7,752 matches
-
nouă mlaștină, și încă o oră, și aproape și a treia. În sfârșit, caporalul care mergea în frunte ridică brațul și se opri. Dădu frunzișul în lături și arătă spre câmpia întinsă, spre câmpurile cultivate, spre lanurile de orez din depărtare și spre acoperișurile de paie. Nici un suflet de om. Nici un semn de viață omenească. Doar niște vulturi zburând jos. De câtva timp, nu se mai auzeau împușcături. Totul părea liniștit. Despăturiră din nou harta. — Sergent, cum se numește satul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în sat erau doi sau trei războinici a căror cruzime probabil că lăsa mult de dorit. Cu părul lăsat liber până la umeri, cu silueta mlădioasă și penisul legat între fese, îi aruncaseră priviri galeșe în timpul cinei. O femeie miorlăi în depărtare. A fost o tânguire îndelungată și profundă, de infinită plăcere, și îi veniră în minte acele lungi nopți de încordare, când se străduia ore întregi să o facă pe Lola să scoată un geamăt asemănător și deodată, din apartamentul vecin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
timp, o ambarcațiune pe San Pedro, afluent al Marelui Amazon, nu străbătea mai mult de o sută de kilometri. În a doua noapte, așezați în jurul focului, pe malul stâng al râului, luna plină se ivi deasupra coroanelor copacilor, acolo în depărtare, de cealaltă parte a apelor, în chiar inima ținutului yubani. — O noapte lungă, comentă părintele Carlos. Astăzi, răufăcătorul Taré al nopții devine un Intié binefăcător. Când luna plină apare așa, pe un cer fără nori și fără ploaie, yubani-i celebrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
departe, monotonia obsedantă a selvei, în care verdele era stăpânul absolut, în care nu mai exista nimic altceva decât verdele și nici nu va mai exista atât timp cât locul acela se va putea numi în continuare Amazonia. Încercă să distingă, în depărtare, cursul inferior al râului San Pedro, socotind unde s-ar afla locul de vărsare a afluentului care ducea apele mai departe, până la laguna și coliba lui. Acolo, într-un loc pierdut, la Sud-Est, era un igarapé și, pe malurile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
acum știa de ce anume: De orizonturi! Cu excepția lagunei, în puține locuri din selvă se putea găsi un câmp vizual care să atingă mai mult de două sute de metri. Zidul de vegetație tăia priveliștea și, cu timpul, se pierdea noțiunea de depărtare, se uitau întinsele câmpii, imensitatea oceanului și linia orizontului sub care se ascundea soarele. Marea! Poate că ar fi fost fericit pe o insuliță în chip de modern Robinson voluntar. Poate că și-ar fi găsit norocul ca navigator solitar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lăsă ochelarii pe tejghea și se frecă la ochi cu un gest de oboseală. Părea mai în vârstă decât oricând, mai sleită de puteri, mai învinsă. — Nu e pentru că m-ar speria indienii, șerpii sau păianjenii... Nu e asta. Este depărtarea, singurătatea, lipsa de ocrotire... Am impresia că dacă aș pleca, ar fi ca și cum m-aș îngropa de vie, ca și cum aș dispărea pentru totdeauna de pe fața pământului. Și îi am pe fiii mei. Casa mea. Librăria. — Fiii tăi sunt departe. Casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în roșu. Stârcii brăzdau cerul spre asfințit, iar papagalii își căutau adăpost în coroanele copacilor preferați. Căldura pierdu din putere și apa mlaștinii se arătă mai liniștită. Mirosurile selvei se schimbară și prima pasăre-bombardier lăsă să-i scape șuierătura în depărtare. Selva se pregătea să-și petreacă noaptea. Se întoarse către Correcaminos: — Mai era și un al treilea garimpeiro. Unde este? — A scăpat în barca cu motor. A intrat în largul apelor adânci ale râului Napuari și războinicii noștri n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se numea Lucas. Îl vor recunoaște în Santa Marta. Sau în Vizavi. — Haideți! Gata cu pălăvrăgeala, se impacientă șoferul pe când pornea motorul. Pe nicicând, amice! Porni într-un nor de praf. După câteva clipe, nu era decât un punct în depărtare pe mijlocul șoselei lungi. Se așeză la umbră, sub un șopron făcut din lemn și prelate. Era o ladă cu bere și destupă una, deși era caldă. Bău încet, privind copacii distruși, plantele strivite, hățișurile călcate în picioare și pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
aer, va deveni praf și marea catastrofă din Orientul Mijlociu, din anii treizeci, se va repeta în emisfera sudică. Dar ce îi interesa pe ei ce se va întâmpla peste zece ani...? Ultimul huruit al camionului se pierdu în sfârșit în depărtare; fumul mașinilor se împrăștiase în aer, iar selva rămase moartă, pentru că locuitorii ei - cei care cântau în copaci și se ciondăneau pe ramuri - fugiseră din apropierea omului și a râvnei sale distrugătoare. Ascultă liniștea. Era ca și cum lumea s-ar fi oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
metal ai albilor, în stare să doboare un copac dintr-un asalt. „Kano cel mare“, „Kano, războinicul“, „Kano, incendiatorul“. — Grăbește-te...! Cu atâta fum, în zece minute vom avea aici o întreagă armată. Își fixă privirea spre capătul drumului. În depărtare, își făcu apariția un nor de praf. Căută un sac, aruncă în el ce mai rămăsese din lada cu bere și se îndreptă fără grabă spre desișurile pădurii. Indianul își continua sarcina. Cea de a cincea bestie de fier sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
treia zile, sosiră în tabără. O priviră dintre desișuri. Crescuse de necrezut de mult și era deja pe jumătate sat, pe jumătate fortăreață, cu mitraliere amplasate în cazemate ordinare, țintind direct spre locul unde începea selva, la două sute de metri depărtare. Sentinelele nu-și desprindeau ochii din hățișuri, atente la cel mai mic semn de pericol, iar soldații nu-și lăsau nici o clipă armele din mâini. În aer plutea o tăcută senzație de spaimă și își putură da seama că muncitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
albi: — Sunt destui? întrebă el. — Da, sunt de-ajuns... José spuse ceva în yubani, brațele coborâră din nou și indienii își reluară vechea lor poziție, strânși pe vine. Așteptară sosirea exploratorilor. Găsiseră avioneta camuflată lângă șosea, la vreo trei kilometri depărtare. O porniră în liniște prin cele mai întortocheate desișuri, strecurându-se tiptil ca niște umbre, fără să miște o frunză, încât se va putea spune cu siguranță că nimeni nu străbătuse vreodată acele păduri. Războinicul care a descoperit avioneta servea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
răspunse el. Guvernul și dumneavoastră v-ați băgat în povestea asta și trebuie să o rezolvați. Oferiți alte pământuri, sau de lucru în mine, sau puneți în exploatare văile Anzilor... Sunt multe de făcut în țara asta. Se auzi, în depărtare, un zgomot de motoare. Sierralta dădu la o parte perdeaua murdară din spatele lui și scrută orizontul: — Vine Cáceres, spuse el. Sunt două avioane. Își va aduce toată curtea lui de jurnaliști. Ce îi veți spune? vru să știe Stevens. — Depinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dispuși să îngăduim să se întâmple din nou... — Atunci, ce înseamnă atâta interes pentru soluționarea problemei? Dacă nu vă temeți de Cáceres, ce vă pasă de un pumn de sălbatici în pielea goală? Stevens întârzie cu răspunsul. Privi cum, în depărtare, Cáceres vorbea cu părintele Carlos și cu Tomás Sierralta. Își plimbă privirea asupra grupului de jurnaliști care se serveau cu răcoritoare la cantina taberei și, pe urmă, asupra grupului de războinici care apăreau lângă hățișuri, timizi și descumpăniți. Îi arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
-se. Îi era de-ajuns o căutătură ca să știe că nu prezentau interes. Nimeni n-ar da pe ei mai mult de douăzeci de pesos. Ieși din colibă. Un soare strălucitor începea să se înalțe printre coroanele copacilor, acolo în depărtare, de cealaltă parte a lagunei întinse, liniștite și luminoase. Un stârc trecu zburând jos, aproape atingând apa cu vârfurile aripilor, și un peștișor sări afară, urmărind, poate, o muscă, ferindu-se, poate, de un alt pește mai mare. Inspiră profund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și spune-i Chiarei să meargă În pat. Cu farfuriile s-ar fi descurcat mai ușor. — S-a stins incendiul? Întrebă el când intră În camera de zi. Fetița nu-l auzi. Era la sute de kilometri și de ani depărtare de el. Stătea adusă de spate În fotoliu, cu picioarele Întinse În față. Pe brațul fotoliului erau două cotoare de măr, iar pe podea, lângă ea, era un pachet de biscuiți. — Chiara, zise el, apoi mai tare: Chiara. Ea ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
să ia tenul de Vicenza. Îl sună Însă pe maggiore Ambrogiani și-l rugă să i se trimită un șofer ca să-l ia de la gară. Când trenul trecu peste digul rutier și se Îndepărtă de oraș, el se uită În depărtare și văzu, vizibili doar rareori În zilele acestea, munții Încă neacoperiți de zăpadă, dar, spera el, curând Înzăpeziți. Acesta era primul an uscat, cu ploi puține primăvara, nici una vara și recolte slabe toamna. Fermierii Își puneau speranțele În zăpezile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ziarul pe care-l avea el, dar Il Manifesto nu amintise de Întâmplare. — E posibil asta, Guido? Scutură din cap. Nu, o supradoză era imposibilă, dar femeia era moartă; ziarul oferea dovada acestui lucru. — Ce-o să faci? Se uită În depărtare spre clopotnița de la San Polo, cea mai apropiată biserică. Habar nu avea. Patta urma să vadă asta drept o Întâmplare irelevantă sau, dacă era relevantă, fie ca un accident nefericit, fie, În cel mai rău caz, ca o sinucidere. Dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mergem În Burano, bine, Guido? El clătină din cap, apoi se ridică În picioare. — Cred c-am să merg la o plimbare. Mă Întorc la prânz. O strânse de braț. Am nevoie de-o plimbare, doar atât. Se uită În depărtare peste acoperișurile orașului. Ce ciudat; frumusețea zilei era neștirbită. Vrăbiile zburau În picaj și jucau leapșa aproape la lungimea unui braț, ciripind de bucuria zborului. Și-n ziare, aurul ce acoperea aripile Îngerului din vârful clopotniței bisericii San Marco scăpăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de hârtie mâzgălite cu numere de telefon. Se va uita la ele mai târziu. Purta un ceas de mână, dar nu avea mărunțiș În buzunare. Brunetti Îi strecură portmoneul Înapoi În buzunar și se Întoarse cu spatele la cadavru. Se uită În depărtare peste apa tremurătoare, către locul unde luminile din Murano și Burano erau vizibile În zare. Lumina lunii se Întindea blând peste apele lagunei și nici o barcă nu se mișca pe ele ca să-i deranjeze pacea. O singură fâșie argintie scânteietoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
naturii. Dar răsărirea soarelui este asemenea ivirii unui ghiocel în timpul iernii. Culorile vii se îmbină plăcut, iar cerul roșiatic parcă arde în cele mai puternice flăcări, oferind un tablou pictat de un artist ce surprinde perfect liniștea de după furtună. În depărtare se zărește o mică rătăcită corabie ce încă nu s-a trezit din haosul mării. Plutește în valurile potolite și se apropie domol de malurile lovite de furia naturii. Oamenii îmbarcați încă nu dau crezare faptului că au supraviețuit, dar
Furtună pe mare. In: ANTOLOGIE:poezie by Roxana-Maria Cărăbuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_665]
-
porțile închise, iar lumina ei adună umbrele întunecate, ce dansează-n ritm frenetic valsul viselor scăldate în parfum de somn eteric. Și în liniștea profundă a nerostitului Cuvânt, mă afund în neuitare, transformându-mă în Cânt ce se aude-n depărtare, adiat pe-aripi de vânt. Ochiul meu dă să -și închidă pleoapa, de îndurerare, se transformă în clepsidră ce se pierde în Uitare lăsând lacrima să plângă în Oceanul de Visare.
Cânt. In: Anotimpul culorilor by Marioara Vişan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/277_a_526]
-
dorm, i-am spus eu cu gândul la noaptea răcoroasă. Atunci, vino cu mine! mi-a spus Sară zâmbind. Am ieșit împreună afară, aerul rece era atât de plăcut. Mă plimbam în iarbă cea udă, când i-am vazut în depărtare... călăreții. M-am panicat. I-am spus Sarei: Trebuie să plec! Tu esti, nu-i așa? Tu esti cea care a fugit de la palat? De ce nu mi-ai spus adevărul? Nu am timp de explicații! Acestea au fost ultimele mele
Poveste pentru micul prinţ. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
te duci până la Dean&Deluca și să-mi aduci un latte, nu-i așa? Sherry s-a holbat la ea. Cafeneaua, așa cum știa toată lumea de acolo, se afla cu șaptezeci și patru de etaje mai jos și la două intersecții depărtare. —Eu sunt însărcinată în șase luni! a zis Sherry indicându-și burta cu ambele mâini. Amanda s-a uitat cu răceala la ea. Cred, a spus ea sec, că mă confunzi cu cineva căruia îi pasă de chestia asta. —Sherry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
protejeze de cele mai multe probleme și era obișnuită să ia decizii de una singură. Avea să se descurce. Nu era decât un singur lucru care o îngrijora. — Zici că l-ai cunoscut la nunta lui Sally? De la trei mii de mile depărtare, mama lui Alice părea nesigură. —Nu-mi amintesc de el. Se poate ca tu să fi plecat până când a apărut el, a recunoscut Alice. Sau poate că erai în altă parte. Și tu nu i-ai luat atunci adresa? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]