5,046 matches
-
caracterul dramatic al evenimentelor evocate. * * * O tratare geometrică a imaginii cu linii oblice întâlnim la Liviu Stoicoviciu, care, în structurile sale grafice și spațiale, riguros simetrice față de mai multe axe, reușește să obțină, prin creșteri ritmice, armonice, o neobișnuită poezie calmă a imaginii. * * * Tot ceea ce este dramatic și violent în aceste trasee frânte, fracturate devine blând și muzical în cazul mișcării liniilor curbe și contracurbe. Aspectul vălurit, melodios al acestor cărări în imagine are o eleganță care poate ajunge la frivolitate
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
exprime pe larg În ce-i privește. La fel ca majoritatea celor care vorbesc despre opera acestuia, Valéry nu l-a citit, de exemplu, pe Proust. Însă, spre deosebire de mulți, acest lucru nu-l stânjenește, așa că Îl recunoaște cu un cinism calm și Își Începe omagiul către Proust În Nouvelle Revue Française din ianuarie 1923, la puțin timp după moartea scriitorului, În termenii următori: Deși cunosc abia un singur volum din marea operă a lui Proust și deși arta Însăși a romancierului
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
cele din Octombrie, noiembrie, decembrie (1972), Somnul din somn (1977) sau Ochiul de greier (1981), "evidențiază o oarecare umanizare a vocii, domolirea orgoliului intransigent. Fugind de "soarele nerușinat" ce dezvăluie "neroada furie a creșterii", poeta imaginează un teritoriu umbros și calm, în care "firul nopții dă colț și crește pur", iar "mirii unei lumi crepusculare" se pierd în natura primară. Elegia cunoașterii și a purificării se echivalează discret și generos cu o poezie a suavei palpări a materiei, luminii glaciare a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o modificare, odată cu volumul Stea de pradă (1985): "pe de o parte, ochiul retrece la esențe, la radiografia realului, la matricialul din urmă, pe de alta, seninătatea visător-somnoroasă a elegiilor din Octombrie, noiembrie, decembrie face locul unei atitudini mai puțin calme, cu accente iritat-revoltate. Se înmulțesc imaginile expresioniste. Tabloul e scăldat într-o lumină rece și dură"125, înregistrându-se "o accentuare a unor latențe dramatice fără precedent, stranie fiind acum și violența percepției poetice și a corespondențelor, lumina orbitoare devenind
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
rostirii, o nevroză a cuvântului repetat. Iar, prin repetiție, ploaia distruge, "calcă-n picioare", propriul ei semantism (și, implicit, al termenilor proximi). Iată particularizarea termenilor generali, diferențiați pe niveluri individuale. "Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Înnebunitele ploi și ploile calme/ ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei,/ Ploile proaspete și plictisitoarele ploi fără sfârșit/ Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor înaltă, înaltă,/ Îmi place să le rup firele și să umblu cu ele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Iarna morții/ Sunt atât de reci,/ Că îngheață pământul/ Emisferei de veci". (Iarna stelele). Opoziția intervine, însă, din bucuria ("Plouă soare peste mine/ Și mă udă cu lumină.") și extazul ("Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Înnebunitele ploi și ploile calme/ ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei.") cu care poeta întâmpină ploaia la vârsta copilăriei și ura pe care o generează zăpada: "Ninge cu dușmănie,/ Cu ură cade zăpada/ Peste apele înghețate cu ură,/ Peste livezile înflorite din răutate,/ Peste păsările
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mai este un joc, ci o maieutică plină de riscuri și de responsabilități, din care pot decurge nu numai învățăminte, ci și suferințe, nu numai semnificații, ci și salvări"175 : "Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Înnebunitele ploi și ploile calme,/ Ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei,/ Ploile proaspete și plictisitoarele ploi fără sfârșit,/ iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor înaltă,/ Îmi place să le rup firele și să umblu cu ele în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu Nicolae Breban, în "Convorbiri literare", decembrie, 2007, p. 5. 10 Ibidem, p. 6. 11 Ibidem, p. 6: "de fapt, eu cred că Mircea Cărtărescu este mai mult ideolog decât critic, pentru că ceea ce face el nu este o evaluare obiectivă, calmă, critică a ceea ce se produce în generația sa, care este generația cea mai activă încă astăzi, și este un fel de ideolog estetic". 12Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, București, Editura Humanitas, 1999, p. 309-310. 13Vezi Iulian Boldea, Canonul literar. Limite și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu se prefac că au un sens?! (Mina reclamă starea de rău) Ilie: (observînd) Ce e cu tine, ți-e râu? Mina: Nu mi-e rău... Mi-e altceva... Ilie: (bănuitor) Altceva?! Nu cumva simți și tu că... Mina: (extrem de calmă) Ba da... E prima dată cînd mor. TABLOUL III Scena 1 (Același decor. Lumina se aprinde progresiv și simultan în ambele spații de joc. În dormitor, Ilie își pune cravata cu mișcări precise și vioaie. Caută în șifonier și scoate
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
am gîndit... m-am gîndit foarte bine și cred că am luat o hotărîre... (ca la un semnal, se privesc cu încordare și spaimă) Nu, Mina, eu... cred că o să te bucuri... Vreau să luăm un copil. Mina: (rigidă și calmă) Nu vreau nici un copil. Ilie: Cum nu vrei? De ce nu vrei? Mina: Nu vreau nici un copil. Ilie: Nu te-nțeleg! Doar tu spuneai că dacă am fi avut un copil, măcar... De ce să nu luăm un copil? Mina: Un copil
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să iei un copil? Ilie: (grav, dezorientat) Nu știu... deocamdată... am să caut, am să găsesc... Mina: Pînă cînd o să-l găsești iar o să obosești, și-o să cauți altceva. Așa că mai bine rămînem cu ce avem. Ilie: (extrem de ferm, deci calm) Ascultă, Mina, de azi înainte în colțul acela nu va mai exista nici un cal verde! (Mina se ridică în picioare se apropie de el și, cu un calm desăvîrșit, îi dă patru palme) Să-ți fie rușine! Ilie: De ce? De ce
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nu ne-a impresionat eșecul de la facultate, ci... eșecul de aici. Maria: Asta-i nemaipomenit! Stau, mă uit, aud și văd și nu-mi vine să cred! Mihai: (enervarea Mariei îi dă o spaimă în plus) Dragă, stai, să fim calmi și toate se vor limpezi. Maria: Ce să se limpezească? Ce să se limpezească? Te pomenești în casă cu niște străini, așa tamnesam... Vecin 1: (către ceilalți vecini) Ei, ați auzit? Vecin 2: (fals vexat, dojenitor) Sigur că am auzit
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Maria: E nemaipomenit! Da' întreceți orice măsură! Mihai: Tăcere! (după ce toată lumea a tăcut) Tăcere am spus! Irina, e necesar... crede-mă... Maria: Ești nebun! Tu nu vezi unde ne împing ăștia? Mihai: Tăcere! (presant) Irina! Irina: (intimidată, năucită) Val! Val: (calm și tandru) Te iubesc, o știi doar. Mihai: Vecine, dă-i drumul! (Vecin 1 cîntă; Vecin 2 se ridică, se îndreaptă spre Irina, cu pași ezitanți, dar cu o dorință vădită de a dansa; se oprește la oarecare distanță de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
din pereți; Citește": mai întîi e oficios, apoi conciliant și, pe măsură ce bunica se îndreaptă spre el cu multă fermitate, mimează o vorbire amenințătoare, susținută de gesturi; odată ajunsă în fața delegatului, bunica îi ia cu calm afișul din mînă și, la fel de calmă, începe să-l rupă; în timp ce bubuitul crește, ceilalți membri ai familiei se apropie de bunica, presiunea asupra delegatului crescînd; acesta se retrage spre ușă, dar înainte de a fi ieșit, în casă intră patru persoane purtînd hainele celor patru vecini; se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în față) Cum așa! Și atunci scrii poezii de dragoste pentru nimeni?! El 1: Exact. Ea 2: Măi, să fie! Ce chestie și arta poetică! Va să zică scrii poezii de iubire, așa, ca să te afli în treabă! El 1: (agasat, dar calm) Ca să mă aflu în iubire... Iubirea e o stare și nu are nevoie, cum crezi tu, de un obiect concret... Ea 2: Aha! Cum s-ar spune, îți iubești iubirea! El 1: Nu-i chiar rău spus. (ca și pînă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
așa e... la asta nici nu mă gîndisem... știe toată lumea... eu credeam, ha, că numai eu știi Ce prostie! Ai dreptate, sigur că da. Nici eu nu știu să fac. El n: Întîi și-ntîi, nu te mai frămînta atît. Fii calmă, pentru că numai așa o să știi ce să faci. Și, la nevoie, dacă vrei, o să-ți mai spun și eu ce să faci... Înțelegi? Dar numai dacă vrei. (Ea 2 îl privește din nou cu surprindere) Mie nu-mi place să
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
îndreaptă spre mijlocul camerei, se oprește încordat, privește spre fereastră și nu înțelege ce a făcut; se debarasează de gînd și se așează la masa de scris) TABLOUL III (Același spațiu și aceeași lumină a întîlnirilor; Ea 1 îl așteaptă calmă în nerăbdarea ei) El 1: Ești demult aici? Ea 1: Eu încep să fiu numai în clipa în care vii tu... El 1: Și acum, după mărturisirea asta, eu ce-aș putea să-ți mai spun? Ea 1: Oare chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
extremă, sursă de comic în măsura în care sala - și nu scena - posedă informațiile, iar informațiile acestea sunt cu totul inofensive. Urmările tragice sunt excluse, logica însăși a situației comice ne spune să nu ne temem pentru viața bărbatului ascuns, ci să așteptăm calmi compromisul final. Căci, întotdeauna, totul se va rezolva printr-un compromis. Strategie burgheză de supraviețuire! În Piedica, Feydeau îl pune pe Bois d’Enghien să se ascundă într-un dulap în perete. Pe punctul de a-și semna contractul de
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
verticală și perechea de ochi sau o figură frontală cu membre simetrice ori fațada unei clădiri. Chiar și într-o scenă ticsită, dominanta poate fi dată de o anumită figură datorită poziției ei centrale. O atare figură deține o atemporalitate calmă chiar și atunci când este antrenată într-o acțiune viguroasă. Figura lui Hristos din tabloul lui El Greco Izgonirea din templu (figura 63) ̀ l pedepsește aspru pe neguțător cu o întoarcere decisivă a brațului, drept care forțează întregul trup să se răsucească
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
ecranul de film, care este un instrument al imaginii sale, și niciodată nu se pierde în nemișcarea operei pictorului cu abandonul aproape fiziologic care îi atrage în vâltoarea unei acțiuni în desfășurare. Compoziția vizuală se dezvăluie mai ușor în detașarea calmă de timp, descoperită în operele statice ale picturii și sculpturii. Există excepții? Pot doar să sper că exemplele oferite în această carte i-au convins pe cititori că principiile compoziționale pe care le-am introdus sunt într adevăr aplicabile, nu
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
ca soroc al creșterii în care respiră satul cu toată viața lui desfășurată calendaristic. La Ion Horea, focul nu este o jubilație, o stare frenetică de trezire (ca la Lucian Blaga, în "Focuri de primăvară"D. Micu), ci o ardere calmă, menită să se desfășoare veșnic așa. El este forța numenală, originea și substanța permanentă a lumii materiale și a sufletului" (Heraclit). Într-adevăr, Ion Horea este dominat de modele: Horațiu, Ovidiu, Esenin, Pillat, dar în poeme ca "Târziu", "Alb", " Se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Între floare și fruct" sunt niște "imne" închinate iubirii neprihănite; iubita este de cer, are o carnație diafană, aurie, părul ca mierea, ea este cântată eminescian: "Aș vrea din nou în față să te am/ să-mi mângâi cu privirea calmă ochii/ încet precum o gâză pe un ram/ de sufletul meu mut să te apropii". Cu volumul " Între floare și fruct" poetul parcă revine la poezie, versifică clasic, îngrijit și cu migală. Evoluția poetului este ciudată: reintegrări în pământul care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a unei teme promovate oficial dau sentimentul unei poezii "făcute" într-o imagistică comuna. Destul de frecvent simțim la acest poet, în volumul de debut, lipsa de cutezanță sau a harului. Cu volumul următor, "Vis planetar" (1964), asistăm la o dezmărginire calmă, nu dionisiacă, precum la Lucian Blaga, ci, într-o lumină de oglinzi ce răsfrâng apropieri și depărtări într-un zbor amăgitor. "Tu ești un astru plutitor/ Spre care/ tot alerg și nu vin" ("Vis planetar", 1964). Răsfrângerile 1 sunt, firește
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
presupune două planuri: cel exterior,al patinatorilor pe gheață, care duc o viață paralelă fără să reușească să se întâlnească, de aici un sentiment de tristețe și solitudine, și un plan interior potențat de însingurare, un plan de esențe, de calmă opoziție cu lumea falsă a patinoarului. Marin Tarangul "Trenos",E. P. L., 1968; "Legile pământului", Editura Albatros, 1973. Într-o artă poetică, Marin Tarangul ne mărturisește că este inițiat în arta cuvintelor. Înregistrează mișcări și gesturi, pentru a ne sugera densitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
plec odată./ Odată, doar, și-am să lipsesc puțin." Poetul este chemat de cineva care-l așteaptă, de mari depărtări. Chemări care îi strivesc destinul. Cuvântul "destrămare" apare de câteva ori în diferite poeme care propun un sens al trecerii calme, al drumului mereu întrerupt. O anumită trecere de la întristare la exuberanță, amplificând mișcările, face din I. Drăgănoiu un romantic. Și în al doilea ciclu al volumului, "Duhul amforelor", marile plecări deslușesc același sentiment al incertitudinii acestora: Când am plecat în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]