13,069 matches
-
codru sur și vecinic. Lunci albastre lucitoare Se deschid ca loc de luptă în păduri de nori ș-argint; Printre stâlpii suri s-arată coifuri mândru așezate Pe pletoase frunți divine - pavezi de-aur ridicate, Lănci ce fulgeră în soare, arcuri ce se-ntind în vânt. {EminescuOpIV 136} Joe-ncruntă-a lui sprinceană și ca un copil tresare Vechiul glob - munții se clatin, ceruri tremur, marea moare. E semnalul cel de luptă între-armiile de zei; Și Zamolx frânele lasă cailor lui de jeratic
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Neînvinși ș-unii și alții - ș-unii ș-alți nemuritori. În zădar Marte s-aruncă spre a sparge șiruri dace Și în van fulgeră Joe supra coifelor audace, Neclintiți stau ș-unii ș-alții în măreață lupta lor. Pe un arc de cer albastru în senină depărtare, Rezimați pe lănci și scuturi, zeii nordici stau în soare, O eternă auroră răcorește lumea lor; Iar în fruntea-acelei bolte pe un tron cu spata mare, Odin adâncit în gânduri vede-a luptei lungi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ei se înnalță; C-o strigare rece Joe fulgerul i-nfige-n coaste Și a zeilor Daciei cruntă și măreață oaste, Orbită aude glasul părintelui lor rănit Și-o întorc la fugă; - caii, carul rupt în nori răstoarnă. Din titanicele arcuri ploaie de săgeți se toarnă, Nimerind în spate goale pe fugarii cei divini; Și răpiți, urlând ei bolta o coboară - ș-o coloră Cu-a lor sânge care-n râuri ude, roșii, de-auroră, Împle-a norilor spărture cu mari
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cetatea Dacă, Binecuvântând oștirea spre Apus ei iarăși pleacă, A lor șiruri luminoase împlu aerul de vis. Inrădăcinată-n munte cu trunchi lungi de neagră stâncă, Răpezită nalt în aer din prăpastia adâncă, Sarmisegetusa-ajunge norii cu-a murilor colți; Și prin arcurile-nguste, făclii roșii de rășină Negrul nopții îl pătează cu bolnava lor lumină, Rănind asprul întuneric din a halelor lungi bolți. 895Și prin arcuri îndoite la lumini de roșii torții, Adunați văzu Cesarul la cumplita mas-a morții: Ducii Daci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stâncă, Răpezită nalt în aer din prăpastia adâncă, Sarmisegetusa-ajunge norii cu-a murilor colți; Și prin arcurile-nguste, făclii roșii de rășină Negrul nopții îl pătează cu bolnava lor lumină, Rănind asprul întuneric din a halelor lungi bolți. 895Și prin arcuri îndoite la lumini de roșii torții, Adunați văzu Cesarul la cumplita mas-a morții: Ducii Daci. Făclii de smoală sunt înfipte-n stâlpi și-n muri Luminând halele negre, armuri albe și curate, Atârnate de columne, lănci și arcuri răzimate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prin arcuri îndoite la lumini de roșii torții, Adunați văzu Cesarul la cumplita mas-a morții: Ducii Daci. Făclii de smoală sunt înfipte-n stâlpi și-n muri Luminând halele negre, armuri albe și curate, Atârnate de columne, lănci și arcuri răzimate De păreți - pavezi albastre strălucind pe stâlpii suri. {EminescuOpIV 139} Duci-s nalți ca brazi de munte, tari ca și săpați din stâncă. Crunt e ochiul lor cel mare, tristă-i raza lor adâncă, Pe-a lor umeri spânzur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... - boierii lui de sfat - Pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe două scânduri, Nu bea apă d-isvoare, ci valul mărei-amar. Astfel el vrea viața s-o sfarme, s-o scurteze. De ce? și pentru cine el singur n-a știut. Astfel se chinuește în rugăciuni ascese În cîte-o biată arfă din arcul sfărâmat. O arfă de aramă cu coarde ruginite, El sbîrnăie pe dânsa un cântec desolat. Strune-amorțite tremur de mâna lui trezite. El chiamă cu cîntarea-i o umbră ce-a visat. {EminescuOpIV 171} POVESTEA MAGULUI CĂLĂTOR ÎN STELE Ș-acum el
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
650 Surd este al meu suflet l-a tale vorbe line Cum stîncele la glasu-mi surde rămân și reci. "O vino colo-n scorburi ca să-ți arăt fereasta Pe care umbra blândă ieri noaptea a venit Prin stîlpi-n prăbușeală... prin arcuri sparte... Asta... 655 Pe-aici pe-o scară, de-aur ea blândă a intrat". - "De-aceea te-ai retras tu, îi zice magu-atuncea, Să trăiești în ascese gândind la Dumnezeu, Bând apa mării amară în negrele spelunce - Ca să domini în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mă feream în laturi. În veci cătam în suflet mânia s-o întărt, Ca lumea ș-a ei chipuri să-mi pară vis deșert De muierești cuvinte și lunecoase sfaturi. Ușor te biruiește poftirea frumuseții, Ziceam - și o privire din arcul cel cu gene Te-nvață crud durerea ființei pământene Și-n inimă îți bagă el viermele vieții. Venin e sărutarea păgânei zâne Vineri, Care aruncă-n inimi săgețile-ndulcirii, Disbărbătează mintea cu vălul amăgirii - Deci în zădar ți-i gura frumoasă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri sburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzîndu-l pe tânăr înnalță toiagul. O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară 100Și piere în doma-i înalt solitară. Se-ntunecă iarăși, în fulger năzare Vedenii uimite palatul cel mare; Năzare bătrânul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. Fugea cavaleriul. - Dar codri-n urdie În urmă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe mine? {EminescuOpIV 328} Odată-ncă pintenu-nfige - aleargă!... De-odată... se schimbă în noaptea cea largă Privirea... Nainte-i o lume-i deschisă Cu aer văratec pe lunce de visă... Pe maluri de râuri ce scapără line, El vede castele cu arcuri senine De marmură albă ascunse-n dumbrave. În cer mișcă norii auritele nave... O muzică tristă, adînc-voluptoasă, Pătrunde-acea lume de flori și miroasă; Și verzile lanuri se leagănă-n lună Și lacuri cadența cântărilor sună. Subțirile neguri păreau pânzărie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
s-atinge încet de vârful stemei "Regești, și pentru dânsa te chem? dacă trăiești, "O Sarmis, Sarmis, Sarmis! răsai de unde ești. " Pe ochi țiind o mână făcliile-și întind, La sfântul foc din mijloc cu toți și le-aprind. Prin arcurile nalte trecu un jalnic vaer, Iar brațele ridică făcliile în aer. Iar preotul smuncește c-o mână pânza fină Ce-acopere statua de marmură senină Și țesătura neagră de-un fin și gingaș tort Lăsând să cadă-n flăcări, șoptește-adînc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Își tîrîe piciorul ținîndu-se de scaun. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitîndu-se în jos, Iar tei cu umbra lată cu flori pîn-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. De-odată-n fundul salei, apare sub un arc, Cu stânga răzimată de spada-i de monarc, Nebunul Sarmis - care-i cu craiul frate geamăn - Ca umbra cu ființa-i ei amândoi s-asamăn, Dar galben e la față și ochii ard în friguri Și vînătă-i e gura. El vine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
blândă, putut-a sta-nprotivă Atâtor vorbe calde șoptite cu durere, Ce aerul îl împle c-un val de mîngîiere? Putut-a împotriva atâtora să stee Când e așa de dulce și nu-i decât femee? Știind că o săgeată din arcul cel cu gene E chiar durerea însăși a vieții pământene, Venin știind că este sărutul zânei Vineri, Venin mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu suflet pe-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de isvor, De ce când codrul frunza-și bate Adorm pe verdele-i covor? Ca prin lumina cea rărită Prin umbra moale de [pristol] Să mi s-arate liniștită A ta ivire, dona Sol, Să văz cum mâna ta îndoaie În arc o ramură de fag Și ca Diana cea bălaie Îți faci în codru mândru prag; Săgeți de aur pe-al tău umăr, Gonești vânatul tău în stol, Dar peste frunze făr-de număr Nu-mi lași o urmă, dona Sol. Chiar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
am plîns? {EminescuOpIV 488} 30. Într-o LUME DE NEGURI... (cca 1873 ) Într-o lume de neguri Trăiește luminoasa umbră. Mai întîi scăldată În ceți eterne și sure, Însă, încet-încet, Razele mari a gândirii Negurile albe pătrund Și formează un arc albastru, Clar senin în jurul lui, Ce-a lui margini își găsește Într-a negurilor creți Și-nnainte, înainte Sboară geniul de lumină. Îndărătu-i pintre neguri A rămas un fluviu clar De albastru senin aer. În dungi supte, în cordele De argint
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pat Pe-o marmură rece. Privind-o o noapte întreagă tu taci - Privește cum sânii se bat și suspină S-o-mbraci C-un giulgiu de lumină. Și ochiului celui în basme îi minți Să-i pară că ese din arc de pilastri Un prinț Cu ochii albaștri. {EminescuOpIV 543} Se-nvioșează fețele Ș-un matelot [agale], C-o luminare coborî-n Camara de butoae. De odat-un țipăt spăimântat Urlă-n urechi spre mare, Vine-ndărăt, dar flacăra De-asupra lui răsare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
la maximum, numai bătrâna lumânare își păstrează conotațiile metafizice. Și dacă rugile noastre celeste se izbesc în centura de sateliți ai pământului. Creștinismul a venit cu o totală epurare a zeilor. Contemporanii au ars-o pe rug pe Ioana d’Arc, pentru că ea începuse să asculte numai de Dumnezeu. Sacrul poate fi cărarea vieții spre sens. Scrisul nu este gratuit. Cum ar fi arătat lumea fără Biblie? Vameșii cerului nu ne răscolesc decât bagajele sufletului. Religiile se străduiesc să transforme iluziile
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
traversa liniștit orice Styx. Morala ar trebui să fie un imens tratat de iubire. Cred în Sfânta Treime : a libertății, a sănătății și a iubirii. Țăranul își păstrează tandrețea față de pământ chiar dacă ajunge academician. Marii patrioți au în locul inimii un arc voltaic. Pasiunea - o promisiune pentru eternitate. Orice strângere de mână ar putea fi un transfer de speranță. Pictorul Ingres cânta mediocru la vioară. Dar sintagma lăsată de el a rămas celebră. Mai frumos decât visul nu poate fi decât zborul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
rămas iubirii noastre. Iubirea marilor creatori nu înseamnă tandrețe, ci zidire. Ana lui Manole nu este decât un cap de listă Bărbații admiră femeile inteligente și le preferă pe cele frumoase. Prea mulți au făcut scuipătoare din candela iubirii. Din arc voltaic, iubirea poate degenera într-o banală posesie, ori chiar în cerșetorie. Infernul înseamnă intoleranță la iubire. Ne alergăm printre canioanele iubirii. Iubirea noastră e tot mai suprarealistă. Tineretul de azi nu mai poate suporta aluviunile lirice nici în iubire
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
dușmanilor. Cu trecerea timpului, iubirea devine asexuată. Iubirea este o chestiune de explozie, nu de antrenament. Ideile sunt precum amantele. Trebuie agitate mai întâi. Iubirea - acest filament al vieții. Femeile inteligente își transformă amanții în prieteni. Mă tem că de la arc voltaic, iubirea a luat-o spre opaiț. Îndrăgostiții pur-sânge se sorb cu priviri de Murano. Dacă știe să prindă momentul potrivit, monstrul Quasimodo poate deveni Don Juan. Iubirea - acest superlativ al complicității. Fără iubire, suntem niște cadavre ambulante. Simt uneori
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
potrivit, monstrul Quasimodo poate deveni Don Juan. Iubirea - acest superlativ al complicității. Fără iubire, suntem niște cadavre ambulante. Simt uneori că în privirile iubitei mele există mai mult mister decât pe Lună. Romanticii - acești alchimiști ai iubirii. Iubirea rămâne marele arc voltaic al vieții. Din soluție salvatoare, iubirea a devenit, vai, o problemă. În SUA, homosexualitatea este ceva normal, iar gestul curtenitor față de femei - o infracțiune. În esență, iubirea este o inefabilă rugăciune. Nici poezia și nici iubirea nu mai sunt
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Doamne, ce cazier sentimental! Puțini se mai pot ridica zdraveni de sub șenilele unei mari iubiri. Iubirea poate topi orice aisberg. În iubire ești ori vioara întâi, ori a cincea roată la căruță. Spectrul iubirii se întinde generos între opaiț și arcul voltaic. Iubirea rămâne versantul fundamental al sublimului. Don Juan - un conchistador al iubirii. Iubirea față de semeni este un superlativ al vieții. Deși nici Prometeu și nici Iisus nu au sfârșit-o prea bine. Bărbații nu ar fi făcut nimic în
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nimic. Igrasia vieții poate proveni din ratarea copilăriei. Pentru că ne este frică de trecut, stăm cu spatele la viitor. Când ești fericit nu mai auzi ticăitul ceasului. Nu mi-i pot imagina pe Rimbaud și pe Esenin pensionari. Nici pe Ioana D’ Arc crescându-și nepoții. Pe unii îi sperie atât de mult trecerea timpului, de parcă ar fi pește proaspăt. La bătrânețe, trebuie să tragi un pui de somn și după ce ascuți un creion. Pentru foarte mulți oameni timpul e gol. Precum interiorul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]