5,366 matches
-
vorba despre o figură de stil, uneori lucrul ăsta nu se întâmplă. Ei nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă. În ceea ce mă privește, am avut norocul să întâlnesc destui binevoitori printre oamenii de afaceri, sigur că unora le-am îndurat părerile lor despre artă. Au scris și ei în tinerețe. Între timp, s-au luat de afaceri, dar, dacă se țineau consecvent de scris, dădeau clasă multora dintre impostorii de azi. Însă mai ales printre fețele bisericești am găsit generoși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ale puștilor. Părintele avea categoric ceva de show-man. Într-un final, părintele a dat cu ochii și de mine. Acuși vine, mi-a zis. Doar să dea o fugă de vreo oră jumate la o înmormântare. Și după aia se îndură și de mine. Uite-acuși. Ei, și când a venit, după trei-patru ore, mi-a făcut semn să mă apropii. Ținea pumnul strâns și iscodea cu privirea în juru-i. Logic, am dedus că în palma lui e „sponsorizarea“. Și mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și unul deștept. Ăla prost se ducea la cârciumă, stătea singur cuc la o masă, nu-i dădea nimeni bună-ziua. La pensie nici n-a avut unde să se ducă. A stat câțiva ani într-un canton, până s-a îndurat fi-su’ să-l ia la el la bloc. Ălălalt, deștept, a făcut vreo trei case. Mereu cu teșchereaua plină. Când intra în cârciumă, să trăiți, nu vreți să beți ceva? De când i-am zis lu’ Adrian (așa-l chema
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
munți răsună Glasul vitejesc clocotitor Care toate inimile adună Pentru un destin nemuritor El este goarna ce n-o auziți Și spune tuturor ce-i despărțiți Refren: Tot ce e românesc nu piere Și nici nu va pieri Oricât vom îndura jurăm să fie așa Căci tot ce-i românesc nu piere Și nici nu va pieri Românul știe să înfrunte ceasul greu El crede în dreptatea lui și-n Dumnezeu Când țara viața ne va cere Noi o vom dărui
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
neclintită Orișice furtuni se vor zdrobii Luminând a neamului ursită Soarele din nou va răsării Români fiți gata când veți auzii Semnalul care vă va dezrobii Refren: Tot ce e românesc nu piere Și nici nu va pieri Oricât vom îndura jurăm să fie așa Căci tot ce-i românesc nu piere Și nici nu va pieri Românul știe să înfrunte ceasul greu El crede în dreptatea lui și-n Dumnezeu. De câte ori își aducea aminte bunica de vremurile acelea bune, emoțiile
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Îndeobște, femeile se simt jenate - de la prostituată și până la amantă - când sunt nevoite să ți accepte liberali tățile; dar sunt foarte atente la cuantumul acestora, numărând dintr-o privire și fără să greșească. S-a zis că o femeie frumoasă Îndură greu o existență fără lux, la fel cum bărbații inteligenți - o situație subalternă. De aici acel dispreț al lor distant și glacial, cum și acea retragere a lor Într-o ostilitate abia ascunsă și plină de mistere atunci când nu mai
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
franceză, în sărăcie și dezamăgire cruntă, acest cavaler al Ordinului "Mihai Viteazul", care făcuse toate campaniile din Rusia, sfidând și păcălind zilnic moartea, de sute de ori, preferă acum să-și pună capăt zilelor. Ultima umilință pe care o putuse îndura fusese un pumn primit de la un francez de culoare într-un bistrou, care îi strigase, cu dispreț: "Imigrantule!". Cartea este tulburătoare. Există o sumedenie de memorii de război, dar lucrarea lui Profir, Singur pe cerul Stalingradului, se detașează, de departe
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
curse fantastice, fără număr, nici nu ne pasă de frig, nici nu ne atinge oboseala, nici nu mai simțim scurgerea orelor, chiar, habar n-am avut când a venit, când a trecut ora prânzului, nici unul dintre noi nu s-a îndurat să meargă la masă și apoi habar n-am avut când zburase vremea și se lăsase seara, iar noi tot pe pârtie eram, nedezlipiți de ea, probabil mă așteaptă o ceartă bună acasă, de nu cumva o să încasez chiar o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de acolo, ca un măr stricat, drept la picioarele neobositei doamne Duțulescu. Tărășenia nu s-a terminat totuși așa de rău cum îmi trecea mie prin cap în momentele ălea de groază că o să se termine: doamna Duțulescu s-a îndurat și a intrat în casă, eu m-am dat jos, dar eram stors, tremuram tot, ca o piftie. Altă pățanie nefastă: într-o bună zi, am luat un unu cât mine de mare la geografie, eu, care consideram că e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ia sub aripa sa ocrotitoare, și nici durerea nu dă semne că ar bate în retragere. Dimpotrivă, crește și, o dată cu ea, crește și teama mea. Teama că are să mi se întâmple ceva groaznic și iremediabil. Stau chircit în întuneric și îndur suferința fizică. Îi aud, pe rând, pe frații mei mai mari cum intră în cameră și se așază în pat. Îi aud apoi cum încep să respire regulat, semn că au adormit. Numai pe mine mă ocolește somnul, strâng din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
încet, încet și de sus zăresc totul ca-n palmă, zăresc câmpul alb, imaculat, și zăresc mașina salvării ca o pată de lapte căzută pe o foaie de hârtie, zăresc totul și-mi este foarte drag spațiul acesta, nu mă îndur să mă desprind de aici, aș vrea să mă întorc la mama, aș vrea să mă întorc în propriul meu corp, care acum zace, inert, pustiu, aș vrea să mă întorc, mai am atâtea de făcut, îmi făurisem atâtea planuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
că mama mă strigă neîncetat Veniamin, nu pleca, nu pleca dragostea mea, copilul meu îmi umple sufletul de tristețe, de îndoială, de pustiu și de aceea plecarea mea dintre cei vii se petrece cu extremă dificultate, cu încetinitorul, nu mă îndur să plec, mă înălț, mă înălț de la pământ, însă cu încetinitorul, zbor, mă duc spre slăvi, dar ca un melc, ca o broască țestoasă, încet, încet, urc în lumină și cu cât urc, cu atât lumina este mai intensă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
obligată să repete ceea ce deja îl anunțase prima oară: -Stau cu chirie. Apoi el a luat-o în brațe și s-au sărutat aproape sufocându-se, încercând zăpăcitor să se contopească, să intre unul în altul parcă. Fără să se îndure să întrerupă acel îndelung sărut ce arăta ca un soi de caraghios exercițiu de sudare, au început gâfâit să-și lepede hainele de pe ei. S-au așezat pe pat, tot așa nedezlipiți, dar au alunecat și au căzut pe covorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
enorm ca intensitate a sentimetelor. În primele momente, tata evaluase apropierea de Irina ca pe apropierea de o femeie frumoasă ce îl atrăgea fizic; prin sexualitatea aceea târzie, neașteptată, se simțea răzbunat pentru mizeriile pe care era silit să le îndure. Apoi, repede, și-a dat seama că relația aceasta este mult mai complicată, cu adâncimi mult mai mari, de nepătruns chiar. Îi era destul de limpede ce anume îl lega pe el de tânăra femeie: ea însemna pentru el o sursă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cu Victor, să pună bazele unui grup de rezistență și aici, în Serenite... Stelian a tăcut. Lui Victor îi bătea inima accelerat. Nu-i bătea de frică, el nu e un fricos, el seamănă cu mama - e în stare să îndure orice suferință, să înfrunte orice obstacol, dacă are încredințarea că așa se cuvine, că e de partea binelui, are curaj și are voință, totul e să se convingă că așa e drept să acționeze... Nu de frică deci îi bătea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de a-și afirma supremația asupra oamenilor din regiunea noastră nu s-a oprit la capitolul femei, ci a cunoscut noi episoade, pline de îndrăzneală și măreție. Sigur, în primul rând, s-a răzbunat și el, târziu, pentru anii cât îndurase atâta mizerie, când n-avusese nici după ce să bea apă, nici unde să-și odihnească oasele. Acum și-a tras cea mai frumoasă vilă din oraș. A ales-o în chip original. Într-o după masă a suit-o pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
întoarcă la masa lui de scris, avea certitudinea că în mintea lui stau ațipite și așteaptă să fie scoase la lumină atât de multe comori verbale și acum, din pricina acestui accident istoric, totul să se piardă deodată și el să îndure atâta suferință fizică pe care nu e capabil s-o îndure - nu, nu, nu e drept, trebuie să existe o ieșire!... Atunci ușa metalică s-a deschis și în prag și-a făcut apariția statura colosală și întunecată a lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lui stau ațipite și așteaptă să fie scoase la lumină atât de multe comori verbale și acum, din pricina acestui accident istoric, totul să se piardă deodată și el să îndure atâta suferință fizică pe care nu e capabil s-o îndure - nu, nu, nu e drept, trebuie să existe o ieșire!... Atunci ușa metalică s-a deschis și în prag și-a făcut apariția statura colosală și întunecată a lui Cameniță. Vlad era cât pe-aci să se scape pe el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
acum convingerea că trăiește prin voia Celui de Sus și că datoria lui cea mai mare este să lupte împotriva răului absolut pe care și el îl întrupase. Așa se cuvenea să-i mulțumească el Celui de Sus fiindcă se îndurase de el și îl salvase, îi smulsese trupul păcătos din ghearele bolii mortale, îi luminase apoi mintea și inima, care zăcuseră atâta amar de timp în întunericul de nepătruns. Tovarășul Cameniță credea sincer că și-a aflat menirea, lupta cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Reproduc câteva din rândurile introductive ale redactorului: „Aș vrea, dragă cititorule, să nu par patetic. Mă străduiesc din răsputeri, dar sentimentele mi-o iau buluc înainte. Pesemne din cauza acelor vremuri de grea cumpănă pe care le-am trăit pe viu, îndurând cu vârf și îndesat ani plini de suferință. Ca și mulți alți copii din generația mea, copii ai regimului de teroare roșie instaurat de către Rusia bolșevică în blânda noastră Basarabie încă acum 59 de ani, la 28 iunie 1940; copii
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
rest, am scris eu cu gândul la dumneata, mama lui Ilie... Cunosc foarte bine ce înseamnă durerea de mamă, dorul după copil. Am crescut de mic și eu fără tată, a murit în Germania, în 1945, la sfârșitul războiului. Am îndurat tifosul, foametea, curățirea podurilor (postavca), deportările, secerea colhozurilor ș.a., dar am răzbit prin viață. Greu de tot ,maică, dar n-am căzut cu duhul. Vă urez, măicuță, mulți ani, sănătate și puteri. Să vă dea Dumnezeu tărie și nădejde să
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
să mi-l aducă și să-l văd! Taică-su a murit și nu l-a mai văzut. Doresc să-l văd și eu înainte de moarte. Nu vor cei de la Chișinău, alde Lucinschi, Calmoi, și apoi nici Moscova nu se îndură, nu vrea. Nici vene nu mai am. Toată m-am uscat... Nu mai au unde să mi mai facă perfuzii.” La 8 septembrie 1999 au venit la spital, de la Chișinău, nora Nina Ilașcu, cu nepoatele Tania și Olea și sora
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
rând, mulțumesc pentru frumoasele cuvinte adresate mie, familiei mele, fiicei mele Elvira, de către marele om de cultură din Chișinău, domnul Nicolae Dabija, care este un mare luptător pentru dreptate și adevăr. Eu mă gândesc la cumplitele timpuri pe care le îndură Basarabia. Niciodată n-au fost atât de crude, atât de perfide dușmăniile străinilor, cum se manifestă astăzi, dacă s-a ajuns să reușească stăpânirea străină de a despărți un neam întreg în două și partea despărțită să nu recunoască că
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
S-a făcut chiar și o ședință, unde s-a vorbit despre o trimitere la psihiatru. Cine-i atât de tâmpit în România să muncească neplătit? Deci omul trebuie dus la balamuc. Totuși, locatarii n-au chemat doctorul și au îndurat încă vreo doi ani umilința, până ce pensionarul Popa a murit. I-a căzut în cap un cărucior de copil, aruncat de la zece. „Mie mi-a căzut în cap o oală cu supă, și uite că n-am nimic. Dar de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
deoparte, convins că inventatorul nu era deloc subiectul de care avea nevoie revista) și pe reporter să-l admire. Peste ce om teribil dăduseră! Ce subiect! Cititorilor le plac învingătorii și poveștile acestora, dar nici viața unuia care știa să îndure totul cu demnitate și cu atâta filozofie nu era de colea. Cum spuneam însă, când să facă proba, reportofonul s-a dovedit a fi stricat. „O să vă sunăm să reluăm discuția“, a zis evaziv reporterul evitând privirea inventatorului. „E vina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]