485 matches
-
policandrul începuse să balanseze în tavan de clocotul aplauzelor... Observând încurcătura pe fețele celor trei, își dădu brusc seama c-a făcut o gafă. Vru s-o dreagă cu orice preț. Și, după o mică pauză, continuă cu același glas vijelios: ― Dar de sezonul ăsta extraordinar ce ziceți?... Copleșitor, nu? N-am pomenit de când sunt atâtea dansuri și petreceri ca în iarna asta... Și eu, care trebuie să merg pretutindeni, fiindcă Nadina... Se întrerupse. Iar a pomenit de Nadina. Altă gafă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de maiorul călare. ― Calm, domnule maior! Să nu ne pierdem calmul! bolborosi Baloleanu, foarte galben, coborând șovăitor din caleașcă, urmat de primul-procuror, care părea cel mai liniștit dintre toți. ― Cum ordonați dumneavoastră, domnule prefect! făcu maiorul Tănăsescu, agitîndu-și atât de vijelios cravașa cu mâner de argint, încît calul ciulea urechile. Deși acuma îi vedeți și-i auziți, și vă puteți convinge că nu merită altceva decât gloanțe și baionete! ― Nu, nu! bâigui Baloleanu. Trebuie mai întîi să... 1 se împleticeau picioarele
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ca într-un hățiș de alge, sărutul acesta era o plonjare bruscă în ape mai fluide. Această Veneră născută din ape și transformată acum în sirenă, jumătate femeie, jumătate pește, fragilă și înfricoșătoare, devorată și devorantă, îl atrage în mijlocul curenților vijelioși ai pasiunii. Mai mult chiar decât April, amanta studentului străin, Leslie se dăruiește cu totul în acest prim sărut, ce părea să-i făgăduiască lui Stingo un înec divin, un ocean de fericire. Cu toate că este femeie, Leslie sărută așa cum face
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
împotriva mulțimii și o distruge orbește pe aceasta. Putem vedea acest lucru în fragmentele de colectivități, în fîșiile de grupuri umane rupte din țesătura din care făceau parte. Imaginîndu-se în pericol, ele par a fugi. În realitate, ele se reîntorc vijelios, într-un amestec de frică și furie. În cazul terorii, teama mulțimii este întoarsă împotriva individului. Ea îl pîndește pe cel mai mărunt deviant, se răfuiește cu cei și cele care îi rezistă. De asemenea, în exaltarea ei, mulțimea îi
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
călugăr devenit pe neașteptate absent, ca și cum ar fi căzut pradă unei emoții îndepărtate. Tommaso își revedea casa, chipurile părinților, ale prietenilor din copilărie; asculta din nou glasul multor călugări dominicani, revedea rânjetul inchizitorilor. Unele imagini erau limpezi (râul de apă vijelios, fâșia din marea Ionică, boturile caprelor) și la fel de limpezi unele glasuri (cel al lui Geronimo, de pildă, ce-i promitea că o să-i fie alături cu ciocanul lui de cismar în răzmerița împotriva Spaniei), dar peste toate se auzeau zurgălăii
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
locul lui și sigiliul intact; a auzit și el marele cor al celor care recitau psalmul împreună cu Theogenes. A poruncit să vină imediat un grup de soldați înarmați cu securi, cantonați în preajma închisorii, și deschizând larg ușile acesteia au intrat vijelios înăuntru fiind convins că împreună cu Theogenes s-ar fi aflat și alți creștini. Însă, după ce a intrat nu l-a văzut decât pe Theogenes întins pe pari, recitând psalmul. Atunci tribunul și cei dimpreună cu dânsul cu fost cuprinși de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Caprei și deodată s au ivit în văzduh lucruri minunate și de neînțeles și schimbări de necrezut, după cum urmează: lumina soarelui a dispărut și s-a așezat o noapte, nu blîndă și liniștită, ci plină de fulgere înfricoșătoare, de vînturi vijelioase care aduceau furtuna din toate părțile; în timpul acesta mulțimea s-a împrăștiat fugind, iar cei puternici s-au strîns la un loc; după ce a încetat tulburarea și a strălucit din nou lumina și mulțimea s-a adunat iarăși, aceasta a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Neculuță („Prin codri adînci, prin fund de zări”), însă nu și pe Șt. O. Iosif, în versurile căruia „fund” apare de mai multe ori: „O turlă luce tocma-n fund”, „Glas de bucium sună-n fund/ Ca o rugăciune...”, „Și vijelios se-nalță/ Pulberea departe-n fund” etc. Eu unul nu 1-aș suspecta nici măcar pe jovialul Minulescu (al cărui comportament se aseamănă, nu o dată, cu al celebrului Mitică) că întrebuințează în mod pervers cuvîntul, cînd scrie: „ Sosesc din larg, misterioase
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
n-au observat că la răsărit s-a arătat geană de soare răsare. Prin suflete, le-au trecut fiori de gheață, vorbirea le-a devenit tot mai slabă, iar ochii li s-au împă ienjenit. Atunci caii lor au zburat vijelios spre munte. Magul, nemaiputînd opri răsăritul soa relui, a deschis portalul templului, iar acei doi călăreți au intrat în templu, ca pieriți pe veci. Junimiștilor, în frunte cu Maiorescu, le-a plăcut foarte mult această legendă, dar s-a observat
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
să se înfiripe întâiele determinante ale matricei stilistice românești" (p. 227). Refugiul românismului a fost găsit în cătunele izolate în creierii munților și în stânile ciobănești. Prin aceasta s-a configurat o constantă a spiritului românesc - refractaritatea de a păși vijelios în istorie, refuzul tentației de a face istorie, recluziunea într-o viață de tip organic. Prin abandonul istoriei și claustrarea în sine a fost posibilă salvarea duhului etnic românesc de suflul distructiv al istoriei. Sub aceste auspicii s-a precipitat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a activat instinctul românesc de boicot al istoriei, după acest moment duhul românismului nu s-a mai putut retracta gasteropodic în cochilia sa. Românismul a fost aspirat în istorie, însă într-un spațiu interstițial al ritmurilor istorice, nici în torentul vijelios al marii istorii - refuzată pentru totdeauna românismului -, nici în autarhia organică anistorică în care și-a trăit netulburată mia de ani de la retragerea aureliană. "Istoria noastră nu mai putea să fie decât cvasiistorie, sau pseudoistorie, istorie deviată sau istorie prin
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
comentarii pe marginea sărbătorii cărții, ca răspuns la o scrisoare a unui cititor, bun prilej de a-și afirma propria viziune trinitară: "Dela Cronicari la M. Cogălniceanu și Domnul Alexandru Cuza, dela Dacia Literară la disciplinata perioadă a Junimii, dela vijelioasa acțiune a Sămănătorismului și pînă astăzi, și pînă cît va dăinui vre-o noțiune de popor care se respectă și tinde tot spre-o mai înaltă cultură și desăvîrșită civilizație - va răsuna aceeaș sfîntă treime de atribute caracteristice unui adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și timp, descrieri minuțioase ale arhitecturii, mobilierului, vestimentației, armelor - întreținând astfel iluzia autenticității -, caracterizarea exterioară a personajelor, în portrete esențializate până la schematism, viabile însă, ca ale cronicarilor, alternarea lungilor pasaje „stagnante”, când evenimentele sunt privite global, cu pasajele de acțiune vijelioasă, ca un joc între prim-plan și fundal. Cu Păcatele sulgerului (1912), din care publicase fragmente în „Viața românească” (1906), R. își află materia epică în poveștile auzite, în copilărie, de la țărani, de la robii țigani din Căiuți, de la părinți, de unde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289377_a_290706]
-
datorită faptului că în a doua jumătate a anului 1823, un elev al școlii din Rugby, pe nume William Webb Ellis, în vârstă de 16 ani, încălcând regulile jocului și atribuțiile postului său (fundaș), prinde balonul cu mâinile și pornește vijelios spre poarta adversă. Gluma sa a dat naștere la două sporturi diferite: FOTBAL (în care nu se folosesc mâinile) și RUGBY (în care se folosesc mâinile). Pentru această faptă, Ellis este considerat primul care a creat diviziunea între fotbal și
Metodica predării fotbalului în gimnaziu by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/1663_a_3119]
-
centaurul este prezentat ca un cal cînd el trebuia să fie taur sau bou?În cîntul X, găsim o altă enumerare a neamurilor care participă la încăierare, atît sub zidurile cetății Troia cît și pe malul mării cînd troienii contraatacă vijelios pe ahei și aliații lor. Pe de o parte spre mare sînt carii, peonii arcașii, Divinii pelasgi, cauconii precum și lelegii; Iar spre Timbra sînt misii tari de virtute, licienii Și strunitorii de cai frigienii precum și meonii.... Tracii, veniți de curînd
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
imposibilă o plănuită pescuire cu dinamita, un pescar ce se crede coborâtor din moruni, paznic al unui „ochean de apă” îngrădit, rupe într-o noapte zăgazul și, luat în piept de un morun uriaș în care își identifică totemul, curge vijelios, spre a se vărsa în Dunăre împreună cu puhoiul de pești învălmășiți cu stelele cerului răsturnat în vâlvătaia acvatică. Romanul Zahei orbul, mai curând o povestire mai întinsă, e odiseea picarescă a unui Samson valah. Pierzându-și vederea, Zahei, o namilă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
un soi de atracție de bîlci de lux. Ce a putut-o face, totuși, pe această femeie creditată cu un IQ demn de premiul Nobel să se agațe cu atîta disperare de un tărîm al iluziilor, forțînd-și destinul și aruncîndu-se vijelios pe panta blestemului și a decadenței, pînă la integrarea unei secte satanice? Misterul rămîne deplin. În felul său, Simon Liberati îi oferă un amar, dar elegant titlu de glorie postumă: acela de a fi fost starul prin care a început
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în primul rând din cel mai cunoscut text al lui M., Întoarcerea soldaților, se degajă sentimentul unui mare consum de energie, de extremă încordare nervoasă. Impresia e de uriaș efort, de parcă s-ar merge contra curentului în apa unui râu vijelios. Poemul se încheie brusc, făcând explozie: soldații se prăbușesc epuizați, ca după o cursă în salturi între două tranșee. Este nevoie de efort pentru a scrie poezie: „Nu pot spune nimic fără sânge”, este nevoie de efort pentru a domina
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288132_a_289461]
-
vede. Este momentul unei revelații: semnele „altei lumi” ies la suprafață, un proces obscur („o muncă”) Înviază În fiecare sunet, granițele dintre planurile existenței dispar, natura Își recapătă, sub protecția misterului nocturn, plenitudinea, unitatea ei. Este momentul În care pătrunde vijelios istoria În spațiul reveriei. Trecutul pune stăpînire pe scena lirică. Prezentul este ocrotit de lumina zilei, noaptea este acaparată de imaginile trecutului. În Adio la TÎrgoviște, acul ceasornicului arată Începutul zilei, cînd stejarii se Înalță cu fală, „se Îndreptează”, ridiclnd
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
repetă În Peștera Muștelor aproape cu aceleași elemente: „Zmeul Încalecă, fuge cu vergura, Fuge pe vale; Calul se turbură; zboară, se spumegă, Mușcă-n zăbale. Zmeu-Îi ia frînele, repede-i sîngeră Coasta spumoasă; Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură, frunzele freamătă, Aerul sună; Pletele verginei, sparte, sub aure Scîntei la lună. Însă la peștera stîncilor alpice Calul atinge; Sforăie, nichează. Zmeul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
renașterea naturii. Alt sentiment de beatitudine, de plenitudine absolută: „Ah! iată primăvara cu sînu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pămîntul preschimbă sărutări Prin raze aurite și vesele cîntări!” În poeme năvălesc viețuitoarele, intră vijelios ierburile și arborii, spațiul liric este acaparat de pardoșii, tigrii, șerpii gigantici, de elefanții și de celelalte „feare-ncrustate” de la India Brahmină. RÎurile Asiei, valea Cașmirului, mîndra insulă a Ceylonului, lacul Ciad și munții Lunii cu Îngrozitorul Pustiu, Nilul Alb la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
bun zidar și că lovește cu Înverșunare În chiaburi când aceștia Încearcă să Împroaște cu minciuni regimul de democrație populară. Micluț, sluga chiaburului But, e sătul de viața de rob pe care a dus-o. Iată-i asemenea unor râuri vijelioase de munte, Îndreptându-se, mii și mii de oameni, spre șantierele canalului. Rândurile lor se Îngroașă mereu, Îi vedem inundând trenurile, amestecându-și graiurile și obiceiurile Într-un singur șuvoi, gonind năvalnic spre țel. Nici nu putea găsi scriitorul un
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
se prezentară. Ă Unul din voi să ia mosorul, iar eu am să las lochul la apă. Merseră toți trei la pupa, cît mai departe sub vînt, unde, sub presiunea rafalelor lui piezișe, puntea aproape că atingea apa înspumată și vijelioasă. Omul de pe insula Man apucă mosorul și, ținîndu-l de capetele fusului în jurul căruia era înfășurată saula și sub care atîrna lochul, rămase așa pînă ce veni Ahab. Acesta se opri în fața lui și începu să desfășoare încet vreo treizeci-patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Pământul era moale și cleios. Prin văzduh veneau de departe Împușcături Înăbușite. Deodată izbucniră cele dintâi focuri ale turcilor. Fără a fi strigat cineva: ,,Înainte !”, toți se azvârliră spre creastă cu Înverșunare. Maiorul Șonțu căzu. Dorobanții apărură Într un salt vijelios pe culme, tăcuți, Încruntați, cu căciulile buhoase pe ochi, cu baionetele lungi, amenințătoare. Speriați, turcii se traseră Îndărăt, În Întărituri. Ofițerii români strigară : Prin foc, prin spăngi, prin glonți, prin fum, Prin mii de baionete !” ai noștri se prăvăliră spre
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
pentru ceilalți. Până în ziua în care am descoperit că o pietricică acoperită de rugină putea face să-i mijească lacrimile printre gene și că franceza, graiul nostru de acasă, putea - prin vraja sunetelor sale - să smulgă din apele negre și vijelioase un oraș legendar care se trezea încet la viață. Dintr-o doamnă de obscură obârșie nerusească, Charlotte s-a prefăcut, în seara aceea, într-un sol al Atlantidei înghițite de timp. 3 Neuilly-Sur-Seine era alcătuit din vreo douăsprezece case din
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]