș împărtăși cumva părerile Șchiopului. Sultanul păru că stă să cugete, șovăind. Apoi, fără să zică nimic, își potrivi turbanul și se îndreptă în jilț. — Aș vrea să mergi să-l vezi pe Ahmed. Am plecat capul în semn că ascult ce are de spus. A continuat: — Ai să încerci să-l potolești, să-l aduci la simțăminte mai firești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Pentru Dumnezeu, Hassan, tu nu pari să înțelegi ce se peterece! Tot Maghrebul se clatină. Vor dispărea dinastii, vor fi devastate provincii, orașe vor fi rase de pe suprafața pământului. Uită-te atent la mine, privește-mă, atinge-mi brațele, barba, turbanul, pentru că mâine n-ai să mai poți să-ți așezi privirea asupra mea și nici n-ai să mai poți să-mi atingi chipul cu degetele tale. În provincia asta, eu sunt cel care taie capete și numele meu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
căuș spre a le primi. Cât ai clipi, cerșetoarea îl apucă pe Zeruali de încheietura mâinii și-l trase cu putere. Acesta căzu de pe cal, doar piciorul drept rămânând agățat în scara șeii; trupul i se răsturnă, măturând pământul cu turbanul, în veme ce vârful unui jungher se ațintea spre gâtul lui. — Spune-le oamenilor tăi să nu se clintească! urlă pretinsa cerșetoare cu glas bărbătesc. Zeruali făcu întocmai. — Poruncește-le să se îndepărteze până în satul vecin! Câteva minute mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pus conștiincios deoparte pentru când aveam s-o iau iarăși din loc, și am îmbrăcat o tunică strâmtă cu dungi verzi, cusută pe piept și evazată până la poale. Am încălțat sandale după moda veche. Pe cap mi-am înfășurat un turban mare din voal indian. Astfel înveșmântat, am pus să mi se aducă un măgar pe spatele căruia m-am așezat ca pe tron, în mijlocul străzii, înconjurat de o sumedenie de vecini, ca să mă duc să urmăresc festivitățile. Simțeam că orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
purtători de făclii. În mijlocul trupei se târa un individ cu bustul gol, cu mâinile întinse în față, legate cu o funie de care trăgea un om călare. Cineva citea o proclamație care spunea că omul, un servitor acuzat că fura turbane din suk în timpul nopții, era condamnat să fie spintecat pe la mijloc. Supliciul ăsta, știam, era în general rezervat ucigașilor, însă în zilele precedente fuseseră înregistrate o serie de furturi, iar comercianții pretindeau o pedeapsă exemplară. Nefericitul nu striga, mulțumindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fost mărețe, cu atât mai remarcate cu cât se desfășurau potrivit obiceiurilor otomane, prea puțin cunoscute pe atunci la Cairo: caii lui Aladin mergeau în față, cu coada tăiată și cu șaua întoarsă; pe targa funebră, deasupra corpului, erau puse turbanul și arcurile care fuseseră sfărâmate. Două luni mai târziu, stăpânul de la Cairo relua totuși în posesie palatul lui Aladin, decizie pe care populația o judecase aspru. Văduvei otomanului îi erau date o locuință modestă și o rentă atât de neînsemnată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Jijil, o pornisem iar la drum. Obosit să mai rătăcesc și frustrat de experiența mea cairotă, prea abrupt întreruptă, trăgeam nădejde să arunc ancora la Tunis, măcar pentru câțiva ani. Mă îmbrăcasem din capul locului după moda țării, purtând un turban acoperit de un văl, hrănindu-mă cu bazin, iar uneori chiar cu bessis, ajungând chiar să înghit un dăunător preparat numit el-haschisch, amestec de drog și zahăr, care dă beție, veselie și poftă de mâncare. Este și un afrodisiac de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din bazar, sunt văzuți mai cu seamă armeni, greci, italieni și evrei, aceștia din urmă veniți uneori din Andaluzia după căderea Granadei. Nu sunt mai puțin de patruzeci de mii și cu toții recunosc și aduc laude echității sultanului. În suk-uri, turbanele turcilor și tichiile creștinilor și ale evreilor se învecinează fără ură și fără resentimente. Cu câteva excepții, străzile orașului sunt înguste și noroioase, astfel că oamenii de calitate nu pot circula decât purtați în spate de alții. Mii de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din cap, schimbând uneori câte un cuvânt scurt cu apropiații săi. Nu purta barbă, ci doar o mustață răsfirată de care trăgea întruna; tenul lui mi s-a părut pământiu, ochii prea mari pentru restul feței și ușor oblici. Pe turban, care era mic și înfășurat strâns, se afla un rubin încrustat într-o floare din aur. La urechea dreaptă atârna o perlă în formă de pară. Odată recitat poemul, m-am aplecat deasupra mâinii auguste, pe care am sărutat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
alaiul sultanului. Circazienii erau primele victime. Mameluci sau urmași ai acestora, erau necontenit urmăriți. Când un înalt dregător al fostului regim era prins, era cocoțat pe un măgar, cu fața întoarsă spre coada animalului, i se punea pe cap un turban albastru, iar în jurul gâtului îi erau legați clopoței. Astfel împopoțonat, era plimbat pe străzi, după care i se tăia capul. Capul era apoi înfipt într-o prăjină, iar trupul era dat la câini. În fiecare tabără a oastei otomane, sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
prăjini erau înfipte în pământ, unele lângă altele, macabre păduri prin care lui Selim îi plăcea să se preumble. Bineînțeles, circazienii, care se lăsaseră o clipă duși de nas de făgăduielile otomane, se descotorosiră curând de bonetele tradiționale, fesuri sau turbane ușoare, arborând turbane mari pentru a se topi mai lesne în gloată. Drept urmare, soldații otomani începură să-i înhațe pe toți trecătorii fără osebire, acuzându-i că sunt circazieni deghizați și pretinzându-le să plătească o răscumpărare spre a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în pământ, unele lângă altele, macabre păduri prin care lui Selim îi plăcea să se preumble. Bineînțeles, circazienii, care se lăsaseră o clipă duși de nas de făgăduielile otomane, se descotorosiră curând de bonetele tradiționale, fesuri sau turbane ușoare, arborând turbane mari pentru a se topi mai lesne în gloată. Drept urmare, soldații otomani începură să-i înhațe pe toți trecătorii fără osebire, acuzându-i că sunt circazieni deghizați și pretinzându-le să plătească o răscumpărare spre a fi lăsați să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
băgat de seamă cât ne-am schimbat de la sosirea noastră în această țară? La Fès, n-aș fi vorbit astfel despre soțiile mele, nici măcar cu prietenul meu cel mai apropiat. Dacă aș fi făcut-o, ar fi roșit până în creștetul turbanului. Abbad mi-a dat dreptate râzând. Mă foloseam eu însumi de o mie și una de formule de scuze pentru a-mi întreba vecinul ce mai face soția sa, iar acesta, înainte de a-mi răspunde, se asigura mai întâi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
am început să mă uit la scrisoarea de la Abbad ca la o relicvă și să repet ca pe o formulă incantatorie cuvintele referitoare la cucerirea Rhodosului. Într-o noapte, am avut un vis. L-am văzut pe Soliman având, sub turban, un chip de copil, cel al lui Bayazid. Cobora iute de pe un munte spre a veni să mă scoată din temniță, dar, înainte să fi putut ajunge la mine, eram deja treaz, tot în celulă, neînstare să mai adorm pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]