665 matches
-
de scurt, altfel cum am trăi între atâtea cătane?... E tânără și fără minte, domnule locotenent, și nu pricepe că d-voastră aveți de lucru și că n-ați venit pe aici să pierdeți vremea cu palavre... Paul Vidor era vorbăreț din cale-afară, mai ales însă îi plăcea să stea la taifas cu domnii, crezîndu-se mai deștept ca ceilalți săteni și mai vrednic. Își trase un scaun lângă masă, se așeză tacticos și îndată se încălzi la vorbă, deși Apostol se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zi cu zi, mai ales suferințele din spitale. Până să vorbească însă Apostol, care devenise gânditor în odăița grea de amintirile copilăriei, doamna Bologa, întîi ca să-și deșerte inima și apoi fiindcă cu cât îmbătrînea, cu atât se făcea mai vorbăreață, prinse a-i istorisi, la nimereală, fel de fel de amănunte din viața ei și a tîrgușorului: ― Parcă-mi spunea Dumnezeu că ai să vii, dragul mamei, că vai, câtă grijă ți-am mai purtat de când am aflat prin ce-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
amintea fără voie, de câte ori i-a șiroit sângele pe picioare, umplându-i bocancii, câte bătături avea la picioare, cum se sufocă de cald, cum ar fi aruncat cât colo centura, dar ținută era ținută, disciplină era disciplină. - Nu prea ești vorbăreața, când vine vorba de armata, concluziona Colonenul B. - Mă rog, lucrați în domeniu, știți că nu e chiar atât de simplu. Sunt lucruri care nu pot fi spuse nici măcar celor din sistem, adaugă ea. - Mă, Lăură, mă, tu ești
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
personajului de pe ecran. Poate chiar exactă. ,,Corneliu e un fel de copil iubit al meu. Era dintre tinerii care au călcat în acest studio, deși îi plăcea mai mult tenisul de masă”, spune profesorul Marin, care se autocaracterizează ca fiind ,,vorbăreț, îndrăzneț, cu părul întotdeauna cu probleme”, explicând că a ,,cisluit” (s-a consultat, n.r.) cu Porumboiu când i-a spus despre ideea filmului, neinfluențându-l, totuși, prea mult, pentru că, ,,în esență, el umbla după niște idei doar”. Vorbind despre ,,A
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
jumătate plină. ― Ei, a fost bună? O să mai bei peste un minut. Nu știu ce ai mâncat și ce ai băut până acum și nu vreau să te îmbolnăvesc cu mâncare prea bogată (Îi mai descâlci părul blond.) Sărăcuța. Nu prea ești vorbăreață, așa-i? Dar dacă nu vrei să vorbești, n-ai decât. Și eu sunt cam tot așa. Am observat că majoritatea oamenilor vorbesc fără să spună nimic. Le place să pronunțe cuvinte, dar nu asculta răspunsurile. Mi se pare o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
conic al enormului epurator iradia o lucire spectrală și continua să terraformeze atmosfera inospitalieră a acestei lumi. Ripley și Newt stăteau alături îndărătul cabinei conductorului. Wierzbowski era preocupat de pilotare. Siguranța relativă oferită de blindat o făcea pe fetiță mai vorbăreață. Gândindu-se la duzina de întrebări pe care ar fi vrut să i le pună, Ripley se mulțumea să o asculte. Uneori, însă, Newt răspundea la câte o întrebare neformulată. ― Eram cea mai tare la acest joc. Cunosc tot labirintul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
uită la Hicks și aprobă. ― Ai dreptate. Cu Newt în brațe, ea mergea înaintea androidului prin culoarul ce ducea la sas. Se vor întoarce la Hicks cu o targă automotrice peste câteva minute. Bishop părea să fi devenit dintr-o data vorbăreț. ― Sunt dezolat că te-am speriat atunci când ați ieșit pe platformă și nu ai mai văzut naveta. Dar locul devenise prea instabil. Mi-era teamă să nu pierd aparatul: era mai simplu și mai sigur să plec pentru a rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
am pretextat că mă duc să-mi iau gustarea... Dar nu-mi vine să cred... Șeful meu să fugă cu o fată... Cum a putut să intre Într-o asemenea Încurcătură? Presupun că nu-i plăceau oamenii... Nu era prea vorbăreț... CÎnd mă mai invita și pe mine la cîte un pahar - foarte rar -, Îl vedeam stînd zece-douăzeci de minute fără să scoată un cuvînt... Deodată, cineva șterse geamul dinspre partea mea cu un burete murdar. Am scos capul și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mult, mult prea mult ! Peste trei săptămâni. Spital public ! O mizerie ! Personal neatent ! Mâncarea... Dar ce, se poate numi mâncare torocala lor fără nici un gust... Mare noroc de televizor... Și-apoi, după o tăcere, văzând că vecina nu este prea vorbăreață : Închirierea televizorului se termină abia peste două zile, dacă vreți vi-l las în cameră și mai plătiți numai în continuare. Mulțumesc, nu cred că o să am dispoziție să privesc, mâine urmează să fiu operată. Operația... Desigur la cap ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pus în ea și șuba pentru picioare ? Doamna Dora a venit și ea cu trenul de ora patru, nu-i așa ? V-ați întâlnit în oraș sau în gară ? Dragoș gândește: "Ce-o fi apucat-o să fie atât de vorbăreață ? Uneori nu scoate într-o zi atâtea vorbe câte a scos acum... Și între-bările ei sunt ca niște săgeți otrăvite. O știu intuitivă, dar nici chiar așa... I-a și analizat îmbrăcămintea, încălțămintea... Ce ți-i și cu femeile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
dau să mâncați mămăligă... Dora își găsește cu greu cumpătul. Simte. Simte că cealaltă femeie bănuiește ceva. Nu știe cum să își ascundă emoția. Dragoș îi vine în ajutor, deși simte că și lui îi vine greu: Ștefana e mai vorbăreață ca de obicei, desigur pentru a fi cât mai amabilă cu un musafir atât de neașteptat. Dar vă rog să nu vă jenați, să spuneți ce v-ar face mai multă plăcere să mâncați. Apoi, adresându-se Ștefanei : Pe doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
căror existență uitasem : icre negre, cafea, ciocolată, bomboane fine... Mai era și o ochioasă eșarfă de culoare azurie cu fire lucioase care fusese destinată probabil Minodorei dar s-a găsit petrecută pe după gâtul Alindorei. Minodora, care a devenit dintr-o dată vorbăreață cum nu fusese în nici o altă împrejurare, a început să îl întrebe despre : încotro se îndreaptă, ce puteri are în armată și mai ales dacă știe ceva despre Gerhard. Vasili a ascultat cu politețe, dar a fost foarte zgârcit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
un gol, o neliniște, o stare de încordare. Nu înțelegea care era cu adevărat rostul acelei stagnări, ce se schimbase, de unde oare atâta apatie. De dimineață o văzuse pe Ioana, femeia de serviciu de la birouri, o brunetă mică și foarte vorbăreață, picotea pe un hârb de scaun, la WC-uri. Ședea cu tâmpla rezemată de perete, cu un picior împins în față, cu genunchiul dezgolit, cu celălalt flexat sub scaun, cu laba întoarsă, lăsând să se vadă o gaură în talpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Nu știam despre ce să vorbim și de fapt nici nu exista un subiect comun de discuție. În loc să vorbim, beam apă, ne jucam cu obiectele de pe masă și așteptam să se întoarcă Kizuki ca să urnească conversația. Naoko nu prea era vorbăreață, iar mie îmi plăcea mai degrabă să ascult decât să vorbesc, așa că întotdeauna mă simțeam stânjenit când rămâneam doar cu Naoko. Nu vreau să spun că eram incompatibili, dar pur și simplu nu aveam despre ce vorbi. Eu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ce-am terminat de mâncat, am strâns masa, ne-am așezat pe jos, am ascultat muzică și am băut vinul care mai răm\sese. Ea a băut două pahare până am terminat eu unul. Naoko a fost neobi[nuit de vorbăreață în seara aceea. Mi-a vorbit despre copilăria ei, despre școală, despre familie, povestindu-mi totul, până în cele mai mici amănunte. M-a uimit memoria ei. Am stat și am ascultat, cu senzația că ceva nu e totuși în regulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Nici nu-mi place, nici nu-mi displace. Eu, de exemplu, nu m-aș gândi să intru la Universitatea T½dai, n-aș fi capabil să mă culc cu o fată care-mi place ori de câte ori am chef și nici nu sunt vorbăreț. Nici nu mă admiră lumea, nici iubită n-am. Ce perspective are unul care termină o facultate privată de mâna a doua? Ce se poate face cu o specializare în literatură? — A, deci vrei să spui că mă invidiezi? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
adânc, de parcă vroia să se liniștească. — La sfârșitul orelor, beam ceai și stăteam de vorbă. Uneori îi mai arătam cum se cântă jazz la pian, în stilul lui Bud Powell sau Thelonius Monk, dar de cele mai multe ori vorbeam. Era tare vorbăreață și mă fermeca, pur și simplu. Ți-am spus și ieri că, în general, scornea povești, dar mi se păreau interesante. Avea un spirit de observație ascuțit, limbaj ales, umor cu carul și era ironică. Știa cum să ia omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
iar despre carnea de porc din Tokyo. Reiko s-a bucurat teribil de discurile pe care i le-am adus de la oraș. A transcris câteva melodii pe partituri și apoi le-a interpretat la chitară. Naoko era și mai puțin vorbăreață decât fusese prima oară. Când eram toți trei împreună, stătea doar pe canapea și zâmbea. Vorbea Reiko și pentru ea. — Nu te-ngrijora, îmi spunea Naoko. Mă aflu într-unul din momentele când prefer să vă ascult decât să vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cheia și chibriturile. Traversă strada și se făcu nevăzut după colț. Umbra lui alungită se mai zări câteva secunde, apoi Își retrase capul și dispăru și ea. — Secretul lui Sascha În siguranță la mine. În comparație cu Else, până și mormântul e vorbăreț. Cu stoicism, colega mea Își plasă mâinile pe roțile de cauciuc. — Mulțumesc, apreciez. Ale mele erau deja pe mânerul de lemn al Torpedo-ului negru. Ne vedem mâine. La timp, de data asta, răspunse ea deplasându-se spre canalul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Knisch. — Keusch? Kirsch? A, domnul Knisch! Ce - Dar de ce - Sunteți - Când - Ar trebui să - O clipă - Te rog - Pieplack - Fiecare al doilea cuvând era amortizat de bătaia mașinii. Alo? Dintr-o dată vocea inspectorului Wickert răzbătea clar și răspicat. Colegul său vorbăreț Își părăsise pesemne postul. Mai sunteți pe fir? Excelent. Doriți să dați o declarație? — O declarație? Acum? Wickert Îmi sugeră să trec pe la el Într-o oră, la 11 dimineața, ca să poată pregăti cazul. Am aruncat o privire peste ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și să facă tot ce-i stătea În puteri să nu strălucească prea tare. Un miros pătrunzător, picant a venit dinspre bucătărie și i-a gâdilat nările, trezind-o din reverie. — Deci, a exclamat Armanoush Întorcându-se spre cea mai vorbăreață din cele trei mătuși ale ei. Rămâi la cină? — Doar puțin, scumpo, a murmurat mătușa Varsenig. Trebuie să plec curând la aeroport; gemenele se Întorc astăzi. Am trecut pe-aici doar ca să vă aduc niște manti făcut În casă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În care se afla proteza și, Încă rugându-se, a luat o gură. Numai apa putea stinge frica. Mătușa Feride, care era Încă trează, a fost cea care a ridicat receptorul. Mai mult decât oricine din familie, era cea mai vorbăreață și mai cumunicativă când venea vorba de convorbiri telefonice. — Alo? — Bună, Feride, tu ești? a Întrebat o voce bărbătescă din receptor. Și fără să aștepte vreun răspuns, a adăugat: — Sunt eu... Mustafa... sun din America... Încântată să audă vocea fratelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
străine, dacă nu mă înșel. Erau genul acela de familii bucureștene: toată ziua la cârciumă. Nu aveau copii. Mâncau la restaurantul Uniunii Scriitorilor. Seara, îi găseai la cafenea: cu colegii, cu literații, așa trăiau toți. Era un tip plăcut, un vorbăreț, un acaparator, un tip de te înnebunea de cap. Numai el vorbea. În 1972, țin minte, m-am dus la Athénée Palace, după ce s-a întors Breban din străinătate, după ce scrisese scrisoarea aceea către Ceaușescu, în care atrăgea atenția că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
Întâlnire a Naturii cu Arta, a pampei cu Carlos Anglada, ce se producea treptat chiar pe moșia sa. Pe când jos defilau animalele, negre sub soarele În agonie, sus, pe terasă, oamenii se dedau din ce În ce mai mult șuetei și erau mereu mai vorbăreți. O singură interjecție a lui Montenegro la adresa maiestății taurilor a fost de-ajuns pentru a deștepta creierii lui Anglada. ținându-se pe propriile-i picioare, maestrul a improvizat una dintre fecundele tirade lirice ce-i năucesc deopotrivă pe istoric și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
faci tu aici? l-am întrebat. Stătea în pat și citea, învelit într-o plapumă dubioasă, sordidă ca și încăperea. Mi-a făcut cu ochiul și vesel nevoie mare de vederea mea, a râs. Era ticul lui, nu era prea vorbăreț, dar era elocvent, făcea cu ochiul și da din cap ca sa-ți sugereze că situația era așa cum o vedeai și el era conștient de acest lucru. Puteai să crezi astfel, că sesiza orice subtilitate. Dacă a citit cartea cutare? Evident
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]