12,966 matches
-
total, nu poate ignora contextul eclezial, de extensie universală. În sfârșit, Foucault este obligat să minimalizeze consecințele surprinzătoare ale antropologiei unor autori creștini precum Irineu al Lyonului sau Meliton de Sardes (și, în genere, reprezentanții „școlii asiatice” din teologia creștină antică)1. În fapt, aprecierea trupului este o premisă a Crezului creștin, care vede Întruparea Cuvântului ca pe un nou „început al mântuirii noastre”. Fără trup, accesul la adevăratul „sine” al omului rămâne blocat tout court. Această înțelegere a corporalității îndumnezeite
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
numeroase explicații. Prin faptul de a fi alocat un rol axial corpului subiectiv-transcendental (adică trupului permanentei noastre renașteri întru Viață) și tematizând, pe de altă parte, ideea de corp mistic al Bisericii, creștinismul diferă de toată înțelepciunea dialectică a grecilor antici. Fenomenologia teologică a lui Michel Henry ne arată deci în ce măsură raportul între creștinism și epoca clasică a fost unul de discontinuitate: distanțarea ascetică față de fenomenul sexualității are, în patristică și filozofia greacă, motivații și intensități diferite. Aceste viziuni ontologice contrastante
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
care aruncă fenomenalitatea sub farul de proiecție al intenționalității și, respectiv, gândirea nudă, capabilă să recepționeze o apariție fără prealabilul unor constrângeri formale, printr-o drastică limitare a apariției la stratul periferic al mundaneității 1. De aceea, „trecerea de la filozofia antică și medievală a Ființei la filozofia modernă a conștiinței ș...ț nu schimbă cu nimic definiția lucrului ca fenomen, din contră, o împinge în absolut”2. Acestei reguli se supun toți marii gânditori europeni - Descartes, Kant, Schopenhauer, Nietzsche -, deși fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este doar epistemologic, ci pare deja consumat și la nivel ideologic. Proba acestui fapt e găsită în „ontologia violenței” pe care o secretă în mod tacit fiecare idiom sociologic, istoric sau filozofic al modernității. Aceasta - ca, de altfel, etica filozofiei antice (într-o anumită măsură) - se înscrie într-un raport de contradicție cu „ontologia păcii” proclamată de Evanghelie și întrupată în Biserica sfinților - fie că se cheamă parohie, schit sau mănăstire - prin legea fraternității spirituale dintre fiecare „ipostas eclezial” (I. Zizioulas
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
J. Stuart) din secolul al XVIII-lea vor căuta echilibrul între individualismul arbitrar profesat de cel de pe urmă și suveranitatea prin delegație, susținută de cel dintâi. Dispariția structurii ierarhice a societății medievale introduce o ecuație mai degrabă specifică pentru epoca antică: lumea între haos și armonie, dictate de hazard ori providență. Pentru Hobbes, spațiul definit de commonwealth este o pastișă a Bisericii, așa cum statul pare a prelua pentru societatea civilă virtuțile Providenței 1. Pe de altă parte, reprezentanții „economiei politice” au
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
care John Milbank o caracterizează drept „schimbare în economia dorinței”. Milbank remarcă nu atât o schimbare a „obiectului” dorinței, cât „promovarea dorinței în sine”3. Reacția moraliștilor (Montesquieu, Helvetius, Hume) este una tipic paseistă, încărcată de nostalgii pentru etica eroismului antic, menit să dea substanță conceptului modern de „onoare” sau „noblețe”. Un pas înapoi, așadar, peste creștinismul tradițional, care nu cunoaște diferențe între „virtuți naturale” și „virtuți artificiale”, ci doar fapta bună ca rod al sinergiei divino-umane. Rezultatul se arată deplorabil
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
monoteismul transformat în raționalitatea formală a lumii de aici și politeismul resurgent care se aplică domeniului valorilor private”2. Ideea evocă, în substrat, deplina convingere a lui Max Weber despre funcționalitatea strict socială și juridică a instituției Bisericii în perioada antică și medievală, căreia protestantismul avea să-i răspundă prin eliberarea „harismatică” a individului din mecanismele „rutinizării”. Că nu este deloc așa, o poate arăta cu prisosință analiza genezei și evoluției istorice a monahismului creștin: figurile sale fondatoare - e.g. Antonie cel
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lente iradieri sau îmbogățiri. Până la secerișul eshatologic, neghina nu se desparte de grâu - prin urmare rolul Bisericii nu trebuie confundat cu cel al altor instituții seculare. Modernitatea refuză prin definiție principiul de omogenizare forțată a identităților, aplicat uneori în lumea antică. De aceea, sarcina agenților de cultură sau educație nu este combaterea „catehontică” a „tainei fărădelegii”, ci predarea inteligentă a unei elementare științe a vieții, care ne ajută să trăim la granița mobilă (privat versus public) dintre două lumi (tradiție versus
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
București, 2000. Gunton, Colin E., Stephen R. Holmes, Murray Rae (ed.), The Practice of Theology: A Reader, SCM Press, Londra, 2001. Gunton, Colin E., The Christian Faith. An Introduction into Christian Doctrine, Blackwell, Oxford, 2002. Hadot, Pierre, Ce este filozofia antică?, traducere G. Bondor și C. Tipuriță, prefață de C. Bădiliță, Editura Polirom, Iași, 1998. Hall, S.G., Doctrine and Practice in the Early Church, SPCK, Londra, 1991. Hanley, David (ed.), Christian Democracy in Europe. A Comparative Perspective, Pinter Publishers, Londra & New York
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2005). Maritain, Jacques, Christianisme et démocratie, suivi de Les droits de l’homme, comentarii de R. Mougel, prefață de M. Fourcade, Desclée de Brouwer, Paris, 2005. Marrou, Henri-Irenée, Sfântul Augustin și sfârșitul culturii antice, trad. rom. de D. Stoianovici, Editura Humanitas, București, 1998. Marrou, Henri-Irenée, Patristică și umanism, trad. Cristina și Costin Popescu, Editura Meridiane, București, 1996. Marrou, Henri-Irenée, Teologia istoriei, trad. rom. de Nina și Ovidiu Gimigean, Editura Institutului European, Iași, 1995. Matsoukas
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
un rol deosebit de important trebuie să Îl joace autoritățile judiciare, funcționarii statului care dețin astfel de prerogative, organismele profesionale, reprezentanții mediului academic, societatea civilă, asociațiile și alte organizații nonprofit, precum și sectorul privat. Motivația și importanța cercetării Marii cugetători ai Greciei antice preocupați de bunul mers al cetății criticau tarele umane, denunțând goana după avere prin acțiuni lipsite de etică și morală, corupția, furtul și minciuna. Riscul de fraudă În auditul financiar 24 „Dar pofta de câștiguri Pe mulți bărbați Îi duce
Riscul de fraudă by Ioan-Bogdan ROBU () [Corola-publishinghouse/Science/205_a_255]
-
profesională (Trusted, 1987, pp. 17-25ă. Pentru respectarea moralei, conduita indivizilor unei societăți este pusă sub protecția forțelor divinității, cu implicații directe ale religiei asupra sacralizării și Întăririi conceptelor de ordin moral (Kropotkin, 1922, p. 60ă În consonanță cu filosofia Greciei antice, ideile lui Socrate au conturat concepția că etica este cheia spre o viață virtuoasă care conduce la fericire, iar dezvoltarea ulterioară a acelorași idei de Platon, În Republica, viza propunerea unor reguli de guvernare pentru asigurarea binelui societății. Însă desăvârșirea
Riscul de fraudă by Ioan-Bogdan ROBU () [Corola-publishinghouse/Science/205_a_255]
-
se realizează prin expunerea gândirii și a metodei filosofice aristoteliene cu privire la fericire (eudaimoniaă, virtute și ideea de bine, În lucrarea de referință Etica Nicomahică (350 Î.Hr.ă (Aristotel, traducere și editare de Crisp, 2004, pp. X-XIXĂ. Ecourile filosofiei Greciei antice au avut o influență semnificativă asupra gândirii Evului Mediu, impregnată puternic de orientările către natura teologică a existenței umane. Prin reprezentantul său cel mai de seamă, călugărul dominican de origine italiană Toma d’Aquino, etica este privită ca o Îmbinare
Riscul de fraudă by Ioan-Bogdan ROBU () [Corola-publishinghouse/Science/205_a_255]
-
fost predispusă spre furt, Înșelăciune și delapidare. Împotriva acestor patimi, pentru completarea legilor de sorginte divină, au fost considerate drept norme de conduită comercială o serie de decrete, coduri sau legi ale regilor și Împăraților din Sumer, Egipt sau Grecia antică. Se poate aprecia că aceste legi au fost mai mult impuse, la Început, decât rezultate dintr-un consens multilateral. Elaborat cu mai bine de peste patru milenii În urmă, binecunoscutul Cod al lui Hammurabi, scris În bloc de piatră, reprezintă o
Riscul de fraudă by Ioan-Bogdan ROBU () [Corola-publishinghouse/Science/205_a_255]
-
societatea omenească a fost marcată de prezența și influența nefastă a acțiunilor de sustragere de bunuri, a faptelor de corupție sau a denaturărilor voite ale realităților economice și patrimoniale. Primele consemnări ale fraudei pot fi amintite Încă din perioada Greciei antice, acum mai bine de 2.300 de ani, prin condamnarea unor negustori greci, pe nume Xenothemis și Hegestratos, pentru acte de Înșelăciune. Deși cu o oarecare tentă mitică, tot asociate cu frauda și furtul pot fi amintite și răpirea sabinelor
Riscul de fraudă by Ioan-Bogdan ROBU () [Corola-publishinghouse/Science/205_a_255]
-
Deși cu o oarecare tentă mitică, tot asociate cu frauda și furtul pot fi amintite și răpirea sabinelor de romani, furtul dreptului de Întâi născut și binecuvântare condamnate În Vechiul Testament, camăta și jefuirea bunurilor materiale ale altuia săvârșite În Babilonul antic, eludarea de la plata impozitelor și birurilor din Sumer și Egipt, utilizarea banilor falși și spolierea monedelor În Evul Mediu. Epoca modernă aduce În prim-plan fraudele săvârșite În Lumea Nouă cu precădere În domeniul feroviar, fiind mediatizate la acea vreme
Riscul de fraudă by Ioan-Bogdan ROBU () [Corola-publishinghouse/Science/205_a_255]
-
bucurându-se de-a lungul vremurilor de un binemeritat prestigiu: educatorul. Începuturile au fost uniforme mai degrabă în privința stabilirii instituției care consacră profesiunea, respectiv școala, decât în a conceptualiza și denumi profesiunea ca atare. Instituția anume apare în condițiile comunităților antice și este un cuvânt cu o etimologie complexă: în grecește, skhole, însemna, ad literam, „odihnă pentru muncă” ori „răgaz”; la romani, schola sau scola a devenit „școală”, instituție de învățământ care îndeplinește funcțiuni specifice. Aceasta este cea care poate să
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
sfera mai generală a mimesis-ului există atât posibilitatea adevărului, cât și cea a falsului), să reținem și punctul de vedere al lui Anton Dumitriu, care, în cartea sa din 19842, pornește în dezvoltarea teoriilor proprii despre diferitele concepte ale filosofiei antice grecești de la etimologiile noțiunilor respective. În ceea ce privește mimesis-ul, sunt demne de reținut câteva dintre considerațiile sale, întrucât ele diversifică în mod considerabil sfera semnificațiilor acestui concept, anticipând multitudinea conotațiilor sale actuale (sau, oricum, atrăgând atenția asupra lor). Plecând, de pildă, de la
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de micșorare așa cum găsim în termenii în care ea este rădăcină (...): mikrovz (micrós) - mic, mikrovthz (micrótes) - micime, mikruvnw (mikryno) - a micșora, minuvqw (minytho) - a decima, meivwn (meíon) - mai mic etc.”1, autorul constată că toate aceste „diminuări” erau în Grecia antică inerente redării unei realități transcendente, divine, inaccesibilă altminteri omului obișnuit. Excursul etimologic constituie așadar un argument pentru introducerea în joc a noțiunii de muvqoz (mýthos) - implicată în procesul de mimesis - și la postularea unei distincții între două planuri complementare: cel
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cuvinte o minciună. Unul dintre elementele de noutate (de altfel destul de numeroase) este însă acela că autorul Poeticii îi recunoaște artei o anumită valoare: minciună sau nu, ea stârnește și purifică emoțiile primejdioase (este cunoscută importanța kavqarsiz-ului în gândirea filosofului antic). În cele ce urmează, nu asupra acestui aspect vom insista în mod special, ci vom încerca să urmărim, din aproape în aproape - într-o investigație de tip „arheologic” -, care au fost modificările survenite în abordarea conceptului de mimesis odată cu trecerea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dinspre å?küs către äü?a. Sofismul pe care ea îl implică nu poate trece însă neobservat. De altfel, Antoine Compagnon nu ezită să sublinieze faptul că, în fond, această deplasare de accent nu constituie o noutate absolută 2, gândirea antică neexcluzând nici ea din sfera mimesis-ului polaritatea imitatio naturae/imitatio antiquorum; doctrinele neoclasice, la rândul lor, nu au făcut decât să perpetueze o atare ambiguitate, decretând - de asemenea sofistic - că, anticii fiind cei mai buni imitatori ai naturii, a imita
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de accent nu constituie o noutate absolută 2, gândirea antică neexcluzând nici ea din sfera mimesis-ului polaritatea imitatio naturae/imitatio antiquorum; doctrinele neoclasice, la rândul lor, nu au făcut decât să perpetueze o atare ambiguitate, decretând - de asemenea sofistic - că, anticii fiind cei mai buni imitatori ai naturii, a imita scrierile lor nu reprezintă, în fond, altceva decât a imita natura. Un ajutor deloc neglijabil în elucidarea (măcar parțială) a acestei chestiuni delicate poate veni din zona teoriei artelor vizuale. Toma
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
natural pe care Aristotel și, înaintea lui, Platon, îl stabiliseră, poate cu mai mult temei, pentru cu totul altceva”173. Cu scopul de a desface nodul acesta de confuzii, de încurcături și de substituiri neobservate, Genette analizează atent sistemele poeticienilor antici, atrăgând atenția asupra faptului că nicăieri nu apare (nici la Platon și nici la Aristotel) vreo referire la poemele care, mai târziu, vor fi catalogate drept lirice (ale lui Sapho sau Pindar, să spunem). Dacă Aristotel se ocupa, așadar, doar
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
1998. 66. Doležel, Lubomìr, Poetica occidentală, trad. de Ariadna Ștefănescu, Editura Univers, București, 1998. 67. Doležel, Lubomìr, Heterocosmica. Fiction and Possible Worlds, John Hopkins Univ. Press, Baltimore, London, 1998. 68. Dumitriu, Anton, Alethéia. Încercare asupra ideii de adevăr în Grecia antică, Editura Eminescu, București, 1984. 69. Eco, Umberto, Opera deschisă, trad. și prefață de Cornel Mihai Ionescu, E.P.L.U., București, 1969. 70. Eco, Umberto, Tratat de semiotică generală, trad. de Anca Giurescu și Cezar Radu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
învățători decât de gramatică, și vreme de doi ani de logica și fizica lui Aristotel, pe care imedaiat am renegat-o; și-am studiat toate științele de unul singur, și-am scris lucruri de ținută; și-am străbătut toate sectele antice și moderne de filosofi, medici, matematicieni, legislatori și alți oameni de știință în artele oratoriei, ale scrisului și ale cunoașterii, și sacre și profane; și-n toate aceste peregrinări am învățat tot mai mult și mi s-a confirmat ca
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]