617 matches
-
începerea invadării ei de către trupele germane la 1 septembrie 1939 și s-a încheiat la 25 octombrie 1939. Au fost omorâte 20.000 persoane în 760 execuții în masă, efectuate de unitățile speciale "Einsatzgruppen", însoțite de unități ale armatei regulate, "Wehrmacht". La masacre a mai participat o unitate numită „de autoapărare” ("Selbstschutz") formată din germani polonezi care fuseseră în prealabil antrenați în Germania pentru diversiune și gherilă. Această unitate, sub comanda șefului SS și de poliție al Prusiei de vest, Ludolf-Hermann
Operațiunea Tannenberg () [Corola-website/Science/317210_a_318539]
-
în limba tătară: Musa Cälil, Musa Çəlil, cu litere chirilice Муса Җәлил) (n. 15 februarie [S.V. 2 februarie] 1906 - d. 25 august 1944) este unul din cei mai apreciați poeți sovietici tătari, luptător în rezistența tătară anti-nazistă, erou-martir decapitat de Wehrmacht la închisoarea Plötzensee din Berlin. Este singurul poet căruia i s-au acordat atât titlul de "Erou al Uniunii Sovietice" pentru lupta de rezistență antifascistă cât și "Premiul Lenin" pentru literatură pentru colecția "Caiete din Moabit", ambele decernate postum. Musa
Musa Djalil () [Corola-website/Science/317743_a_319072]
-
ori pe când erau în lagărele germane de prizonieri, ori când au dezertat din cadrul armatei sovietice. De exemplu, maiorul Kononov a dezertat pe 22 august 1941 împreună cu un întreg regiment și a fost unul dintre principalii organizatori ai cazacilor voluntari din Wehrmacht. Au existat mai multe detașamente căzăcești în cadrul Wehrmacht încă din 1941, dar Divizia I de cazaci a fost formată din cazaci de pe Don, Terek și din Kuban în 1943. La acestă divizie s-a adăugat cea de-a două în
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
ori când au dezertat din cadrul armatei sovietice. De exemplu, maiorul Kononov a dezertat pe 22 august 1941 împreună cu un întreg regiment și a fost unul dintre principalii organizatori ai cazacilor voluntari din Wehrmacht. Au existat mai multe detașamente căzăcești în cadrul Wehrmacht încă din 1941, dar Divizia I de cazaci a fost formată din cazaci de pe Don, Terek și din Kuban în 1943. La acestă divizie s-a adăugat cea de-a două în decembrie 1944. Amândouă diviziile au participat la luptele
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
capete ale podului sunt: Podul Margareta are 637,5 m lungime (împreună cu secțiunile de legătură) și 25 m lățime. Toate podurile din Budapesta au fost aruncate în aer în cel de-al Doilea Război Mondial de către trupele de geniști ai Wehrmacht-ului în timpul retragerii lor din ianuarie 1945 în partea dinspre Buda a capitalei asediate. Cu toate acestea, Podul Margareta era deja avariat din 4 noiembrie 1944, atunci când o explozie accidentală a distrus secțiunea estică a podului. 600 de civili și
Podul Margareta din Budapesta () [Corola-website/Science/318364_a_319693]
-
să nu mai fie folosit, considerând că nu este un nume demn de un vehicul de luptă. Hummel a fost proiectat în 1942 din cauza crizei acute de tunuri autopropulsate. În timpul Operațiunii Barbarossa, artileria germană rămânea mult în urma forțelor blindate ale Wehrmachtului. Deși armata dispunea de câteva piese de artilerie mobilă, acestea erau într-un număr mic și cu o valoare reală limitată. Primul plan implica montarea unui tun de calibrul 10,5 cm leFH17 pe șasiul unui Panzer III, dar acesta
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
Sturmmörserwagen 606/4 mit 38 cm RW 61. În timpul Bătăliei de la Stalingrad, armata germană a resimțit lipsa unor vehicule blindate special proiectate pentru luptele urbane. La începutul anului 1943, tunul de asalt greu Sturmpanzer IV a intrat în producție, însă Wehrmachtul a cerut un alt vehicul blindat de luptă, cu un design asemănător, însă mult mai bine înarmat și blindat. Sturmtiger, noul vehicul proiectat de către Alkett, utiliza șasiul tancului greu Tiger I pe care era montată o suprastructură masivă din oțel
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
L/24. Cele 5 blindate au fost denumite oficial "Sturmgeschütz Ausführung A" (Tun de asalt Seria A). Deși StuG III era considerat a fi o armă de artilerie mobilă, nu era încă foarte clar ce ramură a Ministerului de Război (Wehrmachtului) va primi noul echipament. Diviziile de tancuri (Panzer) și cele de infanterie nu aveau resursele necesare formării noilor batalioane specializate. S-a luat în final decizia că artileria să se ocupe de noile arme și de pregătirea unei doctrine specifice
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
la maxim a motorului. Autonomia și consumul de combustibil erau afectate. Din cauza mobilității reduse, vânătorii de tancuri Jagdtiger erau deseori folosiți ca niște cazemate mobile. Majoritatea vehiculelor au fost pierdute din cauza avariilor mecanice și lipsei de combustibil decât din cauza inamicului. Wehrmachtul a comandat inițial 150 de vehicule, însă puțin peste jumătate din acest număr au fost construite între iulie 1944 și mai 1945. Unsprezece vehicule au fost construite cu suspensia Porche (cu opt galeți, având seriile 305001 și 305003 - 305012), restul
Jagdtiger () [Corola-website/Science/315840_a_317169]
-
câmpurile petroliere din România, vitale pentru efortul de război german. Hitler a ajuns la concluzia că este necesar să-i ajute pe italieni și hotărât să atace Grecia prin Iugoslavia (unde o lovitură de stat înlăturase de la putere guvernul germanofil). Wehrmachtul german a declanșat invadarea Iugoslaviei - („Operațiunea 25”) și a Greciei („Operațiunea Marița”) pe 6 aprilie 1941. În acest timp, Italia a atacat Iugoslavia prin Dalmația și a reușit în sfârșit să îi alunge pe greci din Albania. Pe 17 aprilie
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
durat din 13 până pe 22 septembrie, când, italieni, după ce au suferit pierderi de cam 1.300 de oameni, au capitulat. Masacrarea de către germani a prizonierilor italieni din divizia Acqui este una dintre cele mai grave crime de război comise de Wehrmacht. După aproape două luni după ce fusese îndepărtat de la putere, Benito Mussolini a fost eliberat de către germani în cadrul operațiunii „Stejarul” (Unternehmen Eiche). Acțiunea a fost un raid spectaculos plănuit de generalul Kurt Student și dus la îndeplinire de Obersturmbannführerul Otto Skorzeny
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
1934 a fost reprezentantul în România al firmei germane IG Farbenindustrie. În cel de-al Doilea Război Mondial, Capesius a fost mobilizat în armata română ca farmacist la un spital militar apoi, fiind de etnie germană s-a încadrat în Wehrmacht (1943) de unde a fost cooptat în SS. În același an a fost trimis la specializare la lagărul central sanitar din Varșovia, apoi a fost trimis la Lagărul de concentrare Dachau pe post de farmacist. În februarie 1944 a fost transferat
Victor Capesius () [Corola-website/Science/315123_a_316452]
-
a vehiculului. În timpul reînarmării din perioada interbelică, Germania nazistă a realizat potențialul și necesitatea introducerii unor transportoare blindate pentru trupe. Trupele pedestre și cele motorizate (dependente de o rețea de drumuri bună) nu puteau ține pasul cu unitățile de tancuri. Wehrmachtul a proiectat autoșenile blindate pentru ca infanteria să țină pasul cu tancurile. Acestea aveau un blindaj ușor, fiind echipate cu un motor de camion obișnuit. Infanteria trebuia să mențină ritmul și să sprijine tancurile, conform doctrinei militare Blitzkrieg. Semișenilatele SdKfz 251
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
autoșenile blindate pentru ca infanteria să țină pasul cu tancurile. Acestea aveau un blindaj ușor, fiind echipate cu un motor de camion obișnuit. Infanteria trebuia să mențină ritmul și să sprijine tancurile, conform doctrinei militare Blitzkrieg. Semișenilatele SdKfz 251, utilizate de Wehrmacht, împreună cu semișenilatele M2 și M3 folosite de armata americană și aliații ei, au reprezentat precursoarele transportoarelor blindate din prezent. Cu toate acestea, pe măsură ce Aliații înaintau spre Berlin, vulnerabilitățile semișenilatelor au devenit evidente. Blindajul subțire al acestora și numărul mare de
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
și Bandera au fost somați să revoce documentul. Ei au refuzat și au fugit la Liov. Pe 29 iunie, forțele sovietice au evacuat Liovul și în oraș a pătrus Battalion Ukrainische Gruppe Nachtigall (Batalionul Ucrainean „Privighetoarea”). Comandantul acestei unități a Wehrmacht formată din prizonieri de etnie ucraineană eliberați de armata germană din prizonieratul polonez a fost Roman Șuhevici. Vasil Kuk avea să consemneze în memoriile sale: Există mai multe versiuni ale Declarației de Independență, funcție de editori, între ele existând mici diferențe
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
cu germanii și s-au folosit de șansa oferită de dispariția statului polonez pentru a-și trimite activiștii în teritoriile ucrainene controlate de sovietici. Atât OUN-M cât și OUN-B și-au creat propriile unități militare, care au activat în cadrul Wehrmachtului: batalioanele „Roland” și respectiv „Nachtigall”. După opt zile de la declanșarea invaziei în Uniunea Sovietică, OUN-B a proclamat la Lviv pe 30 iunie 1941 fondarea statului ucrainean independent. Premierul noului stat a fost numit Iaroslav Stețko. Răspunsul germanilor la declarația de
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
afirmă de către unii cercetători, stimulată de mita plătită de membrii OUN-M, a fost imediată: membrii OUN-B au fost arestați, ceea ce a dus la dispariția organizațiilor lor locale din cea mai mare parte a Ucrainei centrale și răsăritene Odată cu înaintarea Wehrmachtului în interiorul teritoriului sovietic, OUN-M a preluat controlul administrației civile a Kievului. Primarul capitalei a fost din octombrie 1941 până în ianuarie 1942 a fost melnikistul Volodomir Bagazii. El s-a folosit de poziția pe care a deținut-o pentru alimentarea
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
în Ucraina centrală și răsăriteană și au trecut la dizolvarea organizațiilor. Numeroși dintre membrii OUN-M au fost arestați, printre ei aflându-se primarul Kievului, Volodimir Bagazii, și scriitoarea Olena Teliga, organizatoarea Ligii Scriitorilor Ucraineni. Deși au existat elemente din cadrul Wehrmachtului care au încercat să-i protejeze pe membrii OUN-M, organizația din Ucraina a fost practic desființată. După ce OUN-M a fost dizolvată în regiunile centrale și vestice ale Ucrainei, adică teritoriile care fuseseră vechea regiune de graniță sovieto-poloneză, OUN-B
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
Protectorat. Germania a declarat că încorporarea Austriei de către Reich a dus la crearea unei frontiere comune cu Cehoslovacia, iar această situație crea un pericol mare pentru securitatea germană prin posibilitatea ca Germania să fie încercuită de puterile vestice. În 1937, Wehrmacht-ul a formulat un plan numit "Operațiunea Verde" (Fall Grün) pentru invadarea Cehoslovaciei. care a fost însă aplicat ca "Operațiunea Sud-Est" pe 15 martie 1939. Pe 14 martie, Slovacia s-a desprins de Cehoslovacia și a devenit un stat separat
Acordul de la München () [Corola-website/Science/321070_a_322399]
-
cel Mare. Din același ordin, trupele (și soldații din cadrul lor) "Schützen" și cele motorizate au fost redenumite regimente Panzergrenadier. Însemnele militare au fost schimbate, fiind acum de culoarea verde deschis, asemănătoare cu cele purtate anterior de trupele de motocicliști ale Wehrmachtului. Multe unități nu au trecut la noile însemne militare până în anul 1943, iar unii veterani ai unităților "Schützen" au continuat să poarte însemnele tanchiștilor până la sfârșitul războiului, ignorând noul regulament. Termenul "Panzergrenadier" era folosit atât pentru trupele de infanterie ale
Panzergrenadier () [Corola-website/Science/320658_a_321987]
-
de infanterie motorizată, apoi în divizii Panzergrenadier. Alte divizii, precum divizia "Großdeutschland" ("Germania Mare"), au fost create prin întărirea (augmentarea) batalioanelor și regimentelor de elită. Diviziile Panzergrenadier ale Waffen SS au fost create în mod similar. Câteva divizii Panzergrenadier ale Wehrmachtului și ale Waffen SS au fost transformate în divizii Panzer spre sfârșitul războiului. Diviziile Panzergrenadier aveau de obicei șase batalioane de infanterie motorizată (camioane) organizate în două sau trei regimente, un batalion de tancuri, precum și trupele auxiliare obișnuite ale unei
Panzergrenadier () [Corola-website/Science/320658_a_321987]
-
Panzergrenadier avea cu un batalion de tancuri mai puțin decât o divizie Panzer, însă avea două batalioane de infanterie în plus. Astfel, divizia era avantajată în defensivă, dar era dezavantajată în operațiunile ofensive. Din cele 226 de batalioane Panzergrenadier ale Wehrmachtului, Waffen SS și forțelor Luftwaffe din septembrie 1943, doar 26 erau echipate cu transportoare blindate (semișenilate 250 și 251), adică puțin peste 11%. Restul erau dotate cu camioane. În cadrul Bundeswehrului, trupele Panzergrenadier reprezintă infanteria mecanizată sau escorta tancurilor și vehiculelor
Panzergrenadier () [Corola-website/Science/320658_a_321987]
-
deține gradul de "General der Panzertruppen". Unele cursuri esențiale de instrucție (precum cele despre războiul urban și cele despre războiul din zonele împădurite), sunt ținute la "Infanterieschule" ("Școala de Infanterie") din Hammelburg. Utilizarea transportoarelor blindate semișenilate era foarte rară în cadrul Wehrmachtului. Chiar și divizia de elită "Großdeutschland", care avea două regimente Panzergrenadier, nu avea decât câteva companii dotate cu semișenilate (în general, modelul SdKfz 251). Majoritatea soldaților din cadrul unităților Schützen/Panzergrenadier aveau ca mijloc de transport camioanele. Principalul sistem de arme
Panzergrenadier () [Corola-website/Science/320658_a_321987]
-
era împărțită astfel după confesiunea religioasă: 950 romano-catolici, 700 greco-catolici, 500 ortodocși și 35 izraeliți. În anul 1940, după cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei către URSS, mulți ucraineni din Cacica au emigrat în Germania, unde au fost încorporați în Wehrmacht și luați pe front. Desființarea Bisericii Române Unite cu Roma prin decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948 a determinat și desființarea Vicariatului Ucrainean. Pentru credincioșii ucraineni trecuți la ortodoxie, a fost înființat un Vicariat cu sediul la Sighetu Marmației
Biserica greco-catolică din Cacica () [Corola-website/Science/320678_a_322007]
-
mai mari decât regimentele de tancuri în cadrul armatei germane, însă propunerea sa a fost respinsă de superiorul său, Otto von Stülpnagel. Odată cu înlocuirea lui Stülpnagel cu Oswald Lutz, mentorul lui Guderian, această mișcare a câștigat tot mai mult sprijin în cadrul Wehrmachtului, mai ales după ascensiunea lui Adolf Hitler la putere în anul 1933. La 15 octombrie 1935 au fost create primele trei divizii Panzer. Divizia 1 Panzer avea sediul la Weimar, fiind comandată de Maximilian von Weichs, Divizia 2 Panzer avea
Divizie Panzer () [Corola-website/Science/320775_a_322104]