944 matches
-
mine ziua, ș-om sta la vorbă... Acuma du-te, că vine tătuca... Lepădatu nici nu se gândea că are să-i lunece așa de ușor din mână. Simți numai că a fugit de lângă dânsul; auzi ușa bordeiului închizându-se și zăvorul sunând. Iar Colțun începu iar să latre cu mare mânie. —Care-i acolo, măi? răcni iar glasul cel somnoros de la șopron. Și Niță se strecură repegior pe drumul pe care venise și se lăsă la vale. „Șerpoaică fată, se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
țipând; și după ce-au trecut spre munte,amestecându-se cu întunericul, prinse a curge puf de omăt. Cătră dimineață, ninsoarea stătu. Și încă pe-ntuneric, moș Calistru auzi la ușă pe Boghean dupăind și scuturându-și opincile. Baba trase zăvorul de la tindă, apoi cu capul plecat și cu barizul peste gură, se întoarse la vatră ca să așeze în traistă merinde de drum, la lumina gazorniței. Când intră flăcăul, moș Calistru se încingea strâns cu cureaua peste cojocel. C-un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de ce aștepta. S-a stârnit împotriva mea o vrăjmășie. Nana Floarea stătu, prea uimită și înfricoșată de acest cuvânt. Ușile erau închise și la casa mare, și la bucătărie, și la grajd, însă fără lacată. Aveau ele un meșteșug de zăvoare pe dinlăuntru, pe care le putea purta, c-un cui de lemn, cel ce le știa sama, însă nu era nevoie numaidecât de asta, căci, în aceste singurătăți, și mai ales la o vreme ca asta, nu era nici o primejdie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-mă pe fereastră. Nu era decât o încăpere dreptunghiulară, luminată de o făclie gata să se stingă. O ușoară aromă de tămâie stăruia în jurul nostru. Prin fereastra fără oblon ajungea până la noi mugetul prelung al unui bivol. Circaziana mea trase zăvorul și se rezemă de ușă. Pletele ei desfăcute se revărsară primele, căzu apoi rochia. În jurul gâtului dezgolit se arăta privirii un șirag de rubine, piatra din centru legănându-se mândră între sâni; în jurul taliei goale, o cingătoare fină din fir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
s-a ridicat în aceeași clipă și a pornit-o înapoi, spre baie, cu pași furișați, care trădau o îndelungată experiență, mimând cu palma lama cuțitului dus la gât își smuci capul cu un gest sălbatic și dispară. Am tras zăvorul cu țigara și paharul în mână și am deschis ușa. Un tip masiv, cu părul vâlvoi, se sprijinea de tocul ușii de parcă ar fi fost sfârșit de oboseală și își freca ochii cu pumnii. Zâmbetul mic și trudit nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
clar și ritmat, un sunet care imită suferința acceptată, sunetul produs de copilul gata să strănute, am auzit ceva care îmi spunea că Eileen era o fabrică de zgomote căreia îi sărise călușul. * Fat Paul se aplecase și trăgea de zăvoarele mari și negre. Și tot acum, Doris Arthur intră în Shakespeare, întrebându-se încotro să-și îndrepte zâmbetul recunoscător. Dar Fat Paul continua să-și țină capul aplecat ca un cerber, ca o gorilă... Fielding Goodney mi-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de râs. Am văzut cum brațul își începe legănarea. Sacul negru și lung se ținea încă la distanță. Legănarea lui ar fi venit mai târziu, după ce brațul s-ar fi întins complet - a doua legănare. După o vreme am auzit zăvoarele trase și l-am văzut pe Barry Self, care mă ajuta să ies în negură și foc. Am căzut din nou. Mă privi cu dispreț și încântare. Disprețul fusese întotdeauna prezent, dar încântarea era ceva nou. Așteptase mult timp încântarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ea și Vultur-în-Zbor trebuiau să fie dușmani. înțelegerea acestui fapt nu-i diminuă cu nimic deprimarea. CINCISPREZECE O, cufărul era un lucru sigur, el, atât de masiv, atât de plin cu pânze de păianjen și atât de liniștitor, cufărul cu zăvoarele sale sparte demult, dar niciodată deschis, paznic al vieții sale. O, ce minunat că era atât de sigur, că-i păstra amintirile atât de bine. Deschide-l acum și lasă-le să o inunde, curățind-o cu certitudinea zilelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
spre lumea de afară, așa cum se cade pentru o servitoare. Acum Prepelicarul se retrăgea, îndreptându-se spre mica ei carapace. Vultur-în-Zbor strigă în urma ei: — Unde e Grimus? Așteaptă, îi spuse ea și închise ușa. Indianul auzi sunetul scos de un zăvor închis. Zgomote. Un șir de zgomote neobișnuite și tulburătoare. Vuietul, asurzitoarea sporovăială pestriță a păsărilor și scârțâitul. — Ți-e bine? întrebă el. Media era întinsă pe pat, acoperindu-și urechile cu mâinile, și se străduia să țină la distanță această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
care conturau la fel de arătoasa parte de jos. Plin de energie, a trântit ușa în spatele său și a țopăit pe scări, cu o geantă sport atârnându-i pe umăr. Ochii lui strălucitori au trecut pe lângă mine indiferenți în timp ce închidea poarta cu zăvorul și o lua în josul străzii. L-am privit cu interes în timp ce se îndepărta, și nu numai pentru imaginea drăguță pe care o ofereau mușchii fesieri în timp ce mergea. Părea genul de bărbat la fel de interesat de fete precum Alice ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de ușă. Vizorul se Întredeschise. O privire Întunecată și bănuitoare mă observa. — Cine-i? Am recunoscut glasul Ceciliei, una din fetele aflate În serviciul familiei Aguilar. — SÎnt Daniel Sempere, Cecilia. Vizorul se Închise și, după cîteva secunde, Începu concertul de zăvoare și ivăre care blindau intrarea În apartament. Ușa se deschise Încet și mă Întîmpină Cecilia, purtînd uniformă și bonetă, cu o lumînare Înfiptă Într-un sfeșnic. După expresia ei alarmată, am intuit că, probabil, aveam un aspect cadaveric. — Bună seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și furculița devin simboluri de clasă așa cum pot fi regăsite În cântecul revoluționar: „Trăiască lingura, jos furculița!“ O ușă din lemn gros, negeluit, ferecată pe partea din care o vedem noi cu mari bucăți de metal și cu mai multe zăvoare. În partea de mijloc a ușii, la Înălțimea unui stat de om, o deschizătură dreptunghiulară cu două gratii de metal, un fel de vizetă. Ținând strâns gratiile În mâini, dincolo de ușă, se afla o femeie frumoasă, tunsă scurt, foarte tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
timp mă ridic și încep să mă plimb. Pasul mi-i ușor dar fruntea tot mai grea. Nu știu pentru ce sunt adus, aceasta-i întrebarea ce stăruie și năruie liniștea mea. Deodată, se aud mișcări la lacăt. Se trag zăvoarele. Era pe la cântatul cocoșilor. Eu tresar și îmi îndrept privirea către ușă. Ușa se deschide! În prag îmi apare un sfânt aureolat de contrastul luminii de pe sală și întunericul dinlăuntru. Fața lui palidă, fruntea brăzdată ușor și obrajii supți, zăbovind
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
grea. Pomenește, Doamne, pe frații noștri, pe surorile noastre, camarazii noștri, rudenii după duh și după trup, cunoscuți și necunoscuți. Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți întru nădejdea învierii și a vieții veșnice. Amin!” Dimineața, lacătul s-a deschis și zăvoarele se trag. Se face numărul cu tot ritualul temniței, controlându-se gratiile cu întrebarea: „Câți sunteți aici?”, rostește primul gardian. „Doi”, răspund eu. „Numai doi?!” Se închide ușa și-i aud șoșotind pe sală. Era desigur vorba despre situația noastră
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
o insignă de poliție falsă, dintr-o cutie de cereale, ieși din mașină și sună la soneria de la numărul 1187. Trecură zece secunde - nici un răspuns. Buzz se uită în jur și vârî o agrafă în broasca ușii, mișcând de clanță. Zăvorul pocni. Împinse de ușă și intră în casă. Lumina care pătrundea prin perdelele de bumbac îi oferi o imagine a sufrageriei: mobilă ieftină, de prost gust, fotografiile unor vedete de film lipite pe pereți, mormane de radiouri Philco lângă canapea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Booth Conklin - unul ce luneca liber în orbită, celălalt tulbure și ciupit de cataractă. — Dan Upshaw. Ai putea începe cu câteva informații despre ei. Conklin spuse: — Pot mai mult de-atât. Se duse la cușca unui câine pătat și trase zăvorul. Bestia o zbughi afară, izbindu-se de gard cu labele din față și lingând apoi sârma. Danny se lăsă pe vine și îi scărpină botul, iar printre degete îi alunecă o limbă lungă și roz. — Bravo, băiatu’, bine, băiatu! Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
îmi este plin de rouă, cîrlionții îmi sunt plini de picurii nopții." 3. "Mi-am scos haina, cum să mă îmbrac iarăși? Mi-am spălat picioarele: cum să le murdăresc iarăși?" 4. Dar iubitul meu a vîrît mîna pe gaura zăvorului, și mi-a fost milă de el atunci. 5. M-am sculat să deschid iubitului meu, în timp ce de pe mîinile mele picura smirnă, și de pe degetele mele picura cea mai aleasă smirnă pe mînerul zăvorului. 6. Am deschis iubitului meu; dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85072_a_85859]
-
meu a vîrît mîna pe gaura zăvorului, și mi-a fost milă de el atunci. 5. M-am sculat să deschid iubitului meu, în timp ce de pe mîinile mele picura smirnă, și de pe degetele mele picura cea mai aleasă smirnă pe mînerul zăvorului. 6. Am deschis iubitului meu; dar iubitul meu plecase, se făcuse nevăzut. Înebuneam, cînd îmi vorbea. L-am căutat, dar nu l-am găsit; i-am strigat, dar nu mi-a răspuns. 7. Păzitorii care dau ocol cetății m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85072_a_85859]
-
care a tot curățat mazăre și a tocat bame, și-l târăște spre locul în care se află tatăl său. Bate la ușă. Un lipăit amenințător de aude de cealaltă parte. — Stăpâne? Stăpâne, ești acolo? Nici un răspuns. Impacientată, femeia încearcă zăvorul și ușa se deschide. O izbește o duhoare atât de puternică de ceapă, încât încep să-i curgă lacrimile. Pandit Razdan este în al treizecilea ceas de baie. Acum este, fără nici o urmă de îndoială, bolnav, nădușind și tremurând, scuturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
din lathi, iar Anjali începe să redea din cuvântarea pe care o ținuse în fața lui Razdan, despre genele proaste ale lui Pran, adăugând că acest băiat blestemat tocmai a provocat moartea timpurie a tatălui său. Apoi trântește poarta și trage zăvorul metalic cu zgomot. Pran se ridică și lovește cu pumnii în poartă, acea poartă bine-cunoscută, cu piroanele și balamalele ei de fier, albastră, cam scorojită. Mulțimea îl cercetează cu atenție, încercând să identifice trăsăturile de englez și indicându-și unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
înăuntru! De partea cealaltă, paznicul mârâie la el să dispară. — Vă rog! Deschideți! Nici un răspuns. Unchiul meu, strigă cu glas tremurat, o să vină și o să vă biciuiască. Atunci o să vă pară rău. Spre încântarea lui, se aude cum este tras zăvorul și poarta albastră se întredeschide. Apare o mână care aruncă o fotografie sepia în praf. Apoi poarta se închide din nou. Pran ridică fotografia, continuând să lovească poarta cu pumnii, plângând și rugându-se. Apoi se întoarce confuz spre gloată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și fac ce mi se cere, capăt mâncare. Tăcere. — Cine ți-a spus? Pran își dă seama că n-a știut niciodată numele cerșetorului. — Nu știu. Vocea pare să cumpănească o clipă. Apoi tușește, se aude zgomot de chei și zăvorul este tras. Poarta se deschide larg, lăsând să se vadă un bărbat puternic ca un taur, acoperit doar în dreptul șalelor cu o bucată de pânză cadrilată. Probabil abia și-a terminat ritualul de dimineață, căci trupul îi este proaspăt uns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
oricărui act de creație lumea veche trebuie mai întâi distrusă. Pran este acum făcut fărâme, strivit de viață. Un morman de Pran sub formă de moloz, așteaptă ocazia să se reinventeze, într-o ordine nouă. Se aude zgomotul făcut de zăvorul tras; îi este la fel de familiar ca și chemarea muezinului de la moscheea învecinată, la fel de familiar ca și crăpătura din zid, ca oala de noapte sau ca șirul de furnici care de așa mult timp folosește peretele stâng al încăperii sale ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să se atingă de cei din jur. Își croiesc drum spre tren, depășesc clasa a treia, apoi pe a doua, vagonul gărzilor și vagonul restaurant, până la clasa întâi. Găsindu-și compartimentul marcat cu un cartonaș dactilografiat, urcă treptele metalice, trag zăvorul ușii masive de lemn, închisă la culoare și pătrund într-o cabină cu miros stătut, de sudoare și de mobilier încins. Hamalul pune cele două valize în plasa pentru bagaje, este plătit, își ia rămas-bun și pleacă. Imediat, se întind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pe doamna Macfarlane pe scări, la etajul trei al casei, rămânând un pas în urma ei când aceasta bate la ușă. Din interior, răzbate un cântec. Elspeth îl privește cu reproș. Întâlnirea a început. Au întârziat. Se aude cum se trage zăvorul și Mabel, fiica doamnei Pereira, îi poftește înăuntru. Mama ei, enormă, palidă, înfășurată într-o rochie galbenă de mătase decolorată conduce cântul în care și-au unit glasurile participanții. Unduindu-și degetele grăsune în aer, ca un dirijor, capătă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]