477 matches
-
persană și elenistă, au fost scoase la lumină multe obiecte de ceramică din epoca persană, o monedă din Tir și diferite obiecte de bronz utilizate votiv (un taur Afis cu discul solar între coarne, un leu etc.). Între diferitele obiecte votive, o relevanță particulară o are o situlă din bronz, produsă în serie, în Egipt, dar destinată să fie personalizată printr-o inscripție ce trebuia realizată ulterior într-un registru lăsat liber în acest scop. Această situlă, cu scene religioase egiptene
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
interpretare, deși sunt Încă În faza de embrion, pot accede la păturile mai greu de caracterizat ale societății preistorice. De exemplu, În Europa continentală a primului mileniu Î.Hr., un inventar al izvoarelor arheologice de tip religios cuprinde situri (depuneri votive, jertfe animale și umane, edificii cu simboluri ale unor acțiuni rituale, forme naturale sacralizate), ritualuri funerare cu referiri la o lume de dincolo, persoane responsabile de cult sau preoți, vestigii iconografice care indică prezența unei credințe În ființe supraomenești (Green
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și caracteristicile celor consacrați. Religiozitatea privată și publică, sărbătorile religioase periodice, Însuflețite de emoțiile „dramei rituale”, par să fi avut un centru de greutate tangibil În folosirea idolilor și a unor instrumente: statui și statuete, altare și miresme arse, ofrande votive, costumații și măști. S-au descoperit reprezentări ale unor dansatori și nu este dificil să ne imaginăm invocațiile și rugăciunile. După cum o indică edificiile de cult descoperite În unele situri, cel puțin o parte a acestui scenariu este corectă. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
consacrate și inhalarea fumului aromatic sau Îmbătător (Sherratt, apud Garwood et al., 1991). În diferite regiuni ale Europei arhaice, pe parcursul Îndelungatei sale durate, această religie primește coloraturi aparte. Ne mulțumim să amintim doar de consacrarea spațiului domestic; ofrandele și jertfele votive de roade, animale și copii; conviețuirea strămoșilor cu cei vii, folosirea religioasă a grotelor. Riturile și depunerile „de fundare” În puțurile de sub case au aspecte comune cu ofrandele descoperite În gropi sau bothroi, uneori opulente și frapante (capete de bou
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În care apa reprezintă un bun vital, de exemplu, În Italia peninsulară, unde o „religie subterană” autentică ajunge să cuprindă strângerea cultuală a picăturilor de apă, folosirea simbolică a stalactitelor, oferirea primelor roade, cereale și boabe, un fel de infanticid votiv, rituri inițiatice (vechea semnificație „liminală” a grotei!) și picturi ezoterice pe pereții de calcar (Skeates, apud Garwood, 1991). Concepția că zeii locuiesc sub pământ este o credință răspândită În multe culturi (pentru Americi, vezi subcapitolul 11). Odată cu viața rurală și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
coexistă În Danemarca alături de depunerea armelor și a obiectelor de lux În lacuri și izvoare, fiind legate de rituri pentru fertilitatea femeii și a câmpurilor (Levi, 1981). În acest timp, În Mareaxe "Marea" Britanie și Grecia miceniană se Înmulțesc depunerile votive de victime animale. Aceste câteva indicii sunt suficiente pentru a sugera, pe de o parte, continuitatea și dezvoltarea unor tradiții arhaice și, pe de altă parte, apariția unor inovații: și unele, și celelalte vor ieși la iveală În plină istorie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Ochi” de la Tell Brak (astăzi În Siria nord-estică), În Valea ¸ab¿r, numită astfel pentru că avea pe altar un ornament (idol) cu doi ochi și pentru că sub templu, În straturile corespunzătoare etapelor de construcție precedente, s-au găsit multe obiecte votive, și acestea În formă de amulete sau idoli cu ochi mari (eye-idols). Acest templu are, esențialmente, forma templelor sumeriene, dar este tripartit cu nava cruciformă, altarul pe peretele dinspre sud, cu o intrare dublă pe latura opusă și cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
stilizată, cu trupul În formă de „biscuite” și capul dotat, uneori, cu o coroană, având doi ochi umani mari, pictați de, cele mai multe ori, cu verde. Ochii mari reprezintă probabil atenția divinității față de credincioși și a credincioșilor față de divinitate. Alte obiecte votive s-au găsit la Tell Brak. Alți idoli, având o formă mai simplă decât cei cu ochi mari, au fost găsiți la Ur, Mari și Lagaș. Aceste obiecte erau, după toate probabilitățile, ex-voto-uri ale unor persoane particulare, oferite unei divinități
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
arhive palatine din ultima fază a regatului. Pentru epoca mai veche, În care izvoarele scrise lipsesc În mare măsură, a fost posibil sa reconstruim un sistem calendaristic folosit chiar la Ebla; În orice caz pentru această epocă, cu excepția câtorva inscripții votive de pe statui, toate informațiile despre religie ne vin În mod esențial pe cale arheologică: marile sanctuare urbane dedicate lui Daganxe "Dagan", lui Ninkhursag, lui Shamashxe "Shamash", zeițelor Ninnizazaxe "Ninnizaza" și Ishtaratxe "Ishtarat", și unei Ishtarxe "Ishtar" „virile”. În orice caz, se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
această epocă, religiile Orientului preclasic. Pentru mileniul I Î.Hr., unicul izvor neepigrafic este reprezentat de legendara tradiție biblică (2 Cronici 8, 1-6), care atribuie Întemeierea Palmirei regelui Solomon. Aproximativ o mie de inscripții locale cu caracter funerar, onorific și votiv, constituie patrimoniul epigrafic al cetății Palmira. Acestea nu sunt foarte elocvente În ceea ce privește religia, dar furnizează informații despre nume și epitete divine, pe lângă vagi aluzii privitoare la cult. Aportul onomasticii personale se dovedește a fi deloc neglijabil, atât datorită indiciilor oferite
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din ce În ce mai prosper. Deveniți ulterior vasali ai Asiriei, căreia Îi plăteau tribut, moabiții au ajuns apoi să facă parte din Imperiul Neobabilonian și apoi din cel Persan. Celxe "Cel" mai important document direct despre moabiți este stela regelui Mesha, o inscripție votivă, probabil legată de locul sacru amintit aici (rândul 3) și construit ca mulțumire pentru o intervenție salvatoare a zeului Kemoshxe "Kemosh". Regele Mesha vorbește la persoana I și se referă explicit la anihilarea pericolul militar odată cu eliminarea definitivă a amenințării
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Età del Bronzo”, În AA.VV., Da Ebla a Damasco, Milano, pp. 72-79. Ebla Textele eblaite sunt publicate În seriile ARET și MEE. Archi, A. (coord.) (1988), Eblaite Personal Names and Semitic Name-Giving, Roma. Cagni, L. (1988), „Offerte sacrificali e votive ad Ebla”, În H. Waetzoldt, H. Hauptmann (coord.), Wirtschaft und Gesellschaft von Ebla, Heidelberg, pp. 181-198. Fronzaroli, P. (1988), „Il culto dei re defunti in ARET3.178”, În Miscellanea Eblaitica, Florența, vol. I, pp. 1-33. Fronzaroli, P. (1989), Il culto
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care nu sunt Întotdeauna ușor de identificat și care se succed sub aspectul evoluției stilistice prin etapele civilizației minoice, pot reprezenta atât o divinitate, cât și adoratori sau preoți. 3. Formele cultuluitc "3. Formele cultului" Descoperirea unor ofrande și daruri votive a permis individualizarea și identificarea principalelor locuri de cult și conturarea, Într-o anumită măsură, a practicilor rituale. Reproducerile În miniatură, cel mai adesea În material de lut, sau inciziile pe sigilii arată, la rândul lor, edificii cultuale sau altare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din protominoic și deci anterior intrării coarnelor duble În insulă. Considerată și ea ca avându-și originea În Orientul Apropiat, forjată În plumb, bronz, argint și câteodată În aur, securea cu două tăișuri este larg răspândită ca ofrandă sau dar votiv În depozitele din peșterile cretane, dar apare și fixată pe socluri de piatră. Mareaxe "Marea" cantitate a acestor obiecte dusese În trecut la o asociere sugestivă a securilor cu două tăișuri cu miticul „labirint” cretan, care, din acest motiv, a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Peșteri, munți și palate Odată admis faptul că labirintul era o grotă artificială destinată ceremoniilor religioase, poate o cavernă situată Într-un munte al insulei Creta, așa cum transmite o tradiție ajunsă până la Etymologicum Magnum, prezența unui număr relevant de ofrande votive și de resturi de sacrificii a permis identificarea ca locuri de cult a numeroase peșteri ale insulei. Această utilizare a lor poate fi, În unele cazuri, Împinsă până În neolitic. Grota din Scotino, În apropiere de Cnossos, a restituit, În afară de o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de filologie arheologică și epigrafico-lingvistică ce a prelucrat date provenind din săpăturile făcute În sanctuare, așezări și morminte, date iconografice desprinse din reprezentări care țin de decorațiunile de pe temple, fresce, vase, candelabre, oglinzi și lăzi În care se păstrau obiectele votive, dar și date epigrafice și arheologice relative la obiecte votive și la materiale atât de uz sacru, cât și cotidian. Într-o asemenea reconstruire, un spațiu vast a fost acordat - chiar dacă În forme prudente și dirijate - puternicelor analogii stabilite cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din săpăturile făcute În sanctuare, așezări și morminte, date iconografice desprinse din reprezentări care țin de decorațiunile de pe temple, fresce, vase, candelabre, oglinzi și lăzi În care se păstrau obiectele votive, dar și date epigrafice și arheologice relative la obiecte votive și la materiale atât de uz sacru, cât și cotidian. Într-o asemenea reconstruire, un spațiu vast a fost acordat - chiar dacă În forme prudente și dirijate - puternicelor analogii stabilite cu ansamblurile de mituri și ritualuri ale lumii grecești, din Grecia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
monuments relatifs à l’Hercule étrusque, Paris. Bloch, R. (1976), Prodigi e divinazione nel mondo antico, Milano. Catalano, P. (1966), Contributi alio studio del diritto augurale, Torino. Clemen, C, 1936), Die Religion der Etrusker, Bonn. Cornelia, A. (1978), Il materiale votivo tardo di Gravisca, Roma. Cornelia, A. (1982), Il deposito votivo presso l’Ara della Regina, Roma. Cornelia, A. (1986), I materiali votivi di Faleri, Roma. Cornelia, A. (19909, Materiali votivi di Campetti, scavi 1947 e 1969, Roma. De Ruyt, F.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Prodigi e divinazione nel mondo antico, Milano. Catalano, P. (1966), Contributi alio studio del diritto augurale, Torino. Clemen, C, 1936), Die Religion der Etrusker, Bonn. Cornelia, A. (1978), Il materiale votivo tardo di Gravisca, Roma. Cornelia, A. (1982), Il deposito votivo presso l’Ara della Regina, Roma. Cornelia, A. (1986), I materiali votivi di Faleri, Roma. Cornelia, A. (19909, Materiali votivi di Campetti, scavi 1947 e 1969, Roma. De Ruyt, F. (19349, Charun, démon étrusque de la mort, Roma. De Simone, C.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
studio del diritto augurale, Torino. Clemen, C, 1936), Die Religion der Etrusker, Bonn. Cornelia, A. (1978), Il materiale votivo tardo di Gravisca, Roma. Cornelia, A. (1982), Il deposito votivo presso l’Ara della Regina, Roma. Cornelia, A. (1986), I materiali votivi di Faleri, Roma. Cornelia, A. (19909, Materiali votivi di Campetti, scavi 1947 e 1969, Roma. De Ruyt, F. (19349, Charun, démon étrusque de la mort, Roma. De Simone, C. (1968-1970), Die griechischen Entlehnungen im Etruskischen, vol. I-II, Wiesbaden. Enking, R.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Die Religion der Etrusker, Bonn. Cornelia, A. (1978), Il materiale votivo tardo di Gravisca, Roma. Cornelia, A. (1982), Il deposito votivo presso l’Ara della Regina, Roma. Cornelia, A. (1986), I materiali votivi di Faleri, Roma. Cornelia, A. (19909, Materiali votivi di Campetti, scavi 1947 e 1969, Roma. De Ruyt, F. (19349, Charun, démon étrusque de la mort, Roma. De Simone, C. (1968-1970), Die griechischen Entlehnungen im Etruskischen, vol. I-II, Wiesbaden. Enking, R. (1947), Etruskische Geistigkeit, Berlin. Gerhard, E. (18479, „Ueber
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de exemplu, prin Pithekousa și Cumae, sau prin intermediul etruscilor 3. Faptul că Încă din secolele al VII-lea și al VI-lea În Latium se folosea scrierea În sfera cultului morților (Osteria dell’Osa, Lazio) sau pentru formularea unor inscripții votive și legi cultuale este de o importanță fundamentală pentru tipologia religiei romane și istoria tradiției sale. Roma prerepublicană nu reprezintă o civilizație „orală”, lipsită de scriere. Tratatul cu Cartagina (508/507 Î.Hr.) și Legea Celor Douăsprezece Table (jumătatea secolului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În Forul lui Augustus (Roma; 2 Î.Hr.); Apolloxe "Apollo"-Latonaxe "Latona"-Dianaxe "Diana" În templul lui Apollo de pe Palatin; cei trei zei care stau sub același acoperiș pe Campitoliu 2. Iconografia imaginilor mari poate fi folosită pentru micile daruri votive În metal sau teracotă. Nero și Domițian au statuete personale, iar Apuleius un „mic Mercurxe "Mercur"” (Mercuriolus) (Suetonius, Nero, 56; Domițian, 15, 3, despre Minervaxe "Minerva"; Apuleius, Apologia, 63). Chiar și În cultul zilnic zeii sunt caracterizați de numeroase simboluri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
haină, lui Jupiter i se oferă o cunună de lauri sau o implorare scrisă. Pare mai puțin respectuos gestul de a lipi o foaie pe statuie sau cel de a scrie propria cerere pe piciorul zeului. Devotul Își așează ofrandele votive sau de mulțumire cât mai aproape cu putință de divinitate. Și pentru antici era limpede că Încercarea de a intra În contact cu divinitatea, În mod direct și fără experiență În acest sens, friza abuzul și ridicolul (Pliniu, Epistola, 8
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o doctrină normativă proprie despre divinitate, o interpretare obligatorie a unei „Sfinte Scripturi”, ca, de exemplu, o culegere de oracole. Fiecare templu transmite o istorie particulară a propriei Întemeieri, o etiologie cultuală proprie, istorisiri despre anumite imagini cultuale și daruri votive. Filozofii criticau cultele convenționale luând drept măsură propriile idei despre divinitate, „purificate” prin metafizică, prin interiorizare sau printr-o morală riguroasă. Dar filozofia era o ocupație personală și privată; filozofii nu se aflau În serviciul vreunui templu sau al vreunui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]