981 matches
-
doar pe marile ei abstracțiuni. - Unde te plasezi tu În toate astea? m‑a Întrebat Ravelstein. Poate că reprezinți maximum ce poate obține vreodată un bărbat de la ea... Întrebarea fascinantă ar fi dacă ea se concentrează pe știință sau pe vrăjitorii, pentru că, În ignoranța ta, probabil că așa vezi lucrurile. Era un fel potrivit de a expune cazul. - Activitatea ei tipică, am spus, este ca o dată la câteva săptămâni să‑și facă bagajele, fără să‑și uite rochiile de seară, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
retrage, Bariu o întrebă: Spune-mi, Luana, cum ai făcut ca paharul acela să aibă tente de albastru? Zâmbi. Plini de infatuare și încredere în sine, bărbații erau atât de puțin atenți la detaliile din jur! Cu siguranță, nu o vrăjitorie... În timp ce "Mister Big", așezat în dreptul ferestrei, era preocupat doar să-și arate dezaprobarea față de sexul meu nepotrivit, o femeie în rochie albastră a luat loc la masa din spatele lui. Lumina amurgului și culoarea rochiei au făcut totul. Cristian Bariu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nu se rostește. Este un lucru bun și rău totodată, precum focul care are flăcări nicicând egale-ntre ele, care încălzește și luminează, dar e-n stare și să distrugă și să ucidă. Prefer să nu mă joc de-a vrăjitoria. Și casa lui Yehudah era curată, iar Rotari n-a putut să se abțină: - Nu cumva doar romanii sunt murdari și împuțiți? - O, viitor duce, a spus rabinul, și leul, dacă e liber și tânăr, are un miros de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și îndreptate spre noi. - Volpe se perpelește acum în flăcările iadului, a constatat tânărul care purta la centură și o dagă, uitându-se la căpetenia bandiților. Ne-a măsurat și a zis: - Nu e rău pentru niște pelerini. Care e vrăjitoria? Cum le-ați venit de hac? Tocmai voiam să le răspund, când Bovo a venit în mare goană. - Nu trageți, sunt prieteni. Era contrabandistul Marcello, care venea să le dea sare acelor nefericiți. Nu fiindcă ar fi fost deosebit de bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la o mică mănăstire nu departe de cetatea Classe, într-un loc numit Muta și despre care se povesteau lucruri urâte. - E o mănăstire fortificată în care nimeni de la palat n-a călcat vreodată și unde se pun la cale vrăjitorii și alte fărădelegi. Au acces doar apropiații stăpânului acelui ținut, oameni care se recunosc între ei după o anumită pecete înfierată pe corp. A mai spus că, după credința lui, prizonierii puteau să se afle fie la Muta, fie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
împletitor de panglică împletită, prinzători câini...Să știți că meseriile de mai sus nu le-am inventat eu, ci sunt „pe bune”prevăzute în nomenclatorul cu pricina. Dar cel mai mult m-a uimit clarviziunea guvernanților noștri care au legalizat vrăjitoria și alte practici de acestea care se credea că aparțin doar Evului Mediu cel întunecat. Autorul își consumă verva satirică într-un „război” cotidian cu guvernanții, calul de bătaie al tuturor relelor și nu numai. Se râde și de proști
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93056]
-
Gloria, Războiul și literatura etc. La rubrică „Ocultism”, sub semnătură Nostradamus, el vorbește despre grafologie, chiromanție, superstiții ș.a. în articole precum Originea viselor, Zodia Cancerului, Despre farmece, Sacrificiile umane și magia, Animalele și superstițiile, Puterea sugestiei, Despre ierburile magice, Numerele, Vrăjitorie și descântec. Călinescu tine și rubricile „Prostologhion”, „Repertoriul nostru literar” ș.a. Foarte activi sunt și tinerii săi discipoli: G. Ivașcu semnează cronici la un mare număr de cărți (La curțile dorului de Lucian Blaga, Sonete de G. Tutoveanu, Cântecul destinului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287694_a_289023]
-
permanentă de perfectibilitate umană. Credința în creație constituie o permanentă resuscitare spre o viziune a Universului prin știință și a stabilirii locului și destinului omului prin religie. În această complementaritate credința dă sens motivației științei iar știința purifică religia de vrăjitorii și anacronisme contribuind la fundamentarea interpretativă a dogmelor. Încheiere Relativ la predarea disciplinei „Religie“ în școală, colaborarea, schimbul de idei între profesorii de religie și profesorii de științe, în special cel de Fizică, este esențială. Profesorii din domeniul științe trebuie să
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
o cercetare vie, mereu în devenire și reînnoire. Autorul nu este niciodată reperabil, totul la el e făcut din bucăți, totul e rupt, schimbînd mereu perspectiva o scriere fragmentată extrem, în care se succed prelegeri despre nebunie cu manuale de vrăjitorie, tratate de medicină, rapoarte de poliție, cursuri de psihiatrie, descrieri de cazărmi etc. Mecanismele cunoașterii și mecanismele puterii sunt două fețe ale aceleiași monede. Ele se potențează reciproc, se nasc și se prăbușesc împreună. Astăzi trăim un astfel de moment
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
că „femeia prin natura ei cade mai lesne în păcat”353 (culpă neevocată de Antòn Ivireanul - care, altfel, cum vom vedea, oferă destul „spațiu” desfrâului - între cele patru păcate în care poate cădea femeia: înfrumusețarea artificială cu ajutorul cosmeticalelor, aplecarea spre vrăjitorie, cleveteală și confesarea incompletă). într-un cuvânt, văduvele erau privite ca niște virtuale destrăbălate, păcătoase in spe. Pe lângă suspiciunea că sunt dispuse (dincolo de alte experiențe deviante) a călca „regula nunților” (singurele lor reprezentante în iad - unde se putea ajunge ușor
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
să nu uităm că, în cazul țiganilor, demonizarea avea și un sâmbure etnic, era congruentă cu marginalizarea], itinerante, deci în flagrantă contradicție cu „statornicia” medievală, suspectate a se afla în contact cu diavolul, căci descântau - nu întâmplător prima acuză de vrăjitorie a fost aruncată, în Franța, în 1499, unei țigănci, [care a și fost spânzurată] -, ghiceau în bobi ori cu ghiocul, erau în stare să deoache, transmiteau boli, secau laptele vacilor și al oilor, legau apele - ca solomonarii -, erau în stare
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vacilor și al oilor, legau apele - ca solomonarii -, erau în stare să provoace secetă, semănau spaimă, temă, lângă ceilalți factori producători de violență și de insecuritate 423), văduvele care atrăgeau asupra lor diferite suspiciuni din partea comunității și pe cea de vrăjitorie, care implica o relație cu Necuratul. Ca descântătoare trebuiau ocolite, căci puteau difuza în jur propriul destin: „Fetele mari” - constata Gorovei - „nu se duc la vădane să îi facă pe dragoste, sau pe ursită, căci cred că nu vor avea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și mereu prezent în lumea medievală românească 425, alcătuit din femei de toate vârstele și de toate condițiile (de la reprezentante ale nobilimii maghiare ardelene și boieroaice - Șarolta Solcan le pomenește pe „doamnele Anușca Zora și Voica” din Făgăraș, acuzate de vrăjitorie prin 1508426 - până la slujnice sau persoane cu o situație materială precară, precum acea ciobăniță în vârstă din Aiud, acuzată de vrăjitorie în 1683427), din femei singure ori căsătorite (ca acea jupâniță Neacșa, soția lui Ion Logofătul, acuzată de nepoata ei
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nobilimii maghiare ardelene și boieroaice - Șarolta Solcan le pomenește pe „doamnele Anușca Zora și Voica” din Făgăraș, acuzate de vrăjitorie prin 1508426 - până la slujnice sau persoane cu o situație materială precară, precum acea ciobăniță în vârstă din Aiud, acuzată de vrăjitorie în 1683427), din femei singure ori căsătorite (ca acea jupâniță Neacșa, soția lui Ion Logofătul, acuzată de nepoata ei, nevasta popei Badea, că este „vrăjitoare și strigoaică” și că „îi otrăvea pe fiii popei”; pe reclamanți - aflăm din hrisovul dat
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cuvânt, spaimă. La cele spuse despre vrăjitoare a plecat urechea și Edmund Chishull, epigrafist și secretar al ambasadorului Paget, trecător pe la curtea lui Constantin Brâncoveanu și prin Ardeal: [...] populația ajunge să fie încredințată, cel puțin ea, că este bântuită de vrăjitorie. Căci femei de toate vârstele sunt executate în fiecare an pentru această crimă și de obicei în temeiul unor mărturii că ar fi amenințat să facă vreun rău vecinilor lor, copiilor acelora, bunurilor, vitelor și celorlalte lucruri ale lor, puse
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cazul acesta, nenorocita persoană hârțuită, căznită și acum poate chiar ieșită din minți se recunoaște vinovată și apoi este osândită deîndată fără nici o amânare la moarte pe rug. Dar cum locurile mai puțin luminate au fost totdeauna socotite mai expuse vrăjitoriei, acest lucru se potrivește destul de bine cu starea Transilvaniei, unde fiecare district mărunt este sediul unei jurisdicții proprii și puterea de viață și de moarte este în mâinile unor persoane neluminate și superstițioase 430. Ungurii din Transilvania - și catolicii, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sediul unei jurisdicții proprii și puterea de viață și de moarte este în mâinile unor persoane neluminate și superstițioase 430. Ungurii din Transilvania - și catolicii, dar și calvinii, după ei - au aprins rugurile, pe care cei/cele învinuiți/te de vrăjitorie ajungeau după ce erau întâi supuși/se la proba focului și a apei. Muntenii și moldovenii nu le ardeau în foc pe vrăjitoare, dar și dincoace de Carpați manipulatoarelor de farmece li se putea întâmpla moarte. Astfel, au fost spânzurate - spune
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Dan Horia Mazilu, Lege și fărădelege în lumea românească veche, p. 62. 423. Artur Gorovei, Credinți și superstiții ale poporului român, ediție îngrijită de Iordan Datcu, București, Editura „Grai și suflet - Cultura națională”, 2003, p. 82. 424. Vezi Gh. Brătescu, Vrăjitoria de-a lungul timpului, București, 1985. 425. Vezi Șarolta Solcan, Femeile..., p. 262; Idem, „Vrăjitori și angoasă în societatea medievală românească”, în Cultura, II, nr. 1 (53), 8 decembrie 2005, p. 27. Accesul la actele în limba maghiară i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
boszorkány perek [Procese ale vrăjitoarelor din Ungaria], vol I-III, București, 1970-1982). 426. Șarolta Solcan, Vrăjitori..., p. 27. 427. Vezi DIR. B. țara Românească, veacul al XVI-lea, vol. V, pp. 247-249; Șarolta Solcan, Femeile..., pp. 83, 264. Pentru acuzațiile de vrăjitorie din Ardeal vezi D.I.R. C. Transilvania, veacurile XI, XII, și XIII, vol. I, pp. 43, 44, 50, 55, 64, 72, 76, 79, 87, 96, 125 (surse citate la Șarolta Solcan, Femeile..., p. 261, notele 5-10. 428. Șarolta Solcan, op. cit., p.
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Dan Simmons 23. * * * A doua mare figură a literaturii gotice post-Walpole îi aparține lui Matthew Gregory Lewis. Romanul său apărut în 1796, The Monk, este o terror-romance, amestecând, de-a valma, elemente de erotism fără perdea, de satanism și de vrăjitorie, totul cu scopul de a-și copleși sau șoca auditoriul (avem, în acest caz, un exemplu timpuriu de proză de teroare construită cu multiple elemente de horror șocant, la fel cum, mutatis mutandis, va proceda Rebreanu în Adam și Eva
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
farmecul diegezei ar fi sporit. Naratorul introduce în diegeză un vrăjitor (nu o vrăjitoare), pe care-l opune eroului. Faptul este relativ straniu mai ales dacă avem în vedere că, în Malleus Maleficarum (1487),89 celebrul și infamul tratat asupra vrăjitoriei medievale, autorii, călugării dominicani Heinrich Institoris (Kramer) și Jacob Sprenger, susțin că toate persoanele implicate în ritualul vrăjitoriei sunt femei. Observația (foarte pertinentă) le aparține unor cercetători anglo-saxoni, Lara Apps și Andrew Gow, care punctează că, potrivit normelor gramaticale din
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
eroului. Faptul este relativ straniu mai ales dacă avem în vedere că, în Malleus Maleficarum (1487),89 celebrul și infamul tratat asupra vrăjitoriei medievale, autorii, călugării dominicani Heinrich Institoris (Kramer) și Jacob Sprenger, susțin că toate persoanele implicate în ritualul vrăjitoriei sunt femei. Observația (foarte pertinentă) le aparține unor cercetători anglo-saxoni, Lara Apps și Andrew Gow, care punctează că, potrivit normelor gramaticale din limba latină, prezența unui singur element masculin într-un grup feminin ar fi antrenat acordul cu masculinul, prin
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
prezența unui singur element masculin într-un grup feminin ar fi antrenat acordul cu masculinul, prin urmare, forma de feminin plural "implică absența din grup a bărbaților" (2003: 4). În plus, cercetătorii observă că "vrăjitorii apar extrem de rar în istoriografia vrăjitoriei" (2003: 4). Astfel, decizia naratorului de a plasa în centrul intrigii sale figuri masculine, nu numai ca agenți ai magicului, ci și ca pacienți ai acestuia, demonstrează o remarcabilă lipsă de prejudecăți artistice și permite stabilirea unei relații cu mitul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
n-au mai fost reunite într-un nou volum. Autorul s-a simțit atras spre proza pentru copiii de vârstă școlară, tipărind câteva prelucrări ale unor basme orientale și precolumbiene: Viteazul Jumătate (1966), Coliba din junglă (1966), Povești nemuritoare (1968), Vrăjitorii faraonilor (1995). Dar a abordat și subiecte originale în Povestirile unui șoarece de bibliotecă (1985) și Porumbeii Semiramidei (1988), în care narează isprăvile vesele sau triste ale unui „școlar din anticul Tomis, povestite de el însuși”. Eseurile din Constelația corifeilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285154_a_286483]
-
pref. Eusebiu Camilar, București, 1962; Viteazul Jumătate, București, 1966; Povești nemuritoare, București, 1968; Constelația corifeilor (Orfeu-Amfion-Homer-Arhiloh-Sappho-Simonides- Empedocle), București, 1984; Povestirile unui șoarece de bibliotecă, București, 1985; Porumbeii Semiramidei (Isprăvile unui școlar din anticul Tomis, povestite de el însuși), București, 1988; Vrăjitorii faraonilor, București, 1995; 50 de ani de traduceri din literaturile de limbă germană în limba română și din literatura română în limba germană. 1945-1995, București, 1996; Eros, regele dezmățului în tălmăciri necenzurate și inedite din literatura greco-latină, București, 1998. Traduceri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285154_a_286483]