667 matches
-
Geiger. Cu mine trebuie să vorbești când ai nevoie de legume. Îl privesc confuză. De ce-aș vrea să vorbesc cu el despre legume ? Se reazămă de tocul ușii, încrucișându-și mâinile, și nu pot să nu remarc ce brațe vânjoase și puternice are. N-am văzut în viața mea un bărbat cu asemenea brațe. În viața reală, vreau să zic. — Pot să-mi ceri absolut orice vrei, continuă. Orice legumă de sezon, mă refer. Nu trebuie decât să-mi spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
celui ce mă pândea se făcu mai acrișor. Iar se Înfricoșase. De data asta am adulmecat cum știam eu mai bine. Omul nu era departe. Abia dacă Împlinise verile cât să meargă la vânătoare cu ai lui. Era slab, dar vânjos. Stătea Întins și Își ținea respirația - simțeam asta din felul În care mirosul lui devenea din ce În ce mai asemănător cu al tăciunilor stinși. - Hai, că se lasă seara, l-am Îmboldit. Vrei să legăm frăție de sânge sau te temi de frigurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și el de o punte de pământ care pornea, pasămite, de acolo către Apus. Am străbătut pădurea lui N’jamo mult mai iute, căci mărunțeii lui știau să găsească poteci acolo unde noi nu vedeam decât tufe. Erau tineri și vânjoși cu toții și se bucurau nevoie mare că ne Însoțeau. Când au zărit primul foc făcut de mâna lui Enkim, Începură să bată din palme și se veseliră strașnic, iar carnea friptă Îi făcu să horcăie și să râgâie neîncetat vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de care v-am spus dintotdeauna, și pentru el v-au ales sorții când am fugit din calea Gerului. Știți ce aveți de făcut, așa că nu ne faceți neamul de râs. Prăpădiților li se lungiră fețele, cât erau ei de vânjoși. Oftând, se uitară o vreme unii la alții, apoi Își strigară femeile și rămaseră alături de noi, cu lucruri cu tot, privind cu jind la ai lor cum plecau spre Miazănoapte. Iar noi pornirăm mai departe, spre Miazăzi. 28. Și iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Miazănoapte. Iar noi pornirăm mai departe, spre Miazăzi. 28. Și iată că Într-o bună zi zărirăm Îndărătul nostru un nor de praf - era departe-departe, spre Miazănoapte, tocmai unde cerul se proptea pe pământ. I-am adunat pe vânătorii cei vânjoși pe care ni-i lăsase Bulut, iar aceștia Îmi spuseră: - Vânători. Mulți. Cei mai mulți. Printre vânătorii lăsați de Bulut, era unul tare dibaci și sprinten, pe nume Tek. L-am chemat deoparte și l-am trimis să vadă ce era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-i vedeam acasă, numai că plutea, gata-gata să se prăvălească din văzduh doar ca să ne facă una cu pământul. În față se Întindeau câmpii acoperite cu ierburi Înalte, Îmbrăcate În gheață și răsucite de vânt. Îi auzeam pe vânătorii cei vânjoși cum Îi luau În râs pe mărunțeii cu care venisem din pădure, dar oamenii lui N’jamo erau dârji și nu rămâneau În urmă, oricât de iute am fi mers. Dacă lungeam pasul, Începeau să țopăie precum țâncii, oameni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lui Moru care acum trebuie că tândălea prin vreo peșteră sau pe vreo pășune, uitându-se la vreun foc și trăgând vânturi? Aveam chef să plâng un pic. Sau, puteam să omor câțiva mărunței din aceia, sau chiar și niște vânjoși, dintre cei lăsați de Bulut - aveam chef până și de asta, doar ca să le arăt că prostul de Krog era și el bun la ceva. Sau, puteam să-i fac lui Logon ceea ce Kal Îi făcea lui Noc, acasă, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
De ce să le grăbesc eu sfârșitul? Rupe câteva fire din pânza de păianjen și păianjenul o să moară. Ia zi, am schimbat vorba, crezi că termină Logon luntrele alea până ajung vrăjmașii aici? - Scept e om aprig, iar oamenii lui sunt vânjoși, că de-aia n-am reușit să-i spulberăm până acum. Scept ăsta o să-și alerge vânătorii de-o să le dea sângele pe nas. Dacă nu apucăm să plecăm iute-iute spre ghețarul cu Gemeni, tot o să luptăm, așa cum am poftit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am repezit să-i scoatem din apă, dar gheața a prins a se frânge și sub noi, așa că, ce să facem, ne-am dat Îndărăt până la gheața tare și n-am făcut altceva decât să ne uităm cum cei mai vânjoși se cățărau afară din mare, pe ghețarii mărunți. Chiar și așa, cei mai mulți dintre ei n-au mai ajuns până la noi. Începură cârtelile. Câțiva Întrebau În gura mare ce fel de urmaș al Tatălui era acela care nu era În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
blăniță de miel, albă precum laptele. Alături, pe un maldăr de paie, două ciozvârte de prunci chirăiau din răsputeri. - Nu-ți ajungea unul, stăpân al vorbei? Uite că ai doi: biata fată frumoasă a ieșit prima, iar zvăpăiatul de băiat vânjos a strigat de mi-a Înghețat sângele. Mi-am dat seama că și asta era un fel de urare. M-am apropiat de Nunatuk. Zâmbea În felul acela al ei, pe care-l deprinsese de când rămăsese grea. - Sunt Întregi? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să mori pân’ la urmă! mă blestemă vrăjmașul cu ochi pieziși. Of, of! Îi afundasem sulița prea adânc În burtă și, până să apuc s-o scot din carnea lui, mă simții luat pe sus de o pereche de brațe vânjoase. Cerul se răsuci deodată și fu cât pe ce să cad În cap și să-mi frâng gâtul. Sulița Îmi zbură din mâini cât colo, apucai să-l văd pe cel Împuns În burtă cum, stând În genunchi, Încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
moment dat, l-am zărit și pe Gau: Înconjurat de o mulțime dintre ai noștri, Împărțea izbituri Într-o parte și În alta cu o uriașă ghioagă din lemn. A căzut, izbit de câteva sulițe și, cât era el de vânjos, nu și-a mai găsit scăparea. Ne-am oprit doar după căderea nopții, când deja nu mai vedeam nimic. Ninsoarea se Întețise și, din spusele iscoadelor, câțiva dintre vânătorii care se mulțumiseră doar să privească lupta de sânge de pe coline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
schimb se dă în vânt după genul Johnny Weissmüller, și de unde să-i pice ei Tarzani chipeși, de treabă și curați cu inima? Într-o junglă parfumată, lângă un pahar cu picior înalt de daiquiri, în brațele lui cafenii și vânjoase, la pieptul lui de bronz... Și un fior de plăcere îi trece domnișoarei din închipuire în organele interne, iar de acolo șerpuiește în jos, lunecând în marele bazin unde fluviul Orinoco își revarsă coama de ape verzi, întâlnind oceanul. Domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Și eu pot să-ți spun Mihaela? Am să te sun pe la cinci, să nu fugi de-acasă! spuse locotenentul, amenințând-o în glumă cu degetul. Poftim ce-a ieșit, dintr-o joacă. Locotenentul e băiat drăguț, genul ei, înalt, vânjos, chipeș, cu mustață... Duduie, duduiță dragă, pe Garofița Mihai o îneacă plânsul, cum să vă mulțumim că ați fost așa bună cu noi? Doamne, că suntem oameni săraci, da’ n-o să uit ce-ați făcut pentru noi cât oi trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Nu protestați, părinte. Nu protestați - îl întrerupse o voce necunoscută. Vă faceți sânge rău. Resemnați-vă! Preotul se întoarse iute și chipul i se lumină de un zâmbet larg. — Inti...! Era un bărbat tânăr, aproape un băiat, de statură mijlocie, vânjos, foarte brunet, cu o enormă mustață pe oală și sprâncene stufoase. Purta niște blugi uzați și un maiou de culoare portocalie, iar aspectul lui era cel al unui „hippy“ care o apucase pe căi greșite. Îl bătu afectuos pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în pădure la cel mai mic semn de pericol. Nu avea încredere în oamenii de la șosea; vor încerca să răzbune distrugerea buldozerelor. Se liniști când bărbatul de la provă își agita mâna cu un gest familiar și doar atunci recunoscu trupul vânjos al misionarului. Când se aflară mai aproape, îl recunoscu pe cârmaci: Inti Ávila. Oricât se strădui, nu și-l putu aminti pe cel care venea cu ei; un bărbat tânăr cu piele foarte albă, care purta o enormă pălărie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
prezinte profesorul Corcoțoi: „... din Codăești, satul celebrei Ana Pauker”. Din prea puținele date pe care le mai am În memorie despre regretatul profesor CORCOȚOI Încerc să-l evoc printr-o scurtă schiță portretistică. Era un bărbat scund, dar Îndesat și vânjos. Nu cred că depășea vârsta de 50 de ani și totuși pe cap nu mai avea păr decât pe margini. Chelia foarte Întinsă Îi dădea o splendidă distincție de dascăl. A stat mulți ani Încarcerat la Gherla și la Aiud
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
Regretăm că nu putem să reproducem, din constrângeri spațiale publicistice, decât o mică parte a unui portret literar, care-i pe cât de amplu pe-atât și de bine scris. „Era mai mic de statură decât mine, Însă la fel de bine legat, vânjos și cu o musculaură a centurii scapulare care Îi atesta mânuirea coasei și a celorlalte unelte pentru muncile agricole. Umbla În orice anotimp cu capul descoperit. Avea păr blond spre șaten, ușor cârlionțat, cu câteva șuvițe aplecate pe frunte. Ochii
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
învățat mai repede să vorbească.” „Victor a învățat mai repede să meargă.” „Victor a învățat mai repede să citească.” Prima parte a vieții mele a fost o continuă oglindire în existența lui Victor, fratele meu mai mare, fratele meu mai vînjos, fratele meu mai puțin bolnăvicios, fratele meu mai vesel, fratele meu mai deștept, fratele meu mai glumeț, fratele meu mai generos... să nu credeți însă că pe fondul acestui bombardament comparativ subconștientul meu ar fi dezvoltat vreo aversiune față de Victor
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
spuse Victor, acum o să moară din cauza căldurii, peste cîteva ore. — Găsește el o altă căsuță, chicoti fata apropiindu-se de Victor și înlănțuindu-l cu brațele de gît. Victor încercă să se debaraseze de ea, dar fata era mult mai vînjoasă decît părea în realitate. Cea de-a doua voce din mintea lui Victor reacționă ca un sistem de alarmă. toate beculețele roșii ale unui mecanism de autoapărare începură să pîlpîie. sunt absolut iresponsabil, își spunea, să visez eu așa ceva ! Și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
brânzei ....................... "Rudele" lui Bică-Jumate................. Lapîrnaie............................ Aia mică.............................. La Borțoasa .......................... Priveghi........................... Stăpânul............................. Stere............................... În câmp la "Cățelu"................. Morcovii............................. Vânzarea........................... Peste rufe filfîia seara. Omul se opri. Gunoierii se întorceau grămadă. Trecură mai departe. - Noroc, șefule! aruncă unul. - Noroc! Grigore era îndesat, vânjos, îmbrăcat cu o haină groasă și pantaloni strânși pe pulpe. Mijlocul și-l sugrumase într-o curea lată de piele, bătută în ținte. Ședea și privea locul cu palmele la spate. Cerul se întuneca. Orașul scânteia îndepărtat. În iarba fierbinte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de frig. Lui Ioan îi străluciră ochii. - Copii, pe luptă! zise el c-o voce aspră. și-ntr - adevăr că feciorii atâta păreau c-așteaptă pentru de-a sări din atitudinele lor plecate sau culcate și a apuca cu mâni vânjoase lăncile-nfipte în iarbă. În curând coborârăm dealurile și ne-ndreptam de-a dreptul prin câmpii cu iarbă moale la castelul ce se ridica în mijlocul unui parc întins și frumos. Ferestrele lui toate ardeau prin întunericul cel des al nopții și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de sârmă lăsate să atârne după ce gura sacului fusese strâns legată. Neputând să mai crească în lung și-n lat, corpul se îndesase în trunchi. Încât, judecând după mărimea pieptului, Coltuc ar fi trebuit să fie un flăcău înalt și vânjos. Așa însă abia dacă măsura, cu glugă cu tot, vreo doi coți, dacă socotim și căruțul, cu rulmenții de dedesubt. Scund, dar cu chip de- acum bărbătesc, cu nas încovoiat, tot așa, bărbătește, și cu tuleiele mijite ca niște cârcei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de păcură de prin bidoane. Isaia fu mulțumit, socotind că făcliile sunt chiar mai autentice decât lumânările, tot așa cum catedrala lor era mai înaltă decât altele. Apoi se înșirară în cortegiu. Puțică în față, cu prapurii, Calu și Pârnaie, mai vânjoși, luară în spate pendulul, după ce Isaia se convinsese că alegerea fusese cât se poate de nimerită, dat fiind că limbile înțepenite ale cadranului arătau ceasurile nouă. Apoi venea Iadeș, ținând o farfurie de tablă pe care fumegau doi tăciuni stropiți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și de aceea veni spre Pomponescu și, făcîndu-se a mai admira inelul, netezi cu dosul mâinii reverul smochingului tivit al ministeriabilului, scuturîndu-și capul înapoi, într-o mișcare de temperament cu totul castă, care îi relevă dinții superbi și un gât vânjos, statuar. Pomponescu nu găsi nimerit a profita prematur de apropiere și, aplecîndu-și capul în jos, sărută doar podul palmei Ioanei. Apoi "ridică ședința" tocmai când madam Farfara se întorcea din inspecție. Acum, consumîndu-și cafeaua cu lapte împreună cu cele două Pomponești
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]