9,188 matches
-
L-am văzut în drum pe unul care azvîrlea cu bolovani în mă-sa: «A, mamó, stai să-mi dai să beau!» La douăzeci de ani Victor se însura a șasea oară: două dintre neveste muriseră iar pe trei le alungase el.” De pe cărările pădurii care se deslușeau în luciul tocit al frunzișului ieșeau cîrduri de țigănci, cocîrjate sub panere de nuiele și coșuri din scoarță de tei, pline cu bureți. Stafidite, cele bătrîne erau urîte și schiloade. Ochioase și frumoase
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Roua se ridicase de pe frunze când ajunseră pe Dig. Nu se zărea nimeni nici printre lanurile de porumb dinspre Miazănoapte, nici prin pădurea de plopi și sălcii dinspre Miazăzi. Locurile păreau pustii, iar fâșâitul gâzelor prin iarbă nu putea să alunge teama nelămurită ce Îi necăjea pe băieți. „Unde mergem?” „La Canton!” hotărî cel scund. Cantonul era o odaie cu pereți de pământ și acoperită cu trestie. Nu știa nimeni dacă fusese cu adevărat un canton forestier: de multă vreme Încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ascundea traista vărgată sub o tufă. Dar uitară repede Întâmplarea, copleșiți de nerăbdarea de a sfârși pregătirile și de a se așeza, În cele din urmă, la acea boierească masă. Soarele era sus de tot pe cer și puterea lui alunga țânțarii către umbră. Băieții se trântiră Într-o rână În jurul cămășii. Blondul cercetă mai Întâi iarba, ca să nu se așeze pe vreun șarpe sau pe vreo șopârlă. Pentru că muncise cel mai puțin, puse mâna pe oul cel mai mic, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu mine să-i fac frumos peretele de la drum. Un zugrav l-ar fi costat mult mai mult și nici n-ar fi făcut treaba așa ca mine. A stat tot timpul pe capul meu și, până la urmă, mi-a alungat toate avânturile și inspirațiile artistice. Pictura, după voința nepriceputului, arăta cam așa: o poieniță largă, verde, plină de floricele de toate culorile; pe margine - niște copaci cum nu se găsesc la noi, cu frunze lungi, ca ale palmierilor; pe frunzoaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
al văgăunii se Închise ca o poartă. Băieții se sprijiniră cu spinările de trunchiul cireșului. Erau murdari ca niște porci În care intrase Aghiuță. Aveau zgârieturi și vânătăi peste tot. Pielea le tremura și se scutura ca a cailor când alungau muștele și tăunii. Răsuflau din ce În ce mai adânc. Noroiul se zbicea pe ei și se făcea zgrunțuri. Zgomote Îi făcură să-și Întoarcă privirile către culmea dealului pe care acum se Înălța, semeț, conacul boierului cu os domnesc. Ei nu apucaseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
aiurise din pricina fierbințelii, locul mușcăturii se umflase și scotea puroi de sub piele. De la infirmerie Îl trimiseseră la un spital unde Îi tăiaseră rana, o curățaseră și o cususeră. „Ce dracu’ caut eu la primărie?” se pomeni Întrebându-se, ca să-și alunge gândurile cu prima zi de internat și durerea mușcăturii. Îi plăcea, când era mic, să ducă gâștele la păscut pe Valea Morii. Era pustiu și liniște, nu se auzeau voci de oameni, numai vorbele pe care și le spuneau gângăniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lui să n-o ia de capul lor la vale de-a valma, de nimeni strunite ori rânduite prost de cineva căruia nu-i păsa sau, mai rău, Îi făcea plăcere să batjocorească oameni. Răutatea care-l făcuse să le alunge de acasă pe nevastă, fiică și chiar pe mamă-sa, muta, nu era pe de-a-ntregul a lui. Cap de Șobolan se Încredința din ce În ce că vina se ascundea În altă parte, În altcineva. Șarpele Își potrivea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
i se schimbă, se Încălzi și Începu să tremure ușor: „Hai, vino Încoa’ mai repede!”. Enin Îi Îmbrățișă, ca pe vremuri, căpățâna. Rămaseră așa câteva clipe lungi, apoi se dezlipi și se scuturară ca doi bărbați care Încearcă să-și alunge lacrimile și slăbiciunea. Băiatul Își drese glasul: „Am crezut c-ai dat colțul, băi, Îmbătrânitule În rele, de-aia nu te-am căutat”. „E”, oftă Canafas cam cu năduf, dar și cu glas glumeț, care parcă prevestea o șotie, „păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
deșertau bășicile spectatorii de la filmele lui Ghiță; așteptau ca ăla să Înlocuiască rolele, se plictiseau și ieșeau afară ca să-și explice unul altuia cum că pișatu’ fără bășină e ca nunta fără lăutari. Înaintam aproape cu teamă, ca să nu-mi alung bucuria. Încet, mi-a apărut În ochi gardul curții lui Moș Vasile cu Nasu’ Roșu - cum Îl poreclisem pe bătrânul ce se Învecina cu școala. Era scund, crăcănat, avea ochii mici și un nas enorm - n-am văzut altul mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cusut Într-un colț. Iar zidurile Între care era Închis Înaintau Încet, cu agresivitatea cumpănită a unor luptători care știu cu siguranță că-și vor nimici adversarul. Nu aveam ce căuta acolo: locul nu contenea să mă respingă, să mă alunge, așa cum pielea se străduiește să azvârle În afară vârful nedorit al unui spin. Toate au Început să mă alunge. Nimic nu mă mai primește. Sau nu mai pot eu să intru. Mă gonesc, de fapt, eu Însumi. Eu singur am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
știu cu siguranță că-și vor nimici adversarul. Nu aveam ce căuta acolo: locul nu contenea să mă respingă, să mă alunge, așa cum pielea se străduiește să azvârle În afară vârful nedorit al unui spin. Toate au Început să mă alunge. Nimic nu mă mai primește. Sau nu mai pot eu să intru. Mă gonesc, de fapt, eu Însumi. Eu singur am pierdut tot ce puteam pierde. Nici măcar neputința nu mă Încearcă acum căci, atunci când Îți dai seama că ești neputincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
proptească nu - cum s-ar fi cuvenit - la comanda vreunui pluton de răcani, ci Într-un post călduț din Statul Major al regimentului. Mila pe care o provoca soldaților fața lui de cârnat și evidenta lui sărăcie de minte era alungată repejor de partea scârboasă a firii sale: urla cât putea la pifani, Îi jignea, le făcea mizerii, Îi plăcea să Îi Înjosească, să Îi amenințe cu nenorociri apocaliptice, să le arate cu orice prilej că avea putere asupra lor. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îl duseră la spital, unde medicii Îi cârpiră cât se putu de bine stomacul găurit de nemâncare și alcool. El zâmbise blând tot timpul cât i se umblase prin burtă și după aceea. Nu-l mai Încercase durerea, copleșită și alungată fiind de luminoasa fericire ce i se Înstăpânise pe suflet și pe cuget. Când izbuti să se ridice În capul oaselor pe patul de spital, se apucă să scrie lungi, dezlânate și fără Înțeles epistole către prietenul său din liceu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tulburare, femeia căzuse deodată În genunchi, scurmase țărâna cu fruntea și jelise Îndelung și cu deznădejde. Avea să se bage slugă la o mânăstire de maici, iar râsul neîncetat al copilului furat de tremurătoarea apă urma să-și Înceteze răsunetul, alungat de bolovanii uscați ce bocăneau În capacul sicriului. Cu mult Înainte, Însă, de sărăcăcioasa Îngropare, pe când țiganca jelea cu fruntea În țărână, tractoristul care se fălea că se suia pe ea la fiecare drum pentru apă de băut nu știuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zi, când urma să străbată hățișul birocratic ținând sub braț dosarul de profesor suplinitor al omului de aleasă cultură și simțire. Peste fostul deținut politic Dordonea se așternuse, venită ca de niciunde, fericirea. După ce, cu multă vreme În urmă, fusese alungat din Satul cu Sfinți de reclamațiile făcute de o colegă de cancelarie cu care se certase tot timpul și chiar se bătuse de la egal la egal, ajunsese Într-un cătun prăpădit dintr-un fund de țară. Nici acolo nu făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
soare, doar s‐ a îndrepta vremea», și vremea se îndrepta după râsul meu ... știa, vezi bine, soarele cu cine are de‐a face, căci eram feciorul mamei, care și ea cu adevărat că știa a face multe și mari minunății: alunga norii cei negri de pe deasupra satului nostru și abătea grindina în alte părți, înfigând toporul în pământ, afară, dinaintea ușei; închega apa numai cu două picioare de vacă, de se încrucea lumea de mirare; bătea pământul, sau păretele, sau vrun
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
când a fost să vie el pe lume, Bărbatul s‐ a‐ mbătat anume: Era al patrulea băiat, și‐ n casă numai sărăcie. Târziu, când s‐ a întors ursuz și beat, I-a înjurat, ‐ Pesemne că de mare bucurie. Dar ca să‐ alunge vitrega ursită, Pe somnul nou și fără grija foamei, A- ntins măicuța mâna ei trudită: ‐ Băiatul mamei ... Pe urmă, a crescut la întâmplare, Așa cum cresc copiii de sărac, și a trăit și el, ca fiecare. Era un om cuminte, De când
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
adevărat, adverse lui Nobunaga, dar Araki Murashige, în Itami, și Bessho Nagaharu, în Castelul Miki, erau inamicii cu care se lupta nemijlocit ambiția lui Nobunaga. În seara aceea, Hideyoshi hotărî, pe neașteptate, să aprindă un foc de tabără și tocmai alunga frigul nopții, când se întoarse pentru a-i vedea pe pajii tineri și nepăsători strângându-se în jurul focului. Erau pe jumătate goi, cu tot frigul din Luna Întâi, și făceau zarvă pentru ceva ce părea să-i amuze. — Sakichi! Shojumaru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fiul. În timp ce-și dăscălea copilul, știa că acela era sfârșitul și nu se putu opri să nu verse o lacrimă nestăpânită. În sfârșit, se ridică și-i ordonă ferm să pornească în direcția lui Kanbei, ca și cum ar fi alungat biata făptură. — Iwanosuke, ar trebui să ceri și tu favoarea Seniorului Kanbei. — Fii cât se poate de liniștit, îl încurajă Kanbei, în timp ce lua copilul de mână. Îi ordonă unui vasal să-l ducă înapoi la tabără. Pentru prima oară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
toate acestea, avea anumite îndoieli aparte despre motivul pentru care vărul său se întorsese atât de brusc la Sakamoto. Nu era nici un secret că Mitsuhide primise responsabilitatea de a organiza banchetul dat de Nobunaga în cinstea lui Ieyasu. De ce fusese alungat Mitsuhide pe neașteptate, chiar înaintea ospățului? Ieyasu era sigur în Azuchi. Și totuși, postul lui Mitsuhide îi fusese dat altcuiva, iar lui i se ordonase să plece. Mitsuharu încă nu aflase detalii dar, de când i se spusese despre evenimentele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui. Ani de zile l-au ajutat pe Nobunaga să ajungă mare cum e azi. Iar apoi, aproape imediat după ce fuseseră răsplătiți cu ranguri și castele, au fost arestați pentru te miri ce greșeală neînsemnată și condamnați la moarte sau alungați în surghiun. În final, acest senior veninos întotdeauna izgonește pe cineva. — Tăcere! Nu-ți permit să vorbești cu atâta lipsă de respect despre Seniorul Nobunaga! Ieși afară! Imediat! În momentul când Mitsuharu, înfuriindu-se în sfârșit, îl muștrului pe Dengo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mitsuhide călărea în tăcere, gândindu-se, pe îndelete, la un plan, în modul său caracteristic, atent, cântărindu-i posibilitățile de aplicare, reacțiile publice de așteptat și riscurile unui eșec. Ca o muscă ce revine mereu oricât de des ar fi alungată, planul devenise o obsesie pe care Mitsuhide nu și-o mai putea izgoni din minte. În sufletul lui se strecurase un coșmar, umplându-i cu otravă tot trupul. Își pierduse deja puterea de a judeca rațional. În toți cei cincizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
jumătate ochii, apoi își mișcă degetele pe genunchi, ca și cum ar fi numărat. — Mi-e greu să stau aici, degeaba. Nu-mi dați și mie niște ordine? îl rugă Kyutaro. Nu, vreau să mai rămâi puțin, răspunse Hideyoshi, încercând să-i alunge nerăbdarea. Kanbei trebuie să sosească în curând. Știu că Hikoemon s-a dus să se ocupe de mesager, dar, dacă tot avem câteva momente libere, de ce nu te-ai duce să verifici? Kyutaro se ridică imediat și porni spre bucătăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mitsuhide generalii. Punând la socoteală trupele din Azuchi, Sakamoto, Shoryuji, Horagamine și Yodo, forțele lui Mitsuhide numărau cam șaisprezece mii de oameni. — Dacă mi s-ar alătura Hosokawa și Tsutsui, mormăia Mitsuhide, atunci nimeni n-ar mai putea să mă alunge din capitală. Chiar și după ce hotărâse această strategie, era tulburat de marea diferență numerică dintre trupe. Creierul lui Mitsuhide funcționa prin calcule, iar acum nu mai exista nici măcar o licărire de speranță că avantajul ar fi fost de partea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lănci de fier, începând să-și croiască drum. Dengo și luptătorii săi de elită decimau unitatea lui Hachiya. Luând locul camarazilor lor, soldații comandați de Nobutaka reluară atacul și loviră forțele clanului Akechi. Dengo, însă, îi înfrânse și pe aceștia, alungându-i înapoi. Pentru moment, trupele lui Dengo nu păreau să mai aibă nici un adversar pe măsura lor. Toba unității lui Fujita bubuia. Părea să exprime mândria clanului de a nu avea rival și-i amenința pe samuraii călări care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]