4,929 matches
-
mult, dați-mi-o și mie pe tovarășa Maria. Vecin 4: Mă, da ce v-a intrat? Fraților, fie ce-o fi, chiar dacă mă ruinez, plus actrița. Vecin 2: (cu un ton special) Păi cu chestia asta chiar că ne încurci! Vezi că mai sînt debarale, balcoane, baia. Las-o pe actriță pentru alt joc... Au rămas dependințele și filosoful. Răul lovește în punctul cel mai vulnerabil. Cu o pasivitate care e un al nume al bicisniciei, descumpănite gazdele cedează neașteptat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
una alta, pas. Vecin 1: Aha, ne tragi de limbă! Vecin 4: Douășcinci. Vecin 1: Ți-a intrat la perechiuși sau te faci? Vecin 3: Plus șapteșcinci. Vecin 1: Na, că și-a vîrît dracu coada. Na, că iar se-ncurcă. Păi ia să vedem dacă merită dansul... (filînd) Hai că... hai... că-mi dați și mie o sută cinci zeci. Vecin 2: Mamă, în ce familie am intrat! Vasăzică, două sute cincizeci... plus cinci sute ale mele. Vecin 1: Banii jos
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mult. Vecin 1: Da' ce, e nud? Vecin 2: Pe cinstea mea că e o lucrare foarte reușită. Vecin 4: (aruncînd cărțile) Nu. Vecin 3: Acuma, dacă nu vă deranjează, plus o mie. Vecin 1: Ca să vezi de unde sare iepurele. Încurcă-i drace! Vecin 2: Vorbești serios? Vecin 3: Păi ce, facem glume? Vecin 1: Că doar nu te-om lăsa singur tocmai pe matale. Și zi, plus o mie, hai? Vecin 3: Modest, ce să fac! Vecin 2: Domnule, în
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dați-mi-o și mie pe tovarășa Maria. Vecin 4: Mă, da' ce v-a intrat?! Fraților, fie-o ce-o fi, chiar dacă mă ruinez, plus actrița. Vecin 2: (cu un ton special) Păi cu chestia asta chiar că ne-ncurci! Vezi că mai sînt debarale, balcoane, baia! Las-o pe actriță pentru alt joc... Vecin 1: Hopa! Da' asta ce mai înseamnă?! Nu cumva te-ai îndrăgostit? Grav! Foarte grav! Vecin 2: Ce să fac? Am și eu două păcate
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
domnule, am o problemă. Și te rog să mă lămurești. Domnule, cum e chestia asta cu aparența? Bei ceva? Val: Cum să nu? Dacă mă servești. Vecin 2: (îi dă o sticlă în mînă) Chestia asta cu aparența mă cam încurcă. Cum vine adică? Hai că matale ești filosof. Val: (nu scapă de rîs și pace) Păi... cum să vă spun... Știți, orice lucru pe care-l privim nu-l vedem cu adevărat... sau îl vedem numai la suprafață... înțelegeți? (V2
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ai mult timp... tu ești chiar timpul... Iartă-mă... Nu știu ce să fac...! Totul e altfel decît am crezut noi... Și nenorocirea nu e că e rău... ci că nu știm cum e... (pauză în care din nou ascultă) Da, sunt încurcat... Da, sigur, ca toată lumea... Știu, trebuie să aștept..., mi-ai mai spus asta... numai că această așteptare începe să miroasă a lehamite... Lumea, deja a început să miroase a renunțare... Și tu știi ce înseamnă asta... Și eu nu vreau
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Ba nu mă invidiezi deloc. Și pentru că nu mai vreau să mă atragi într-o vorbărie în care să-ți exersezi tu unghiul de tragere, prefer să tac. (pleacă, face cîțiva pași și se oprește) Ascultă, dragule, știu că ești încurcat... chinuit... derutat... dar să știi că din asta nu se iese decît cu calm, cu înțelegere... și mai ales cu iubire... (pleacă) Octav: Exact ce mi-ai spus și tu, Ovidiu... Înseamnă că amîndoi mă iubiți..." (întorcîndu-se către Costache) Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
blugi, teniși, gumă... Femeia: A, hă, hă!, dar care-s pentru vii și care-s pentru morți? Octav: Păi toate-s pentru vii... și toate-s pentru morți... pentru viii morților sau pentru morții viilor... Nu? Femeia: Le-ai cam încurcat, mamă... Păi ce, Doamne iartă-mă, morții mănîncă gumă?! Octav: Da colivă mănîncă, scumpă doamnă? Femeia: (încercată de un oarecare realism) Păi... Octav: Ce bine-ar fi! (o clipă trist) Cu ce vă mai servim? Avem pînză de pus pe
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
descurc bine?! Așa e. Sînt dat naibii! Da, Ovidiu, sînt în așteptare... Sînt tolerant... sînt o casă de toleranță... Nu! Te rog, să nu-mi trimiți înapoi jumătatea... N-am ce să fac cu ea. Nu, pleacă cu ea! Mă-ncurcă..., încurcă pe toată lumea...! Pa, Ovidiu! Good by!" He, groparule, chiar dacă dormi ai putea să mă aplauzi! Groparul:...Să mă trezești la final... după aia aplauzele... Octav: Bravo, bătrîne, ochitor de elită... Ha!, numai în frunte țintești... Numai în frunte... Ucigașule
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
bine?! Așa e. Sînt dat naibii! Da, Ovidiu, sînt în așteptare... Sînt tolerant... sînt o casă de toleranță... Nu! Te rog, să nu-mi trimiți înapoi jumătatea... N-am ce să fac cu ea. Nu, pleacă cu ea! Mă-ncurcă..., încurcă pe toată lumea...! Pa, Ovidiu! Good by!" He, groparule, chiar dacă dormi ai putea să mă aplauzi! Groparul:...Să mă trezești la final... după aia aplauzele... Octav: Bravo, bătrîne, ochitor de elită... Ha!, numai în frunte țintești... Numai în frunte... Ucigașule...! Te-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
un golan. Octav: Cred că da... Da stați să-l întreb pe Socrate... el mă cunoaște cel mai bine... Socrate, ce spui, eu sînt un golan? Groparul: Ești. Octav: Sînt, părinte... Preotul: Măi golane! Dascălul: (vrînd să acopere vocea părintelui..., încurcat, cădelnițează) Aleluia... aleluia... aleluia! Preotul: Măi derbedeilor...! Dascălul: Doamne miluiește, Doamne miluiește... Preotul: (groparului) Nu mai pupi tu nici o groapă de-acuma... nici un... Groparul: Bine, părinte, pupați-le dumneavoastră pe toate... Preotul: Ei lasă că stîrpesc eu cuibul ăsta de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Marieta..., la Melu... Dosar nr.:...da... așa e... Știi ce..., mai așteaptă-mă afară puțin, pînă predau dosarul... și semnez procesul-verbal... și mergem împreună... Soția: (cedează) Bine..., te aștept... (pleacă) Dosar nr.: (stînjenit, umilit) Ce să fac, asta e...: mă încurc... mă rătăcesc în orașul ăsta pe care-l știu... Dar și ăștia schimbă traseele una-două... că nu mai știi... ce să mai vorbim... De fapt... eu știu drumul pînă acasă... dar dacă mă apucă groaza că nu-l știu... nu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
patrafirul pe cap... i-am spus ceea ce era de spus..., și cînd am terminat de mărturisit și-a luat mîna de pe umărul meu..., hai că merge bine..., îmi trebuie un valet..., da..., mi-a luat chestia aia de pe cap, și... încurcat... speriat... ăsta vine aici... vine el și valetul! Sursa dublă: Ești tare... tare de tot! Dosar nr.: Hai, zi... deci ți-a luat patrafirul de pe cap... și? Plutonierul: A, da... și cu glas preoțesc, adică blînd, bun... mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ăsta are stofă de povestitor... Plutonierul:... și după ce consumau... venea... altcineva... îi lua... și nu-i mai vedea nimeni... niciodată... Sursa dublă: Și atunci de ce ne-ai omorît, bă, cu crimele tale? Dosar nr.: Bă, tată, hai că ne-ai încurcat rău de tot! Plutonierul: Vă rog să mă iertați... (se așază la masa lui; bea un gît de rom și își face pasiența) Obiectiv nr.: (către Sursa dublă) Crezi că i-a arătat pisica? Sursa dublă: Și încă cu ghearele
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
noi; atunci te făceai frate cu dracu' ca să scap de ei..., acum te faci frate tot cu dracul... ca să scapi de tine... Sursa dublă: Da... încurcate sînt căile Domnului... nu-i așa, Trimisule? Trimisul lui Dumnezeu: "Nu căile Domnului sînt încurcate, ci ale omului..." Plutonierul: Așa e părinte... Na, că m-a luat gura pe dinainte... Păi nu vezi cum le încurcă, le descurcă și iar le încurcă... și asta numai ca să amețească lumea... și pe ei... de te apucă scîrba
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
tine... Sursa dublă: Da... încurcate sînt căile Domnului... nu-i așa, Trimisule? Trimisul lui Dumnezeu: "Nu căile Domnului sînt încurcate, ci ale omului..." Plutonierul: Așa e părinte... Na, că m-a luat gura pe dinainte... Păi nu vezi cum le încurcă, le descurcă și iar le încurcă... și asta numai ca să amețească lumea... și pe ei... de te apucă scîrba... Obiectiv nr.: Tu să taci! Crezi că ne-ai îmbrobodit cu povestioara aia de doi bani, și că am uitat cine
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
căile Domnului... nu-i așa, Trimisule? Trimisul lui Dumnezeu: "Nu căile Domnului sînt încurcate, ci ale omului..." Plutonierul: Așa e părinte... Na, că m-a luat gura pe dinainte... Păi nu vezi cum le încurcă, le descurcă și iar le încurcă... și asta numai ca să amețească lumea... și pe ei... de te apucă scîrba... Obiectiv nr.: Tu să taci! Crezi că ne-ai îmbrobodit cu povestioara aia de doi bani, și că am uitat cine ești? Plutonierul: Ba tu să taci
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cît o fi fost... m-au plimbat pe 1000 de străzi și străduțe... și cînd m-au dat jos... n-am știut unde sînt...: am rătăcit toată noaptea... și n-am știut să ajung acasă... și de atunci... mă tot încurc... Reporter 2: Da..., vă înțeleg... (către Sursa dublă) Dumneavoastră de ce veniți în fiecare zi să vă citiți dosarul? Sursa dublă:...Cum să vă spun... un dosar nu spune același lucru în fiecare zi... înțelegeți? Reporter 2: Nu prea... Plutonierul: Aiureală
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să încalce morala, nimeni nu-i regretă. Vulnerabilitatea praguluitc "Vulnerabilitatea pragului" Supravegherea amenință mai ales marginile, împrejmuirile, făcându-le vulnerabile. O atestă operele și experiențele istorice. Constatarea devine însă caducă odată cu apariția telesupravegherii care, de la Orwell încoace, nu se mai încurcă în asemenea subtilități: ea este acum centrală, explicită, afișată. „Zâmbiți, sunteți văzuți!”, se poate citi în autobuzele pariziene. Deplasare datorată modernității. Supravegherea și-a schimbat practicile, dar asta nu ne va împiedica să aruncăm o privire asupra formelor prin care
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
jocului" ne amintește de jocul arghezian în care sunt invocate construcții rămase memorabile: "acolo șezum și plânsem", "ala bala portocala", dar din poemul "Peste picioare", sensibile rămân doar ultimele versuri: "și-a venit pe vânt o mirare/ de ne-a-ncurcat, ne-a răsturnat,/ grele poveștile peste picioare". Volumul aduce schimbări sensibile, în sensul că versurile ne ademenesc prin adevăruri valabile pentru oricare din noi; I. Barbu va intra nu numai în muzica viitoarelor versuri, ci și în sens și imagine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
L. A., 1957; "Prințul Miorlau", Editura Tineretului, 1957; "Vârstele anului", versuri, E. S. P. L. A., 1957; "Chipuri hazlii, pentru copii", E. M., 1958; "Aventurile lui Trompișor", versuri, Editura Tineretului, 1959; "Sărbătorile zilnice", Editura Tineretului, 1961; "Spectacol în aer liber", E. P. L., 1961; "Încurcă lume", Editura Tineretului, 1961; "Curcubeu", Editura Tineretului, 1962; Să ne facem daruri", E. P. L., 1963; "Cele mai frumoase poezii", Editura Tineretului, 1963; "Disciplina harfei", E. P. L., 1965; "Sângele", Editura Tineretului, 1966; "Destinele paralele", E. P. L., 1967; Povestea cu doi pui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ochii mei parcă se uită la voi,/ Când, de fapt, eu privesc peste capetele voastre". În volumul "Suflete, bun la toate", poetul reia lirismul într-o expresie mai directă și mai definitorie pentru caracterizarea viziunii lumii și subiectivității sale. Poemul "Încurcat", care deschide cartea, realizează un dialog cu cititorii și încearcă o definire a operei, idee care va reveni în câteva poeme: "Evoluție", "Atavisme", "Pârghii": "Dar la urma urmei/ Ce trebuie să găsiți/ În rândurile mele cuvinte?/ Eu am fost pictor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
porc." ("Miez") Poetul încearcă să-și reprezinte sufletul; acesta este burete, perie, stea sau telescop. Privim cu sufletul lumea, întunericul și lumina; ca niște cârtițe, săpăm, suntem încă supuși instinctualității și nepregătiți să-l primim. "Mă gândesc că tu ne încurci/ Că ne ești prea de vreme, suflete/ O, suflete bun la toate". Poetul pare a ironiza obișnuința de a pune în toate suflet, când ar trebui să uzăm și de indiferență.10 În ciclul care le continuă pe cele precedente
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Cum știm despre ce nu putem grăi? Să fie aceasta una din formele de expresie care dă seama de limitele rostirii noastre? Cred că, pe un anumit interval, există o suprapunere între nerostit și ne-rostibil, pe seama lui încercându-și (și încurcându-și) talentul artiștii, unul din semnele presimțirii limitei putând fi neliniștea (având ca "maximă" angoasa). A avea dreptate dă seama de o rostire adecvată (la ce?) a realității sau de orientarea înspre dominație a unuia sau altuia dintre discursuri? Pentru
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
dărâmată și cu ochii sclipitori, dar mi-am zis că teoria o fi bună, nu strică să o probez. Chiar în acea seară m-am dus în piață cu gândul să cumpăr tot ce găsesc pe tarabe. După ce m-am încurcat de câteva ori în denumiri, am început să arăt cu degetul ce doresc și să-mi limitez replicile la cantități. Am luat două portocale, două banane, două rodii plus multe alte perechi de fructe exotice apetisante, un tub de frișcă
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]