KorAP: Find »[drukola/base=britanic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...189 190 191 ...196 >

4,885 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

nu putea fi oprită decât de altă putere mondială... fără barajul american, rușii puteau mătura Europa. Poate că n-ar fi făcut-o, dar nu era o posibilitate pe care s-o ignori”. Dar se putea conta pe americani? Diplomații britanici nu uitaseră Legea de neutralitate din 1937. și, desigur, Înțelegeau perfect ambivalența americanilor În materie de angajamente În străinătate, fiindcă și ei fuseseră cândva În aceeași situație. De la jumătatea secolului al XVIII-lea până la trimiterea Corpului Expediționar Britanic În Franța

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
olandezi, elvețieni, suedezi, prusaci și, bineînțeles, spre ruși. Dar vremurile se schimbaseră. De aici și decizia britanică, În ianuarie 1947, de a-și dezvolta propriul program atomic. Alegere care avea să conteze abia mai târziu. Pe moment, singura speranță a britanicilor era să Încurajeze prezența continuă a americanilor În Europa (ceea ce Însemna să Îmbrățișeze public credința americană Într-un acord negociat) și să colaboreze simultan cu rușii, În limitele realismului. Cât timp teama de revanșismul german prevala, această politică putea fi

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pericol real și iminent (Bevin a considerat până În decembrie 1947 că Rusia era mai puțin periculoasă decât o Germanie revigorată). Dar un lucru dureros de clar era faptul că impasul din Germania, unde economia stagna din cauza discuțiilor politice neconcludente, iar britanicii suportau costuri enorme În zona lor de ocupație, nu mai putea să dureze mult. Economia germană trebuia salvată, cu sau fără acordul sovieticilor. Nu e de mirare că britanicii, care duseseră două lungi războaie Împotriva Germaniei și erau sleiți de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
impasul din Germania, unde economia stagna din cauza discuțiilor politice neconcludente, iar britanicii suportau costuri enorme În zona lor de ocupație, nu mai putea să dureze mult. Economia germană trebuia salvată, cu sau fără acordul sovieticilor. Nu e de mirare că britanicii, care duseseră două lungi războaie Împotriva Germaniei și erau sleiți de dificilele victorii, erau cei mai interesați să Închidă acest capitol, instituind pe continent un modus vivendi oarecare, și să meargă mai departe. În vremuri mai bune, britanicii s-ar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mirare că britanicii, care duseseră două lungi războaie Împotriva Germaniei și erau sleiți de dificilele victorii, erau cei mai interesați să Închidă acest capitol, instituind pe continent un modus vivendi oarecare, și să meargă mai departe. În vremuri mai bune, britanicii s-ar fi Întors În insule (așa cum Îi suspectau pe americani că vor să se retragă pe continentul lor), lăsând securitatea Europei Occidentale În grija păstrătorilor ei tradiționali, francezii. Acesta fusese, până În 1938, fundamentul strategiei britanice: Franța, cea mai mare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
foarte multe, În a-i da Parisului un loc la masa principală. Astfel, francezii au primit o poziție permanentă În noul Consiliu de Securitate al Națiunilor Unite, un rol În administrația militară a Vienei și Berlinului și chiar (la insistența britanicilor) o zonă de ocupație - decupată din cea americană - În sud-vestul Germaniei, Într-o regiune lipită de frontiera franceză și mult la vest de linia frontului sovietic. Însă efectul acestor Încurajări a fost umilirea și mai tare a unei națiuni Îngenuncheate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
că deportații și refugiații francezi trebuiau să fie ajutați În cadrul unei operațiuni independente, exclusiv franceză. Mai presus de orice, guvernele Franței postbelice au resimțit puternic excluderea usturătoare din deciziile la nivel Înalt luate de Aliați. Nu se puteau Încrede În britanici (care În iulie 1940 au distrus flota franceză la Mers-el-Kebir), nici În americani (care dăduseră bir cu fugiții din Europa În 1920), dar mai ales În cele două puteri luate Împreună - sentiment care Îl Încerca acut pe Charles de Gaulle

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
1948 planurile anglo-americane privind Germania de Vest, cu scorul strâns de 297 voturi pentru și 289 Împotrivă. Francezii nu aveau de ales și erau perfect conștienți de acest lucru. Dacă doreau reconstrucția economică și garanții militare minime din partea americanilor și britanicilor Împotriva renașterii germane sau expansiunii sovietice, trebuiau să se conformeze - mai ales acum, când Franța era prinsă În costisitorul război colonial din Indochina, pentru care avea nevoie urgent de ajutor american. Americanii și britanicii puteau apăra Franța de un nou

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
garanții militare minime din partea americanilor și britanicilor Împotriva renașterii germane sau expansiunii sovietice, trebuiau să se conformeze - mai ales acum, când Franța era prinsă În costisitorul război colonial din Indochina, pentru care avea nevoie urgent de ajutor american. Americanii și britanicii puteau apăra Franța de un nou pericol militar german, iar planul american garanta revirimentul economic al Germaniei. Dar asta nu rezolva dilema franceză: cum să aibă acces privilegiat la resursele și materialele de acolo? Dacă obiectivul nu putea fi atins

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
i-a Împiedicat pe ruși să ajungă prin nordul Germaniei până la frontiera daneză. Cum știau prea bine generalii din Occident, nimic nu putea sta În calea Armatei Roșii dacă Stalin i-ar fi ordonat să avanseze până la Atlantic. Americanii și britanicii erau clar avantajați când venea vorba de bombardamentul strategic, iar Statele Unite se aflau În posesia bombei atomice (ceea ce Stalin știa Înainte ca Truman să-i spună la Potsdam, În iulie 1945). Stalin, evident, voia o bombă atomică sovietică - de aceea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ca teritoriile dintre Rusia și Germania, dacă nu erau incluse cu totul În URSS, să fie state „fără elemente fasciste și reacționare”. Acest principiu a fost aplicat Într-o manieră controversată, ca să folosim un eufemism. Dar În 1945, americanii și britanicii nu erau dispuși să-l contrazică pe Stalin. Exista sentimentul că sovieticii Își câștigaseră dreptul de a defini securitatea națională cum doreau, la fel cum s-a acceptat inițial că Moscova era Îndreptățită să pretindă reparații, trofee de război, forță

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
strategia anglo-americană. Dacă germanii din zona vestică rămâneau demoralizați și sărăciți, fără a li se oferi șansa unei ameliorări, mai devreme sau mai târziu ei aveau să recadă În plasa nazismului - sau a comunismului. De aceea, În regiunile ocupate de britanici și americani, accentul s-a deplasat de timpuriu pe reconstrucția instituțiilor civice și politice, pentru a le reda germanilor responsabilitatea În problemele interne. Acest lucru le-a conferit tinerilor politicieni germani mult mai multă influență decât puteau spera să aibă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
iulie 1946, Marea Britanie a trebuit să importe 112.000 tone de grâu și 50.000 tone de cartofi pentru a hrăni populația din zona pe care o ocupase (nord-vestul urbanizat și industrializat al Germaniei), achitând cu bani Împrumutați de la americani. Britanicii obțineau anual cel mult 29 de milioane de dolari ca reparații de război, iar ocupația Îi costa 80 de milioane, diferența fiind suportată de contribuabilii britanici, În condițiile În care guvernul fusese nevoit să raționalizeze pâinea În țară, ceea ce nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
generalul Clay, a luat În mai 1946 decizia unilaterală de a suspenda plata reparațiilor din zona americană către Uniunea Sovietică (sau către orice alt stat), remarcând că autoritățile sovietice nu și-au respectat angajamentul de la Potsdam. Două luni mai târziu, britanicii le-au urmat exemplul. Era o primă divergență, dar nu mai mult decât atât. Franța, ca și Uniunea Sovietică, Încă mai pretindea reparații, iar Aliații susțineau În continuare formal acordul din 1946 asupra nivelului industrial (prin care Germania trebuia menținută

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Nürnberg a luat sfârșit În octombrie 1946 și după ce termenii Tratatelor de pace de la Paris au fost definitivați luna următoare, Aliații nu mai aveau În comun decât responsabilitatea pentru Germania, ale cărei contradicții erau din ce În ce mai evidente. La sfârșitul anului 1946, britanicii și americanii au convenit să unească economiile zonelor lor de ocupație Într-o așa-zisă „Bi-zonă”, dar chiar și acest lucru nu reprezenta Încă o diviziune fermă a Germaniei, și cu atât mai puțin o intenție declarată de a integra

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
așa-zisă „Bi-zonă”, dar chiar și acest lucru nu reprezenta Încă o diviziune fermă a Germaniei, și cu atât mai puțin o intenție declarată de a integra Bi-zona În Occident. Dimpotrivă: trei luni mai târziu, În februarie 1947, francezii și britanicii au semnat ostentativ Tratatul de la Dunkerque, prin care se angajau să se sprijine reciproc În cazul unei viitoare agresiuni germane. Iar secretarul de stat american Marshall spera Încă, la Începutul anului 1947, că orice aranjamente s-ar face pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ruptură s-a produs În primăvara anului 1947, când cei patru miniștri de Externe s-au Întâlnit la Moscova Între 10 martie și 24 aprilie, Încercând să schițeze un Tratat de pace pentru Germania și Austria. Divergențele erau acum clare. Britanicii și americanii erau hotărâți să sprijine economia germană pentru ca nemții să poată subzista singuri, dar și să contribuie la reconstrucția economiei europene În general. Reprezentanții sovietici urmăreau reluarea plății reparațiilor din zonele occidentale ale Germaniei și, În acest scop, o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Bidault acesta a fost momentul decisiv. Ca și pentru Stalin și Molotov, fără Îndoială. Până la următoarea Întâlnire a celor patru miniștri de Externe (27 iunie - 2 iulie, la Paris), când s-a discutat noul și spectaculosul Plan Marshall, americanii și britanicii conveniseră deja, la 23 mai, să includă reprezentanți germani În Consiliul Economic al Bi-zonei, devenit astfel embrionul viitorului guvern vest-german. Mai departe, situația a evoluat rapid. Nici una dintre părți nu a mai căutat sau oferit concesii: americanii și britanicii, care

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și britanicii conveniseră deja, la 23 mai, să includă reprezentanți germani În Consiliul Economic al Bi-zonei, devenit astfel embrionul viitorului guvern vest-german. Mai departe, situația a evoluat rapid. Nici una dintre părți nu a mai căutat sau oferit concesii: americanii și britanicii, care se temuseră multă vreme de o pace ruso-germană separată și de aceea toleraseră amânări și compromisuri, au Încetat să mai ia În considerație această ipoteză improbabilă. În august au luat decizia unilaterală de a permite creșterea producției În Bi-zonă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
continentului european, Învingătorii au fost, paradoxal, complet incapabili să formuleze acorduri postbelice care să mențină colosul german la pământ și au sfârșit prin a și-l Împărți pentru a profita separat de vigoarea lui recăpătată. Devenise limpede - mai Întâi pentru britanici, apoi pentru americani, cu Întârziere pentru francezi și În cele din urmă pentru sovietici - că termenii dezbaterii trebuiau schimbați: ca să nu mai fie o problemă, Germania trebuia să devină o soluție. Nu era prea comod, dar a funcționat. În cuvintele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
condus de Iosip Broz Tito avea un statut unic. Dintre partidele comuniste europene, numai cel iugoslav a ajuns la putere prin forțe proprii, fără să depindă nici de aliați locali, nici de ajutorul străin. Se știe că În decembrie 1943 britanicii au sistat ajutorul trimis partizanilor cetnici și au Început să-l susțină pe Tito, iar imediat după război, Agenția Națiunilor Unite pntru Refacere și Restabilire (UNRRA) a cheltuit În Iugoslavia mai mult decât În orice altă țară din Europa (415

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
această privință erau extrem de vulnerabili: așa cum avea să-și amintească Dirk Stikker, ministrul de Externe al Olandei, „noi, În Europa, nu aveam decât o promisiune verbală a președintelui Truman privind sprijinul american”. Noua abordare față de Washington a fost inițiată de britanici. Într-o cuvântare din Parlament, la 22 ianuarie 1948, Bevin promisese că Marea Britanie va coopera cu vecinii continentali pentru o strategie de apărare comună, o Uniune Europeană Occidentală, având În vedere că securitatea britanică nu mai putea fi separată de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
câmp de bătaie, atunci riscul de a aliena simpatia nemților, alimentându-le preferința pentru neutralitate, nu putea fi ignorat. Moscova, desigur, nu privea cu ochi buni reînarmarea Germaniei Federale. Dar simțămintele sovietice nu mai erau, după iunie 1950, argumentul principal. Britanicii, deși foarte reticenți, nu vedeau altă soluție decât găsirea unei metode pentru a Înarma Germania, menținând-o Însă sub controlul ferm al Aliaților. Cel mai tare s-au opus francezii: când se alăturaseră NATO, cu siguranță nu se așteptau ca

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Oceania și cele două Americi. Teritorii coloniale din Malaysia până În Ghana aduceau profituri frumoase și mențineau În Londra sume importante - faimoasele „balanțe sterline”. Commonwealthul reprezenta o sursă majoră de materii prime și alimente, iar Imperiul (cum Îi spuneau Încă majoritatea britanicilor) era o componentă esențială a identității naționale - sau cel puțin așa părea. Pentru majoritatea politicienilor era imprudent - și practic imposibil - să incluzi Marea Britanie Într-un sistem continental european, care i-ar fi eclipsat o dimensiune esențială a existenței. Marea Britanie făcea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Malcolm Bradbury), la antipodul existenței lor chinuite. Guvernele britanice, pe de altă parte, continuau să-și exprime Încrederea În ceea ce mai târziu se va numi „relația specială” dintre cele două țări. Într-o anumită măsură, poziția era motivată de prezența britanicilor la „masa principală” ca una din cele trei mari puteri la Yalta și Potsdam și ca a treia putere nucleară după testarea cu succes a unei bombe britanice În 1952. Se baza și pe colaborarea strânsă dintre cele două țări

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]