7,946 matches
-
un cretin incurabil. Așa că plec cu țiganul la ping-pong, spre ciuda lui Portocală, a cărui autoritate a fost subminată grav. — Auzi, bă cioară, dacă vine locotenentul ce dracu’ Îi spun? țipă Portocală isterizat. — Îi spui că ești rudă cu Neabulion, țipă Gărăgău peste umăr, rînjindu-și dantura incredibil de albă. Jucăm ping-pong. Nu pot să-l las să mă bată, pentru că e tămîie, dar nu se supără, ba chiar pare să se amuze. Îl Învăț să lovească cu reverul și să nu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mă-ta ai, băi, caporale, tu nu-i vezi că nu mai stau pe picioare? strigă la el santinela. — Soldat, cînd ești În postul de gardă nu ai voie să vorbești cu nimeni. Comandatul gărzii știe că fumezi În post? țipă Portocală insolent. — Bă căcatule, ia vezi..., Îi răspunde veteranul, un lungan ciolănos, cu un aer de șmecher de oraș. Dacă pun laba pe tine și te lovesc, o doare pe mă-ta, continuă el ca o adevărată santinelă. Se pare
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cu măștile de gaze pe figură, el se uită visător, cu un fir de iarbă Între dinți, la avioanele de vînătoare care decolează de pe pistă. — Poate-i vine vreo idee damblagiului și scăpăm de el, Îl aud pe Csabi cum țipă rîzÎnd În mască, printre icneli și gîfÎieli. Congresul al XIV-lea flacăra mistuitoare a televizorului Politica, dincolo de obișnuitele ore de pregătire ideologică sau de ședințele de partid, nu are cum să fie prilej de evenimente. Însă azi e o zi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
situația de a se trezi cu o erecție Într-un moment complet neadecvat. CÎteva cuvinte În limbajul de partid Înseamnă o oră. Apoi tace. Nu știu dacă aud cu urechile cuvintele sau dacă aud pe cineva gîndind, dar, undeva, cineva țipă: Ce slănină de om! SÎntem Îndrumați spre cele două dormitoare mari. În capătul fiecăruia se află cîte un televizor, așezat undeva sub tavan, pe un fișet metalic. PÎnă acum nu pot spune că l-am observat. Mai degrabă o piesă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mișc de emoție, și ecranul televizorului. Chipul Întunecat de urmaș al veneratorilor lui Kali se suprapune rînjind vesel peste figura cheală, de Nosferatu miniatural, a lui Sal Solo. — E bine așa? Arde-o! — Never Again, Îngîn eu melodia. — Cum, cum? țipă el rîzÎnd. Partea proastă e că a doua zi dimineața Portocală ne-a „băgat În priză“. Pentru că tragerile sînt peste cîteva zile, am făcut exerciții de tragere, lungiți În singurele bălți care există pe o rază de cîteva mii de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vin. Nu ești supărată? — De ce să fiu supărată? — Nu știu, pentru că nu ți-am scris. — Nici eu nu ți-am scris. Nu așa am vorbit? — Corect, zic, deși simt cum mi se strînge inima. Deci... te trec pe listă? Casetofonul țipă ceva antrenant din Simple Minds, poate Waterfront sau poate altceva. Citesc Întins În pat și mă gîndesc că aș fuma o țigară, dar n-am mai Încercat asta acasă de față cu maică-mea. Poate că e momentul, armata m-
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că am venit În prima permisie, sînt În armată, cînd mă Întreabă pe unde am fost În ultima vreme - un fel de a-mi cere să le spun și eu niște faze tari. — O-o-o, răcaneee, bagă niște flotări, țipă ei. Mă prefac că fac niște flotări În mare viteză, În timp ce Andi Îmi face semn să o Întindem. Unde? dau eu din cap. Spre centru, dă el din buze. Hai liberare! se aude din ceață, În urma noastră. — Răcaneee, s-a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
din pavilion s-au adunat și comentează, Încît clămpănesc cu foarfeca aiurea mai mult prin aer decît prin părul lui. Spre final devine tăcut, iar cînd termin se admiră Într-o oglindă și se declară mulțumit. — Ooo, pleacă veteranu’ acasă? țipă unul. Să-l prinzi pe văr-tu cum o călărește pe gagică-ta. Vorbește rar și greoi, replica nu e a lui, a auzit-o la alții și Încearcă și el să fie ca ei - deși Îl prigonesc și fac
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
făcut altceva decît să ne Îmbîrlige ca pe guguștiuci... și-a făcut norma... Dar Între noi e doar tăcere. Dacă aceste confesiuni se produc, o fac În acea limbă fără voce. Cuvintele care ne exprimă sînt transparente, adevărul lor comun țipă mut undeva În miezul unor intuiții. Nu, nu sîntem niște eroi, sîntem statistica unei anomalii politice și sociale, sîntem elementele unui experiment. Ne umanizează doar iluziile și felul În care ne justificăm eșecul imatur, pe buza unei prăpastii despre care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mîrțoaga lui nu poate fi Întreruptă de nimic. — Mă tîmpitule, ai grijă pe unde ne duci, strigă la el Moise din cînd În cînd, cînd căruța se zgîlțîie În Întuneric. — Toată stima și respectu’ de la Barbu arhitectu’, Îi răspunde diliul, țipînd vesel peste umăr, apoi Își reia discuția cu animalul de povară. Dar se pare că zgîlțîiturile nu se produc degeaba. Fără să ne dăm seama, am intrat Într-un zid de ceață. E foarte greu să spui dacă mergem Înainte
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
oră, bazîndu-ne mai mult pe instinctele calului, iar cînd ajungem În cazarmă, haosul e maxim. În mod cert, lumina vine de la stîlpii de iluminat și nu e doar o iluzie - numeroasele clădiri feresc un pic zona de aburul satanic. Cineva țipă la noi să ne Întorcem repede În baterie - recunosc vocea locotenentului Stanca, care fuge spre Aro-ul comandantului Într-un echipament amenințător. Un pluton de transmisioniști stă Înșirat pe o alee În timp ce un locotenent le dă muniție. Alte plutoane aleargă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ușa cantinei În baterie fără tocană. Probabil am fi uciși și gătiți la foc mic și nu vrem să provocăm acte de canibalism În miezul armatei române. Totuși, lucrurile scapă Înțelegerii noastre. Îl aud În tot acest vacarm pe Moise țipînd: — Ce mă-sa se Întîmplă? Ne lămurește bucătarul, În timp ce ne toarnă cina puturoasă din cazan În bidoane: — S-a schimbat consemnul alarmei. — Așa, și? — Și, zice el, Împingîndu-și spre ceafă boneta cu coada polonicului. — Și ce? Și căcat... Ați căpiat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Îndeasă pîinile În raniță. Nu pare speriat și mă Întreb dacă nu cumva Își bate joc de noi. Luminile de alarmă care se văd prin fereastră Îmi spun că nu. Îmi cîrpește o palmă peste umăr să mă trezească, apoi țipă: — Ieșiți... Acum, ieșiți naibii, că trebuie să Închid cantina, că e obiectiv strategic. Ia stai un pic... Obiectiv? Ce război? După ce ne Împinge afară, Moise rămîne În ușa cantinei, bătînd cu pumnii ca un apucat. — Mă, ești nebun, ce război
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
se explică În timp ce sîntem culeși de pe jos și urcați În camion pentru a fi transportați la infirmerie - deși nu avem cum să Înțelegem ceva, pentru că sîntem Încă În șoc. SÎnt singurul care sîngerează (nu mi se spune de ce), deși Moise țipă ( În continuare țipă) cel mai tare. Barbu și-a luat mîrțoaga de căpăstru și ce-a mai rămas din căruță și s-a dus Înapoi În baterie, pentru că el a scăpat neatins, ca prin minune - să nu spună cineva că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sîntem culeși de pe jos și urcați În camion pentru a fi transportați la infirmerie - deși nu avem cum să Înțelegem ceva, pentru că sîntem Încă În șoc. SÎnt singurul care sîngerează (nu mi se spune de ce), deși Moise țipă ( În continuare țipă) cel mai tare. Barbu și-a luat mîrțoaga de căpăstru și ce-a mai rămas din căruță și s-a dus Înapoi În baterie, pentru că el a scăpat neatins, ca prin minune - să nu spună cineva că Dumnezeu nu are
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Înceapă cu următoarea frază: În luna decembrie a anului de grație 1989, protagonistul nostru, soldat anonim, a fost rănit de moarte, cu puțin Înainte să Înceapă Războiul. De unde curge? zic cu o voce care nu e a mea. Stai liniștit! țipă cineva, Îl recunosc greu pe Ovidiu. — Nu pune mîna! spune altă voce - nu văd cine e. Dar de ce pe partea aia nu văd? Nu văd... NU văd? — Potolește-te, nu pune mîna, mergem la infirmerie. Deodată aud din ce În ce mai multe. Și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
deși, dacă am reușit să mă urc singur În camion, probabil că nu e grav. M-am suit singur În camion? Încerc să-mi aduc aminte. Mă ustură dosul unei palme. Fața Îmi pulsează fierbinte, e Încă foarte amorțită. Toată lumea țipă (la șofer, să se grăbească), dar cel mai tare țipă Moise (i s-a rupt ceva, nu spune ce). Fața Îmi zvîcnește și Începe să mă doară, simt cum pur și simplu se umflă ca o bășică. Probabil că În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
probabil că nu e grav. M-am suit singur În camion? Încerc să-mi aduc aminte. Mă ustură dosul unei palme. Fața Îmi pulsează fierbinte, e Încă foarte amorțită. Toată lumea țipă (la șofer, să se grăbească), dar cel mai tare țipă Moise (i s-a rupt ceva, nu spune ce). Fața Îmi zvîcnește și Începe să mă doară, simt cum pur și simplu se umflă ca o bășică. Probabil că În curînd o să am capul cît un balon, plin cu sînge
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mașină, e o ambulanță improvizată. Tipul voinic Îi face semn să ridice un rănit de jos și să-l pună lîngă ceilalți, În mașină. Se supune fără să stea pe gînduri, apoi se trezește În Dacie, lîngă șoferul care Îi țipă că trebuie să-l ajute să ducă răniții la o adresă dintr-un cartier din zona vestică a orașului. Șoferul vorbește aproape țipînd, Îi spune că spitalul e controlat de miliție, care Îi ridică pe toți cei ce ajung acolo
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mașină. Se supune fără să stea pe gînduri, apoi se trezește În Dacie, lîngă șoferul care Îi țipă că trebuie să-l ajute să ducă răniții la o adresă dintr-un cartier din zona vestică a orașului. Șoferul vorbește aproape țipînd, Îi spune că spitalul e controlat de miliție, care Îi ridică pe toți cei ce ajung acolo răniți și Îi bagă În niște beciuri unde Îi anchetează. De undeva de după un colț se vede flacăra unui pistol-mitralieră și el se
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
buletinul de știri de la ora 10 se anunță mitingul din fața Comitetului Central al PCR, la care făcuse referire CÎrmaciul În discursul de cu o seară Înainte. Nu mă mișc din pat, citesc În continuare făcut covrig de frig, chiar dacă afară țipă soarele și salonul e scăldat de o lumină intensă, neașteptată. Îmi revine În cap expresia fratelui Rodicăi: bizare. Bizare? Mitingul e un dezastru, Ceaușescu Începe să vorbească și se oprește (nu e clar din ce motive), transmisiunea e Întreruptă și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
SÎntem toți În picioare, Moise e călare pe mine, Îmi trage pumni În spinare și chiuie ca la nuntă - după atîtea ore, se pare că muzica l-a afectat. Dăm buzna pe culoar, e plin de pacienți și cadre medicale, țipă toți, văd o mare de chipuri ude de lacrimi. Cineva vine glonț spre noi și ne scutură de umeri și vorbește, sufocîndu-se: — Mă băieți, știam eu că n-ați suferit degeaba. Se rostesc tot felul de cuvinte, unele nu au
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o mare de chipuri ude de lacrimi. Cineva vine glonț spre noi și ne scutură de umeri și vorbește, sufocîndu-se: — Mă băieți, știam eu că n-ați suferit degeaba. Se rostesc tot felul de cuvinte, unele nu au sens, oamenii țipă tot felul de lozinci de parcă ar fi În stradă și Moise țipă și el ce-i vine la gură, unele din cuvinte nu par expresia bucuriei. Descătușarea se produce atît de brusc și de puternic, Încît uneori nu Înțelegi dacă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și ne scutură de umeri și vorbește, sufocîndu-se: — Mă băieți, știam eu că n-ați suferit degeaba. Se rostesc tot felul de cuvinte, unele nu au sens, oamenii țipă tot felul de lozinci de parcă ar fi În stradă și Moise țipă și el ce-i vine la gură, unele din cuvinte nu par expresia bucuriei. Descătușarea se produce atît de brusc și de puternic, Încît uneori nu Înțelegi dacă nu cumva e scena unei suferințe teribile. Ajungem să zbierăm cu toții aproape
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ieșind din salon cu pijamaua descheiată, abia stînd pe el, pe abdomen are lipit un tifon, cu leucoplast - dacă nu se potolește, probabil că-i vom vedea mațele. Ies din Îmbulzeală spre o fereastră, o deschid. Tot orașul ăsta mic țipă un singur lucru. Se văd oameni alergînd pe străzi, la blocul de alături niște copii stau atîrnați pe ferestre fluturînd mîinile și țipînd. Tot orașul bubuie, e o explozie de viață, o viață care pînă acum cîteva clipe a stat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]