6,618 matches
-
și al spiritului. 9 „Neînțelegerea” de care am vorbit mai sus, În cazuri individuale, poate fi taxată drept „prostie”. Am dat dovadă, am „profesat” această „neînțelegere” timp Îndelungat, nepermis de mult - În relație, În comparație cu spirite din aceeași generație! - În pubertate, adolescență și În postadolescență, perioadă În care s-a consumat Îndelungul meu debut literar. (O anume gravă, profundă „neînțelegere” arăt, o mărturisesc, și azi, și ea constituie nucleul „candorii” sau, dacă vreți, a forței mele creatoare, atât cât este...Ă Dar
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de opinia publică, totdeauna conservatoare, custode aspru al unor „stări de fapt”, care asigură sau au asigurat bunul mers al lucrurilor. Această uriașă capacitate de generare de energie a „nebunilor” m-a făcut să Înțeleg, În felul meu, Încă din adolescență, „misterul geniului”, una dintre temele favorite ale romantismului. Nu mă feream atunci, cu insolența tipică a tinerilor, să diferențieze nebunii de genii doar prin faptul că, În cazul unora, „omenirea”, dotată pentru supraviețuirea speciei, se’nțelege, cu un colosal simț
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
flerul feminin Îi depistează fără greș. Dintre aceștia, unii sunt și rămân astfel din „fire”, din neputință de dezvoltare, de adaptare, iar alții, puțini dintr-o prea bună, excepțională „adaptare” la acele „perioade” psiho-fizice ale tinereții sau copilăriei, pubertate și adolescență. Când au sclipit, au „performat”, uimind, uneori chiar stupefiindu-i pe adulții din preajmă, părinți, educatori, dar și pe alții, gazetari de exemplu, În goana după „senzațional”. Forme mimetice de care se Îndrăgostesc unii pedagogi, maimuțăreala, uneori extrem de iscusită, abilă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
răspândită printre artiști sau literați, se poate răspunde simplu că, dacă nu ar exista o ierarhie a valorilor, nu ar fi posibile sintezele și istoriile literare sau artistice. Este Însă adevărat că eu, În ce mă privește, din „inflamata mea adolescență”, nu numai că eram convins de existența acestei ierarhii valorice a personalităților creatoare, dar mi-am făcut din aceasta un mod de a gândi, de a „Înțelege” fenomenul și „spectacolul” grandios al creației umane. Aceasta și explică faptul că azi
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
imprevizibile ale unei „cărări singuratice”, Întâlnind În cale, ca să zicem așa, nu puține urme morbide ale unor nefericiți „Înaintași”, „oasele” și „leșurile” Învinșilor, ale „aroganților” umanoizi care au vrut „altceva”, voind să rămână, unii dintre ei, „fideli” unor idealuri din adolescență, alții - „scârbiți”, „furioși” pe creația imperfectă a unor zei care ne-au proiectat Într-o existență plină de „zgomot și furie”. Deosebirea, aș zice esențială, Între „cele două libertăți” - cea socială și cea individuală - este simplă: pentru cea „privată”, „singulară
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și disprețuitoare la nevoile stringente umane. În ce mă privește, m-am „legănat” Între cele două și, prin aceasta, nu m-am depărtat prea tare de traiectul cuiva aflat În „magma umană” a continentului și a secolului XX. Ieșirea din adolescență a fost Însă „acompaniată” de „primele acorduri” ale unei anumite „revolte”, care, ea Însăși, În primii timpi, nu avea În nici un caz profilul și „ambiția” unui alt destin decât cel al grupului, al comunității românești postbelice. Acest Început de „revoltă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
dureros singurătatea, „auzindu-i” la nesfârșit vocea-i „cavernoasă”, plină de sfaturi (adesea inutile!Ă sau de imputări nedrepte, vehemente, ca cele ale unei soții niciodată iubite, lest al unei existențe „prea lungi” sau „memorie” a unei iubiri pripite, din adolescență!... Singuri și, totodată, niciodată „singuri”, actori pe scena, pe „scândurile” șlefuite ale psihicului nostru, cu o voce sau cu „voci” ce răsună În jur, „nebuni” fără a avea „curajul” de a o mărturisi, precum cel ce cară după sine un
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
dominându-l. Dar e adevărat că el, acest zeu căruia i se Închină toți - pe ascuns, se’nțelege, ipocrizia nu a murit Încă În glorioasa eră a tehnicii! - a scăzut; În ochii mei, este aproape... de Înălțimea mea, dar, În adolescența și În tinerețea mea, oho, El lua forme fantastice, precum giganții În operele homerice. 3 Dar... pentru că tot nu vorbește nimeni de această zeitate, o incontestabilă zeitate! - care În mentalul meu face o curioasă pereche cu Eros, zeul amorului! -, să
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
provocasem eu Însumi soarta și, poate, nu atât prin demisia mea, prin protestul meu explicit În ziarele franceze și germane contra Începutului dictaturii ceaușiste, cât prin absolut imprevizibila mea Întoarcere În țară, În bârlogul lupilor. Și astfel, trecutul meu, avatarurile adolescenței și postadolescenței mele ieșeau din statutul lor fortuit, aleatoriu, „necazuri penibile, care s-au mai Întâmplat și altora, absurde, bineînțeles, datorate Însă istoriei, la fel de absurdă, de aleatorie, de „Înnebunită!”, ci erau, deveneau astfel, prin actul meu voluntar și lucid, pe
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
astfel, prin actul meu voluntar și lucid, pe care nu l-am dezis nici cu o iotă În cele două decenii de marginalitate socială și literară care au urmat; altceva decât o „Întâmplare”! Creasem o simetrie acelei posturi din anii adolescenței, o simetrie de destin și În felul acesta, eu credeam În anii aceia dificili ai marginalizării mele, deveneam cumva stăpânul propriei mele soarte; și o cred și azi! În acest fel, prin experiență personală, Întinsă pe o durată de decenii
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
vreo doi, o posedau Într-o formă absolut spectaculară, fapt ce-i umplea de o uimire respectuoasă pe profesorii noștri, ca și pe unii adulți ai orașului. Dar... se pare că firea, caracterul cuiva, În anumite cazuri, nu Îngheață În adolescență, nici măcar În cea târzie; abia spre al treilea deceniu de existență a apărut În magma În formare târzie a caracterului meu capul triunghiular, șuierător și „Înțelept”, a ceea ce numim voință, concept atât de drag Întregii școli filozofice romantice germane - capacitatea
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
destin” devine lucid și stăpân, apt de a voi să intre În caruselul, ca să-i zicem astfel, unei existențe dominate „dinlăuntru” și nu de forțe indiferente, brutale, exterioare. Descoperind acea primă simetrie de postură, de „poziție”, cu una similară din adolescență, fermecat cumva de repetiția sau repetițiile pe care ni le ocazionează viața, de fapt propria noastră fire Înclinată, ca’ntr-un joc hipnotic, să „mai facă o dată ce făcuse!”, dincolo de bine și de rău, am mai descoperit apoi, uimit, fermecat, stupefiat alteori
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
caruselul civilizației și al marii istorii, este ospitalitatea! Așa cum tânărul, tinerelul Nicu Breban debarcase la 18 ani cu geamantanul său de carton În mână În capitala tuturor Românilor, binișor intoxicat de poveștile și legendele cu care-i Împuiase capul și adolescența tatăl său, care avea cultul orașului și al marilor săi actori, al limbii și al reflexelor „inimitabile” ale bucureștenilor, astfel a aterizat autorul Breban, instalat În plină maturitate, de astă dată, dar la fel de vulnerabil la un anume exotic, atras de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Regat, mirajul nostru al ardelenilor timp de un secol și mai bine!... Iar dacă Bucureștiul sub comuniști se provincializase și se urâțise, se deformase rapid, aproape incredibil, ei bine, iată, Parisul venea, În ochii și În senzorii Încă inflamați ai adolescenței mele sentimentale și viguroase, să-l Înlocuiască: Bucureștii eterni, ce nu puteau să dispară cu una, cu două, În ciuda tancurilor sovietice, a noilor guvernanți, mitocani, săracii, animați de crude și brutale resentimente pentru tot ce era Înalt, ciudat și fără
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
decât mine, nu pentru a se așterne pe o foaie albă, ci pentru a o tipări, pentru a o arăta altora, lucru aproape eroic, când atunci oamenii supuși trăiesc În dezordine, minciună și crimă - Nichita, care și-a mâncat literalmente adolescența și tinerețile sale de băiat frumos, sensibil, inteligent, rasat cum puțini adolescenți În secolul trecut au pășit pe iarba pieritoare și veșnic verde a prezentului, Nichita a luptat, zi și noapte, ca o fiară - zâmbind și roșind de fiecare dată
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
deși aș putea să aduc multe argumente raționale, tehnice! - mă „subjugă” azi definitiv, Îl simt cumva aproape de destinul meu, Însă continuând să privesc În „sus” spre el ca spre un maestru posibil. Un semn indubitabil, probabil, a Încă plăpândei mele adolescențe sau postadolescențe, când aveam o acută nevoie de „cârjele de argint” ale unui maestru - mort, se’nțelege - În România stalinistă a anilor ’50 maeștrii „vizibili” erau de două parale, iar cei reali - morți, calomniați, izolați precum un Petrovici, un Blaga
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cel mai bine; Întreaga școală a lui Beethoven - În ochii mei, primul mare polifonist -, Schubert, Schumann, Brahms, Liszt, până la Mahler și Bruckner. Înregistram și apoi ascultam aceeași piesă de multe, multe ori, așa cum fac și cu unele texte ultracunoscute ale adolescenței mele, dar În care descopăr mereu alte nuanțe și fețe, Într-atât densitatea formidabilă a unor autori Îi face de neelucidat! (E adevărat că așa făceam, așa m-am „apărat” și la București, În anii lungi ai recluziunii mele, și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
pe viu”, de la un martor ocular din sânul lumii literare, impresii, portrete, interpretări ale unei epoci de-o noutate brutală și nemaivăzută - În epoca modernă, cel puțin! -, a unei țări, a unei colectivități umane de care erau legați - copilăria și adolescența lor, „erele” individuale cele mai absorbante, mai permeabile, mai vii, mai „ingenioase”, un pământ „anume” și o colectivitate, un „timp” În care-și lăsaseră ambii „oasele sentimentale”, față de care cu siguranță aveau o nostalgie, un dor de neînfrânt, chit că
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Încă o dată, de acel Mister pe care nu ne putem dezobișnui de a-l alunga definitiv de la curțile noastre regale, arogante, suficiente. Iată ce mi-a dăruit Exilul și singurătatea sa specifică, alta decât cea a copilăriei, a pubertății și adolescenței, fiecare dintre ele purtându-și mantia lor fâlfâitoare și uneori insuportabilă, de „neînțelegere”, de singurătate. Exilul poartă și el, aidoma acelor oceane Înghețate din vis sau munți cu piscuri inaccesibile, Înalți ca și catedralele unor giganți dispăruți -, un fel de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
numai solidar cu trecutul și viitorul, or, la Bacovia tocmai această simultaneizare ontologică pare să fi dispărut. (...) Bacovia nu numai că n-a fost un "întârziat", dar printr-un miracol, el s-a maturizat prematur, "îmbătrânind" în primii ani ai adolescenței." Dintre metodele amintite mai înainte, cercetarea stilistică primează în capitolul Negativul stilistic. Există o scară a negativului, desigur, iar vizualizarea ei nu se poate face nicăieri mai limpede ca în pagini bacoviene: Negativul stilistic capătă înțeles prin poetica oglinzii, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
titlu m-a direcționat către timpurile vechi, către acele "fragmente ale presocraticilor", recuperări din operele filosofice ale antichității grecești. Lamparia, personaj fictiv, existent în romanul Varvarienii, este o creație a prozatorului Theodor Codreanu, o substituție a eului său creator din adolescență, când umbla cu lampa lui Diogene, consumându-și nopțile întru cetire la lumina afumată a lămpilor de la țară. Dacă ar fi să circumscriem esența gândirii din această carte, nu l-am apropia nici de fragmentele presocraticilor, nici de pesimismul Ecleziastului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
către fiul său din primul secol al mileniului al III-lea" sunt o sursă inepuizabilă de educație estetică, etică, politică și patriotică: ce bogăție de suflet! Ce furtună de idei și sentimente! Câte semințe pot încolți în pământul roditor al adolescenței, făcându-i și pe tineri să gândească "pe marginea spuselor sale"! "Lamparia nu există, dar ia nenumărate chipuri. Desigur, nu ca Proteus, ci ca Archaeus" "Lamparia c'est moi!". "Cunosc două categorii de cărți, spune Lamparia: una destinată ațâțării focului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
substanța scrisului său este mai slabă, ci, dimpotrivă, scurtissimele autorului hușean se nasc din acea intuiție, din acel crâmpei de genialitate care le asigură precizia și zona sigură de observație. De altfel, într-o viziune rimbaldiană, care acordă principalul credit adolescenței și primei tinereți, putem face constatarea că mai toate lucrările duse la bun sfârșit de scriitorul nostru, atât cele din domeniul criticii, cât și romanul Varvarienii, sunt niște proiecte ale vârstei de care vorbim. A fost, autorul nostru, un tânăr
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ontologic al elementelor primordiale pământul și apa, care invadează imaginarul său poetic. Și asta în perspectiva a ceea ce am numit negativul stilistic, "produsul"-grund al "complexului Bacovia". Grigore Vieru, în schimb, reconvertește negativul existențial (necurmatele suferințe ale copilăriei și ale adolescenței, asupra cărora poetul a insistat în nenumărate rânduri), în pozitiv ființial și, mai departe, stilistic, confirmând încă o dată "antibacovianismul" său din oglindă. Nici Vieru și nici Bacovia nu pot intra în cadrele psihologiei abisale a "bastardului". Dar dacă ei au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
îndată la Eminescu. Manuscrisele lui au căpătat chip pe aceste forme materiale și Codreanu nu s-a sfiit să-l calchieze, din moment ce el s-a declarat discipol al marelui bard de la Ipotești aproape din copilărie. Ce să mai vorbim despre adolescență sau prima tinerețe? Aici, în aceste vârste, s-au copt conceptele, s-a născut flacăra și s-a înălțat focul mistuitor de dragoste întru Eminescu, așa cum ne vor demonstra-o cărțile de mai târziu, precum Eminescu Dialectica stilului, Dubla sacrificare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]