5,030 matches
-
trei nu-și vorbesc între ele. Dar nu de durere, ci de la niște neînțelegeri mai vechi, de când răposatul a dat de înțeles că averea nu avea să se împartă cum se așteptau ele. Liliane se preface că lucrează, dar e vădit jenată de întârzierea nepermis de mare a șefului ei, ceea ce o face să se întrebe dacă nu cumva domnul Rioret și-a schimbat amanta. — Credeți că domnul notar mai vine? întreabă fata cea mare. — Trebuie să apară din clipă-n
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
seama de poziția acestei țări pe plan internațional. În cazul negocierilor bilaterale româno-sârbe purtate în vederea realizării acordului privind Sistemul de la Porțile de Fier, atât cercurile guvernamentale din RSFI și RPR, cât și opinia publică din aceste două țări priveau cu vădit entuziasm și mare interes transpunerea în practică a mărețului proiect, care avea menirea de a aduce avantaje ambelor popoare și care contribuia în mod esențial la crearea unor premise ce urmau a asigura intensificarea viitoare a legăturilor între cele două
Dunărea. Geopolitică şi negociere by Ciprian Beniamin Benea [Corola-publishinghouse/Administrative/1419_a_2661]
-
fete am, care la înfățișare au moștenit-o pe muma lor, răposata mea împărătiță, de a cărei lipsă nu încetez a ofta toată ziua... dar și noaptea. Iară mintea cea ageră și cumpănită de la mine au moștenit-o, precum se vădește și din răspunsul acestei de-a doua prea iubitoare a mea fată. Voi hotărî, fata mea, Dana, cum nu se poate mai bine și în ce te privește. Numai să-mi spui în auzul tuturor, oare cât de tare mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
întețesc, sfetnicul pare mulțumit, revine. Treptat, uralele se vor stinge.) PRICINĂ: Așa... Acuma, fiindcă-mi știu supușii bucuroși și fără griji, precum se poate auzi, să ne întoarcem cu bunăvoie la ale noastre. Fata noastră cea mijlocie, Dana, și-a vădit înțelepciunea, pentru că nu-i puțin lucru să ai de soț un bărbat chipeș la port și cu lăudat dar al vorbirii. Cât despre puțina știință de carte a sa, nu-i o pagubă prea mare, fiind destui învățați care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
mine? FATA: Eu asta nu cunosc. Eu numai am adus porunca. LIANA: Bine, du-te. Vin și eu numaidecât. (Fata iese. Liana își pune ordine în înfățișare. Iese. Cortină de lumină. Fond muzical.) Tabloul 3 Odaia Împărătesei. Tot simplă, dar vădind bunăstare și bun-gust. Masă, scaune, un taburet, un dulap, un pat. Lioara lucrează la un gherghef. LIANA (intră cuviincios, dar fără umilință. Rămâne lângă ușă.): Măria Ta... LIOARA: Apropie-te, jupâniță. Șezi colea, pe scăunașul ăsta. LIANA (vine, se așază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
gândesc și zic așa: dacă pe cel cu ghioaga îl cheamă ca pe războinicul de la Cetate Nouă, și dacă războinicul Isachie locuiește la Cetate Veche, atuncea pe slujitorul cu ghioaga nu-l cheamă Isachie. SFETNIC I: Acesta-i un lucru vădit de la început. LIANA: Prea bine. Acuma, dacă cel cu ghioaga locuiește, cum s-a spus, la Cetatea Arsă, atunci războinicul din aceeași cetate, care câștigă de nouă ori mai mult decât dânsul, nu e Terentie, pentru că 222 de bani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
moment mai puțin optimist, „să facilitezi accesul unor proști la cărți proaste“, permițându-le astfel „să-și lărgească ignoranța“. Deoarece cartea, dacă e bună, ar putea salva de la ignoranță o mare parte din umanitatea cititoare. Poetica lui Sorin Stoica își vădește aici, dincolo de bine-cunoscutul deziderat antropologic, și o miză etico-estetică de toată frumusețea, despre care merită să spunem câteva vorbe. Într-un text precum Jurnalul unei călugărițe căreia nu i s-a întâmplat nimic (cel mai substanțial din întreg volumul), autorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
reîntorc la spital. A apărut iar o gardă neprevăzută. Luară masa, dar parcă nici friptura nu mai avea gustul de altădată. ,,Cum poate să-ți taie apetitul o întâmplare care ar trebui de fapt trecută cu vederea", gândi doctorul. Era vădită starea de irascibilitate din cauza prezenței insolite a profesoarei de engleză. În timp ce fiecare dintre ei căuta să paseze evenimentul în uitare, sună telefonul. Beatrice îl rugă pe tatăl ei să vină să o ia. Pe drumul spre casă, doctorul îi reproșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
din vizitele de dimineață, doctorul Teodoru însoți grupul de medici și asistente. Văzând-o pe Simona, îi zâmbi ca la cineva cunoscut ocazional în tren. Ea îi returnă un zâmbet tandru, dar palid, marcat de suferință. Starea generală a pacientei vădea semne de îngrijorare chiar și pentru medici. Ceea ce punea întrebări inexplicabile era temperatura. Deși diagnosticul nu era precizat, urmând a se întreprinde o serie de investigații și analize în acest scop, pacienta aparținea totuși secției interne, care de fapt se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
mai mult pentru sine decât pentru cei de față. Și nemaiputându-și înfrâna gândurile ce-l năpădiră, urmă întunecat: uite ce am crescut noi, Maria! Uită-te și tu și spune-mi dacă asta e fata noastră! Tatăl Simonei era vădit iritat pentru că, după fiecare rostire, făcea o pauză, adunând cu greu silabele în cuvinte ce exprimau obidă, tristețe, dezaprobare... Tată, mamă!... Tonul implorator nu curmă discuția începută. Tatăl continuă: Fiica noastră va avea un copil! Poți să ne spui ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
în roman. Ceea ce-i interesant este că deja adolescentul pare maturizat, cu o bună stăpânire a limbii române (chiar dacă uneori este ispitit de folosirea unor epitete „tari” și de prețiozități stilistice), familiarizat cu unele abilități de captare a interesului cititorului, vădind apoi preferințe pentru monologul interior, uneori cu exces de reflexivitate, ca oglindă a unui radicalism raționalist specific adolescenței, de care suferă mai toți eroii. De altminteri, pare să fie chiar boala protagoniștilor săi, vecină, păstrând proporțiile, cu a dostoievskianului Rodion
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
orice preț! Nici măcar nu mi puteam închipui: ea împreună cu un altul decât mine. Doamne, ce alăturare!” Aici, bărbatul făcu o pauză. Se pare că atinsese un punct foarte nevralgic în expunerea amintirilor sale, pentru că părea din ce în ce mai încordat. De fapt, era vădit scos din fire, căci chipul i se încruntase cu putere, venișoarele de pe frunte i se umflaseră din pricina tensiunii nervoase, iar suflul părea a-i fi din ce în ce mai greoi. Totuși, nu se dădu bătut. El făcu o sforțare evidentă și, cu un
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
-l bag de seamă nicidecum (crezând, în sinea mea, că-i doar o nenorocită stare de moment), iar, în cele din urmă, am ajuns liniștit la adresa indicată de proprietar. Intrând în hambar, am simțit îndată mirosul puternic și grosolan, ce vădea limpede și solid că există ceva acolo, care spurcă locul. Așa încât, fără să zăbovim prea mult, ne-am luat fiecare vermorelul în spinare, cu intenția bună de a îndepărta elementul descompus și de prisos. Într adevăr, locul era abject, scârbavnic
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
noul venit, ci pentru unicul motiv că nimeni, în acel barou, nu lua în seamă pe nimeni. Dimpotrivă, cu toții erau numai o adunătură ridicolă de individualiști venali, fiind credincioși în întregime doar confortului și intereselor lor proprii, pe care le vădeau cu mare lăcomie, și fiind mereu gata să momească cu dibăcie și să lingușească, căci lingușirea întotdeauna presupune un interes, iar ei tot timpul aveau unul! Văzându-mă curând, astfel, captiv ca într o cușcă cu șerpi, în care, fiindcă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ură înflăcărată, pe care acum se hotărâse să și-l exprime -, punându-și o mască furibundă pe chip, s-a ridicat de pe scaun și a început să urle la mine mai aprig decât niciodată. Felul jalnic, în care o făcea, vădea clar că dintotdeauna fusese castrat de simțul inteligenței. Cu alte cuvinte, îmi repeta continuu și cu regularitate exact același lucru, și anume că am întârziat la serviciu o jumătate de ceas în acea dimineață, însă o reproducea, de fiecare dată
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
nu mi-a îngăduit simțirea să fac un gest într-atât de nedemn și de rece. Într-o lume în care nimeni nu mai privește la lacrima din ochiul celui aflat în suferință, a face un gest de dărnicie, care vădește foarte bine compătimirea, înseamnă la fel de mult, ca a reda bastonul alb, care fusese furat orbului. Am scos o hârtie de zece lei și i-am așezat o în palmă - palma aceea tremura! I-am strâns apoi palma, făcându-i-o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
locuință, întâmplarea făcu s-o zărească Luiza, vecina sa și cea cu care, dintre toți ceilalți vecini, Adriana stabilise o legătură ceva mai strânsă și mai statornică. Imediat, fără prea multă greutate sau întârziere, Luiza băgă atent de seamă tristețea vădită de pe chipul vecinei sale. Ea bănui îndată că ceva nenorocit se întâmplase de curând și, astfel, în ea se și născuse pe loc dorința, aproape imperativă, de a afla și ea necazul mare, ce se observa într-atât de limpede
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
traficanților, aceasta fiind unica și principala lor condiție. Desigur, tânărul, neavând deloc de ales, acceptă negreșit și zâmbitor. - Abuz? Ce fel de abuz? Departe de mine gândul acesta, domnilor!, și spunând acestea la repezeală, plecă de acolo degajat și fericit, vădind multă relaxare și libertate în mișcări, de parcă s-ar fi debarasat atunci, pe loc, de o povară de pe umeri. „Într-adevăr, ce oameni de inimă, niște traficanți de toată isprava sunt!, mai murmură el apoi, plin de voioșie. Până-n mormânt
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
servituților continue. (2 Exercitarea servituții de către un coproprietar ori de către uzufructuar profită și celorlalți coproprietari, respectiv nudului proprietar. Art. 772 Răscumpărarea servituții de trecere (1 Servitutea de trecere va putea fi răscumpărată de proprietarul fondului aservit dacă există o disproporție vădită Între utilitatea care o procură fondului dominant și inconvenientele sau deprecierea provocată fondului aservit. (2 În caz de neînțelegere Între părți, instanța poate suplini consimțământul proprietarului fondului dominant. La stabilirea prețului de răscumpărare, instanța va tine cont de vechimea servituții
Medierea litigiilor care privesc posesia by Mihai Santa () [Corola-publishinghouse/Law/1701_a_2910]
-
aflau câteva felii de pâine coaptă pe vatră, sare, ceapă, șuncă de porc și vin. Una dintre farfurii era așezată pe genunchii fetei, cealaltă pe cei ai băiatului, fiecare dintre ei mâncând din farfuria celuilalt. Avocatul urmărea cu un interes vădit fiecare scenă, mișcare, mimică, atitudine, adânc impresionat de acest obicei simplu venit din tradiția unei nații care nu-și uitase rădăcinile. - Acum, îi șopti bulibașa la ureche avocatului, urmează jurământul de căsătorie. Fata fu verificată de mama băiatului, băiatul de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
șătrari voinici cu fețele arse de soare și asprite de vitrege vânturi, unii purtând bărbi și mustăți bogate, robuști, fiind parcă gata de a intra într-o arenă să se lupte chiar cu taurii, dacă li se cerea. Toți se vădeau a fi interesați, în cel mai înalt grad de procesul zilei. Vorbeau cu aprindere, se agitau, făceau gesturi largi cu mâinile ale căror semnificații erau numai de ei cunoscute. Unii fumau țigară după țigară, însoțindu-și spusele disparate de o
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
litigiu asigurarea respectării legislației în vigoare. Imparțialitatea justiției trebuia să poarte însemnele adevărului și dreptății, dar cum bine se știe, unii avocați au marele merit de a face din alb negru și din negru alb, așa că ajungerea la final se vădi a fi tergiversată în mod voit. Intra și acest proces sub imperiului obișnuitelor practici. Acul, despre care se făcuse atâta tevatură, presupus a fi într-un car cu fân, era vizibil chiar și atunci când îl acoperea cortina nopții. * Era ziua
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
reușit să pătrundă în lumea plină de mistere a lui Vișinel. La început mai greu, dar cu timpul Vișinel acceptă să stea câteva ore cu Mihăiță, bucurându-se de prietenia acestuia. Ina și Alex urmăreau din umbră, cu discreție și vădit interes, fiecare scenă, discuțiile celor doi, cu inimile strânse de o emoție nemăsurată pe care însă nu și-o puteau exterioriza. Ori de câte ori se apropia încheierea unei zile, Vișinel începea să se agite. Voia să părăsească cât mai repede această casă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
spuse judecătorul. Să fie introdusă în sală martora! Aprodul făcu strigarea și în sală intră asistenta Clara Dobrescu. Fu condusă la pupitru, unde depuse jurământul, apoi avocatul o îndemnă să povestească pe scurt ceea ce știa în legătură cu obiectul procesului. Aceasta era vădit emoționată, dar cu o voce tremurândă, încurajată de avocatul Jan Mocanu, începu: - Eram prietenă bună cu Olga Stamate, pe atunci Dragomir. Lucraserăm amândouă timp de câteva luni în secția de chirurgie, după care ea s-a transferat la secția de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
roșie, decolorată și foarte largă, pe care o purta mereu suflecată la mâneci. De sub părul lung și roșcovan, răsucit Într-o continuă fluturare peste frunte, te priveau cu timiditate niște ochi căprui, veșnic triști. Milu umbla mai tot timpul desculț, vădit stânjenit de palmele cam prea mari pentru statura sa, din care pricină și le tot Îndesa discret În pantalonii de trei sferturi, cu bretelele intersectate. Lui Milu Îi puteam cere aproape orice. Îmi zâmbea liniștit, descoperindu-și dinții mari ca
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]