491 matches
-
de a-i fi cetățeni și de a-i îmbrățișa civilizația (Meslin). În felul acesta, apartenența la comunitatea creștină înlătura barierele etnice și propunea o nouă identitate, cea dintre romanitate și creștinism. Paul Orosius spune: creștinii persecutați de Athanarich (regele vizigot) pentru credința în Hristos, cei mai mulți dintre ei "au fugit pe pământ roman, fără teamă de dușmani, cu încredere că mergeau la niște frați". Scrierile din zonă exprimă această realitate, ceea ce probează formarea în mediul creștin dunărean a conștiinței apartenenței la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolului al IV-lea, în teritoriile extracarpatice, au existat mai multe nuclee ortodoxe în interiorul triburilor de vizigoți, aflate sub ascultarea unor episcopii-unul dintre ele se afla în teritoriile lui Athanarich, în Moldova, pe cele două maluri ale Prutului. Regii vizigoți din Muntenia au luat măsuri severe împotriva credincioșilor creștini. Este menționat, în acest context, un episcop Goddas, de origine gotă, Biserica din "Gothia" era în relații strânse cu cea din Imperiu, cu Biserica din Capadocia (cf. actul de martiraj al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apropierea țărmurilor Dunării de Jos-menționăm martirii: pr. Bathusios, pr. Vercas, eremitul Argyla-moaștele lor au fost adunate de regina Gaatha, creștină dreptcredincioasă. Prin urmare, prezența unor comunități creștine ortodoxe, în spațiul nord-dunărean, în secolul al IV-lea, este o realitate. După ce vizigoții au părăsit nordul Dunării (Muntenia), sub presiunea hunilor, bisericile creștine din spațiul extracarpatic, alcătuite în special din populație autohtonă, și-au continuat existența și legăturile cu Imperiul. Dintre creștinii nord-dunăreni, cel mai cunoscut era Ulfila, episcop arian al goților; el
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu Imperiul. Dintre creștinii nord-dunăreni, cel mai cunoscut era Ulfila, episcop arian al goților; el conducea Biserica ariană din "Gothia" de pe malul stâng, în 341-348-ulterior, el părăsește Dacia și se retrage în sud, în Imperiu, sub presiunea lui Aorich, regele vizigoților. În urma predicilor sale, mulți locuitori nord-dunăreni au îmbrățișat arianismul, goți, autohtoni, geți în curs de romanizare și daco-romani. Ulfila predica în greacă, latină și gothică. Prezența unor creștini de origini etnice diverse este o realitate, în secolul al IV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al locuitorilor din nord-vest era dominat întrutotul de păgânism, lipsesc complet urmele creștine, iar populația autohtonă și-a conservat propria civilizație până în pragul secolului al V-lea, la fel și tradițiile spirituale. Sarmații (iazigii) au morminte de înhumație, iar germanii (vizigoții, gepizii) practicau același rit funerar. Locuitorii autohtoni din vest și nord-vest nu aflaseră, între 275-400, de creștinism. În concluzie, în secolul al IV-lea, viața religioasă din spațiul carpato-dunăreano-pontic este un tablou cu patru registre pe care am încercat să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
datorită incompatibilității dintre păgânismul barbarilor și creștinismul autohtonilor, dar și contextului istoric nefericit, dominația hunilor. Asistăm acum la dispersarea comunităților citadine din stânga Dunării, încetarea existenței unor episcopii sud-dunărene, distrugerea bisericilor (lăcașurilor), diminuarea legăturilor cu centrele creștine din sud-vest, prin instalarea vizigoților în Illyricum și a controlului teritoriilor din zonă de către huni. Reculul creștinismului în nordul Dunării (375-453) nu înseamnă o întoarcere la păgânism, ci o bulversare a organizării bisericești, o restrângere a contactelor între comunitățile creștine, o reducere drastică a obiectelor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în secolele V-VI, a pus problema organizării comunităților locale și raporturile lor canonice cu biserica din Imperiu. În teritoriile de la sud și est de Carpați, pentru secolele V-VI, nu știm nimic despre episcopia ortodoxă a "Gothiei", încetarea stăpânirii vizigoților a atras și dispariția acesteia, expresie a legăturii dintre ordinea politică și organizarea bisericească. Exista și o ierarhie sacerdotală, dar nu știm mai nimic despre ea, anumite nuclee creștine zonale erau păstorite de horepiscopi (în limba română "piscupi"). Consolidarea organizării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Populația gotică, aflată pe țărmul sudic al Mării Baltice, a început să înainteze treptat spre regiunile de la Marea Neagră și Dunărea de Jos, iar apoi spre teritoriile întinse ale Imperiului roman, până ce își vor încheia istoria, ostrogoții în Italia (secolul VI) și vizigoții în Spania (secolul VIII). Istoria zbuciumată a goților, încă insuficient cunoscută, migrația, contactele și amestecul cu populațiile germanice și negermanice, raidurile lor prin Europa au dus la restructurarea etno-demografică și politică a spațiului est-european, pentru mai bine de un secol
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
invaziei hunice în Europa, în anii 376-378. 3. Se referă la istoria goților după trecerea lor în Imperiu (376) și încercările repetate de constituire a unor state, precum regatul ostrogot a lui Teodoric, în nordul Italiei (493-556) și a regatului vizigoților, în sudul Franței și, ulterior, în Spania (sfârșitul secolului V-începutul secolului VIII). Urmele lăsate de goți sunt risipite pe un spațiu imens, de la Marea Neagră la Oceanul Atlantic. Înainte de începerea migrației lor spre sud și răsărit, goții locuiau în regiunea Pomeraniei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rege Ermanaric, în vârstă de 110 ani, este ucis. În urma acestei victorii, în 376, hunii își fac apariția pe (la) Nistru, la granița de est a teritoriului dominat de vizigoți. Conform lui Ammianus Marcellinus, în Res Gestae, după înfrângerea ostrogoților, vizigoții conduși de Athanaric au încercat să se apere pe Nistru, la granița ce-i separa de ostrogoți. Însă, în ciuda precauțiilor luate de vizigoți, hunii au trecut Nistrul, într-o noapte cu lună, probabil prin vadul de la Tiraspol-Tighina, și au căzut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la granița ce-i separa de ostrogoți. Însă, în ciuda precauțiilor luate de vizigoți, hunii au trecut Nistrul, într-o noapte cu lună, probabil prin vadul de la Tiraspol-Tighina, și au căzut pe neașteptate peste oastea lui Athanaric. În urma atacului hunic, oastea vizigoților a fost silită să se retragă la adăpostul unor "înălțimi fortificate", Athanaric a decis să se ridice "zidurile înalte" de la Siret până la Dunăre, de-a lungul țării taifalilor. Cercetările arheologice au identificat refugiul vizigoților în Podișul Central Moldovenesc și valul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Athanaric. În urma atacului hunic, oastea vizigoților a fost silită să se retragă la adăpostul unor "înălțimi fortificate", Athanaric a decis să se ridice "zidurile înalte" de la Siret până la Dunăre, de-a lungul țării taifalilor. Cercetările arheologice au identificat refugiul vizigoților în Podișul Central Moldovenesc și valul de pământ ridicat între localitățile Ploscuțeni, valea Siretului, și Stoicani, valea Prutului. Dar hunii au amânat un timp atacarea pozițiilor fortificate ale vizigoților, încercând să se acomodeze noii situații. Coaliția de triburi condusă de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunăre, de-a lungul țării taifalilor. Cercetările arheologice au identificat refugiul vizigoților în Podișul Central Moldovenesc și valul de pământ ridicat între localitățile Ploscuțeni, valea Siretului, și Stoicani, valea Prutului. Dar hunii au amânat un timp atacarea pozițiilor fortificate ale vizigoților, încercând să se acomodeze noii situații. Coaliția de triburi condusă de huni a reușit în decurs de un an, 375-376, să cucerească întreg spațiul dintre Don și Nistru, apoi s-au oprit pentru organizarea teritoriilor cucerite. Dar, între timp, a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în interiorul conducerii vizigote din Dacia, între grupul păgân tradițional condus de regele Athanaric și cel pro-roman, în frunte cu prințul Frithigern, convertit la creștinism și sprijinit de împăratul Valens. În fața pericolului hun, doar amânat și nu îndepărtat, o parte a vizigoților conduși de Frithigern și Alaviv cer și obțin de la Valens, în toamna anului 376, trecerea pe teritoriul Imperiului, în sudul Dunării. Aproximativ 20.000 de vizigoți trec Dunărea pe la Dinogetia sau Durostorum, acum are loc prima mare emigrare. În 377
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În 377, profitând de spaima și dezordinea garnizoanelor romane, trec dincolo de Dunăre și cete de taifali și alani, iar dinspre răsărit trec Dunărea o parte din ostrogoți, conduși de principii lor, Alatheus, Safrax și Farnobius. Regele Athanaric, rămas în fruntea vizigoților din nordul Dunării, nu se poate hotărî să treacă în Imperiu și încearcă o ultimă rezistență în fața hunilor, retrăgându-se cu armata sa în "locul Caucaland" (undeva în Munții Buzăului), apărat de "înălțimea pădurilor și munților", de unde a alungat pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Rua, apoi conduc împreună confederația politică și militară a hunilor până în 445, când Attila îl ucide pe Bleda și rămâne singur conducător cu puteri cvasi-regale. În anul 451, expediția (coaliția) hunică spre apus este stăvilită de armata romană împreună cu vizigoții, condusă de generalul Aetius, în Câmpiile Catalaunice (lângă Troyes), din Galia. După acest eșec, Attila, întors în Pannonia, moare în condiții obscure, la o nuntă, fiind ucis (otrăvit). Puterea confederației hunice este distrusă, în 454, prin înfrângerea suferită în bătălia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nostru istoric", mai precis, "nenorocul micilor formațiuni slavo-române" din spațiul carpato-dunărean a fost acela că, "în vremea încropirii primelor state medievale în Europa răsăriteană, ele n-au apucat (reușit)-precum s-a întâmplat în Galia cu francii, în Spania cu vizigoții, în Italia cu longobarzii, în sudul Dunării cu bulgarii și în Rusia cu varegii-să fie aglutinate de o minoritate barbară războinică într-un stat de tip feudal medieval". Afirmația aceasta, spune el, "aparent șocantă", nu este o "butadă", nici măcar un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în timpul domniei lui Theodosius I, în care sunt frecvente lamentările sălbăticirii armatei. Predominanța barbară în armata lui Theodosius I este mărturisită de izvoare; elementul barbar nu era totdeauna și creștin când începea să slujească în armata romană. Dacă momentul convertirii vizigoților s-a petrecut între 382-395 când s-au stabilit în Moesia, la înrolarea lor armata theodosiană erau cel puțin parțial păgâni. În secolul V soldații barbari se converteau pe durata serviciului și se întorceau acasă creștini. Această nouă situație schimbă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
scurta revenire păgână din perioada domniei lui Iulian, propagarea creștinismului în armată a revenit rapid prin împărații Valens și Valentinian. Barbarii, care de-acum reprezentau ca foederati cea mai mare parte a trupelor, dacă nu erau creștini, deveneau curând (cazul vizigoților). În mormântul Concordiei, cu caracter prevalent militar și databil între secolele IV-V, documentele epigrafice ne vorbesc în cea mai mare parte despre o prezență covârșitoare de soldați creștini de origine orientală. Creștinarea armatei este un aspect al creștinării Imperiului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
senzoriale, gustul În primul rînd. Ultimul capitol al cărții, LV, se numește Sfîrșitul lui Sofiius. Sofiius este secretarul Împăratului Syagrius. După moartea stăpînului, el primește Într-o bună zi vizita unui Învățat de la curtea din Toulouse a lui Alaric, regele Vizigoților. El este cel care-i aduce vestea ultimelor cuvinte ale regelui Romei Înainte de moarte - „Unde sînt umbrele?” și-l Întreabă pe secretar ce vor să Însemne vorbele acestea. Iar Sofiius Îi arată Învățatului umbrele stejarilor din curtea palatului - umbrele naturii
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
iubea religia strămoșească, i-a poftit pe noii veniți să fie alături de restul neamului său în cele iubitoare de Sîntu, iar episcopul iudeo-creștin pufăie furios: ,,împăratul Valens, răpit de perfidia arienilor... a trimis la ei predicatori din partea sa... Astfel și vizigoții au fost făcuți de către împăratul Valens mai degrabă arieni decît creștini.” În pa-ragraful 133 autorul spune supărat foc despre înrăiții predicatori ,,arieni”, adică geți și practicanți ai ,,religiei lui Zamolxe”, că i-a zăpăcit atît de rău pe noii veniți
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
Țările de Jos). Despre goți se pot face mențiuni la fel de ample și precise. Așezați pe un teritoriu cu o întindere considerabilă, din sudul Scandinaviei până în nordul Mării Negre, sunt menționați frecvent, cu cele două ramuri: ostrogoții la est de Nistru și vizigoții la vest. Germanii locuiau în sate, în case construite din lemn și pământ. Principalele ocupații ale triburilor germanice erau creșterea vitelor și cultivarea pământului. Muncile agricole erau ușurate de folosirea diferitelor unelte (sape, grape din lemn, seceri și coase din
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
au ezitat să se înțeleagă cu barbarii pentru acapararea tronului imperial. Așezați pașnic în Imperiu în calitate de coloni-soldați și soldați-mercenari, ulterior în cete și triburi întregi, germanii au primit statutul de "federați", pe baza unui tratat (foederus). Cei dintâi au fost vizigoții (376-377): primeau pământ și slujeau în armata romană sub comanda propriilor șefi. Așezarea lor va accelera destrămarea Imperiului Roman de Apus, deschizând perspectiva constituirii "regatelor barbare" și trecerii la feudalism, proces însoțit de formarea popoarelor și limbilor din Europa occidentală
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
insulele Sardinia, Corsica și Baleare 24. Situația Imperiului era profund agravată: pierdea Mediterana, punctul forte al rezistenței sale. Tot acum Attila, conducătorul hunilor, devenea cea mai mare amenințare pentru Roma. Aetius, sprijinit de germanici, în special de Theodoric I, regele vizigoților, va reuși să oprească înaintarea hunilor, în anul 451, la campus Mauriacus. Theodoric I a fost ucis în luptă, dar moartea lui Attila (453)25 a îndepărtat pentru moment pericolul. Regii vizigoților care au urmat, Theodoric al II-lea (543-466
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
de germanici, în special de Theodoric I, regele vizigoților, va reuși să oprească înaintarea hunilor, în anul 451, la campus Mauriacus. Theodoric I a fost ucis în luptă, dar moartea lui Attila (453)25 a îndepărtat pentru moment pericolul. Regii vizigoților care au urmat, Theodoric al II-lea (543-466) și apoi Euric (466-488), au determinat căderea ireversibilă a Romei. Fideli și închinându-se la început unor zeități locale, dar și unor zei comuni uniunilor de triburi (cultul lui Wodan/Odin, zeu
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]