846 matches
-
creierul formează sinele, cel mai bun dintre ei va trebui să răspundă: „Aproape nimic“. Într-o succesiune de studii de caz, Weber arăta mirarea nesfârșită conținută în cea mai complexă structură din univers. Cărțile o umplură pe Karin de o venerație pe care uitase că o putea încă simți. Citi despre creiere scindate care se luptau pentru stăpânii lor fără știrea acestora; despre un bărbat care putea formula propoziții, dar nu le putea repeta; despre o femeie care simțea mirosul purpuriului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Binecuvintează Doamne, sfintele biserici și mănăstiri din scumpa noastră țară și le păzește. Vasile Episcopul Oradiei * 24 august 1977 92 Am rămas cutremurați de bucurie vizitând Sfânta Mănăstire Secu și celelalte Sfinte Mănăstiri din Moldova și Bucovina și cu profundă venerație ne plecăm frunțile și cugetele în fața acestor neprețuite comori de spiritualitate, artă și arhitectură, minunate opere ale geniului creator ale fiilor poporului român. Mărire Ție Doamne ! Visarion, Episcopul Aradului și Hunedoarei * 29 august 1977 Din aleasa bunăvoință și părinteasca dragoste
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
pentru un preot? Putem răspunde imediat reflectând asupra sensului a-legerii făcute de Isus, care a voit ca măgarul să fie personajul evenimentului pascal. De altfel, evreii, ca și celelalte popoare semite ale Orientului, au o simpatie deosebită și chiar de venerație față de acest animal, înainte, în timpul și după evenimentele din viața lui Isus. Animal nocturn, spre deosebire de cal care este animal diurn, măgarul prezintă siguranță, pentru că este blajin față de toți; el nu se face temut prin forță, violență, viteză, robustețe, care sunt
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
ascultă pe maeștri o face pentru că sunt martori”. În fața martorilor toți suntem mai respectuoși, mai atenți, mai serioși. Și martorii ne vorbesc în-să, prin limbajul non verbal al vieții lor: aceasta cere întot-deauna ascultare; se impune prin sacralitatea sa; suscită venerație. Acesta este momentul „teologiei narative”: al unui discurs despre Dumnezeu care se citește în experiența celui care l-a cunoscut pe Dumnezeu în viața sa. 3. Preotul, sfânt împreună cu poporul său. În timpul nostru, când se ascultă cu mai multă disponibilitate
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
la originea Cuvântului pe care îl vestește; acesta îl precede și îl depășește nemăsurat, pentru că el nu este altceva decât semnul misterului odinioară ascuns, iar acum revelat; este însuși Cristos în mijlocul nostru (cfr. Col 1,25-27). De aici, se naște venerația față de Cuvânt și stăruința de a-l vesti și altora. 2. Preotul în slujirea cuvântului Altuia. Prin circumstanțe dificil de descifrat în profunzimea lor, Dumnezeu caută și însărcinează pe aceia pe care îi vrea pentru slujirea Cuvântului său (prima vestire
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
consoane (Yhwh) care compun numele divin, deoarece limba ebraică veche, ca și multe alte limbi semitice, precum aramaica, scriau doar semnele consonantice, fără vocalizare. Abia ulterior, în Evul Mediu Timpuriu, tradiția ebraică a „vocalizat” textele consonantice biblice, dar ea - din venerație sacră - se abține să noteze pronunțarea numelui divin Yhwh, astfel că au așezat pe cele patru consoane (Yhwh) vocalele pronunțate în citirea liturgică sau în rugăciune, adică expresia ’Adōnăy (litt. „Domnul meu”), sau haššem (lit. „numele”; căruia îi corespunde aramaicul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
de cult sau de o imagine în general. În Orientul Apropiat cultul reprezentărilor divinității este un fapt foarte cunoscut. Trebuie să distingem reprezentările cultuale ale divinității de simplele imagini, pentru că numai primele beneficiază de un adevărat cult prin acte de venerație: din punct de vedere ritual ele erau spălate, îmbrăcate, hrănite, adorate, așezate în încăperile sanctuarului; le era asigurat un personal calificat pentru desfășurarea liturgică și erau purtate ritual în procesiune. Prin urmare, credincioșii considerau că aceste imagini erau manifestarea directă
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
cu scări, cu acoperișul în pantă, ori la relația sufletului ce trimite în mitologii la un spirit propriu. Conform oricăror povești atingerea cu mâna a locului în care stau ascunși zeii, ori a locului ofrandelor, pare asociată nu doar cu venerația, ci și cu sacrificiul, întrucât obiceiurile și simbolismul sugerează că moartea ritualică trimite la un cult al vieții zilnice, după cum distrugerea corpurilor în război este asimilată cu distrugerea rivalului. În interiorul oricărei comunități, ceremonia șamanilor și formele interesante de a atrage
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
de mai sus, cercetătoarea Irina Achim, în Monumente de cult creștine în provinciile Scythia Minor și Moesia Secunda (sec. IV-VI p.Chr.), considera prezența criptei, element compozițional al planului bazilicii, vrednică de luat în considerație, fiind o expresie a venerației față de martiri, cripta este plasată mai în toate cazurile în presbyterium, fără să fie însă o prezență obligatorie pentru existența unui locaș de cult cel puțin pentru primele secole ale erei creștine. Abia în secolul al VI-lea p.Chr
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
întrucât cercetările nu s-au finalizat încă, nici una dintre toate aceste. Cripta, ca element compozițional al planului bazilicii, este o încăpere subterană, acoperită de boltă, existentă de obicei sub altarul unor bazilici paleocreștine (secolele IV-VI), ca o expresie a venerației față de martiri. În criptă se păstra corpul întreg al unuia sau a mai multor martiri creștini ori relicve ale acestora, fapt verificabil în secolul VI, când existența moaștelor (chiar dacă nu depuse într-o criptă) este o condiție esențială pentru fundarea
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
lui Crao, banda desenată anticipează viitoarele puneri în scenă ale unei pelicule precum 10.000 BC. Grotele, jungla, confruntarea cu bestiile feroce și cu prejudecățile sunt ingredientele din care se hrănește una dintre cele mai longevive narațiuni adăpostite de Pif. Venerația nostalgică de care este înconjurat Rahan ține și de proximitatea imagologică cu un alt erou ce cutreieră spațiile nedomesticite - Tarzan al lui Edgar Rice Burroughs. Dacă regresiunea temporală este una dintre strategiile ce nu poate da greș, înaintarea în viitor
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
cea de-a doua poruncă merge mai departe. Ne îndeamnă să-l adorăm pe Dumnezeu. Numai în fața Lui trebuie să îngenunchem, și numai Lui trebuie să-i slujim. Deoarece Dumnezeu există, avem datoria să-l adorăm și să-i arătăm venerația cuvenită. Dumnezeu are un nume, pe care noi putem și trebuie să-l folosim. A doua poruncă vrea să înlesnească dialogul și contactul personal tot mai strâns cu un Dumnezeu, care cu adevărat poate fi chemat. Rugăciunea este încercarea de
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
mele despre credință, copilăroase ori, mai târziu, născute dintr-o nestăpânită dorință de a brava, o vinovăție și chiar o duioșie ascunsă. N-am scăpat niciodată de această ambiguitate datorită căreia am putut trece atât de ușor de la sfidare la venerație fără să mi se pară că sar dintr-o extremă în alta sau că mă contrazic. Am putut să-mi închipui Golgota sub un cer pustiu și un Christos batjocorit, lovit, înțepat cu sulița și sfințit omenește de suferință, pentru că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de la ora ceaiului. — Dar avea anumite principii. Asta e ceva de admirat, nu? Ridică din nou privirea, iar ochii îi sclipiră de mânie. Nu și dacă e vorba de niște principii greșite. Asta nu e ceva de respectat. —Greșite? — Toată venerația asta pentru pământ: fiecare centimetru trebuie să fie al nostru, al nostru, al nostru. E un fel de boală. Idolatrie sau ceva asemănător. Și uite la ce a dus. E mort și a luat-o și pe mama cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
eu nevoile mele. Poate îți amintești că Mark Twain prefera să stea culcat pe spate în pat, ca să compună acele eseuri și lucrări destul de depășite și plictisitoare pe care cercetătorii contemporani încearcă să le prezinte ca fiind pline de înțeles. Venerația pentru Mark Twain este una dintre rădăcinile impasului nostru intelectual de astăzi. — Dacă știam că-i așa, intram de mult aici. Nu înțeleg nici ce cauzi aici acum, dacă vrei să știi, sau de unde ți-a venit pornirea aceasta bruscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cu mama, iar maică-mea crede că sunt la San Francisco cu tata. Adică asta credea până ieri. Asya s-a holbat la Armanoush cu o neîncredere care s-a risipit În curând, fiind Înlocuită de ceva mai apropiat de venerație. Poate că Armanoush nu era fata imaculată și manierată care-și Închipuise Asya că era. Poate că undeva În universul ei luminos era loc și pentru Întuneric, mizerie și deviație. Mărturisirea, departe de a o supăra pe Asya, nu făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ajunge de la lucrurile mici la cele importante. Gesturile astea, fie și anodine, angajează o parte din inima ta. Iar inima asta se cuvine s-o dăruiești tinerei fete care crește undeva pe neștiute, viitoarea ta soție Întru eternitate. Flirtînd, slăbești venerația, forța și inteligența care vor trebui să călăuzească dragostea ta conjugală, diminuezi dragostea. Nu accepta nici cel mai mic ciob În vasul desăvîrșit care este viitoarea ta iubire“. Aveam o tendință supărătoare să confund cărțile tatei cu Noul Testament, În orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mele despre credință, copilăroase ori, mai târziu, născute dintr-o nestăpânită dorință de a brava, o vinovăție și chiar o duioșie ascunsă. N-am scăpat niciodată de această ambiguitate datorită căreia am putut trece atât de ușor de la sfidare la venerație fără să mi se pară că sar dintr-o extremă în alta sau că mă contrazic. Am putut să-mi închipui Golgota sub un cer pustiu și un Christos batjocorit, lovit, înțepat cu sulița și sfințit omenește de suferință, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se îndrăgostiseră unul de celălalt. Știa că Miriam era atrasă de el și că sentimentele ei se datorau probabil celui mai convențional binom de putere: profesor-student, șef-secretară, tată-fiică. Fu gata să adauge și doctor-pacient, dar reformulă numindu-l doctor-asistentă. Era venerația față de erou, în stare pură, și trebuia să aibă mai multă minte și să nu se lase antrenat în asta. Pe de altă parte - închise servieta de piele fină pe care subordonații i-o făcuseră cadou de ziua lui, plângându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
momentul lor de glorie. După ce plecă, se întrebă pentru o fracțiune de secundă cum ar arăta copilul lui. Apoi ridică receptorul și dădu un telefon. Norman Jones, avocatul familiei Tyler, nu era una din persoanele care împărtășeau sentimentul general de venerație pentru fondatorul ziarului Woodbury Citizen. Deși n-ar fi suflat o vorbă nimănui în afară de nevastă-sa, îl considerase întotdeauna pe Ralph Tyler un om care căuta sămânță de scandal. La începutul carierei sale, Ralph inițiase o cruciadă împotriva taxelor exorbitante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
se afla pe scenă, dând mâna cu primarul. Fran îi mai dădu o șansă. — În primul rând... Jack nu părea stânjenit sau dispus să-și ceară scuze. De fapt, strălucea de bucurie, ticălosul, mai ales când întâlni privirea plină de venerație a lui Miriam, care mai că nu-și scrântise încheieturile delicate de atâta aplaudat. — Aș dori să mulțumesc juriului, pentru că trebuie să fi fost într-adevăr o decizie dificilă. De bună seamă, avea să spună măcar că echipa de la Citizen făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
când tocmai își dăduse seama că era îndrăgostită de Jack? Clinica se închidea când ajunse ea acolo și Moira, asistenta lui Laurence, încuia ușa. — A plecat acum un minut, o informă Moira pe Fran pe tonul ei obișnuit, plin de venerație. Cred că s-a dus la mama lui. — Florile or să fie splendide, se extazie Camilla. Am avut mare noroc c-am reușit să-i conving pe cei de la Prentice and Proud să se ocupe de ele. Philip Prentice e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Fundoianu: „Bogdan-Pitești și-a pus geniul în viață. A fost unul din puținii convivi vrednici de banchetul lui Platon. (...) nu putea gusta elevația morală. Era un simplu Alcibiade, zvelt, orgolios și cinic. (...) Izolat de ceea ce imbecilii continuă să numească cu venerație «opinia publică», Bogdan-Pitești a avut cea mai aleasă societate ani de-a rîndul (...) Numai la Bogdan-Pitești puteai să bei cafea între Luchiani și Iseri, numai la dînsul puteai vorbi între Ressu și Brâncuși, numai acolo, conversația, delicată și lubrică, rafinată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
își exprima decepția în raport cu așteptările: „Am salutat sau mai bine zis era să salutăm cu entuziasm creația «Insulei», binevenită confrerie de dramă și literatură de avantgardă. Sîntem prin urmare dezarmați și siliți să aplaudăm pe toată linia curiosul sentiment de venerație al terbililor avangardiști de la «Insula» pentru ilustrele noastre mumii”. Peste aproape un deceniu, în panorama „Contribuțiuni sumare la cunoașterea mișcărei moderne de la noi” (în unu, nr. 33, feb. 1931), M.H. Maxy consemna retrospectiv „prima încercare a chinuitului Armand Pascal cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și metalic. Nu noi, ci ei vor trage concluziile la etapa poemei românești înfățișată în acest volum”. În Istoria..., G. Călinescu va combate această poziție (pe care, hazardat, o atribuie evreilor în genere): „A admite că sînt suficiente entuziasmul, reverența, venerația, înseamnă a cădea în anarhie și a nega putința stabilirii de valori. Atunci orice poezie subzistă, prin faptul de a-și găsi un entuziast. Această aberație o susține Lucian Boz, intelectual totuși inteligent și cu o anume fineță, în teoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]