5,770 matches
-
poeți. Nu este vorba, din păcate, de o capacitate de a vedea frumusețea acolo unde alții nu o văd, ci de o înfrumusețare exterioară a existenței anodine, care te face să te gândești la obiceiul fardării morților: „Silvia ieși în uliță cu albia doldora cu rufe subsuoară, cu scăunelul pentru lăut deasupra și își desfătă câteva clipe sufletul cu splendorile zilei ce purta veșmânt de azur, împodobit cu frunze de smarald și petale de mătase, ale căror culori, fie alb, roz
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
scâncet slab, abia auzit, făcu să-și îndrepte privirile către leagăn, spre mezinul ei scump și drag. Se apropie de el și îi luă mânuțele fine și catifelate ca petalele florilor, între mâinile ei aspre și bătătorite.“ „Silvia ieși în uliță cu albia doldora cu rufe subsuoară, cu scăunelul pentru lăut deasupra și își desfătă câteva clipe sufletul cu splendorile zilei ce purta veșmânt de azur, împodobit cu frunze de smarald și petale de mătase, ale căror culori, fie alb, roz
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
tolănită/ pe proaspăta brazdă a timpului...“ „Zăpada se va repezi spre aer / unde nu va fi aplaudată, / doar reumele și nasul roșu / dacă ar interveni...“ „Secera din cer își pierde vremea / râzând ca o nebună și aruncând cu ger.“ „Lângă uliță gângure nepătrunsul / câștigând cu rușine câte un petic.“ „Piatra-și trase glugă albă peste creștet - / moment solemn de închinare.“ Și așa mai departe. Marii poeți - Nichita Stănescu, de exemplu - recurg la personificare parodiind procedeul sau modernizându-l. Autorul volumului Viespele
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
acela. Cîinii, cam plictisiți de serviciul lor nenorocit, au concluzionat că nu trebuie să bage în seamă și omuleții de talia lui Niculiță. Nu lătrau nici provocați, înjurați, insultați și chiar zădărîți. După două ore, pe sub aceeași ploaie, prin glodul Uliței Padocului, o imensă grămadă de crengi se deplasa, împotriva tuturor legilor fizicii și matematicii. Motor nu avea, cai nu avea, pînze nici atît și totuși moviloiul acela se deplasa. Dacă ai fi privit mai atent, nestresat de ploaia aceea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
început și, mai ales, că nu va avea un sfîrșit. Stropi împinși de un vînt domol se strecurau perfid spre pielea înfrigurată, cu perișori zburliți, ca atunci cînd vezi lupul. Umbrelele încercau să ocrotească capetele pleoștite ale rarilor trecători de pe ulița Podișului. Pînă și cîinii, harnici de obicei, s-au adăpostit pe unde au putut, lăsînd paza în seama nimănui. Chiar și pe un timp ca acesta, adică de cîine, bețivii sfidează pneumonia și își văd de drum, uzi leoarcă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
vestea. Trebuia să-l lăsați acolo. Era legitimă apărare. Să-l aducem înapoi? Doamne ferește! Habar n-am ce-i de făcut acum. În casa tinerilor pătrunde o disperare mortală. Totul s-a năruit în urma acestei catastrofe. Pe la ora zece pe uliță trecea Portofel. Dom' Portofel? strigă cei doi asasini. Da, dom' Ciobanu. Nu bei un rachiu? Mănînci, calule, ovăz? Bucuria a revenit pe ulița unde oamenii stau de vorbă și cu cîinii. Ultima haltă Era un separeu cu o deschidere largă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
casa tinerilor pătrunde o disperare mortală. Totul s-a năruit în urma acestei catastrofe. Pe la ora zece pe uliță trecea Portofel. Dom' Portofel? strigă cei doi asasini. Da, dom' Ciobanu. Nu bei un rachiu? Mănînci, calule, ovăz? Bucuria a revenit pe ulița unde oamenii stau de vorbă și cu cîinii. Ultima haltă Era un separeu cu o deschidere largă înspre o sală mare, cu o mulțime de clienți surprinzător de tăcuți. O muzică plăcută răzbea prin toate colțurile și, lucru neobișnuit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
saltă în sus, apoi lateral, apoi în jos pentru un timp. Ca din praștie țîșnesc din nou înspre înalturi pînă se pierd în întuneric. Moșul a lăsat portița deschisă pentru colindători și rînd pe rînd s-au perindat prichindeii de pe ulița sa. Unii, șmecheri nevoie mare, trișau și mai veneau o dată. Vasile se lăsa păcălit și conversa serios cu micuța mogîldeață. Parcă ai mai fost... Nu. Nu eu. Da? Mi s-a părut atunci. Încurajat, micul mîncăcios îl duce pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Sigur el a fost. De altfel nici colinda n-o prea știa ca lumea. Vădit incomodat, micul mincinos sare ca ars. O știe bine, ca și mine. Da? Mi s-o fi părut. Îhî. După ce s-a mai lăsat întunericul, ulița a redevenit pustie. Noroiul, proaspăt fabricat de primii fulgi de nea, a fost acoperit binișor de o zăpadă moale, frumoasă, imaculată. Ce liniște desăvîrșită poate așterne o astfel de noapte în sufletul omului! Vasile Robilă era un om meticulos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
uita de jur împrejur, cu spaimă în ochi și apoi repeta efortul cu celălalt picior. Constata că nu avansează aproape deloc și lipsa de aer, moleșeala care pusese stăpînire pe el, îl panicau. Cred că fac un infarct chiar acum... Ulița era pustie la ora două dimineața și o lumină chioară era oferită de un bec camuflat în frunzișul copacilor. Încercă să strige după un ajutor, dar scoase un gîjîit abia auzit chiar de el. Mor pe stradă, ca un vagabond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
fuge, trece de casa lui, apucă să coboare pe străduța Împăcării și apoi aleargă în zig-zag pe străduțele din cartierul său. Cîinii, afurisiți cum sînt, îi dezvăluie oarecum traseul. Mașina celor cu dinții galbeni zbîrnîie, scrîșnește și aleargă bezmetică pe ulițele strîmte ale bătrînului cartier. După kilometri de alergătură, Ilarion simte că se sufocă. Nu mai poate și mașina aceea afurisită zbîrnîie și caută. Sare un gard imens de cătină și se ascunde sub el. Un cățel vigilent sare ca fript
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
zăpadă dintr-o aripă de înger, ca un tren ieșit din depou. Au lunecat rândurile pe masă, pe pervazul ferestrei, peste cerdac. Dumnezeu schimba macazul. 53. Mămuța Lențuca, bunică-sa, sfânta satului, a murit într-o dimineață ploioasă de toamnă. Ulițele, țesături de artere, șiroiau nămol și apă tulbure. Țăranii săpau șanțuri și puneau stăvilare saci cu nisip în calea puhoiului, casele de chirpici cădeau retezate de la genunchi. Pârâul se revărsa ca o hemoragie galbenă peste poduri. "Cerul și-a rupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai vorbeau dialectul german, preferînd limba ungurească. Generația părinților mei o rupea Încă binișor pe șvăbește, În schimb, a mea nu mai știa o boabă de nemțească. Vorbea numai maghiara, pe care am deprins-o și eu destul de repede de pe ulițe, de la joacă. Marea majoritate a numelor de familie erau Însă pur germane: Müller, Merk, Schaffner, Geiger, Fischer, Mesmer, Tepfenhart, Baumgar tner, Napholz, Werner, Alt, Schwarz, Reiss, Baum, Winkler. Familiile cu nume curat ungurești le numărai pe degetele de la două mîini
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de drum, ocrotite de pomi. De aceea ele-mi păreau mai mici ori chiar așa și erau. Nu auzeai aici vorbindu-se ungurește ori șvăbește, oamenii nu se salutau cu „servus“, ci cu „Lăudat fie Iisus“. Din șosea, nu porneau ulițe lăturalnice, românii nu apucaseră să-și Întindă gospodăriile peste pămînturi, se ațineau pe firul de cale, Între pădurea de arbori și cea de butuci de vie. Ai fi zis că partea de sus, Cerhatul, și partea de jos, Schwabendorful, erau
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
să scoatem lut dintr-o groapă. Schimpf, tatăl mamei lui Zoli, era aproape la fel de bătrîn ca Weisz, dar mai mic și mai slab, Îmbrăcat Întotdeauna În niște haine groase, țepene, maronii. Locuia Într-o casă mică, la colțul uneia dintre ulițele care dădeau pe Jip, cea mai joasă parte a Ră teștilor, nu departe de Valea Măriei. De pe aceeași uliță l-am luat cu noi și pe Báholczer János. Baciu` Schimpf ne-a suit În carul lui tras de un cal
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mic și mai slab, Îmbrăcat Întotdeauna În niște haine groase, țepene, maronii. Locuia Într-o casă mică, la colțul uneia dintre ulițele care dădeau pe Jip, cea mai joasă parte a Ră teștilor, nu departe de Valea Măriei. De pe aceeași uliță l-am luat cu noi și pe Báholczer János. Baciu` Schimpf ne-a suit În carul lui tras de un cal și ne-a dat fiecăruia cîte o lopată, bucuros că are cine să-l ajute la săpat. Am trecut
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
copilărie. De la sperietura asta, eu și cu János am zvîcnit Înainte, Într-o fugă fără aer pînă acasă. Am izbutit să schimbăm cîteva vorbe pe drum. Alerga În stînga mea, Înspre șosea, poate ca să mă ocrotească. Ne-am salutat În dreptul uliței lui, iar el a cotit-o spre Jip. Mi-am continuat cursa, am trecut pe lîngă casa noastră, am intrat ca o furtună În curtea din spatele prăvăliei și am țîșnit pe scară În sus la părinții lui Zoli ca să le
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
lui și a dat să se apropie ca să furnizeze explicații. Rusul l-a ținut la distanță cu același pistol și i-a făcut semn În direcția opusă. Nu cunoșteam nici un amănunt al Întîmplărilor de mai sus pe vremea cînd băteam ulițele, dealurile și bălțile Răteș tilor. Nici Zoli nu mi-a suflat o vorbă. Cred că nici el nu știa mare lucru pe atunci. Iar multă vreme, eu nu am avut nici o informație. Abia prin 1992, tata, care s-a lăsat
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
muncile cîmpului. Gospodăria și pămînturile familiei se aflau la Pișcari, un sat În care, alături de români, se mai stabiliseră două familii de evrei și, la margine, un pîlc de țigani. Era o așezare de cîmpie netedă ca tabla mesei, cu ulițe largi, nisipoase, trasate geometric ca două cruci cu brațele orizontale unite. Din aceste drumuri, se mai desprindeau cîteva ulicioare lăturalnice. Ploile lăsau În urmă un noroi atît de cleios, că oamenii găsiseră cu cale să Întindă pe trotuare niște scînduri
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
soare, fiindcă nuanțele nu se hotărau Între cenușiu și verzui. Eva, din cauza căreia pornise jocul, Îi avea, după vorba noastră, „sclipitori“, vasăzică, de un azuriu cumva fragil, dar cu lumină proprie. Toți o strigam „Eva cea Mică“ deoarece, pe cîteva ulițe de jur Împrejur, toate Evele, nu puține la număr, erau mult mai mari decît a noastră, iar după ea, nu ne mai apăruse nici una În cale. CÎt de mititică era, de oriunde te uitai la ea, Îi remarcai privirea. Ochii
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
spre șură chiar În fața casei, patru duzi, unul alb, doi roz și unul negru, după culoarea fructelor. Cu toții Înalți și drepți, așezați În linie, la distanțe potrivite pentru Învecinarea, dar nu și atingerea Între ele a coroanelor. Între casă și uliță, pe latura Îngustă a clădirii, răsăreau cîteva straturi de flori. O luai apoi la stînga prin spatele casei, iar aici, se ivea comoa ra lui Geiger: mai Întîi, o gră dină de crini, de boschete de buxus și rugi de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mai departe nici În ruptul capului. Erai al lui, numai al lui. Tocmai de aceea oamenii Își duraseră poteci de scîndură prin mijlocul trotuarelor ca să se știe deasupra nămolului, iar sub soarele aprig, deasupra pulberii. Cărările astea de lemn, precum și ulițele erau drepte, trase cu ața, o Însușire Îngăduită pesemne de cîmpia netedă ca tabla mesei. Ieșind din sat În lunca Crasnei, simțeai că privirea nu se mai sprijină pe nimic, nici un obstacol s-o odihnească o clipă. Nu vedeai la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
formau o patrulă de ariergardă și că ținta lor o reprezenta Încetinirea Înaintării frontului. Le au cerut scurt și imperativ sătenilor să se adăpostească În case. CÎnd au Început să tragă, s-a văzut că gloanțele zburau de-a lungul Uliței Luncii, de unde românii porniseră atacul. Cel mai periculos țintaș neamț trăgea din turla bisericii. Camarazii săi s-au retras după cîteva ceasuri, dar el a rămas să-i mai Încurce pe atacatori. Atunci, un soldat a primit ordin să urce
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
aprins una mai tîrziu și a căzut la noi, nu-i nimic, răspunse speriat milițianul cu care stătea de vorbă pe lavița din fața casei. Casa lui Silviu Ruba se afla În dreptul zidului dinspre apus al bisericii, despărțită de aceasta de Ulița cea Mare și de platoul larg cu curgătoarea. — Cum să cadă rachetele astea tocmai la noi? Le trag de regulă În sus... — Ei, zise milițianul, e tîrziu, mă duc și eu spre casă, noapte bună, tovarășu’ Silviu, și nici o grijă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
toarea... Pe măsură ce se apropia de sfîrșitul scurtei rugăciuni, i se părea că aude tot mai tare glasul acela de femeie. Ieși din nou În grădină... Îl auzea cu adevărat. Îl auzeau și alții, zărise lămpi aprinse la două case de pe Ulița Mare și poate că și de cealaltă parte a bisericii s-or fi trezit alți creștini la Înălțimea glasului. Să se ducă pînă acolo? La gîndul de a trece la acel ceas prin fața ușii bisericii, Îl luă cu fiori. Dădu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]