549 matches
-
Henț cu mâna, Sandule, henț cu mâna! Ah, ce-mi place cum sună... Să nu mă luați cumva cu pleonasmele, că mă mut la altă masă! Gore stă cu ziarul de sport În dreptul ochilor, tolănit pe scaun. Are o șapcă vișinie pe al cărei cozoroc stă scris Rapidulețul, gustul ciorbei, iar lângă scrumiera burdușită cu chiștoace se odihnește o bere pe jumătate golită. Gicu, care trăiește viața În roșu-albastru și suferă intens fiindcă Lăcătuș pare a-și face din nou bagajele
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
de adamască, și una de mătase, 11 poale, 6 de mătase și 5 de adamască, pentru Sfânta Masă, 3 perechi de procovețe, două din stofă și unul de adamască, opt perechi perdele pentru icoane, 2 aere, unul cusut pe catifea vișinie și unul pe mușama, și un aghiazmatar din marmură”<footnote Arhivele Statului Iași, Mănăstirea Cetățuia, Dosar nr. 146/ 1863, f. 4 -7 footnote>. Când s-au început lucrările de restaurare în anul 1830 cea mai mare parte din mobilierul bisericii
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
lucru mult prea serios pentru a o reduce la abilitate”), fără să știe nici cît mai avea de risipit și dacă va avea măcar suficient timp să-i pară rău. (Purta cisme de cauciuc, pantaloni de doc vînăt, o flanelă vișinie spălăcită de soare. Își ducea din cînd În cînd mîna grea ca o vîslă la bărbie și rămînea cu ochii apoși fixînd un punct inexistent deasupra mării.) Ar fi vrut să obțină ceva anume de la viață și tocmai acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
dar e chiar frumos, bravo! Vrei să mai coși? Da. Fetița stătu toată ziua în preajma mamei, învățând să mânuiască acul. Când totul fusese terminat, privea cu drag lucrurile cusute și călcate de mâinile harnice ale mamei. Trei rochițe de catifea vișinie și trei capoțele stăteau așezate frumos pe umeraș, așteptând să fie îmbrăcate în ziua de Paște. Pe pieptul fiecărei rochițe, în dreptul inimii, mama brodase cu dragoste și îndemânare câte o floare. Pentru că ai fost cuminte și harnică, îți dau voie
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
ormă și alte treburi, sarcini, n-o să stau doar cu sacii ăștia cu oase. Mai am cinci. Dacă toți o să-mi facă chermezuri de-astea, unde-o să ajung? Nu mă bagă-n balamuc la Wintris, la nervii mei? Ochiul vișiniu de la interfon clipi de câteva ori. Goncea apăsă pe butonaș. Se-auzi, gâjâită, vocea sergentului. - Să trăiți. S-a ’ntors tov. inginer Nisip. - Zi-i să intre. Inginerul intră cu o față obosită, plictisită. Învins. Goncea îi făcu semn să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mai prezenta interes sau că fusese uitat. Îl vizitase din nou abia pe la începutul lui noiembrie, cu mai bine de o lună înainte de a începe eroica Revoluție de la Județeană. Îmbătrânise Băcănel. Se stafidise, slăbise, numai haine și ciolane. Avea culoarea vișinie a înserărilor. Se ținea însă drept, cu un fel de semeție a lujerului de porumb desfrunzit, fără știuleți, ars de brumă. Murise și femeia care îi ținea menajul, Caliopeea Pârțângău, o rudă îndepărtată a maestrului avocat Pârțângău. La ultima eliberare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o bancă de lângă pompa americană, sub vișin. Doi bărbații ieșiseră și ei din bucătăria de vară și porniră spre popă. Unul se răzgândi și se repezi spre femei, încercând și el să le despartă. Celălalt, scund, rotofei, cu o jiletcă vișinie, brodată cu trandafiri mari, galbeni, cu un lanț de aur petrecut peste cămașa neagră, se așeză lângă preot. - Neam nenorocit, oftă el. Sunt sigur că ei mi-au furat pleierul. L-am adus special pentru dumneata părinte, să vezi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pocnete, grenade, fereala de teroriști. Tot tacâmul groazei, ca la marea artă! Crezi că se mai mobiliza poporul? Broscuța țâșni și se-aruncă în băltoaca de lângă pompa americană. Din ochiul de apă stătută se înălță o mână într-o mănușă vișinie. Prinse brotacul și îl ținu ridicat de-asupra băltoacei. Apăru apoi și un ins slab, înalt, într-un un fel de redingotă și cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde larg deschisă. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să curgă daunele. Îl trase în weceul judecătoriei. După ce inspectă atent cele două cabine, una pentru bărbați, alta pentru doamne, îl duse în dreptul caloriferului de la geam. Deschise larg fereasta, aplecându-se mult peste pervaz. În curtea interioară dintr-o dubă vișinie îl scoteau pe un inst gras, roșu la față, cu părul bogat răvășit. Pârțângău pufni disprețuitor. „Prostul de Balaban! Crede c-o să-l scape nenorocitul ăla de Mițunghină... Mai tare o să-l înfunde. E doar sluga lui Goncea, plătit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
al mesei, cel dinspre calorifer, al lungii mese cu fel de fel de hârtii, cutiuțe, pixuri, petice de ziare. Într-o sticlă de plastic, ciudatele peturi pentru berea „Comandor Günther “, retezată șerpuitor pe la jumătate, se ofilea un smoc de cârciumărese vișinii. În capătul celălalt al mesei, pe o bucată de ziar, rămăseseră câteva cojițe de salam, o bucată de chiflă graham. Două muște se roteau, nehotărâte, pe deasupra resturilor de mâncare. În mijlocul mesei, înfipt într-un suport de inox, un carton galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
zâmbi iarăși, gândindu-se la cele ce se petreceau odinioară în atelierul lui, de pe Soldat fruntaș erou Pațughelu. Nu-l observă cînd trecu pe lângă el. Era, de fapt, și preocupată să-și caute biletul de trimitere. Scotocea concentrată în poșetuța vișinie. Se așeză la coada de la radiografii, nu cu mult în spatele lui, pe stânga. O auzi cum continuă o povestire începută mai demult. „Da, doamnă“, oftă Aspasia. „Întâmplător cunosc toată povestea. Femeia aceea de care spuneați stătea în bloc cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
băgat noutăți proaspete, după cum presimt. O zbughi printre mașinile ce începuseră să se urnească. Reuși să traversezespre prăvălioara din stația troleibuzelor ce veneau dinspre Hipodrom. O urmăreau amândoi concentrați, fascinați, ca și cum atunci îi vedeau întâiași dată fundulețul zbâțâindu-se sub fusta vișinie. - Unde te duceai? o întrebă, cu ochii încă țintuiți pe silueta fetișcanei care se pierdea pe ușa prăvăliei. Femeia încercă să zâmbească, mijindu-și ochii bulbucați. - Unde... Parcă am unde să mă duc. Mă duceam la biserică, la Sfântul Constantin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pântece, de zvâcnetul apei căutându-i parcă sexul. „Bat spre șaptezeci“, oftă ea, „și-mi arde de prostii.“ Nu se putu abține și se mai cercetă câteva clipe în apele verzui ale oglinzii. Se șterse apoi, îndelung, cu prosopul mare, vișiniu. Trecea dintr-o cameră în alta, leneșă, zăbovind în răsfățul plușat, molcom, vaporos al prosopului. Îl aruncă pe masa din sufragerie și se duse la ușile înalte dinspre balcon. Primul impuls fu să le deschidă și să iasă așa, goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și a lăudat. - Să mă ai și tu pe suflet, Vali! Altceva nu mai suport, decât moartea mea, draga mea, și să facă p-ormă ce vor din urma mea. Da’ să le spui să mă îngroape în rochia aia vișinie, cu volănașe. Să fiu mândrită, când o fi să dau ochii cu mitnicii cerului. Să vadă vameșii văzduhului că am fost și eu cineva la viața mea, chiar de-am lucrat la confecții, în pădure la Obancea! Își trase răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
știu dacă l-ai văzut și tu. Verginel nu-l asculta. Parcă îl vrăjise Biluță, cu gestica lui înceată, tacticoasă, ca într-un fel de dans. Își muie și Biluță mâinile în găleata cu zeamă albastră, apoi luă un prosop vișiniu din cabină și se șterse îndelung, aproape râgâind de plăcere. Scoase din torpedoul mașinii un pachet înfășurat într-o pagină de ziar și începu să înfulece din bucata mare de pâine, cu doi cârnați în ea. - Așa mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
găsească ei, boboceii?! Nu vezi că de-aici a-nceput toată nebuneala? Că doar noi am făcut predarea ca la mama ei. Curată și cum trebuie s-o preia istoria. Adică, Replace all! Te-ai prins?“ Burtăncureanu scosese un caiet vișiniu și nota de zor spusele lui Goncea. Umpluse zeci de astfel de caiete de când începuse să lucreze cu Generalul. Îl privea din când în când cu coada ochiului. Goncea se apropie și mai mult de fereastră. Urmărea concentrat depărtările dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ca urmare a călătoriilor cu trenul, ratați care trăiau din mila călătorilor. Turiștii, care, după ce au băut apa de Dunăre, reveneau obsedant la Brăila, dar atunci se-mbolnăveau de munte, de tot ce nu includea cuvântul tren, fie albastre sau vișinii, potrivit sentimentelor pe care trebuiau să le transporte spre alte colțuri ale lumii, în timp ce șefii de la regională înscriseseră în grafice și numărul de destine călătoare atâtea împlinite, atâtea nu -, minutele de oprire pentru despărțiri definitive sau temporare, orele de întârziere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mi l-a dat fără să-mi spună un cuvințel despre ce se află Înăuntru. Ambalajul lucios, cu irizări ultramarine și steluțe aurii, e desfăcut de Antoniu, cu febrilitate. În sfârșit, mâinile scot la iveală o carte groasă, cu coperte vișinii. Ochii asiatici ai lui Kawabata se dilată, a uimire, devenind două ferestre deschise. -Știi tu, ce carte țin În mâinile mele păcătoase? Nu te holba așa la mine, măr viermănos, lichea puturoasă, necredinciosule. Aici sunt ,, Psalmii,,. De aproape douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
totdeauna! șPsalmul 29ț.,, Antoniu citește cu voce tare, limpede, rar, ca și când s-ar teme că ele, cuvintele se pot pierde până ajung la urechile lui Kawabata. Și-a propus ca, În fiecare zi să-i citească din tomul cu coperte vișinii, fragmente din Psalmi, pentru frumusețea tulburătoare și magnifică a textelor, dar și din dorința de a-l aduce pe ,,calea cea dreaptă,, pe acest păgân netot, care și-a frunzărit viața, așa cum o fi frunzărit cele două-trei cărți pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
aruncată În flăcări. Plăcințica s-a mutat pe ,,strada Păpădiei,, numărul 8, În maghernița În care prezența lui Kawabata se făcea Încă simțită prin cele câteva lucrușoare sărăcăcioase rămase după dispariția lui misterioasă. Cel mai tare a fascinat-o cartea vișinie din care citea când se trezea dimineața cu voce tare, voce melodioasă de copil, cum nu mai auzise de mult Antoniu, În sălbăticia, primitivismul și degradarea patibularilor din ghetou. Plăcințica avea structură de Înger, așa cum are orice ființă făcută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
era Întruchiparea seninătății și a inocenței, despre care Antoniu numai știa nimic de mult, din poveștile copilăriei. Era Însăși chipul copilăriei, luminos și nepervertit, era dublul Îndepărtatei lui copilării. A plecat pe furiș, a dispărut În zori, lăsând pe cartea vișinie În care erau tipăriți Psalmii, o iconiță cu Maica Domnului și Pruncul, din cele care se vând În fața bisericilor, și bilețelul cu cele câteva rânduri scrise de ea și Psalmul 127. A ieșit din existența lui Antoniu discret, așa cum discretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
licăr de speranță pe care nu l-a mai trăit de o veșnicie. Privește În gol, ostenit și fericit și de-odată Își aduce aminte că n-a mai deschis ,,Psalmii,,. De la dispariția Plăcințicăi, a uitat de cartea cu coperte vișinii. Încet, pe dibuite, de-acolo de unde și-a ascuns caietul, scoate tomul, Îl așează pe genunchi și Începe să citească: Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Dumnezeu În sfântul Său locaș! Lăudați-L În Întinderea puterii Lui! Lăudați-L În faptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Împărțit cu el mâncarea, adică și Antoniu arată spre sine , n-ai plecat pe furiș după o vreme, lăsând un bilet? n-ați vorbit amândoi despre soare și despre Uniunea Europeană? Nu-ți mai aduci aminte de Psalmi, cartea cu coperțile vișinii din care citeam amândoi? -Nu știu despre ce ghetou vorbiți, nu cunosc nici un Antoniu, Înafară de cel din piesa lui Shakespeare, care o iubea pe Cleopatra, și n-am văzut În viața mea o carte cu coperți vișinii În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu coperțile vișinii din care citeam amândoi? -Nu știu despre ce ghetou vorbiți, nu cunosc nici un Antoniu, Înafară de cel din piesa lui Shakespeare, care o iubea pe Cleopatra, și n-am văzut În viața mea o carte cu coperți vișinii În care să fie tipăriți Psalmii. Cât despre numele de Plăcințica, ce să mai spun? Mi se pare caraghios, cum caraghios mi se pare să insistați. Peste o oră, trebuie să duc materialul la redacție, mă concediază dacă nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cauza morții. Acum, el poate să afirme, că nu sunt semne vizibile de violență. Cloșardul este scos din pivniță Într-o pătură jerpelită și, Înainte ca trupul lui să fie vârât În duba parcată lângă rigolă, o carte cu coperțile vișinii și două caiete cu sârmă, alunecă din pătură, pe trotuarul plin de zloată. Spectatorii ies din cinematograf, comentând gălăgios, filmul pe care tocmai l-au văzut, și călcând peste ele, până când se vor face una cu zăpada moale și murdară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]