554 matches
-
miticul Ierusalim. Și în Libanon văzut-am rătăcite căprioare Și pe lanuri secerate am văzut mândre fecioare, Purtând pe-umerele albe auritul snop de grâu; Alte vrând să treacă apa cu picioarele lor goale Ridicară rușinoase și zâmbind albele poale, Turburând cu pulpe netezi fața limpedelui râu. Am văzut regii Iudeei în biserica măreață, Unde marmura în arcuri se ridică îndrăzneață Și columnele înnalte cătră cer pare c-arat; Văzui pe David în lacrimi rupând haina lui bogată, Sdrobind arfa-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de aur, cu coroane pe-a lor frunte Și înfrînți de umilire, cu priviri stinse și crunte, Regii țărilor învinse gem cu greu trăgând în jug. Roma arde și furtuna chiuind în ea se scaldă Și frămîntă-n valuri roșii marea turbure și caldă Și aruncă-n loc de spume nori de fum, scântei și vânt; Și în nunta ei grozavă turnuri negre ea aprinde Și făcliile-uriașe cătră stele le întinde... Evul arde - Roma este oceanicu-i mormânt. Norii sunt o spuză-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
134} Peste pod cu mii de coifuri trece-a Romei grea mărire. Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire, Scuturi ard, carăle treer și vuiesc asurzitor; Iar Saturn cu fruntea ninsă stând pe steaua-i alburie Și-aruncînd ochii lui turburi peste-a vremi-mpărăție Aiurîd întreabă lumea: - Și aceia-s muritori? Colo unde stau Carpații cu de stânci înnalte coaste, Unde paltinii pe dealuri se înșir ca mândră oaste, Munții țeapăna lor frunte o suiau n-albastre bolți; Stau tăcuți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ei viață. Doarme-n valurile-i sfinte și-n ruinele-i de ghiață, Însoțită de-ani o mie cu bătrânul rege Nord, Ce, superb în haina-i albă, barba-n vânturi, fruntea ninsă, Rece suflă, -n nori aruncă, vocea-i turbure și plânsă, Îmbătat de mândre stele și cântat de-al mării-acord. Reci și triști petreceau soții; iarna-n zilele-i eterne Văl de-argint peste pustiuri ca lințoliu îl așterne. Vânturi reci îs respirarea undelor ce-au amorțit; Arfa lui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de raze lungi, senine, Umerii, dealuri de neauă se înnalță-n infinit. {EminescuOpIV 143} Iară fruntea lui uscată stă prin viscole rebele, Surpând nourii cei aspri și amestecați cu stele - Jos e-nmormîntat de mare, sus e-ncununat de cer; Atunci luciul mării turburi se aplană, se-nsenină Și din fundul ei sălbatec auzi cântec, vezi lumină - Visul unei nopți de vară s-a amestecat în ger. Și în fundul mării aspre, de safir mândre palate Ridic bolțile lor splendizi, ș-a lor hale luminate, Stele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
om nemărginire. 1170Cît geniu, câtă putere - într-o mână de pământ. Într-un cran uscat și palid ce-l acoperi cu o mână, Evi întregi de cugetare trăiesc pacinic împreună, Univers, râuri de stele - fluvii cu masse de sori; Viața turbure și mare a popoarelor trecute, 1175A veciei văi deschise-s cu-adîncimi necunoscute, Vezi icoana unui secol lângă chipul unei flori! {EminescuOpIV 147} Tu, ce în câmpii de caos semeni stele - sfânt și mare, Din ruinele gîndiri-mi o, răsari, clar ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se coboară În umbra-ntunecoasă a codrilor de fag, Pe muntele gigantic ce fruntea și-o strecoară Prin nori până la soare - trăiește-un bătrân mag. Când încă eram tânăr el tot bătrân era: Al vremilor curs vecinic nu-l poate turbura. În fruntea lui e strânsă un ev de-nțelepciune, Viața lumii toate în minte-i a-ncăput. Trecutul... viitorul, el poate-a ți le spune; Bătrînu-i ca și vremea cea fără de-nceput Și soarele din ceruri la glasu-i se supune, Al
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cine prescrie legea la orice înger blând Ca-n viața-i să coboare odată pe pămînt? Și murii netezi, roșii, de marmură curată Lumina lunii blânde în sală o resfrîng. Și aeru-mprejuru-i, lumina-i colorată, Căci razele se-mbină, se turbură, se frâng, Și-n dulcea atmosferă uimită, purpurată S-aud glasuri ușoare ca arfe care plâng. Dar nu-i sunet aievea... ci-a gândurilor sale Glas tremurat și dulce îi răspundea cu jale: Când Dumnezeu crează de geniuri o ceată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un vis argenteu plutește blonda lună Prin marea-albastră-n ceruri, prin somnoroșii nori, Când noaptea-i o regină lunatecă și brună, Când valuri lovesc țărmii cu spumele răcori, "Eu de pe stâlpul negru iau arfa de aramă, Arfa a cărei sunet e turbur, tremurat, Arfa care din pietre durerile le chiamă, Din stâncile stârpite, din valu-nfuriat... "Și cânt... Din valuri iese câte o rază frântă Și pietrele din țărmuri îmi par a suspina. Din nori străbate-o rază molatecă și blândă, O rază
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
părți Necunoscute-a lumii gândirea lui pribeagă Străbate cu-aripi mândre nemărginirea-ntreagă. În van pune pe suflet greoile cătușe De gânduri uriașe, de-nalte rugăciuni. În van în a lui urmă a-nchis a lumei ușă La visele ei turburi, cu mari deșertăciuni; Pe focul cugetărei a presurat cenușă, Ci sub cenuș-ard încă consumători cărbuni. Atunci visul mărirei s-a șterge-n a lui gând Când peste spuza sură se va turna pământ. Atunci claustrul îl fuge - și-n țărmuri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Acolo unde ești! Curând, curând și eu Îmi pare c-oiu pleca Pe dulce urma ta Iubit copilul meu! {EminescuOpIV 275} IAR FAȚA TA E STRĂVEZIE Iar fața ta e străvezie Ca suprafața albei ceri Și numai ochii mari sunt turburi De umbra negrelor dureri. Tu, chip chinuitor de dulce, Tu, ideal în ochii mei, Tu, ce femee între flori ești Ș-o dulce floare-ntre femei. De-ai rămânea pe veci frumoasă, Precum te simt, precum te văz, Ca-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
urechi; Glasuri rătăcite trec prin geamuri sparte Și prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de în; Vînătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge. La ce oare dânsa s-a născut pe lume, O
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de în; Vînătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge. La ce oare dânsa s-a născut pe lume, O sărmană frunză pe oceanu-n spume, O sărmană umbră, orfană și slabă, De care-n mulțime nimenea nu-ntreabă? Din zori până-n noaptea neagră și târzie O
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mâna regală. Din tron pe jumătate cu furie se scoală... Nebunu-nnalță dreapta, se uită lung la el - Cu mâna pe pumnaru-i încremeni Brigbel. Și ca să înțeleagă nainte-i ce se-ntîmplă Nebunu-și trece mâna la ochi, apoi la tâmplă, Se uită turbur, pare că și-ar aduce aminte De-o veche povestire, cu jalnice cuvinte. Cu glasul lui ce sună adânc, ca de aramă El noaptea cea eternă din evii-i o rechiamă, Arată cum din neguri cu umeri ca de munte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
infinit, Iar fruntea lui uscată pin viscole rebele Sparge nourii aspri amestecați cu stele. Reci și triști petrec soții, căci iarna-n vremi eterne Văl de argint de ghiață câmpiilor așterne Și din ruini de ghiață reci vânture respir, Ce turbur marea tristă prin lungul ei delir Ș-amestec cu-a lor cântec ghețos și amorțit Cântecul mărei dulce senin și liniștit. Dar noaptea.,. când sosește a mieze-nopții oră, Când cerul bun ca norul de raze se coloră, Când peste Nord
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și-aruncă raze albe în marea de amar, Atunci marea ce cântă prin stâncile sdrobite Și vântul care geme prin iernile cernite Tac toate... și descîntul al meze-nopții rece Senin prin iarnă sboară, sublim prin aer trece Și luciul marei turburi s-aplană, se-nsenină. În fundul ei sălbatec e cântec și lumină - Ard stele-n facle de-aur - palate de saphir Lucinde se răsfață și-n fundu-i se resfir, Prin care trec în cântec genii cu părul blond, Ce cânt reverii mândre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
odat orice femee Mie-un înger se părea, Pe-ori și care-aș fi iubit-o, Ce primea iubirea mea. Dar, vai! cine-o să se uite La copilul cel ciudat Cu-a lui plete lungi sburlite Și cu ochiul turburat? Aveam spirit - dat prea fine Păreau glumele-mi la proști. Cei bătrâni credeau că anii Le dă drept să nu m-asculte. Astăzi, voi femei, iubire Mi-oferiți - azi n-o voiu eu. Azi bătrâni cer aprobarea-mi, Vor s-asculte-sfatul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cât când o dulce gură Îți șoptește vorba tristă Că-n sfârșit și ea se-ndură. 64. CATRENE (cca 1876) Când te pierzi în valul vieții Trist la țărm doar eu rămîn: Brațe fără de nădejde, - Navă fără de stăpân. Cum se turbură izvorul Când din el drumețul bea, Astfel mă-nfioară dorul Când răsari în calea mea. Tu ești aerul, eu harpa, Care tremură în vânt, Tu te miști, eu mă cutremur Cu tot sufletul în cânt. Eu sunt trubadurul. Lira Este sufletul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îndoiala, pierderea și regăsirea lui Dumnezeu, setea de certitudine, zbaterea între carne și spirit. Oliveira Salazar a avut o adolescență ponderată, așa cum avusese ponderată copilăria și cum va avea o tinerețe ponderată. Nici o îndoială nu era prea tare pentru ca să-i turbure credința. Nici o criză nu dura prea mult ca să-i zădărnicească echilibrul. Iubea cartea, pentru că știa că atât inteligența cât și geniul sunt daruri ale lui Dumnezeu. Nu și-a însușit niciodată duritatea și intransigența ascetului care se trezește urând frumusețea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
din partea lui Gomes da Costa, datat "Cartierul general din Sacavem, 17 iunie 1926, prin care i se cere plecarea din Guvern. Motivul era că "refuzase sistematic să accepte toate încercările de conciliere, pentru bunul mers al Guvernului" și se "lăsase turburat și manevrat de influențe ostile mișcării revoluționare pe care le efectuase armata". Gomes da Costa înconjoară în același timp Lisabona cu trupe, ca să evite o rezistență armată. În ultimatumul adresat din Sacavem îl acuză pe Cabeçadas și de "discordia care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
le efectuase armata". Gomes da Costa înconjoară în același timp Lisabona cu trupe, ca să evite o rezistență armată. În ultimatumul adresat din Sacavem îl acuză pe Cabeçadas și de "discordia care a și început să fermenteze în sânul armatei portugheze turburând comanda mea printr-o acțiune imprudentă și nesăbuita, care pregătea zădărnicirea marei mișcări național-revoluționare din 28 mai". Cabeçadas convoacă Guvernul înainte de a răspunde ultimatumului lui Gomes da Costa. Prietenii lui politici îl îndeamnă să reziste, armând la nevoie chiar pe
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
dar toți vedem că opera se desăvârșește în lacrimi, în sacrificii, în suferințe de tot felul dar mai ales morale. Timpurile liniștite ale vieții ușoare, ale ideilor pe care nimeni nu le contesta, ale ordinii pe care nimeni nu o turbura, ale afacerilor curente, ale muncii asigurate și până și ale odihnei asigurate - timpurile acestea s-au dus..." Admirabilă pagină de filosofie a istoriei și de etică virilă. Niciodată Salazar n-a vorbit cu mai multă însuflețire ca în această cuvântare
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Pietrarul numai c-o slugă. Cine trece lunca mare? - Iancu Pietraru călare Cu trei rânduri de pistoale, Cu carabina-n spinare, Cu cealmaua denspre soare, De nime frică nu are. 227 {EminescuOpVI 228} 206 - Oltule, râu blăstemat, Ce vii mare turburat Și cu sânge - amestecat? Or la coadă te-a ploat, Or v-un mal ți s-a surpat, Or pe mândra mi-a - ngropat. - Nici la coadă n-a ploat, Nici un mal nu'mi s-a surpat. Dar ți-e
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
din grai îmi grăia: - Bucuros că ți-aș cânta Dar mi-i portul femeiesc Și mi-i glasul voinicesc. Când oi prinde a cânta Munții s-or cutremura, Fagii mari s-or legăna, Pietrele s-or despica, Apele s-or turbura, Fântâna din Peșterea... 275 {EminescuOpVI 276} Potera ne-a auzi, Înainte ne-a eși, Că-i o matcă de voinici Peste patruzeci și cinci, Și-i o matcă haiducească Peste patruzeci și șase Și pre mine m-or lua Și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
teme, mândra mea, Pînă-i fi pe mâna mea, C-oi fi eu de te-oi ține - Cântă, mândră, cântecul Că mi-i drag ca sufletul. Mîndra-ncepe a cânta, Munții se cutremura, Fagii mari se legăna, Pietrele se despica, Apele se turbura, Fântâna din Peșterea. Și potera i-auzia Înainte li eșia Și din grai așa grăia: - Alei, Viță Cătănuță, Ce ai cotat pe - aice De ne --ncurci tu florile, N-au hodină oștile. Ia dă-ți tu Viță vama! Viță din grai
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]