614 matches
-
În biroul lui. Cina e gata în zece minute. Maică-sa se întoarse la teritoriul ei impecabil din bucătărie. Să intre în biroul tatălui ei era ca și cum ar fi intrat într-o altă lume. Încăperea era întunecoasă, luminată doar de veioze micuțe, dar întunericul era plăcut și primitor. Tatăl ei detesta lumina care venea din tavan. Pereții de un verde intens gemeau de cărți, iar lângă un radiator în formă de scară stătea un fotoliu antic din care începuse să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de furnici care-mi urcă pe mână până la cot, apoi ar vrea să treacă mai departe. Privirile-mi alunecă pe ceasul de pe noptieră: unsprezece și jumătate. Peste treizeci de minute va începe o nouă zi. Înțeleg: uitasem radioul deschis și veioza aprinsă. Iată sursa... Somnul a fugit. Ar trebui să citesc, ori, ... Cel mai bine ar fi totuși să dorm. Mâine am, doar o zi grea, am nevoie de liniște, de odihnă; dacă ar fi să citesc, aș putea fi sigur
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
și somnul mă refuza. Legănatul acesta dura, câteodată, o jumătate de oră, o oră și mai mult. Să-ncerc acum? Nu cred să ajute. M-am dezobișnuit și de asta, n-ar avea nici un efect. ...tic-tac, tic-tac... Dacă aș aprinde veioza? Și, apoi, dacă i-aș privi, îndelung, lumina? Poate, așa, ochii mei ar obosi mai repede și... Însă, pentru un plus de siguranță, e bine ca, mai întâi, să îndepărtez ceasul de pe noptieră. Dar, unde să-l pun în așa
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
însoțească a doua zi. Are cine s-o ducă. Dar o așteaptă acolo, neapărat trebuie să vină, să-i povestească ce s-a întâmplat și să mai afle și ea ce mai este prin lume. S-a dezbrăcat în lumina veiozei. Și-a pregătit patul. Nu mai avea chef de ceai. Nici de mâncare, oricum îi spuseseră că e mai bine să nu mănânce seara. Durerile acelea blestemate se zvârcoleau în pânteceele ei, suportabile, mai degrabă ca o jenă care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ca într-o ceață. Sau texte aparent cu totul rupte de realitate și aflate la distanțe inimaginabile de preocupările lui. Citea cu o detașare asemănătoare cu indiferența, de care era perfect conștient în timp ce întorcea paginile, la lumina becului slab al veiozei, imaginându-și-i pe cărturarii din urmă cu veacuri, în hainele lor lipsite de podoabe, străduindu-se să-și convingă adversarii de prezența suflului divin ce i-ar fi inspirat în clipele în care își așterneau gândurile, cu migală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să continue. „Trezește-te! N-auzi?“ Andrei Vlădescu deschide ochii asupra chipului Ioanei Sandi, aplecat peste el. „Trezește-te. Ai coșmaruri. Întoarce-te pe partea cealaltă“, continuând să-l zgâlțăie. Rămânând o clipă buimac. Privind-o, pe jumătate acoperind lumina veiozei. Urmărind-o cum își așază capul iarăși pe pernă, ghemuindu-se cu pumnii la gură. Buimăcit nu de somn, ci de neștiința de a-i spune. Ce-ar trebui să facă un om ca să scape de obsesii? Al șaselea brâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o doară. Acum îl chema, cu un glas speriat, plin de dorinți, nemulțumit. Intrând, pricepu că nu reținuse nimic din acel spațiu prea mic pentru traiul unui om. Acum, când îl vedea prima oară, în lumina gălbuie și chioară a veiozei, i se păru complet străin - o semiobscuritate mișunând de umbre mari și nesigure, cu patul pregătit pentru somn acoperit cu plapuma groasă, ocupând pe trei sferturi încăperea, rafturi cu cărți neorânduite străjuindu-l, reproduceri neclare înrămate și atârnând pe pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
parte și de alta a coridorului lung, prost luminat, cu perdeluțe în capăt și flori de plastic în ghivece de plastic, înfipte în spațiile dintre uși, zgomotele indecente ale băii vecinilor. Când a venit să-i deschidă, lumina gălbuie a veiozei din spate îi contura linia picioarelor, a coapselor puternice și a mijlocului prin aburul cămășii lungi în care, își zicea Andrei Vlădescu, trebuie să tremure de frig. Au băut ceai și pe urmă vin roșu. „Dezbracă-te și vino aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fetițe violate, cu ochi Înspăimîntați, priveau În gol, după draperiile sfîșiate. Scena era cît se poate de reală, la fel de reală ca și cadavrele. În această scenografie coșmarescă, doar zăpada era artificială. „Pe stradă erau Împrăștiate piese disparate de mobilier, oglinzi, veioze zobite, rufărie și veșminte, saltele, plăpumi de puf sfîșiate. Strada părea acoperită de nea, peste tot se așternuse puful penelor, chiar și În copaci.“) Lui Krușevan Îi va reveni faima publicării, pentru prima oară, a unui document ce dovedea existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tălpi s-a deschis parcă sub impulsul unei perturbații tectonice și am simțit că mă scufund ca-ntr-un coșmar. Am Înțeles că acea cădere vertiginoasă putea fi curmată doar dacă săvîrșeam ceva iremediabil, eu știu, să sparg oglinda sau veioza cu abajurul roz, darul lui. Și atunci mi-au licărit În minte scrisorile. Cum apartamentul lui Mendel Osipovici fusese supus nu mai știu cîtor percheziții, el Îmi Încredințase corespondența noastră. „Mă Îngrozesc la gîndul că indivizi fără chip ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a fost de acord Alec. Dar Amory a oftat și a folosit serile cum s-a priceput mai bine. Avea o fotografie a Isabellei Într-un ceasornic vechi și În fiecare zi, fix la ora opt, stingea toate luminile, cu excepția veiozei de citit, și, așezat În dreptul ferestrei, cu fotografia sub ochi, Îi compunea fetei scrisori pline de extaz. ...Oh, ce greu Îmi e să-ți scriu ce simt cu adevărat când mă gândesc necontenit la tine! Însemni acum pentru mine un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se făcuse lui. Danny se duse la fotografiile de la sfârșitul cărții, rupse trei imagini cu wolverine, căută în dosarul lui pozele sângeroase din locuința de la numărul 2307 și făcu un colaj deasupra patului. Lipi îngrozitoarea creatură în mijloc, lumină cu veioza colecția de fotografii, se dădu puțin în spate se uită și cugetă. O creatură durdulie, cu picioare scurte, ochi ca mărgelele și o blană groasă, ca să suporte frigul. O coadă de pisică, un bot scurt și ascuțit, unghii ascuțite, dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
am mândria că n-am debarcat niciodată, nicăieri. Am urmărit bărci cu navigatori solitari, din impostură, și de ce nu? Toate astea nu împiedică importante schimbări în organismul meu de focă nedebarcată. Nu mai pot râde de exploziile cosmice, de sintezele, veiozele, maionezele, parantezele, panacenezele, partenogenezele mele de știri. Arta nu e egală cu caracterul, talentul nu se măsoară în fidelitatea față de prieten, lașitatea nu duce la non-talent, mica și marea ticăloșie a vieții fiecăruia nu e artă - totuși, pe undeva, cumva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
în ușă să-mi deschidă; m-am rugat să mi se dea măcar un Treplev, nu venea nimeni în compartimentul meu și atunci m-am decis: de cum trecu controlorul sovietic - mititel, grăsuț, vioi, cu ochii în patru - ca să verifice lumina veiozei mele, am desfăcut pachetul de la hotel, cu trei șnițele, pâine, plicuri de cafea, zahăr și sare - i-am oferit, tăcut, unul pe care omul îl luă cu delicatețe între degetele bondoace, îl împachetă într-un șervețel și-l puse în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
la picioarele patului. Își luase obiceiul să noteze În el tot ce văzuse peste noapte, stând Încă În pat, În timp ce primele raze de lumină ale zorilor răzbăteau prin crăpăturile obloanelor. Chiar dacă nu văzuse nimic sau uitase ce văzuse, aprindea totuși veioza, mijea ochii, se ridica În capul oaselor, așeza pe genunchii ridicați o revistă mai groasă, ca săi slujească drept masă de scris, apoi nota ceva În genul: „Douăzeci decembrie - noapte fără vise“. Sau: „Patru ianuarie - ceva despre o vulpe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Se opri o clipă În drum și aruncă o privire prin dormitor: spera irațional să se vadă dormind acolo, printre așternuturi, Încă de alaltăieri seară. Dar patul era făcut, acoperit cu o cuvertură din lână bleumarin, de fiecare parte avea veioze și noptiere identice, pe care odihnea câte o carte și, ca la hotel, câte un pahar cu apă, un blocnotes și un stilou. Se aflau pe ele chiar și două ceasuri deșteptătoare identice. Fima spuse: —Dimi nu e În cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
frântură care-l despărțea în două. Atunci am știut că acolo trebuie să intervin. Ceva din mine vroia să iasă afară ca un demon care numi dădea pace. Mă uitam în jurul meu și încercam să mă leg de ceva. O veioză. Trebuia să o aprind. Am apăsat butonul și s-a aprins. Semiobscuritate. Lângă, am găsit un creion bine ascuțit și mi-am amintit de frântura dn tavan care era încă acolo, frântură pe care o văzusem în întuneric, la lumina
A doua oară unu by Cristi Avram () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92958]
-
s-a aprins. Semiobscuritate. Lângă, am găsit un creion bine ascuțit și mi-am amintit de frântura dn tavan care era încă acolo, frântură pe care o văzusem în întuneric, la lumina lunii, și care dispăruse acum, de teama luminii veiozei. Am stâns-o și am trasat frântura imaginar pentru că se ascunsese cu totul. Când am aprins din nou veioza frântura era acolo, sau mai degrabă replica frânturii, acea fâșie pe care am trasat-o cu creionul. Am închis ochii și am
A doua oară unu by Cristi Avram () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92958]
-
tavan care era încă acolo, frântură pe care o văzusem în întuneric, la lumina lunii, și care dispăruse acum, de teama luminii veiozei. Am stâns-o și am trasat frântura imaginar pentru că se ascunsese cu totul. Când am aprins din nou veioza frântura era acolo, sau mai degrabă replica frânturii, acea fâșie pe care am trasat-o cu creionul. Am închis ochii și am simțit că ceva mă atrage spre tavan. Cineva mă cerea aproae, acolo undeva, în frântura aceea striga un
A doua oară unu by Cristi Avram () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92958]
-
nu-i mai era frică să stea singur în camera lui. Încetase să mai urle nopțile, iar ea fusese așa de ușurată încât nu mai investigase motivele din spatele acestei liniști. Nu îndrăznise să-ncerce să-i afle originea. De ce totuși veioza din camera lui dădea stătea aprinsă peste noapte ? Fiul ei s-a așezat pe bancheta din spate fără nici o formulă de salut, singurul sunet venit din partea lui fiind muzica aia sintetizată și iritantă din lumea Super Mario. Ai avut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
și grea. Și rece. În jurul ei planează cuvinte în care știe că i-ar fi foarte frig. — Și de ce mergeați la Sevilla? Degetele ei vorbesc în aer. Vorbesc aproape mai mult decât ochii. Se sufocă undeva, între tencuială și lumina veiozei, între mușamaua din bucătărie și dulăpiorul cu medicamente. Plânge. Plânge liniștit, cu sughițuri mici. Liniștit. Aproape liniștitor. — Nu știu, David, el voia acolo... Ar fi trebuit să fie ca un fel de excursie. Nu știu... Somon cu portocale. Asta fusese
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
sau niciodată. Îngenunchie și pipăi în grabă podeaua. La dreapta, simți un covor. Deplasându-se târâș în acea direcție, identifică în câteva secunde o comodă, un fotoliu și un pat. Un dormitor. Undeva trebuia să se afle comutatorul sau vreo veioză, vreo lampă de noptieră. Renunțând să-și mai piardă vremea cu reflecții inutile, trecu la acțiune. Întrerupătorul manual funcționă sub apăsarea degetelor sale. Astfel că, la numai trei minute de la prima sa cădere, putea să-și inspecteze închisoarea. Nu arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
electrice, de la întrerupător și până la becurile din pereții laterali. Acolo a auzit el noaptea trecută acel hârșâit care i-a băgat în cap sârma căpitanului cu microfonul cel minuscul. După aceea a extras din perete cablurile de la prize și până la veioze. Din pardoseală, aici a îndepărtat o întreagă diagonală din lamelele parchetului și toate frizele ce delimitau planșeul de pereții încăperii. Mai întâi a cercetat cu mare băgare de seamă cablajul electric din tuburi, în care a și suflat din toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Am nevoie de el întreg. Încă. În ciuda vocilor care rup încontinuu bucăți microscopice din el. Îl urmez în timp ce el intră în camera de alături. Îl privesc cum se așază pe un pat identic cu cel în care doarme Sophia. Lumina veiozei nu-l avantajează. Îi adâncește ridurile de pe frunte. Un timp, mă uit doar la fruntea lui. Nu-i pot vedea ochii. Ochii lui sunt ațintiți spre podea. Două găuri negre, care se uită la un punct imaginar de pe podeaua din
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
și după aia mai vedem. Mă întorc în dormitor. Sophia și bărbatul ei au adormit îmbrățișați. Mă lungesc pe covorul de lângă pat. Sophia visează că doarme la pieptul bărbatului. Visează că se trezește. Bărbatul doarme adânc și n-o simte. Veioza a rămas aprinsă. Sophia simte că în casă mai e cineva. Se dă jos din pat și merge prin casă și ajunge în bucătărie, iar acolo e o femeie pe care Sophia n-o cunoaște, și femeia asta se uită
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]