6,798 matches
-
Nu. Adică, spuse el, puțin mai prudent, dacă una dintre bare nu este prinsă corect, să zicem, ar putea să se agațe de o altă bară, sau de șină. Sau de un mobil, de o persoană? Ar putea să se agațe? — Păi, teoretic, ar putea să se prindă o persoană, zise Bez, cu foarte multă reticență. Dar - și ăsta e un mare dar, să ne înțelegem - pur și simplu n-are cum să se întâmple așa ceva. Verific toate frânghiile înainte de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
scuzați. Trebuie să mă duc să mă întind. Mă scotocii după chei. —Lasă-mă pe mine. Își înșfăcă cheile din mână și descuie ușa. Hai, înăuntru! Mă trase în sus, pe scările de la intrare. —Săriți, mă bate poliția! țipai eu, agățându-mă de tocul ușii. Mă bate poliția! La naiba, intră odată! Îmi desprinse mâna și mă împinse în studio. —Nenorocitule! Ai mandat? Ți-am zis eu că poți să intri? Mă prăbușii pe sofa. Cum nu eram îndeajuns de trează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
seamă cât timp toată lumea se gândea cum vor arăta costumele. Deci, cine crezi că e vinovatul? — Habar n-am, recunoscui eu. Fiind vorba de Violet, ai tendința să te gândești la femei care sunt geloase. N-ai vedea-o decât agățată de gâtul unui bărbat. Fie o urăsc toate femeile, fie, cum e cazul lui Sophie, le cam pică cu tronc. Ar fi Tabitha, Helen, Hazel... — Hazel are ceva ce-mi scapă, observă Hugo. Se prea poate să fie una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
zărea oglinda din baie, opacă, umedă din cauza aburului de la duș. Încălzit pe piele, în jurul lui începu să se simtă parfumul Issey for Men. — Hugo? zisei eu, cu o voce pierdută. Aveam senzația că mă scufundam rapid într-o mare neînțelegere, agățându-mă cu disperare de orice m-ar fi ajutat să nu mă afund și mai mult. Pentru prima dată înțelegeam ce voia să spună expresia „te zbați ca musca între geamuri“. — Știu că n-am prea avut grijă, zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cea neînfricată și rece, care cedează încet-încet farmecului dezinvolt, de țară al Inspectorului Grant și experienței lui de om trecut prin viață, zisei eu, într-o doară. Serialele astea interminabile cu niște urâți și boșorogi pe post de detectiv care agață femei care au pe jumătate vârsta lor, ca să nu mai vorbim de kilograme. Așa o porcărie, pe bune, nu crezi? Din păcate discuția nu se îndrepta în direcția potrivită, mai ales că vorbeam cu cineva pentru care deja nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mult cu un Dracula, din cauza expresiei sale posomorâte, nu prea-mi venea a crede că Philip Cantley murise doar așa, pur și simplu. Capitolul paisprezecetc "Capitolul paisprezece" — Ar trebui să chemăm poliția, zisei eu pe un ton ferm. Violet se agățase de gâtul lui Hugo și gemea ușor, lucru care începea să mă enerveze peste măsură. Hai să plecăm. Eu o duc pe Violet în biroul lui Margery și tu du-te în biroul de lângă și sună poliția. Nu lăsa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
tot corpul, ca un șoc electric. Apărându-și fața cu pumnii, Ben se uita în jur cu disperare, mai ales că ușa era blocată de doi polițiști. Unul dintre ei îngenunchea lângă Hugo; celălalt era ocupat cu Violet, care se agăța de el în plină criză de isterie. Mi se învârtea capul. Mi-am venit în fire și am văzut că Ben, cu nasul sângerând, se îndrepta către baie, șchiopătând ușor. M-am aruncat după el, să-l opresc și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o mânuia de la pupă. Vârfurile ramurilor apărând din când în când la suprafață, atingeau coca ambarcațiunii... n-o fi cumva spinarea caimanilor? Ferigi fantastice și liane atârnau de copacii înclinați, încercând să mângâie chipul bărbatului care, la rândul său, se agăța de liane, ca să-și ușureze înaintarea. Ultimii stârci căutau adăpost pe cele mai înalte coroane de mangrove și o familie de maimuțe-capucin se ghemuia pe furcile unui cedru gigantic, pregătită pentru încă o noapte de coșmar, dormind cu ochiul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
i se părea mai simplu să se înfrunte cu jungla, decât cu vechea lui lume din Chicago. Nimic nu l-ar putea face să se întoarcă la lupta zilnică, la veșnicul cățărat al piramidei, la acel nesfârșit târâș în sus, agățându-se cu ghearele și cu dinții, pentru că cea mai mică nebăgare de seamă îl azvârlea din nou pe tobogan în jos, în abis; un Sisif modern, un mit monstruos ce părea să devină destinul comun al Omenirii. Sute, mii, milioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
privirile curioase ale muncitorilor și soldaților, care s-au întrerupt din lucru, uimiți de prezența ciudatului bărbat pe jumătate gol, zdrențăros și ars de soare, cu ochelari cu sticle groase, păr lung și barbă de o săptămână. Privirea lui rămase agățată de cutiile goale de bere împrăștiate prin tabără, de hârtiile aruncate peste tot, de hainele puse la uscat atârnând de ramurile cedrilor și de bidoanele de gunoi de lângă mașina grosolană de gătit cu lemne, pregătite să fie aruncate în râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pământului, miracolul luminii și al culorilor. Pentru o indiancă înspăimântată de superstiții și care nu știa să înoate, să înainteze adânc în lagună pe o ambarcațiune șubredă era cea mai mare aventură a vieții ei. Când ajunse la mangrove, se agăță de crengi și rămase îngrozită până când el sări la bord, făcând ca apa să lingă aproape marginile ambarcațiunii din pricina greutății lui. Închise apoi ochii și nici nu respiră măcar pe când el vâslea încet spre mal, tresărind la fiecare clătinare, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mine. Ea nu schiță nici un gest, ca și cum n-ar fi auzit. — Dă-te jos, îți spun! Nu mă face să pierd timpul. Îi arătă cu un gest categoric malul de lângă el. Vino aici! Indianca refuză acum cu fermitate și se agăță de bord. Nerăbdător, înaintă în apă, o luă în brațe, o ridică în aer ca pe o pană și, furios, o duse pe uscat. A trebuit să o și țină strâns, pentru că se zbătea, încercând să se întoarcă la ambarcațiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
apă se apropia caimanul. Și vâsli, în cele din urmă, după-amiază, în sus pe năvalnicul râu San Pedro, mereu la adăpostul malului, unde curentul mai pierdea din putere, metru cu metru, cu un nesfârșit efort, trebuind să se odihnească des, agățându-se de o ramură ca să nu piardă în câteva minute strădania de ore întregi. La primele umbre ale înserării, se lăsă să cadă sleit de puteri pe o insuliță și dormi acolo fără hamac și apărătoare de țânțari, căci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ocupată doar de un hamac în care dormea un băiețel slăbit și tras la față. O bătrână îl veghea așezată pe jos. Într-un colț, ardea un fel de afumătoare și un miros greu și aspru inunda încăperea și se agăța de gâtlej. José zgâlțâi umărul celui adormit, care deschise niște ochi înspăimântați. Îl privi pe omul alb și șopti într-o engleză perfectă, fără accent: — Piá se văicărește în mormântul ei de pe insulă. A văzut-o pe femeia pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în lacrimi, care fuma nemișcat, îi arătă o colibă izolată. Ajunse până acolo. Era mică, ocupată doar de un hamac în care dormea un băiat scheletic. Într-un colț, ardea o afumătoare din care răbufnea un parfum dens ce se agăța de gâtlej. José Correcaminos, „curierul lui Dumnezeu“, stătea pe vine lângă Xudura, fără să-și ia ochii de la cel ce zăcea. — Ce se întâmplă? Indianul își ridică privirea: — Huayahuasca i-a arătat viitorul nostru. — Ce a spus? José mișcă hamacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se sfârșea. — Oricare dintre ele ar fi un loc perfect, sugeră Bonsuan. Nimeni nu trece niciodată pe-acolo, nu la ora aceea. — Iar mareele? — Noaptea trecută au fost foarte slabe. N-au avut cine știe ce o forță. Iar un cadavru se agață de tot soiul de lucruri; asta-i Încetinește Înaintarea. Ar fi putut fi oricare dintre alea două locuri. — Vreun altul? — E posibil să fi fost una dintre celelalte calle care duc la Canalul Santa Marian, dar alea sunt cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ar fi fost ușor lui Brunetti să devină indiferent la frumusețea orașului, să se plimbe prin mijlocul lui, uitându-se, dar fără să fie observat. Dar apoi se-ntâmpla Întotdeauna: o fereastră pe care n-o mai observase Înainte Îi agăța privirea sau soarele strălucea Într-o arcadă, iar el simțea cum i se strânge inima la propriu ca reacție la ceva infinit mai complex ca frumusețea. Presupunea, atunci când se deranja să se gândească la asta, că avea ceva de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
c-ar fi mai bun costumul gri. Se dezbrăcă de pantaloni și sacou, Își scoase cravata și-și studie cămașa În oglindă, Întrebându-se dacă o putea purta În seara aceea. Ajunse la concluzia că nu, o dezbrăcă și-o agăță pe spătarul unui scaun, apoi Începu să se Îmbrace cu haine noi, vag deranjat că trebuia s-o facă, dar prea italian să ia În calcul posibilitatea de-a n-o face. Câteva minute mai târziu, Paola intră În dormitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Paola făcea risotto con zucca, disponibil doar În anotimpul acesta, când dovleceii barucca durdulii și de-un verde-Închis erau aduși din Chiogga, de cealaltă parte a lagunei. Și după aceea? Pulpă de vită? Prăjită cu măsline și vin alb? Își agăță sacoul În șifonier și merse de-a lungul holului spre bucătărie. În Încăpere era mai cald ca de obicei, ceea ce Însemna că era pornit cuptorul. Tigaia cea mare de pe aragaz oferi vederii, când Îi luă capacul, bucăți de zucca de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
oare posibil ca Brunetti să Înceapă În sfârșit să Înțeleagă cum stăteau lucrurile, să acorde atenție realităților politice? Dacă era așa, Patta credea că meritul i-ar fi revenit pe drept cuvânt lui. Erau niște oameni Încăpățânați, venețienii ăștia, se agățau cu dinții de propriile lor vederi, vederi Învechite. Norocul lor că numirea sa ca vice-questore le adusese o oarecare expunere la lumea largă, mai modernă, la lumea de mâine. Brunetti avea dreptate. Tot ce trebuia să facă era să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
asupra experienței. Era fie asta, fie prostia în fază terminală a persoanelor faimoase. Din nefericire pentru departamentul juridic de la Intercorp, Janice Kittenburger, editorul revistei Style, era surdă la orice fel de sugestie legată de ideea că Amanda era un bolovan agățat de gâtul companiei. Janice, care era originară din Maryland, dar avea un ego de dimensiunile Texasului, detesta și cel mai insignifiant amestec în sacrul proces editorial. Din perspectiva ei - atât cât putea Janice să aibă o perspectivă prin ochelarii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
-sa. Nu ai voie să bei sau să iei droguri, dar ai parte de stimulări falocentrice din belșug, a continuat Amanda. Îmbrățișezi copaci - care sunt simboluri falice, înțelegi? - și nu mănânci nimic altceva decât cârnați. Și prin toată tabăra sunt agățate postere cu Jordan. Se pare că atunci când s-a întors de-acolo, Fergus voia s-o facă de câte zece ori pe zi. Hugo nu era sigur că voia să știe mai multe. Până la ora actuală, nu există decât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
e sfatul meu, urlase el către Hugo când acesta părăsire biroul. Hugo intenționa să procedeze întocmai. La ultima oră din cursul prenatal li se puseseră casete cu nașteri adevărate: femei grase și păroase care urlau în agonie în timp ce se țineau agățate de niște bărbați cu bărbi uriașe. Una dintre femei - în mod interesant, patologul de la Ministerul de Interne - începuse să plângă când văzuse ce-o aștepta. Lui Hugo îi venise să facă același lucru. Sincer vorbind, nașterea părea a fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
plastic burdușită. Alice le luase imediat, închipuindu-și decorațiunile adevărate, fragile și sclipitoare. Îi fusese greu să-și mascheze dezamăgirea când își dăduse seama ce se găsea în sacoșă, dar, de dragul planetei, încercase să fie bucuroasă. Și oricum, după ce fuseseră agățate, becurile acopereau parțial urmele de grăsime de pe cartonul pomului. Contribuția lui Alice la pomul de carton a fost să taie imagini de pe felicitări vechi de Crăciun care se pare că fuseseră recuperate din gunoaiele din anul precedent. Și, judecând după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de parc-ar fi urcat în șa. Și închipuindu-și-l pe Theo vorbind cu el. Ceea ce avea să se întâmple mai devreme sau mai târziu. Haide! Când și-a ridicat fiul în brațe, a simțit cum piciorușele grăsuțe se agață de coapsa lui. În ultimul timp, se simțeau bine împreună, el și Theo. Mult mai bine decât înainte. Ținându-și copilul strâns în brațe, Hugo a mai simțit ceva. Ceva moale în zona fundulețului. Fără prea mult chef, Hugo s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]