49,940 matches
-
jumătate spre a le înlocui cu altele pline. Salonul zumzăia, se făcuse cald, chiar prea cald. Leonard Bîlbîie s-a apropiat "pe furiș" de Șerban Pangratty și i-a spus cu un ton conspirativ, inimitabil, tonul pe care îl avusese întotdeauna la Vladia cînd discutaseră despre orice, politică, vreme, femei, praful de pe uliță. "Ați reușit, prințe?" Și a ridicat din sprîncene întrebător și complice. Șerban Pangratty întinse mîna după un pahar, era îndeajuns gestul, tava plină apărea ca din pămînt, "Servește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
marțială, " Un destin tragic nimerit în plină comedie, va pieri neobservat bietul Balbo". Deși nu avea nici un motiv să-l creadă, în general Leonard Bîlbîie nu credea nimic, el doar se convingea pe măsura desfășurării faptelor, "în general", dar nu întotdeauna, de data aceasta cuvintele prințului i se părură nu doar potrivite, ci și adevărate. Îndrăzni chiar să se apropie iar și să-l întrebe "ce vreți să spuneți excelență?". De parcă ar fi simțit că se vorbește despre el, Balbo se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tot zumzetul aceia nu va fi auzit, fie că-și închipuia că domnul inginer Corvino n-o să aibă curajul să traducă asemenea cuvinte. "Are un destin tragic, dragă Leonard, dar asta nu înseamnă ce-ți închipui tu. Tragic nu înseamnă întotdeauna măreț, înălțător. Cel mai adesea tragic înseamnă de neînțeles, fără logică, o contradicție dureroasă între necesitate și întîmplare. Uite, în cazul său, ah, bietul Balbo, în cazul său sfîrșitul va fi așa, un fel de eroare. Un om ca el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
treia a ziarelor și nimeni nu se îndoia de utilitatea ei. Cînd se pomenea numele său oricine știa că este vorba de milioane, dacă nu chiar de miliarde, și totul în aur. Aur adevărat, nu hîrtii. Mihai Mihail se mulțumea întotdeauna cu hîrtii. Coriolan Popa nu. Între puținii săi adversari i se spunea "Iezuitul" și asta numai din pricina nepotrivirii totale dintre imaginea sa blîndă, temătoare, speriată chiar și puterea pe care o stăpînea. Sau care îl stăpînea. În ultima clipă ofițerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la față de încordare, nu era deloc simplu să traducă ceea ce spunea marele Balbo unui om atît de primejdios, de puternic cum era Coriolan Popa. "Signor Balbo își exprimă încîntarea de a vă avea din nou în, hm, apropierea, preajma sa. Întotdeauna cavalerii războiului trebuie să fie în apropierea slujitorilor lui, a celor ce sînt reprezentanții zeului Vulcan pe pămînt." Coriolan Popa schiță un zîmbet amuzat, ceea ce permise tuturor să rîdă în hohote, Balbo își roti privirea încîntat și apoi rosti fraze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
putea mobiliza chiar dacă nu aveai nici un amestec. Coriolan Popa își împreună palmele, de parcă s-ar fi rugat, de parcă ar fi vrut să ceară o clipă de îngăduință, toată lumea știa că nu-i decît o glumă, nu el se ruga, ci întotdeauna către el se îndreptau solicitările, în felul său era un dictator care nu suporta să i se aducă vreun argument din afară pentru întărirea acestei calități. Se considera îndeajuns de puternic încît să nu aibă nevoie de nici un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vom fi deloc zgîrciți cu fondurile pentru înzestrarea tehnică, dar toate trebuie făcute la vremea lor. Îi promit domnului Balbo că ne vom strădui să cinstim pe cei curajoși așa după cum se cuvine, însă, din păcate, cinstirea acestora vine, oricum, întotdeauna prea tîrziu pentru a-i mai atinge. Nu știu cum s-a întîmplat la noi, însă cei mai curajoși, întotdeauna, au murit prea repede, întotdeauna înainte de a se mai putea bucura de onorurile celor mai puțini curajoși. Poate de aceea sînt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
domnului Balbo că ne vom strădui să cinstim pe cei curajoși așa după cum se cuvine, însă, din păcate, cinstirea acestora vine, oricum, întotdeauna prea tîrziu pentru a-i mai atinge. Nu știu cum s-a întîmplat la noi, însă cei mai curajoși, întotdeauna, au murit prea repede, întotdeauna înainte de a se mai putea bucura de onorurile celor mai puțini curajoși. Poate de aceea sînt și mai puțin cunoscuți în lume decît eroii dumneavoastră, care nu doar că au fost curajoși, au fost și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
strădui să cinstim pe cei curajoși așa după cum se cuvine, însă, din păcate, cinstirea acestora vine, oricum, întotdeauna prea tîrziu pentru a-i mai atinge. Nu știu cum s-a întîmplat la noi, însă cei mai curajoși, întotdeauna, au murit prea repede, întotdeauna înainte de a se mai putea bucura de onorurile celor mai puțini curajoși. Poate de aceea sînt și mai puțin cunoscuți în lume decît eroii dumneavoastră, care nu doar că au fost curajoși, au fost și norocoși, așa încît pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
încă. Și, uite, ai și început să dai semne de asta, cum îi zice, conservatorism, Nici nu-ți dai seama, dar ai început. Ți-ar place s-o duci bine, să prosperi, nu? Cu ce te ocupi?" Pentru asta era întotdeauna pregătit. Răspunsese cu dezinvoltură "comis-voiajor, reprezentant al firmei de șampanie și vinuri Mott". A fost singura clipă cînd ochii bovini ai lui Basarab Cantacuzino luciră cu o scăpărare de interes. De asta era și el mulțumit. Un comis-voiajor este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mare cît o tablă pentru plăcinte, însemna că rîde pe înfundate, "știi că-mi placi, domnule Bîlbîie, îmi placi, ești chiar un camarad pe cinste. Păi cum altfel să urnești căruța dacă nu bați caii?! Cei care stau pe capră, întotdeauna este cineva pe capră, asta e bine de știut, trebuie să știe să-i bată, să-i hățuiască, atunci cînd sînt în putere, iar, cînd s-au damblagit, să știe să-i schimbe cu alții la fel de buni pe cît au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai are trecere, toate astea care le auzea chiar și la slujbă ori în tren, în tramvai, pe stradă, la cafenea, nu-l interesau, n-aveau cum să-l intereseze. El cumpăra pîinea de la brutăria de peste drum, "La jimbla rumenă", întotdeauna găsise, chiar dacă auzea discuții grave și alarmante despre "nenorocirea care vine peste noi, rugina și seceta, astea ne vor omorî", umbla pe la băcănia lui Levaditti și cumpăra afumături de la Leonida, cînd ieșea de la slujbă fără nici o altă grijă decît a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pentru sine, politică mare!, se putea întîmpla ca, în urma nu se știe cărei isprăvi, Mihail să fie chemat la ministru ori chiar la șeful guvernului și să i se reproșeze "totala lipsă de informații în ceea ce privește cutare ori cutare afacere, care, întotdeauna!, amenința stabilitatea politică, funcționarea ministerului și chiar interesele majore ale Statului". La o asemenea poznă te puteai aștepta în orice zi, în orice oră. Și atunci Mihail pregătea cu calm o notă în care arăta că încă din data de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
putut să o facă! De altfel, asta și era treaba lui, de asta și exista Serviciul, cu Mihail în frunte. Conflictele, încercările de a-l șicana, dacă se putea să-l fi împins la o demisie nu era rău, erau întotdeauna legate de tot felul de fleacuri, de cacealmale, de incidente comune. O dispariție neașteptată a unui înalt funcționar, care pînă la urmă se dovedea o simplă ștergere a putinei fie din pricină de bani ori din motive de amor, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca să ajungă pînă în liniile românești. De aceea întârzierea bărcii era ca un semn rău pe care îl trimitea soarta. Nu era superstițios, dar avea o deosebită preocupare față de coincidențe. Deși era foarte sigur pe sine, avînd convingerea că mai întotdeauna hotărîrea și viteza de reacție a omului decid asupra ordinii lucrurilor, i se întîmplase ca, făcînd totul așa cum trebuie, luînd toate măsurile de prevedere, pînă la urmă ordinea lucrurilor să nu fie cea prevăzută, cea dorită. De fiecare dată își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cinci inși, care nici măcar nu se știau între ei. Era tot ce putea face pentru a-i salva și pentru a salva organizația. Fusese o muncă de păianjen, cu răbdare, dar fără a fi înceată. Era război și încetineala mai întotdeauna era confundată cu lașitatea, chiar cu trădarea. Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, dincolo de munți, în Ardeal Brașovul, Făgărașul și înainte de toate Timișoara erau cuprinse în țesătura lui. N-o făcuse singur, o mare parte fusese creată cu ani de zile înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să-și scoată arma, iar cu un cuțit împotriva carabinei... În piept? Își închipui vîrful alunecînd pe un nasture de metal, pe o decorație, împiedicîndu-se într-o tabacheră, un portțigaret, se văzuseră atîtea cazuri în război, chiar glontele nu trece întotdeauna. Și oare va avea îndeajunsă putere? Va ști să împingă cu atîta forță încît... A simțit atunci cum încordarea mușchilor este pe punctul de a deveni paralizia lor. Era îngrozit, gura îi era plină de salivă, scuipă, mai mult apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să strîngă înainte de toate orice amănunt, orice element care participă la "configurarea cazului". Întâi trebuiau să aibă o imagine exactă. Iar după aceea se trecea la compararea imaginii exacte cu imaginea normală. De aici ieșeau deosebirile și din deosebirile acestea întotdeauna răsărea adevărul. Nu putea spune că raportul lui Leonard Bîlbîie nu era un model de imagine exactă a cazului. Muncise mult poate toată noaptea, ca să-l redacteze, dacă voiai puteai avea în fața ochilor întreaga desfășurare a seratei de la Basarab Cantacuzino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pentru că după citirea raportului putea spune că avea o imagine exactă, de parcă el însuși ar fi fost acolo și faptul acesta îl putea ajuta nespus de mult să facă o comparație corectă. Urma în mod firesc aflarea adevărului care nu întotdeauna era ceva folositor. Iar furios pe Bîlbîie era pentru că felul său de a-și redacta raportul îl împiedicase să ajungă la adevăr, îl împiedica să judece imparțial, fără nici un fel de idee preconcepută. Și cum puteai să nu fii deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
oricui, erau necesare însă probele. Intuiția lui nu era îndeajunsă. Chiar dacă pînă acum se dovedise infailibilă, de fiecare dată avusese nevoie de probe concrete, credibile, pentru a face din ceea ce presimțea el o informație. Îi veni chef să bea ceva. Întotdeauna cînd reușea să dezlege un caz, și ăsta era un caz, devenea nervos, nu mai putea sta la birou, ar fi vrut să stea de vorbă cu cineva, să se bucure împreună, dar această sărbătoare îi era interzisă. Acestea erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în care a ajuns. Momentul acela va fi clipa sfârșitului Serviciului. A sfârșitului adevărat, nu altceva, căruța va merge înainte, inspectorii vor aplica legile în continuare, rapoartele vor fi înseriate și vîrîte în arhivă, el însuși va fi invitat ca întotdeauna să ia cina la Capșa ori la Lido cu deputați și miniștri, cu directori de bancă și angrosiști, va inspira pe mai departe respect, teamă și curiozitate, dar el va ști că e sfârșit. Iar în lume nu există secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de sînge la început va duce pînă la urmă la o confruntare care în realitate va fi o răfuială. Iar între cei aflați pe prima listă se va găsi și el, nu neapărat pentru că știe prea multe, ci, neapărat, pentru că întotdeauna a fost un adversar al oricărei forme de dictatură! Poate că ar fi sfîrșit-o încă în vremea Generalului dacă nu ar fi fost norocos. Norocul însemnînd atunci o poziție mult prea măruntă. Generalul văzînd lucrurile foarte milităros, nu privea decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
va mai trebui să treacă prin asemenea primejdii, înțelegi, am ridicat Serviciul ăsta cu mintea și cu brațele mele în așa fel, încît să fie în afara oricărui pericol, am vrut ca oamenii mei să fie apărați de nenorocirile care pîndesc întotdeauna pe cei care lucrează în branșa asta, nu mi-au trebuit decît inși inteligenți, deștepți, corecți, morali, devotați. N-am avut nevoie nici de maeștri ai pistolului ori ai pumnalului, nu mi-au trebuit luptători, aventurieri, oameni de curaj ieșiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
făcut palid. Nu era pregătit pentru așa ceva. Își subestimase adversarii, dacă erau cu adevărat adversari. Trebuia să cumpănească rapid și să găsească o portiță de ieșire. Cel mai mult îl încurca faptul că era în uniformă. Cînd purta uniforma era întotdeauna mai crispat, chiar și mintea îi funcționa într-un "regim special" , nu putea cuprinde chiar tot ce voia, ci numai acele lucruri care îl priveau ca om al legii. Dacă s-ar fi descheiat la nasturii vestonului, s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu fiți triști, amărîțî, nu sînteți singurii și nici primii care își fac planuri. Realitatea, domnilor, e mult mai simplă și mai nesimțitoare decît credeți, trebuie doar ținută bine de urechi, să nu te desprinzi de ea, omul are mai întotdeauna această pornire, să se desprindă de ea!" Era foarte mulțumit de cele spuse, mare parte din cuvinte nu erau ale sale, le auzise din gura prințului cînd au tras ultimul chef, înainte de plecare, nu înțelesese prea bine cîte una, cîte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]