KorAP: Find »[drukola/base=ședea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...189 190 191 ...267 >

6,670 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

strălucitorul Tefnaht. Porni încet, urmărit de privirile celorlalți. Merse cu pași rari, ca să câștige timp. Încă nu știa ce-i va spune lui Tefnaht, dar simțea că trebuie să-l roage pentru toate roabele, nu numai pentru una. Preotul Tefnaht ședea pe un pat împletit din crengi și acoperit cu câteva piei de leopard, la umbra unui cort larg de țesătură groasă, prin care razele soarelui nu pătrundeau. Doi sclavi îi făceau vânt cu evantaie din pene de struț, legate de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fălos, nici nătângul și bolnavul de picioare Nzua, nici alți câțiva nu stăteau adunați lângă scribi. Tot așa se mirau că aveau să plece în țara depărtată și niște oameni foarte bătrâni ca Agbongbotile și Tankoko, se mirau că Tatrakpo ședea printre ei ca orice rob de rând, se mirau că fiecare avea dreptul să ia cu sine câte o singură femeie, deși unii aveau mai multe, iar Tatrakpo ținuse în cortul lui șaisprezece soții. Femeile care plecau aleseseră ce mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dar nu mâncă. Era cu sufletul atât de istovit, încît nu-l mai cercetau nici gândurile, nici foamea. Și nici nu se putea odihni, deși toți se culcaseră, afară de câteva străji, spre a fi gata de drum la începutul nopții. Ședea cu ochii închiși, negîndindu-se la nimic, când simți deodată că cineva îi dă târcoale. Deschise ochii cu greutate. În fața lui stătea vrăjitorul Tela. Fața lui neagră cu ape alburii, lustruită și grasă sub părul creț, încărunțit ușor, părea îngrozită. - Tela

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
apă dulce; dar cine putea ști dacă era adevărat sau nu... Localnicii din Ta Kemet ziceau că Hapi vine de foarte departe, din niște munți stâncoși și pustii, păziți de un șoim și un uliu. Într-o peșteră de sub munte șade veșnic zeul Hapi, vărsând fără întrerupere din două ulcioare apa dătătoare de viață, care se scurge la vale prin gura îngustă a peșterii, strecurîndu-se între capul și coada unui șarpe uriaș. Așa se naște mereu, niciodată supusă pieirii, marea binecuvântare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cântecul se frânse tocmai când părea că începe din nou. - Nu mai cînți? întrebă copilul. - Cântecul s-a sfârșit. Copilul își căută bila. O găsi și câteva clipe se jucă rostogolind-o prin iarbă, apoi se apropie de Auta care ședea și acum tot cu genunchii strânși dedesubt și-i zise repede: - Tot nu mi-ai spus de ce ești negru. - Ți-am spus, poate tu n-ai înțeles... N-ai văzut cum se face un lemn alb dacă-l ții în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de rafturi pline de vase rotunde și înalte de argint, în care se aflau sulurile de papirus ale cărților. Lângă o fereastră luminată încă de soarele care asfințea, un bătrân înalt, cu capul ras și cu fața netedă și roșie, ședea într-un jilț larg de abanos și își rezema picioarele, încălțate cu sandale țesute din fire de aur și cu legături de mătase, pe o pernă pe care era cusut din mărgele de aur chipul soarelui, cu razele lui. Alături

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
țărm, și de la țărm am urcat muntele dinspre răsărit, trei zile. Auta îl privi cu ochi de frate mai mare, mândru de tânărul rob și tulburat. Apoi îi spuse să-l aștepte și se duse îndărăt în palat. Marele Preot ședea în jilț. Îl sfredeli de-acolo cu privirea și, când Auta deschise gura să vorbească, îl opri cu un gest: - Auta, știu că-ți va fi greu să-mi spui adevărul și că-ți va fi tot atât de greu să mă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta fu împins ușor de străin pe ușa deschisă, în altă încăpere, mult mai mare, în care ar fi încăput lesne o sută de oameni alăturați, dar nu erau decât patru străini, fără cel care l-a adus. Cei patru ședeau în niște jilțuri albastre, înalte, n-aveau hainele argintii cu care umblaseră pe-afară, nici globurile sticloase cu săgeată în creștet, și fiecare se îndeletnicea cu câte ceva deosebit. Unul avea în față, pe un fel de masă, câteva sticle și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
reazemă pe ceva. Dar acel ceva pe ce se reazemă? Altă dată încredințat de marea înțelepciune a acestui bătrân, Tefnaht clătină din cap cu îndoială, părîndu-i-se că Marele Preot aiurează. Zise: - Să mergem m corturile noastre, sa nu-i supărăm șezând aici prea mult. Și slăvitul nostru stăpân e obosit. Marele Preot îl privi mirat. I se păru nefirească această nepăsare, tocmai acum când începeau să afle atâtea lucruri uimitoare. Dar gîndindu-se mai bine, își dădu seama că nu era nepăsare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
intrară în odăița unde trebuia să li se scoată globurile viorii. Când rămase cu capul liber, în aerul împrospătat al nopții, Tefnaht fu cât pe ce să adoarmă și Auta îl sprijini. Noaptea era înmiresmată. În cort, cei doi preoți șezură o vreme tăcuți pe pieile de leopard. Auta era în fața lor, pe iarbă. Preotul Zeului Puterii se frământa pe vraful de piei. Deodată, Marele Preot începu să râdă și zise: - Spune, Tefnaht, dacă nu sunt mai plăcute pentru somn jilțurile

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
învățăcel (Auta nu-l cunoștea) și-i spuse sclavului, nedîndu-i timp să i se închine, că numaidecât va veni strălucitorul Tefnaht. Când să-l întrebe de Marele Preot, Auta văzu că nici tânărul nu mai era: se strecurase nezărit. Străinii ședeau în jilțuri și priveau odaia în tăcere. Când intră Tefnaht, Auta tresări și vru să cadă în genunchi, dar fiul Zeului Puterii îl opri cu un gest aspru și-i porunci în șoaptă să se așeze și el într-un

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ei, la norii ca niște câlți lăptoși, la mișcările ușoare ale mâinilor cârmaciului care alergau pe mânere și pe alte unelte de călăuzire a luntrei, toate așezate sub un arc de geam cu cercuri luminoase, săgeți și semne necunoscute. Auta ședea în spatele cârmaciului. Îi arătase încotro să zboare și acum privea pe geamul de jos. Auzi însă glasul lui Tefnaht: - Auta, tu ai putea să duci luntrea asta singur? - Nu, stăpîne! răspunse el surprins. Întrebarea era cu totul neașteptată, dar Tefnaht

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zboară atât de repede, cum o să zboare câteva mii de ani. Ești un neghiob și degeaba te-a trimis la ei slăvitul nostru stăpân. Cred că e mai bine să te întorci la palat! Dar atunci, străinul cel vârstnic care ședea în spatele lui Tefnaht zise liniștit, în curată limbă atlantă: - Dacă toți pământenii ar fi cinstiți și înțelepți ca Auta, ar fi ușor pentru voi să învățați orice. Iar unele stele sunt într-adevăr departe de pământul vostru și lumina de la

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ducă. Luntrea se opri pe un umăr de munte. Auta și Iahuben ieșiră repede, nerăbdători să-l găsească pe Mai-Baka. Îl văzură. Se auzi un strigăt de femeie. Sclavii fugari, cei douăzeci și nouă (Mpunzi încă nu se putea întoarce), ședeau cu toții laolaltă în fața peșterilor și mâncau. Cea dintâi zărise mulțimea Ntombi. Ea strigase. Văzând marea de oameni care se urca spre ei, cei douăzeci și nouă se speriară, dar îndată Mai-Baka îi liniști, spunîndu-le că erau fără îndoială alți robi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Așadar murise. Auta rămase câteva clipe mut. Hor se uită cu ocheanul încotro îi arăta Auta. Pricepu repede. Se uită la Auta și zise încet: - Mi se pare că este prietenul tău care a zburat cu noi! Auta nu răspunse. Ședea cu pumnii încleștați pe genunchi. Apoi nu mai putu să îndure și izbucni într-un hohot de plâns. Dar numaidecât își strânse buzele și se stăpâni căci, fără a se mai sfătui cu nimeni, cârmaciul îndreptă luntrea asupra armatei atlantei

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
tăcere. CAPITOLUL XXIII Străinii se aflau pe Piscul Sfânt de aproape două luni. În acest răstimp se petrecuseră mai multe întîmplări, dintre care unele l-au făcut pe Auta să se întristeze, altele să se bucure. Într-o zi, pe când ședea de vorbă cu Hor, pe o stâncă sub care se deschidea o priveliște largă a mării și câmpiei de la poalele muntelui, zări urcând din vale spre ei o ceată de oameni. Erau încă departe ca să se fi putut vedea bine

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
n-am văzut-o. Neștiind alte vești, Mpunzi își luă rămas bun de la Auta și se strecură pe după stânci ca să ajungă undeva la țărmul mării. Așa se petrecură lucrurile atunci cu Mpunzi. Iar acum, aducîndu-și aminte de această întîmplare, Auta ședea lângă Hor și aștepta pe cei douăzeci de robi care păreau să se îndrepte încoace. Văzîndu-l că tace și deslușindu-i o oarecare tristețe în ochi, Hor îl întrebă dacă nu e cumva bolnav. Auta îi mărturisi de unde îi venea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Hor și ceilalți străini intrară în luntrea lor. Nefert nu-și dădea seama ce se petrece, dar era neliniștită. Auta nu apucase să afle nimic și, văzîndu-i pe străini atât de îngîndurați și grăbiți, nu mai îndrăzni să-i tulbure. Șezu cu Nefert pe o bucată de stâncă. Tăceau. După un răstimp destul de lung se stârni un vânt puternic de la miazăzi. Sub ei, piscul începu să se clatine. După aceea plouă. Văzduhul atârna greu. Deși era amiază, piscul fu cuprins de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
corăbii lungi ale Marelui Preot ieșiseră în larg. Tăcut, pe punte, bătrânul privi acum încremenit în zare spre locul unde cu o secundă înainte se mai răsfățase în lumină neasemuitul său palat. Se stârnise vântul, bătând spre răsărit. Marele Preot ședea împietrit pe punte și privea îndărăt. Vâslașii primiseră porunca sa de a vâsli din răsputeri, cu toate că pânzele erau umflate și corăbiile erau duse de vântul furios cu repeziciune. Din când în când, Marele Preot se uita cu grijă la cele

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
chemă cârmaciul și-i porunci să intre cu cele unsprezece ale sale în rândul celorlalte. Nu voia să fie în față, unde se aflau soldații aduși pentru cucerirea unei țări noi. Aflați din nou în largul Mării dintre Pământuri, preoții ședeau în jilțuri plăcute pe puntea cu umbrar a corăbiei bătrânului. - Mi-ați istorisit tot, zise el, dar urechea mea n-a putut să se bucure de frumusețea cuvântului. Vreau să-mi spuneți, dacă ați văzut-o, cum arăta priveliștea nenorocirii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ostroave. Privind în zare, călătorii vedeau cu groază cum felii întregi de țărm se frâng, cu oameni pe ele încă alergând înnebuniți și strigând după ajutor, și cum se răstoarnă apoi în apele mării turbate. Alți oameni, suiți pe munți, ședeau acolo așteptîndu-și moartea. Numai puțini dintre aceia au izbutit să scape cu viață. Corăbiile rămase porniră spre miazănoapte, rătăcind în apele Mării Atlantice, apoi cotiră spre răsărit pe un țărm nisipos și rece știut de un singur om. Omul se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dimineața celei de-a doua, iarăși strigară. Și atunci se apropie de malul lor o plută stranie legată cu frânghii de ierburi, lipsită de pânză și mânată de valuri în voia lor. Numai din întîmplare ajunsese la mal. Pe plută ședea un om și curăța solzii unui pește, care se zbătea încă în mâinile lui. Oprindu-și cu greu pluta într-o scobitură stâncoasă, omul ieși pe țărm. Avea o singură vâslă, care era și lopată și cârmă și undiță. Omul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
păstori îl făurise dintr-o așchie de cremene tăiară părul femeilor și bărbile și părul bărbaților. Se făcură urâți acum; dar nu se mai gândea nimeni la frumusețe. Război de țesut firește nu aveau, însă aveau răbdare. Zile și nopți șezură femeile și țesură un soi ciudat de pânză aspră și rară. Valurile aduseseră pe țărm tulpina unui arbore strâmb. Mahukutah tăie cu cuțitul de cremene capetele netrebuitoare ale frânghiilor plutei, le desfăcu și le împleti din nou. Ierburile acele lungi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Strigi ca zeii! - Tu ai auzit zei strigînd? o întrebă cârmaciul cu un surâs. Fata îl privi încurcată. Zise cu sfială: - Nu... Tocmai atunci răsună din pădure strigătul lui Auta. După strigăt îl găsiră ușor. Auta se chinuia cu ceva, șezând cu picioarele sub el, în iarba pădurii. Când îi văzu, își ascunse lucrul într-un lăstăriș și se sculă. Era abătut. La picioarele lui se zăreau câteva așchii de lemn. Nefert se aruncă de gâtul lui, tot plângând, dar de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
un maidan plin de gunoaie după care se auzeau tot felul de strigăte amestecate într-o larmă cumplită. Dincolo de maidan era piața orașului. Când intrară în piață, străinul se opri uimit. Se uită la șirurile de oameni aproape goi care ședeau cu picioarele strânse sub ei în fața câte unei grămezi de marfa, și strigau din răsputeri: - Uite, meștere, pâine bună! - Pește bun! - Uite vin, meștere, uite vin! Vin bun de palmier. Vin de struguri! - Uite unsoare pentru netezit fața, frumoasă stăpînă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]