481 matches
-
ziceau în anii în cari eram liceist, că „ebből vagy Püspök lesz, vagy consiliarius” (adecă: „din acesta va fi sau vlădică, sau consilier”). Românii, cari știau bine că românii nu pot înainta pe alte cariere, ziceau că mă voiu face vlădică” . După încheierea studiilor gimnaziale la Cluj, Avram, fratele său, cu performanțe mai puțin înalte la învățătură, revenise între timp la Berindu, unde s-a dovedit a fi un bun diac și învățător „de când s-a deschis școala, până prin 1875” . Vasile
Vasile Ladislau Pop () [Corola-website/Science/312530_a_313859]
-
îl lăsa cu totul pe drumuri, ofertă pe care acesta o refuzase însă cu hotărâre. Ca urmare, părintele Anania a încheiat conversația adresând fiului său și colegului acestuia o vorbă care nu a fost uitată nici până astăzi la Berindu: „Vlădica-i tot vlădică / Dar din voi n-a fi nimică!“ Ca replică la cele spuse, Vasile L. Pop l-a anunțat pe tatăl său că va pleca din Berindu, îndreptându-se către Târgu-Mureș, pentru a-și susține examenele de drept
Vasile Ladislau Pop () [Corola-website/Science/312530_a_313859]
-
totul pe drumuri, ofertă pe care acesta o refuzase însă cu hotărâre. Ca urmare, părintele Anania a încheiat conversația adresând fiului său și colegului acestuia o vorbă care nu a fost uitată nici până astăzi la Berindu: „Vlădica-i tot vlădică / Dar din voi n-a fi nimică!“ Ca replică la cele spuse, Vasile L. Pop l-a anunțat pe tatăl său că va pleca din Berindu, îndreptându-se către Târgu-Mureș, pentru a-și susține examenele de drept. El i-a
Vasile Ladislau Pop () [Corola-website/Science/312530_a_313859]
-
prevăzut ca fiecare casă era datoare să dea preotului o claie de grâu, o „feldără” de ovăz și două zile de clacă. Din aceste venituri preoții erau obligați, la rândul lor, să plătească atât contribuția față de stat, cât și față de vlădică. Împotriva acestei stări de lucruri s-a ridicat cu hotărâre episcopul Inocențiu Micu-Klein, într-unul din memoriile sale înaintate Curții de la Viena, în care arăta că: Abia în 1743 episcopul Inocențiu Micu-Klein a reușit, după multă insistență, să obțină pentru
Preoții comunei Racovița () [Corola-website/Science/311784_a_313113]
-
fost construită între anii 1691-1692. Episcopul Varlaam este creditat drept ctitor al bisericii în mai multe documente vechi. În Hotărârea Sinodului Mitropoliei Moldovei din 2 noiembrie 1712, prin care schitul devine metoh al Episcopiei Hușilor, se arată ca și ctitor Vlădica Varlaam . Într-o carte domnească din 1761, domnitorul Ion Theodor Callimachi scrie că "" Ne-au spus cinstit părintele și rugătorul nostru Sfinția Sa Kir Inochentie, episcopul Hușilor, cum că are sfințita Episcopie un metoc, anume Brădiceștii, în Ținutul Fălciului, făcut de
Mănăstirea Brădicești () [Corola-website/Science/312337_a_313666]
-
de care aparținea Răstociul) sub jurisdicția superintendentului calvin. Decizia pare să urmeze lipsei păstoririi arhierești, după încetarea Episcopiei ortodoxe a Vadului și intrării domeniului Chioar în posesia principelui. De altfel, continuându-l pe Gabriel Bethlen, Rákóczieștii au făcut numirile de vlădici ortodocși cu fixarea celor 5 condiții calvine: românizarea slujbei în biserici, predicile și tipăriturile să se facă în limba română (până atunci făcîndu-se în limba slavonă), stârpirea superstițiilor și ascultarea de superintendentul calvin. Dar acceptând aceste condiții, unele de voie
Biserica de lemn din Răstoci () [Corola-website/Science/309844_a_311173]
-
duhovnicească superioară. Dintre egumenii mănăstirii, doi au ajuns mitropoliți ai Ungrovlahiei: Varlaam al II-lea (egumen între 1660-1670), Grigorie al II-lea de la Colțea (fost egumen între 1758-1761), făcut mitropolit la 26 iulie 1760, iar alți 3 au ajuns arhierei. Vlădica de Cerveno (fost egumen 1770-1783) episcop în orașul Cerveno la sud de Rusciuc, Venedict episcopul (egumen 5 iulie 1642-14 aprilie 1643) și Calistrat Sevastios (23 iunie 1861-1 octombrie 1862). Biserica a fost considerată închisă din 15 februarie 1858, dar ultimul
Mănăstirea Glavacioc () [Corola-website/Science/306351_a_307680]
-
-o, nici data sfințirii. În altarul bisericii poate fi citită pisania: „Această Sfântă Biserică s-au lărgit în anul 1848, s-au gătit cu zugrăvit cu tot, 1851 noimebrie 1 în zilele înălțatului împărat Iosif I și a mării sale Vlădica Alexandru Suluț, fiind protopop Eparhii Mihail Crișan și parohu satului Pop Aron fecorator Teodor Suci și ceilalț coratori Ioan Badi, Ioan Suci, Danil Pop, Mihail Botoș, Moisă Suci, Gavril Matei, Nicolae Mihuț, meșterii ce au făcut-o din lemn au
Biserica de lemn din Urisiu de Jos () [Corola-website/Science/313851_a_315180]
-
1900 spune că biserica era construită în 1711 având hramul "Sf. Nicolae". O a doua sursă pomenește că ușa bisericii de lemn purta, încrustat, amintirea momentului edificării bisericuței. Aceeași sursă amintește inscripția "" Această sfântă biserică s-au făcut în zilele vlădica Anastasie 1713"", obiectul pe care este făcută această inscripție aflându-se în noua biserică . Pentru a putea asigura banii necesari întreținerii bisericii dar și pentru a menține o conduită morală ridicată în parohie, preotul și consiliul parohial stabileau taxe pentru
Biserica de lemn din Aiton () [Corola-website/Science/314952_a_316281]
-
era fratele mai mare al lui Danilo I al Muntenegrului, care a murit fără urmași de sex bărbătesc. După 1696, cănd demnitatea de Vladika, sau prinț-episcop, a devenit ereditară în familia Petrović, puterea suverană a trecut de la unchi la nepot, vlădicii fiind membri ai ordinului clerului negru (adică clerul monahal) cărora le era interzis să se căsătorească. O schimbare a fost introdusă de către Danilo I, care a refuzat demnitatea episcopala, s-a căsătorit și a declarat rangul de principe ca fiind
Nikola I al Muntenegrului () [Corola-website/Science/319517_a_320846]
-
construirea bisericilor îngropate sub pământ. Asemenea locașuri de închinare au existat și la Giurgiu, căci în Cartografia bisericilor bucureștene pe anul 1810, publicată în revista „Biserica Ortodoxă Română”, se amintește și de „preotul Radu sin popa Ivan, hirotonisit preot de Vlădica Cerveno chir Chiril, pe biserica din Giurgiu în anul 1802 august 25.” (Biserica Ortodoxă Română, anul XXXI, nr. 10, p. 1143). De asemenea, având grijă de locuitorii acestei cetăți, Tribunalul turcesc din Giurgiu amintește într-o hotărâre a sa din
Județul Giurgiu () [Corola-website/Science/296659_a_297988]
-
fost profesor la IATC. Pe scena craioveana realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing ("Ce înseamnă să fii onest " de Oscar Wilde), Vedernikov ("Ani de pribegie" de Aleksei Arbuzov), Vlădica Ilarion ("Tudor din Vladimiri" de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului ("Tragedia optimistă" de Vsevolod Visnevski), Bepe ("Gâlcevile din Chioggia" de Carlo Goldoni), Horatio ("Hamlet" de Shakespeare), Colonelul Dobre ("Ecaterina Teodoroiu" de Nicolae Tăutu), Otto Katz ("Soldatul Svejk" de Jaroslav Hašek), Esteban
Amza Pellea () [Corola-website/Science/298368_a_299697]
-
treia țeapă" de Marin Sorescu - 1979). Ultimul rol creat la teatru îl readuce pe scena Teatrului de Comedie, realizând - în regia lui Gheorghe Harag - personajul bătrânului moșier Muromski în "Procesul" de Suhovo-Kobilin - 1983. Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vlădica Hariton din "Tudor din Vladimiri" de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din "Croitorii cei mari din Valahia" de Al. Popescu, rolurile din "Tudor", "Răscoală", "Haiducii", "Dacii", "Columna", "Mihai Viteazul"), cât și personaje contemporane (Ailincii din "Secundă 58" de Dorel Dorian, Manole
Amza Pellea () [Corola-website/Science/298368_a_299697]
-
fost construită între anii 1691-1692. Episcopul Varlaam este creditat drept ctitor al bisericii în mai multe documente vechi. În Hotărârea Sinodului Mitropoliei Moldovei din 2 noiembrie 1712, prin care schitul devine metoh al Episcopiei Hușilor, se arată ca și ctitor Vlădica Varlaam. Într-o carte domnească din 1761, domnitorul Ion Theodor Callimachi scrie că "„Ne-au spus cinstit părintele și rugătorul nostru Sfinția Sa Kir Inochentie, episcopul Hușilor, cum că are sfințita Episcopie un metoc, anume Brădiceștii, în Ținutul Fălciului, făcut de
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
era văzută mai degrabă ca o pedeapsă, iar școlarii erau înmatriculați prin procedee mult diferite de cele moderne. După cum arată o cronică a vremii "se recrutau învățăcei, copii prinși, furați de prin sate, din care se făceau oameni de treabă, vlădici și egumeni și preuți și diaconi pre la svintele mănăstiri". Cercetările istorice au demonstrat că primii voievozii si cnezii români din Maramureș știau să scrie în slavonește. De asemenea domnii, atât în Moldova cât și în Țara Românească învățau carte
Istoria educației în România () [Corola-website/Science/315676_a_317005]
-
vorba de o localitate cu același nume de lângă strâmtoarea Kerci, din Crimeea. În anul 1402, Alexandru cel Bun a adus moaștele Sfanțului Mucenic Ioan cel Nou la Suceava. Alaiul cu moaștele Sfanțului Ioan au fost întâmpinat la locul numit "Poiana Vlădicăi", în apropiere de Iași, de către domnitor și soția sa, de mitropolitul Iosif, de marii dregători, egumeni, călugări, preoți și credincioși, care l-au însoțit până la Suceava. Acolo au fost așezate în biserică Mirăuți, care cu multe refaceri de mai tarziu
Sfântul Ioan cel Nou () [Corola-website/Science/316581_a_317910]
-
Probabil, personal, și-a făcut rău politicește. A spus însă lucruri care trebuiau spuse”. Preotul Alexandru Teodorescu din comuna Podu-Rizii, Dâmbovița, a afirmat: ”A vorbit ca și Hristos; preoților le venea să se ducă să-l îmbrățișeze. Cu astfel de vlădici, comuniștii nu vor reuși să distrugă Biserica”. Pus sub urmărire permanentă de autorități, episcopul Nicolae Popoviciu era o țintă ce trebuia eliminată. Dragostea poporului și a clerului față de un om de maximă onestitate, a cărui dragoste față de cei nevoiași întrecea
Nicolae Popoviciu () [Corola-website/Science/320616_a_321945]
-
Verești, jud. Suceava), Hreațca (sat dispărut, com. Bosanci, jud. Suceava), Podul de Piatră pe Șomuzul Mare (poate Mihăiești, com. Horodniceni, jud. Suceava), Greci de lângă târgul Siret (sat dispărut), Vereșcecani (Vercicani, com. Liteni, jud. Suceava), Ungureni (sat dispărut, lângă Vereșcecani), Poiana Vlădica (mai jos de Iași, loc în care Alexandru cel Bun împreună cu boierii săi și cu poporul l-au întâmpinat pe Sfântul Ioan cel Nou) etc. Mitropolia stăpânea prisăci, stupi, mori, heleștee, vii, boi, cai, imașuri și fânețe, pescari, vecini, poșlușnici
Biserica Mirăuți () [Corola-website/Science/316888_a_318217]
-
din care 1106 bărbați și 1111 femei, ca și confesiune 2158 fiind ortodocși, 22 catolici, 11 iudaica și 11 nedeclarați. Că naționalitate 2158 erau români și 58 germani. În anul 1890 erau 550 locuințe în Volovăț și 2 în Podu Vlădichii, având o populație de 2473 persoane și 10 în cealaltă, dintre care bărbați 1245 + 4, iar femei 1228 + 6. Erau de confesiune ortodocsă 2382, catolică 47, iudaica 50 și 4 nedeclarați. Că naționalitate 2378 români, 95 germani, 4 ruteni, alte
Volovăț, Suceava () [Corola-website/Science/324936_a_326265]
-
va pierde în 1785, primind din nou, în 1786, sătul Burla. Anul 1855 situează Volovățul ca fiind satul făcea parte din districtul Rădăuți, iar satul Burla devine independent. Spre final de secol XIX, mai exact în 1898, înglobează cătunul Vadul Vlădichii din nord-est (în 1773, episcopul Dositei Herascul ridică aici o biserică de lemn) pe care il administreză până în 1919, când acesta trece în componență Rădăuțiului. În 1925 primește cătunul Lupășteni, iar în 1950, îngloba și satul Burla. Din 1956 este
Volovăț, Suceava () [Corola-website/Science/324936_a_326265]
-
Herascul ridică aici o biserică de lemn) pe care il administreză până în 1919, când acesta trece în componență Rădăuțiului. În 1925 primește cătunul Lupășteni, iar în 1950, îngloba și satul Burla. Din 1956 este menționat pentru ultima dată cătunul Vadul Vlădichii, ca făcând parte din Volovăț. De-a lungul timpului, pe pământul altă dată aparținând Volovățului au luat ființă și sate noi, un exemplu elocvent fiind comună Marginea. În 1776 erau numai un grup de case, pe teritoriul numit Prundul, aparținând
Volovăț, Suceava () [Corola-website/Science/324936_a_326265]
-
ne dau denumirile vechi ale acestor țarini, păstrate până astăzi: Coltova, Apust, Cotul Balahurii, Cotul Hlinitei, Dealul Badeuțului, Dealul Morii, Dolinca, Dumbrava, Heleșteie, În Bare, La Măliniș - La Malini, Livezi, Loza, Podul Verde, Poieni, Porcărești, Soliste (Săliște) , Șaga, Toloaca, Vadul Vlădichii, Vadul Andrieș, Vadul Ciocoiului, Vadul Horodnicului, Vadul Rădăuțiului, Făgețel, Fântânele, La Stuh, Znamen, Priloage, Scrunteie (Scruntari). La fel si dealurile (Dealul Burlei, Scorpan), Văile (Carpenis, Piciorul Robanului), pădurile (Carpenis, Calnovat, îngrăditura, În Pietriș) sau râpile (Cărpiniș, În Porcovăț, Zneamăn, Gârla
Volovăț, Suceava () [Corola-website/Science/324936_a_326265]
-
Ministerul Culturii și Cultelor. Care au fost primii stătători în scaunul episcopal întemeiat la Vad pentru nevoile spirituale ale românilor de pe domeniul Ciceu, nu se știe încă. O nedreaptă uitare s-a așternut demult și poate definitiv peste numele unor vlădici care și-au asumat sarcina dificilă a întemeierii episcopiei, a organizării unei instituții multifuncționale, slujitoare deopotrivă și credinței și conștiinței de neam. Șirul episcopilor cunoscuți începe abia din 1523, dacă se va adeveri fără putință de tăgadă că încă controversatul
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vad () [Corola-website/Science/326716_a_328045]
-
din scaunul Episcopal pe Anastasie pentru a-i face loc în 1533 lui Ioan-Ilarion. Oricum, dacă demnitatea lui nu apare expresis verbis în documente, istoricii nu ezită să-l recunoască ca atare. Varlaam este considerat de N. Iorga ‘cel dintâi vlădică de Vad cunoscut până astăzi’, părere pe care nu mulți istorici o împărtășesc, unii nerecunoscându-i nici măcar calitatea de episcop al Vadului. În chiar anul instalării sale pe tronul Moldovei, spune Iorga, în 1527 adică, Petru Rareș i-ar fi
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vad () [Corola-website/Science/326716_a_328045]
-
o împărtășesc, unii nerecunoscându-i nici măcar calitatea de episcop al Vadului. În chiar anul instalării sale pe tronul Moldovei, spune Iorga, în 1527 adică, Petru Rareș i-ar fi dăruit lui Varlaam, o dată cu cârja episcopală, o bederniță pe care numele vlădicii era brodat cu fir de aur. Darul domnesc a ajuns nu se știe cum la Blaj și a fost păstrat cu sfințenie printre bunurile Mitropoliei greco-catolice până la revoluția pașoptistă. Anastasie ‘primul episcop al Vadului atestat documentar...’ cum credea Mircea Păcurariu
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vad () [Corola-website/Science/326716_a_328045]