6,215 matches
-
de iad „Cu Dumnezeu vom birui și El va nimici pe vrăjmașii noștri” Psalm 107, 14 În Mai 1954 ne-am întâlnit pe culoarul parterului cu Titi Stoica, Lupoaie Constantin, Aurel Obreja, Dumitru Neagu, câțiva studenți: Octavian Tomuța, Constantin (Cociu) Barba, Vamanu, teolog, și câțiva muncitori, Pangrate, Teja și alții cărora le cer iertare că le-am uitat numele, vreo 15-20 de inși. Ni s-a făcut o percheziție sumară în timpul căreia a apărut Livinschi, iar în urma lui, Mărtinuș. Erau crispați
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
între ei. Pangrate a argumentat contrariul, arătând că intervenția nu s-a făcut în favoarea celor bătuți, ci în favoarea bătăușilor, deci administrația știa și susținea oficial acțiunea de reeducare. După ei au fost introduși studenții. Întâi Octavian Tomuța, apoi și Cociu Barba, n-au fost lăsați să-și dezvolte gândurile, ci au fost întrebați numai dacă îi cunosc pe cei acuzați. Dintre târgșoreni, primul a fost chemat Titi Stoica. Fiind fiul lui Nelu Ionescu, avocat din Iași, și asistând la multe întâlniri
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
mergem înainte. Cântecul potirului de Nichifor Crainic Când holda tăiată de seceri fu gata, Bunicul și tata Lăsară o chită de spice-n picioare, Legând-o cucernic cu-n fir de cicoare; Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos să-nchipuie barba lui Domnu’ Hristos. Când pâinea-n cuptor semăna cu arama, Bunica și mama Scoțând-o sfielnic cu semnele crucii, Purtau parcă moaște cinstite și lucii; Iar pâinea dând abur de dulce miros Părea că e fața lui Domnu’ Hristos. Și
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
violent. Liderul populist G. Ibrăileanu afirma că Iorga are "sensibilitatea unei femei"119, iar criticul literar Sanielevici îl numea "o femeie cultă înzestrată cu sensibilitate." Dezbaterile publicate ale Parlamentului român conțin cîteva epitete vulgare memorabile. Iorga era numit "femeia cu barbă" sau chiar mai rău (A. C. Cuza vorbea despre "menopauza" lui Iorga). Iorga trăia într-o relativă izolare. Ironia soartei constă în faptul că dușmanii lui cei mai înverșunați erau colegii lui din domeniul literaturii și al politicii naționaliste care încălcaseră
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
numit pe prințul Nicolae "mizerabilul ăsta". După care s-a întors spre Iorga și spre Argetoianu spunînd: "și voi sînteți niște mizerabili!" În cele din urmă s-a aruncat în brațele lui Iorga (dar, conform spuselor lui Argetoianu, o iritau barba și cravata ieftină a acestuia). Iorga a îndepărtat-o cu blîndețe și i-a spus: "Ei bine, doamnă, nu mai este nimic de spus după primirea pe care le-ați făcut-o reprezentanților guvernului țării". Iorga și Argetoianu au plecat
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Ben“ în gândurile mele, atât de arzător încercam să mă integrez în spiritul lui Hartley. Purta un maiou de bumbac alb care-l făcea să arate robust, și era nebărbierit. Părțile din fața lui care nu erau neglijent acoperite de țepii bărbii arătau slinoase, iar pe frunte avea pete lucioase de grăsime. Când și-a zvârlit capul pe spate, cu o mișcare animalică, i-am văzut interiorul negru al nărilor largi ca niște gropi. I-am spus „bună dimineața“ și i-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu totul între timp, și anume că ultima oară când fusesem în apartamentul lui James, chiar în momentul în care mă pregătisem de plecare, zărisem, prin ușă deschisă a unei alte camere, un bătrânel oriental, scund, cu un smoc de barbă, și care ședea cuminte pe un scaun. James păru puțin surprins. — Ah, acela... nimic interesant... și mă bucur să-ți spun că a plecat. Uite, claxonează taxiul. Sper să ai parte de o cină bună în tren. — Dragul meu Charles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să ai parte de o cină bună în tren. — Dragul meu Charles, îmi pleda Rosina, știu că ești o creatură foarte excentrică, dar nu-i cu putință să dorești o femeie care arată ca de optzeci de ani, și are barbă și mustăți. Era în ziua următoare. Ajunsesem în sat foarte târziu. Taxiul mă așteptase la gară, dar drumul până acasă a durat mult, din cauza pâclei foarte dese. N-am putut lua cina în tren, din pricina unei greve, așa că a trebuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se uita fix la mine, cu obrajii arzându-i de emoție, cu buzele umede și ochii iluminați de abnegația autodăruirii. Eram foarte mișcat. — Lizzie, drăguțo... fat\ dragă... — Ai venit plasată, Lizzie, interveni Rosina. Charles se însoară cu o femeie cu barbă, nu-i așa, Charles, nu-i așa? Și tocmai discutam despre tine, iar Charles spunea că n-a simțit niciodată nimic pentru tine. — N-am spus așa ceva! Uite ce-i, mă duc sus să stau de vorbă cu Lizzie. Tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Raven să mănânc o masă bună de una singură. După aceea plec la Manchester unde fac niște filmări. Te las singur cu gândurile tale, și sper să suferi amarnic. N-am să mă bag în aventura ta cu femeia cu barbă, cu o singură condiție. — Care? — Să-mi promiți că mă ții la curent cu tot ce se întâmplă. — O. K. — Promiți? — Da. — Ridică-te, Charles. M-am ridicat, mecanic. Rosina a înconjurat masa, venind spre mine, și o clipă am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
una dintre pietrele mele), și-i ținea întruna mijiți. Poate că era miop. Gura îi era mică și drăguță, buzele foarte puțin desfigurate de operație, iar nasul scurt, drept, ferm putea fi invidiat și de o fată. Era cuviincios bărbierit, barba ivindu-i-se ici-colo, în punctulețe strălucitoare de aur roșiatic, dar smocul mic negru care-i creștea în cicatrice, inaccesibil bărbieritului, arăta ca o mustață subțire, strâmbă. Evident, era stingherit de cicatrice și și-o atingea mereu. Mâinile îi erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
farmecul acela de care făceam atâta caz? În realitate, nu era nimic altceva decât putere. Și de îndată ce ți-ai pierdut puterea, ți-ai pierdut și farmecul. Nu-i de mirare că a trebuit să te rezumi la o femeie cu barbă. — Cară-te, Rosina, te rog frumos! — Dar ce se întâmplă, Charles? Mor de curiozitate. Am înțeles de la acești doi domni că e prizonieră aici. Pot să urc, să-mi vâr și eu nasul printre gratii? — Rosina, te rog... — Dar, Charles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pantaloni subțiri negri, o cămașă mov, deschisă la gât, și o haină albă, de vară. De obicei nu se preocupa de îmbrăcăminte, dar, în felul lui special, putea arăta uneori și sclivisit. Fața cu nasul acvilin îi era înnegrită de barba care-i creștea nestăvilit, și de acel nor curios, care părea întotdeauna să plutească asupră-i, probabil ca efect al ochilor foarte închiși la culoare. Părul brun îi era răvășit și neîngrijit. Mi s-a năzărit dintr-o dată gândul că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aceea atât de nefericit\. Va veni înapoi la mine. Ți-a povestit Gilbert? — Gilbert mi-a scris ceva. Povestește-mi tu. — Nu mai țin minte ce știi. — Rosina spunea că ai de gând să te însori cu o femeie cu barbă, și tu mi-ai spus că ai reîntâlnit-o pe iubita asta din trecut și că tot ce-mi ceruseși mie a fost greșeală... — Lizzie, te iubesc, dar dragostea pentru tine e de altă natură. Sunt legat de ea, legat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
malarii? James zăcea în patul meu, proptit într-un cuib de perne iscusit aranjate și ținându-și brațele întinse peste pătură. Nu citise. Avea o mină concentrată ca și cum cugetase îndelung. Totuși, trupul lui părea moleșit de atâta relaxare. Îi crescuse barba, ceea ce-i schimba înfățișarea, dându-i un aer spaniol, ecleziastic, sau poate că de războinic ascet. Dar îmi zâmbi vesel, și atunci mi-am adus aminte cât mă iritase întotdeauna zâmbetul ăsta prostesc al lui și cum părea să exprime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aproape neatins. M-am dus și m-am așezat și eu pe bancă. Stâncile se și încălziseră. James era proaspăt bărbierit; obrajii lui, înroșiți și arși de soare, erau foarte netezi, deasupra marginii negre, punctate, de unde începea să-i crească barba. Trăsăturile lui părea mai clare, mai vizibile ca de obicei, sau poate că era doar un efect al luminii mai limpezi. Ochii căprui, întunecați, î[i dădeau la iveală petele gălbui-ocru, țesutul roșiatic al buzelor subțiri era fin, părul negru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fi identificată drept fericire. Charles, își doresc toate cele bune. Macabrul tău văr militar mai e pe aici? — Nu, a plecat. — Așadar, huzurești cu de-a-pururi-fidela Liz? — Nu, și ea a plecat. — Singur-singurel? se interesă Rosina. Ce-i cu femeia cu barbă? — A, și ei pleacă. În orice caz, am renunțat la cucerirea femeii cu barbă. A fost o rătăcire mintală de scurtă durată. — Cu toții eram de aceeași părere, replică Peregrine. Te felicităm. — Vă întoarceți la Londra? — Mâine. Cu toate că-i foarte frumos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mai e pe aici? — Nu, a plecat. — Așadar, huzurești cu de-a-pururi-fidela Liz? — Nu, și ea a plecat. — Singur-singurel? se interesă Rosina. Ce-i cu femeia cu barbă? — A, și ei pleacă. În orice caz, am renunțat la cucerirea femeii cu barbă. A fost o rătăcire mintală de scurtă durată. — Cu toții eram de aceeași părere, replică Peregrine. Te felicităm. — Vă întoarceți la Londra? — Mâine. Cu toate că-i foarte frumos aici și mâncarea e excelentă. Am o chestie la televiziune. Putem să te conducem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Aș spune că și asta e o ispravă. Despre ce-ați vorbit? — Charles, pui prea multe întrebări, și dorești ceva fără să dai nimic în schimb, așa cum ai făcut întotdeauna. Dar te pot asigura de un lucru... femeia ta cu barbă are un noroc porcesc. Omul acela este extrem de atrăgător. — O! M-am îndepărtat, făcându-i un semn cu mâna. Aș fi dat orice pentru o înregistrare pe bandă a acelei „fantastice discuții“, dacă avusese într-adevăr loc. {i atunci, pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Pornesc acum. La auzul vocii lui Lizzie, am simțit o dorință frenetică să ies din casă. Am alergat în bucătărie și m-am privit în oglinda mică de deasupra chiuvetei. În timpul bolii nu mă bărbierisem, și-mi crescuse o respingătoare barbă roșiatică. M-am ras în grabă, tăindu-mă, și m-am pieptănat. Mi-am luat haina, îngrozitor de șifonată, și portofelul. Pe cer trona un soare apos, dar aerul era rece. Am ieșit în pas alergător din cas\ [i am str
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
O liniște și... cum să spun io? O atmosferă... ce nu exista. Și ne împărtășa în fiecare zi, pe la zece așa. Și era o atmosferă extraordinar de bună... La un moment dat a venit un ordin, așa, care are mustață, barbă, și nu avea trecut la dosar treaba asta, trebuia terminat. Preotul Iovan, probabil, așa zic eu, n-a avut barbă când l-a’ arestat... Și, țin minte ca acuma, a venit la etaju’ patru plutonieru’ Șomlea. Era’ doi frați Șomlea
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
așa. Și era o atmosferă extraordinar de bună... La un moment dat a venit un ordin, așa, care are mustață, barbă, și nu avea trecut la dosar treaba asta, trebuia terminat. Preotul Iovan, probabil, așa zic eu, n-a avut barbă când l-a’ arestat... Și, țin minte ca acuma, a venit la etaju’ patru plutonieru’ Șomlea. Era’ doi frați Șomlea acolo... A venit, l-a scos, și l-a dus la 99, la camera de gardă. Și a mai luat
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
a fost numit ambasador la Constantinopol. În 1884 a devenit membru de onoare al Academiei Române. A fost în relații foarte bune cu Ion C. Brătianu, a cărui fiică, memorialista Sabina Cantacuzino, scria despre el: „Era un colos, cu părul și barba albe, un selfmademan, căci, fiu natural al prințului Czartoryski, moștenise de la tatăl său teama de ruși, dar avusese multă greutate să-și facă drumul în diplomație. Ba mai luase și de soție pe o femeie foarte frumoasă și plăcută, dar
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
cățel îl chema Cărluță, și toată lumea îi da cu Cărluță în sus și cu Cărluță în jos - și atât a fost de ajuns pentru ca Regele să se facă bolnav, să nu mai meargă la bal și să-și jure în barbă că nu-l va mai prinde nimeni să făgăduiască așa ceva” (Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine..., ed. cit., p. 117). Cea care a murit este Elisabeta, ducesă de Braganza (1860-1881), născută prințesă de Thurn und Taxis. Era căsătorită din 1877
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
tapisat cu cărți pe toată lungimea, stătea în picioare în fața unui pupitru de scris un general mic de stat, micșorat și mai mult de înălțimea pereților. Figura îi era plăpândă, profilul acvilin și scobit; chipul îi era lungit de o barbă castanie. Îmi ieși în întâmpinare cu pas vioi. Mă înclinai în fața Maiestății Sale. Privirea pătrunzătoare mă scrută; ochii, de un albastru luminos, ședeau de altfel rareori locului, pupilele neliniștite se mutau de pe un obiect pe altul. Un zâmbet malițios, dar
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]