623 matches
-
am zis că, oricât sunt la mijloc legături de rudenie, trebuie să răspund și eu printr-un gest leal și să vă atrag atenția asupra unei primejdii. Mi s-a spus că vă logodiți cu domnișoara Otilia. Pascalopol întrerupse cu vioiciune: - Cine ți-a spus asta? Domnișoara Otilia? - Nu. Vedeți, lumea vorbește. Pascalopol se posomorî din nou. - Domnișoara Otilia, continuă Stănică, este o fată foartesimpatică, dar știți, educația ei a fost fatalmente neglijată. Moș Costache e om bătrân, nu poate s-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
când, măritîndu-mă, îl voi pierde din nou?! - Dar nu e vorba de nume.Otilia sări de gâtul lui Pascalopol. - Știu că ești un om bun, dar eu și cu papa ne-am răzgândit. Nu e așa, papa? Costache aprobă cu vioiciune, dar Pascalopol se înroși. - Cum, Costache, și tu ești de părerea asta? - Da, da, se-ncurcă Costache, dacă ea zice așa, poateare dreptate. Pascalopol lăsă capul în jos și bătu cu degetele în masă, vădit rușinat de situație. Îi păru
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că te iubește. Lui Felix, numele Otilia în gura altuia, precum și convorbirea în jurul chestiunilor intime îi displăceau, de aceea lăsă capul în jos. Îl distra aprinderea cu care Weissmann debitase teoria lui antimatrimonială, dar, spirit prudent, nu credea în ea. Vioiciunea colegului îl surprinsese la început, ca și lectura lui, și în fața unei așa de violente activități teoretice se simțise inferior. Acum însă, după un examen atent, avu sentimentul că Weissmann spunea banalități. Îi mărturisi delicat această impresie: - În fond, spui
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că Titi ar putea să se gândească la Lili. Felix consimți să treacă dincolo, după ce se consultă cu Otilia, spre a-și ușura conștiința. Lili nu i se păru extraordinară. G. Călinescu O găsi foarte drăguță, simpatică, însă lipsită de vioiciunea nervoasă a Otiliei, de marele stil al acesteia. Se purtă cu ea cu atât mai amabil, cu cât nu se temu că trădează nici un alt sentiment mai sfânt. Tocmai această purtare tulbură pe Lili. Până acum fata se jucase în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ești dumneata, iubite unchiule, fiindcă pot să-ți spun, îmi ești ca un adevărat unchi, am slăbiciunea asta. Adineauri picai, dar tocmai adineauri, să văd ce mai faci, doar oameni suntem, nu sălbatici. Însă vezi, eu nu mă supăr, dimpotrivă. Vioiciunea dumitale e semn de sănătate. Jos doctorii idioți! Dă-te jos din pat mai bine, să mergem la plimbare, să-ți pui oasele-n mișcare, să bei un pahar de vin bun. Dar poate nu te înlesnești, n-ai bani
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a se arunca asupra Filipopolei sau Berrhoei, îl nimereau. pe urmele lor și se vedeau primejduiți, încît cutreierările pustiitoare pe pământ romei deveniră tot mai rare. Îmmîndrit prin asemenea succese, deși nu hotărâtoare, ademenit de-o nemăsurată ambiție, sub înrîurirea vioiciunii tinereții, i se clăti fidelitatea, deci Constantin Angelos își formă un partid în armată, tinse la coroana împărătească, se-mbrăcă în haină de monarh, încălță papuci purpurii, și-ncercă, deși-n zădar, să câștige pentru planul lui pe majordomul apusului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a slăbi lovirea proiectilelor. Când lupta contenea și le dădea răgaz, ei iar jucau rolul unor doritori de-a se supune, prin schime ce dovedeau dispoziția de-a se împăca și prin vorbe bune; dar când atacul reîncepu mai cu vioiciune și regele orândui la asalt pe mai mulți îndrăzneți ce se oferiră de voie din oastea sa, atunci asediații aruncară masca sumisiunii, se puseră cu curaj pe apărare, ca dușmani fățiși, împliniră lipsa lor de puteri prin curajul deznădăjduirii, prin
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
al V [-lea] lăudă aspirațiunea Clarei, o îndemnă {EminescuOpXIV 169} să persiste pe calea apucată și îi mulțumi cu multă bunăvoință pentru faptele și succesele ei de până acuma. Activitatea propagandistă a văduvei lui Vodă, Clara, se întinse cu aceeași vioiciune și asupra Valachiei, unde încă în zilele soțului ei, Alexandru, și apoi sub ochii fiului ei vitreg Vlad, ajuns la domnie, ea încurajă pe misionarii, preoții și alți partizani catolici ca să răspândească uniunea, le dete ajutor și îi apără, netezind
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
catolici ca să răspândească uniunea, le dete ajutor și îi apără, netezind astfel cu îngrijire calea spre convertirea generală. Pentru a încorona opera, Urban V se adresă în anul 1370 cu o scrisoare de admonițiune către Vlad Vodă, îi înfățișă cu vioiciune că, deși creștin, el se ține de o credință schismatică și eretică și nu petrece în sânul bisericei romano-catolice, singura care poate duce la mântuire, deci îl invită cu stăruință ca, abjurând schisma și credința eretică, să intre în legitima
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
unui negustoraș de nasturi din Dudești, se trezise în prima tinerețe "ilegalist". Mi-l imaginam greu în postura asta, lipind afișe și luând parte la întîlniri clandestine. Nu i se potrivea deloc. Așa cum nu se potrivea cu sensibilitatea și cu vioiciunea lui mentală uniforma ideologică pe care o vreme a fost nevoit s-o poarte. Numai că valul acesta al Istoriei l-a împins într-un loc social în care altminteri n-ar fi ajuns niciodată: mediul universitar-academic. Din nefericire pentru
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ghicit acest lucru, ei Îl știu“. Semne de exclamare, semne de exclamare! Ce anume Îi dăruiam noi? Elanul celor douăzeci de ani? Era Într-adevăr un cadou frumos, dar care nu era pentru el. De ce să-i fi dat veselia, vioiciunea mea? Ar mai fi trebuit să accepte ca dar elanul care mă lansa spre spectacolele de strip-tease permanent din Pigalle și strada Berri. Dacă, Împreună cu Tina, Îi dăruiam ceva tatei, era un simulacru al ortodoxiei lui. El hotăra că Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
da-da, din când în când parcă i se năzărea așa din senin!“. Tăcuse imediat sub privirea amenințătoare a consoartei, dar tăcuse dimineața, iar seara, singur fiind cu soția și obligat din nou să vorbească, cuprins parcă deodată de o vioiciune deosebită, și-a exprimat câteva gânduri neașteptate: „La drept vorbind ce se întâmplă?...“ (Tăcere.) „Firește, totul e foarte ciudat, în caz că ăsta-i adevărul și că el nu vrea să contrazică, dar...“ (Iarăși tăcere.) „Iar pe de altă parte, dacă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nimiciri... În zadar umbli după existență și adevăr. Nimic e totul, o horă de închipuiri lipsită de ritm. Ceea ce face ca un lucru să fie e starea noastră de febră, iar adevărurile se proiectează pe o lume de absențe prin vioiciunea căldurilor noastre. Suflul de substanță care transformă neființa lumii în realitate emană din intensitățile noastre. De-am fi mai reci sau mai domoli, nimic n-ar fi. Focurile lăuntrice susțin soliditatea aparentă a firii, însuflețesc peisajul de neant al viețuirii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sau îl ratează. Ultimul dintre oameni care ratează în această lume este entuziastul. Viața este mult mai mediocră și mai fragmentară, în esența sa, decât bănuiesc oamenii. Nu este aici explicația faptului pentru ce decădem cu toții, pentru ce ne pierdem vioiciunea pulsațiilor interioare și ne închistăm luând forme, cristalizîndu-ne în dauna productivității și dinamismului interior? Pierderea fluidității vitale și debordante îți distruge receptivitatea și posibilitatea de a îmbrățișa viața cu generozitate și elan. Entuziastul este singurul care se menține viu până la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mereu dai impresia că ești destul de atentă și de cumpănită. Asta vreau să spun. Nu spui multe, dar atunci cînd vorbești, meriți să fii ascultată. E o chestie rară, nu-i așa? — Probabil că e un truc, spuse Helen cu vioiciune. CÎnd stai liniștit, oamenii Își imaginează că ești grozav de profund. De fapt, nu faci decît să te gîndești - știu eu - cît de strîns Îți stă sutienul sau dacă e cazul sau nu să te duci la toaletă. — Dar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
la fel... Dar nu puse Întrebări despre nici unul dintre aceste lucruri. Se uită iar În ceașcă și tăcu. — Și cînd se va termina războiul? Întrebă Julia. Și totul va reveni la normal? Apoi se refugie Într-o expresie plină de vioiciune, clătinînd din cap. N-are rost să te gîndești la asta, nu-i așa? Asta răspundea toată lumea la tot felul de Întrebări de acest gen. S-ar putea să sărim mîine În aer. PÎnă atunci... ei bine, n-aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și, nici nu-mi dau bine seama cum, iată că am nimerit aici... În glasul căpitanului tremura o sfială atât de neascunsă, că locotenentul, fără să vrea, se simți cuprins iar de rușinea de adineaori și, încurcat, zise cu o vioiciune silită: ― Vasăzică sunteți mutat în divizia noastră? ― Da... la al cincizecilea de artilerie de câmp... ― A, chiar în regimentul nostru! strigă Bologa deodată, cu bucurie neprefăcută. Atunci bine-ați venit! Fața căpitanului se însenină, parcă în sinceritatea locotenentului s-ar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai pomenit de serviciu... În schimb, mi-a dat o dovadă definitivă de încredere... O dovadă hotărîtoare!... Anume, în mod absolut confidențial, mi-a comunicat o mare taină oficială... Așa că de acuma n-am nici o grijă, sunt liniștit! Pe Bologa vioiciunea și seninătatea căpitanului îl supărau. Cu glas de imputare, îl întrerupse: ― O taină oficială ce importanță are pentru noi? Și încrederea, și bănuiala sunt deopotrivă de chinuitoare! ― Nu, nu! strigă căpitanul cu căldură. Să nu exagerăm! Oameni de treabă sunt
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
toți și o singură datorie, care ne leagă prin jurământ. Când începe cineva să le judece prin prisma egoismului sentimental, atunci... ― Lege, datorie, jurământ sunt valabile numai până în clipa când îți impun o crimă față de conștiința ta! întrerupse Apostol cu vioiciune. Nici o datorie din lume n-are dreptul să calce în picioare sufletul omului, iar dacă totuși încearcă... Bologa sfârși brusc, cu un gest vag, care spunea orice și nimic. Varga, surprins, îngăimă cu ochii mari: ― Atunci bănuielile mele... Atunci umbli
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lui Apostol se împreunară ca și când s-ar fi umplut de plumb. În suflet simți o zdruncinare, urmată de o dorință vagă de nimicire. Peste un răstimp murmură de-abia mișcând buzele: ― Doctore, vreau să mor... ― Ce, ce? strigă Meyer cu vioiciune neobișnuită. Să mori? Zi mai bine că ai vrea un concediu, precum ți se și cuvine! Apoi, făcîndu-și de lucru la masă, adăugă mai încet, cu tonul natural și ca pentru sine: ― Ce ticăloșie! Să trimiți pe front oameni bolnavi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
urît! Ofițerul de honvezi, fercheș, spilcuit, pudrat, ieși la iveală, mai îndrăzneț. Pe brațul stâng purta pardesiul Martei. Salută ceremonios, zăngănindu-și pintenii: ― Locotenent Tohaty... Urmă o pauză, fiecare așteptând să înceapă cellalt vorba. Tot Marta curmă tăcerea, cu o vioiciune atât de exagerată, că amândoi bărbații plecară ochii: ― Am fost în piață pentru cumpărături și acolo I-am întîlnit pe domnul... Se întrerupse, râse cu mici hohote scurte și continuă tot rîzînd: ― Atunci ce mi-am zis? Hai să-l
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
convorbirea lor, mai cu glume, mai cu suspine fără rost... Nici nu mai tăcură deloc, de frică să nu se reîntoarcă atmosfera de gheață de adineaori. Iar în clipa când totuși se ivi o pauză, Marta sări din jilț, cu vioiciunea silită de la început, gata de plecare. Toți trei scăpară câte un oftat de ușurare. ― Dar pe la noi când ai de gând să vii, ursuzule? îi zise ea, la despărțire, românește, aranjîndu-și faldurile bluzei pe piept, ca să nu fie nevoită a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de mână pe Cosette. — Hei, Iacopone!* - strigă vesel spătarul. Ia vino-ncoace! Broanteș se apropie sfios, fără să o lase de mână pe Cosette. Da’ văz că ne înmulțim! surâse spătarul. Cine e dumneaei? — Sunt Cosette, de la han - ciripi cu vioiciune țigăncușa. Noi doi ne iubim - adăugă ea, arătându-l cu degetul pe Broanteș - și vreau să fug cu voi. Dacă sunteți bărbați și nu paparude, rogu-vă nu mă lăsați aici! Dar n-avem decât trei cai! - spuse Barzovie-Vodă. — Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pana, dar dens ca mierea, și care îți dă multă poftă de viață. Bee Movie e desenat parcă după spectrul cromatic al albinelor (zic și eu), e scris într-un esperanto al istețimii fără vârstă și degajă aburi calzi de vioiciune. E atât de bine realizat, încât New Yorkul pare real, iar tu zbori în cârca albinelor ca într-o simulare. Lumea albinelor e copia fidelă a lumii oamenilor. Dacă ești albină și ai terminat colegiul din New Hive City, dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
va fi spus fotograful. Părea de o statură potrivită, nu prea înaltă, purta părul strâns la spate, cărare pe mijlocul capului, cu o piesă ornamentală, probabil o broșă sau un pieptene așezat în partea dreaptă a podoabei capilare. Fața ovală, vioiciunea ochilor, hotărârea și dârzenia din priviri, făceau ca asemănarea ei cu feciorul - Vasile să fie apropiate. De la tatăl sau nu păstra amintiri fotografice. Ocupat cu gospodăria dar și cu afacerile de la cârciuma lui, căci așa pornise în viață, omul nu
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]