582 matches
-
la capăt și să împace toate contradicțiile, mai trebuia acum să soarbă și această cupă groaznică, ba încă într-un asemenea moment! Mai avea, deci, acum parte de încă un supliciu neprevăzut, cel mai teribil cu putință pentru un om vanitos: cel de a roși pentru ai lui, în propria lui casă. „Oare recompensa merită atâtea suferințe?“ se întrebă Ganea în clipa aceea. Era momentul când se producea coșmarul pe care timp de două luni doar îl visase noaptea și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
încerca să și-l imagineze pe general în timpul ceremoniei de căsătorie, dar niciodată nu reușise să finalizeze acest tablou și renunța la el cât putea de repede. Poate că exagera prea mult incidentul; dar așa li se întâmplă întotdeauna oamenilor vanitoși. În decursul acestor două luni apucase să-și bată capul destul și își dăduse cuvântul față de sine însuși ca, orice-ar fi, să-l pună cumva pe liber pe taică-su, măcar pentru un timp, să-l facă chiar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
poate, v-a surprins felul cum s-a purtat cu mama, cu tata și cu Varia? — Și cu dumneavoastră. — Să zicem; dar la mijloc nu-i decât vechea răzbunare femeiască și atât. E o femeie grozav de nervoasă, bănuitoare și vanitoasă. Întocmai ca un funcționar sărit cu avansarea! A vrut să iasă în evidență și să-și arate tot disprețul pentru ei... și pentru mine; ăsta-i adevărul și nu-l neg... Însă se va mărita cu mine. Nici nu bănuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dacă zici că societatea e inumană, înseamnă că recunoști că fata are de suferit din cauza societății. Și dacă are de suferit, cum de o încondeiezi la gazetă în fața aceleiași societăți și pretinzi să nu mai aibă de suferit? Nebunie! Sunt vanitoși! În Dumnezeu nu cred, în Hristos nu cred! Păi vanitatea și trufia v-au mâncat pe dinăuntru într-atâta, încât veți sfârși prin a vă înghiți unul pe altul, asta v-o prezic. Și asta nu-i babilonie, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
plăcere s-o citiți. — Cum! Acest galimatias înțesat de vanitate! Păi nu vezi că s-au smintit cu toții de trufie și vanitate? — Da, însă cel puțin și-a recunoscut greșeala, s-a dezis de Doktorenko și cu cât este mai vanitos, cu atât mai mult a fost atins în vanitatea lui. O, ce copil sunteți, Lizaveta Prokofievna! — Ce? Vrei să-ți trag o scatoalcă până la urmă? — Nu. Nu vreau deloc. Zic așa pentru că vă bucurați de scrisoare, însă nu vreți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ceva caustic despre aerul lui fericit, dar imediat se zăpăci și începu să vorbească despre el însuși. Începu să se plângă, se plânse mult timp și destul de incoerent. — N-o să credeți, încheie el, cât sunt cu toții acolo de supărăcioși, meschini, vanitoși, mediocri; credeți-mă, m-au luat numai cu condiția să mor mai repede, iar acum sunt turbați că nu mor și că, dimpotrivă, mi-e mai bine. Mare comedie! Pariez că nu mă credeți! Prințul nu voi să-l contrazică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
zic unii că dumneavoastră înșivă i-ați citit cu glas tare acest galimatias. Într-adevăr, în delir a fost scris și... făcut. Și nu pricep cum poate fi cineva atât de... nu spun crud, căci e înjositor pentru mine... de vanitos și răzbunător ca un copil, ca să-mi reproșeze această Confesiune și să o folosească drept armă împotriva mea! Fiți liniștit, nu la dumneavoastră mă refer... — Îmi pare rău că renunți la caietul acesta. Ippolit, e sincer și, știi dumneata, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
poate să nu știți? Pentru că și-a găsit patria, pe care aici nu a întrezărit-o, și e fericit; a găsit limanul, pământul și s-a repezit să-l sărute! Doar nu numai din vanitate, nu doar din infame sentimente vanitoase provin ateii ruși și iezuiții ruși, ci din durere spirituală, din sete spirituală, din aspirația spre o cauză superioară, spre un liman solid, spre patria în care au încetat să creadă pentru că niciodată n-au cunoscut-o! Rusul poate deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pentru el, s-a și întâmplat: n-ați fost în stare să-l îndrăgiți, l-ați chinuit și l-ați părăsit. N-ați fost în stare să-l iubiți pentru că sunteți prea mândră... nu, nu mândră, am greșit... pentru că sunteți vanitoasă... nu, nici așa nu-i bine... pentru că sunteți egoistă până la... nebunie, lucru dovedit și de scrisorile pe care mi le-ați trimis. Fiind așa de simplist, cum este, nu l-ați putut îndrăgi și chiar, poate, în sinea dumneavoastră îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
misiune judecarea cazului rebeliunii cu ușile deschise și executarea prizonierilor, care urmau să primească pedeapsa capitală. Duhamel considera inadmisibilă înființarea acestei curți marțiale, ea putând să devină o armă foarte periculoasă „în mâinile unui om atât de rău și de vanitos precum prințul Sturdza, care ar provoca o emigrare în masă a boierimii moldovene”. Se credea că aceste măsuri ar provoca respectul față de lege, față de instituții și față de drepturile politice ale autorității superioare. Nici după zece zile de la evenimentele din 29
POLITICA SOCIALĂ A REGIMULUI CEAUȘESCU by MOȘOIU VIRGINIA () [Corola-publishinghouse/Science/91524_a_92974]
-
textele mele, acuzate de mulți, dar și de propria-mi nesiguranță - de a-mi continua drumul, În ciuda slabelor și falselor ecouri, a „ratărilor și eșecurilor” sociale, a singurătății În țară și peste hotare, a ridicolului. O, mai ales ridicolul, cauza vanitoasei mele răni multiple, a eului meu mic-burghez și practic, a nevrozei mele aproape perpetue, bine, eroic ascunsă, creată de nepotrivirea Între „ce eram și ce aș fi vrut să fiu!”. Deoarece, mereu, insul cu bun-simț pe care l-am moștenit
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Înainte de Revoluție, aveai proprietăți, nu? Nici vorbă. Eram sărac lipit pămîntului pe atunci. A, deci ai făcut avere după... Cam da, răspunde enigmatic. Romul vine rapid și omul îl soarbe cu venerație. Eh, cubanez. Mai bun nu face nimeni, spune vanitos. Eu încerc să privesc în altă parte. Asta îl deranjează vădit și începe povestea. Curățam plaja, noaptea, că ziua erau turiști. Oceanul a aruncat între niște pietre două colete în plastic, legate între ele. Să nu-mi spui că erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a rândul, el a fost sacrificat prin teroare, căzut „sub vremi“, dislocat, uitat. Disidența este însă o soluție individuală. Nu „se ia“, nu se predică și nu justifică judecarea celorlalți. A te „face“ disident, în urma unei deliberări abile, interesate și vanitoase (sunt cazuri...), e a recădea în inautenticitate. La fel, a face din disidența ta un „capital“ de prestigiu, o tribună, de la a cărei înălțime dai de pământ cu „lașitatea“ comunității. Fiecare om își are „punctul lui de fierbere“, limitele și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
întrebări ultime, cu importante consecințe existențiale. Și peste tot în lume reflecția religioasă implică participarea la un cult, asumarea directă a unui parcurs ritual. Religiozitatea vagă, singuratică, „neînregimentată“ e, de regulă, divagatorie, dacă nu smintitoare. Ea se întemeiază pe convingerea, vanitoasă, că eul privat, individualitatea țanțoșă au „dreptul“ și resursele necesare pentru a „accesa“ Duhul, deși acesta e, prin definiție, o instanță comunitară. Nu e mai puțin adevărat că și „Biserica“, respectiv „îmbisericirea“ se dispensează adesea, cu o condamnabilă ușurință, de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
obiecte prețioase găzduită în camerele de dimensiuni mai degrabă reduse ale casei, de la sculptură mică la maiolică și gravură, de la monede și conglomerate minerale până la mobilier și o amplă bibliotecă, ea nu are nimic din opacitatea de vitrină a unei vanitoase investiții: e o prezență afabilă, comunicativă, un interlocutor. „Am învățat ceva de la fiecare piesă a colecției mele“ - spune, la un moment dat, „proprietarul“. În realitate, te miști în spațiul existențial al cuiva care nu are simțul proprietății. În jurul lui nu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de uitarea de sine a unei îndrăgostiri absorbante, sau a unei radicale schimbări de destin. De regulă însă, și eșecul e citit tot în cheia vanității: sunt de vină ceilalți, țara, veacul, soarta. Iar dacă, prin concursul capricios al împrejurărilor, vanitosul ajunge, totuși, în vârful piramidei, oficiul lui va fi mereu pândit de abuzul autoritar. Orice vanitos are în raniță bastonul de dictator. Trebuie, totuși, să admit că vanitatea e mai aproape de utopia de sine a intelectualului decât de meta bolismul
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
regulă însă, și eșecul e citit tot în cheia vanității: sunt de vină ceilalți, țara, veacul, soarta. Iar dacă, prin concursul capricios al împrejurărilor, vanitosul ajunge, totuși, în vârful piramidei, oficiul lui va fi mereu pândit de abuzul autoritar. Orice vanitos are în raniță bastonul de dictator. Trebuie, totuși, să admit că vanitatea e mai aproape de utopia de sine a intelectualului decât de meta bolismul lăuntric al „omului simplu“. Un țăran vanitos păstrează, în exercițiul vanității sale, o anumită candoare. Nu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
lui va fi mereu pândit de abuzul autoritar. Orice vanitos are în raniță bastonul de dictator. Trebuie, totuși, să admit că vanitatea e mai aproape de utopia de sine a intelectualului decât de meta bolismul lăuntric al „omului simplu“. Un țăran vanitos păstrează, în exercițiul vanității sale, o anumită candoare. Nu poate fi luat prea în serios și, în general, nu face victime. În plus, rareori ajunge în poziții publice care să dea frâu liber unei pernicioase dilatații de sine. Cât despre
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
să dea frâu liber unei pernicioase dilatații de sine. Cât despre târgovețul obișnuit (de la funcționă rime la veleitarii luptei politice), el își trăiește vanitatea mai degrabă ca lăcomie. Lă comie de bunuri, de însemne ale reușitei sociale, de privilegii. Intelectualul vanitos tră iește mai puțin în lăcomia de câștig, cât trăiește într-o desfigurantă lăcomie de sine. Atașat până la pasiune de calitățile sale, de îndreptățirile sale, de mintea și de farmecul său, de competența sa, de performanțele sale, el vrea să
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
cuvinte, trebuie să fim atenți la justa proporție a lucrurilor. Există traume și dezbateri mult mai solicitante etic decât cele pe care ni le pun în față împrejurările arbitrare ale istoriei curente. Evident, dacă riscul gesticulației pure e o pompoasă, vanitoasă, auto complezență, riscul relativismului moral e amoralitatea, suspensia opțiunii și a actului, scepticismul demobilizator. 3. Judecata. E modul de a „acționa“ etic al celui per ceput în genere ca „moralist“. „Moralistul“ se resimte pe sine drept instanță morală. Vorbește în numele
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
termen lung, deformatoare. Prefer copiii care citesc Andersen, frații Grimm, Creangă și Ispirescu. Cei care se aferează printre picioarele adulților răsfoind dialogurile lui Platon sau vreo pagină shakespeariană mă neliniștesc. Simt o adiere de nefiresc, de afectare și paradă (încurajată, vanitos, de surâsul exaltat și complice al părinților). În ce mă privește, mi-am făcut, nespectaculos, traseul lecturilor „de etapă“: mi-am citit, cuminte, basmele (printre care unele chinezești, exotice și misterioase), „Cuore“-le, Jules Verne-ul și Dumas-ul. În liceu, am
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pe ei înșiși. Încep să creadă că știu, că emană miresme subtile, când, de fapt, miros a Google de la o poștă. Cultura de internet amenință să devină cultura viitorului. Ea face victime încă de pe bă ncile școlii, dar se instalează, vanitos, și în creiere mai tomnatice, grăbite să vândă ceea ce n-au cumpărat niciodată. Îmi pică ochii, din când în când, pe verbiajul bălțat al unei mici vedete de televiziune, pentru care laptopul pare să fie mamă, tată, frate, prieten și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
revarsă, asfixiant, asupra ta. Scrupulul investigației exhaustive e condamnat la utopie și ridicol. Riști să mori în preliminarii, sau să cazi într-un soi de diletantism eroic. Cantitatea te demobilizează: la ce bun să continui, la ce bun să contribui, vanitos sau inconștient, la criza de supra-pro ducție a savantlâcului contemporan? Ori renunți la scris, ori scrii pentru plăcerea proprie, fără pretenții, fără ambiții auctoriale. Mulțimea cărților provoacă, necesarmente, criza criteriilor. E din ce în ce mai greu să alegi, să te orientezi, să desparți
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
suveran. Nu poți discuta cu cineva care crede în indiscutabilul opiniei sale. Cine nu are în vocabularul său uzual expresii de tipul „cred că“, „poate“, „o să mă mai gândesc“ nu e pregătit să intre în dialog cu nimeni. Infailibilul, atotștiutorul, vanitosul, parvenitul, pe scurt, prostul, prostul fudul, sigur de sine și fericit de sine nu trebuie inclus în nici o întreprindere dialogică; e pierdere de vreme. 2. Când ești înclinat să arunci asupra semenului tău o judecată morală definitivă. Simțul etic nu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
recite versuri) cu vorba "poetul", completând-o cu tot felul de ironii, căci era meșteșugit la acestea, așa încât Mihai se ferea să dea ochii cu tatăl său; ar fi preferat să stea la prisacă să-l înțepe albinele, decât în preajma vanitosului căminar. Eminescu a petrecut la Ipotești vacanțele copilăriei și anii întrerupți de la Gimnaziul din Cernăuți. A venit însă și mai târziu, cu diferite ocazii; mânat în lume, n-a putut niciodată scoate din suflet satul copilăriei. Eminoviceștii s-au mutat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]