6,141 matches
-
rămăsese doar frumoasă. — CÎnd? — Chiar acum, Înainte să mă răzgîndesc. — Deschide poșeta. — Poftim? — Fă ce ți-am zis. Lynn Își deschise poșeta, În care Ed lăsă să cadă un pachet Învelit În plastic. — Cheltuiți-i repede. SÎnt bani murdari. — CÎt? — Destul ca să cumperi toată Arizona. Unde-i White? — În mașină. — O să te conduc. Ocoliră petrecerea și coborîră pe scara de serviciu. Packardul lui Lynn era În spațiul de parcare al comandantului de tură și avea Înfiptă o amendă În ștergător. Ed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
barbari pentru o minte obișnuită, deși ascund încercări de a explica fizic fenomene mai puțin explicabile. Înainta cu greutate în mulțimea de teorii despre fluidul psihic, telergie și cunoaștere metapsihică, se lăsa convinsă anevoie ori nu înțelegea, încât mai păstra destul din credințele ei anterioare despre eul neștiut care izbucnește odată cu trosnetul parchetului. Povestindu-i, se ghemuiește la pieptul lui, sau la picioarele lui vrea să fie mângâiată ca să uite, se lasă mângâiată, ar putea face orice cu ea în acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de la mamă la fiică și iar de la mamă la fiică, de parcă așa ar fi firesc și nici una nu mai crede că se vor schimba vreodată rânduielile astea la a căror menținere contribuie chiar ele, cu inconștiență, masochism, stoicism, stupiditate. E destul să-i cadă uneia unul cu tronc și imediat e în stare să facă orice pentru el, să-i spele, să-i gătească și tot restul, în afara îmbrățișărilor din pat care duc la copii purtați tot de ea. Și, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
războiului. Mai târziu, după venirea comuniștilor, i se schimbase viața prea mult ca să se mai gândească la parcuri. Era surprinsă de ce vedea. Nu era în stare să meargă prea mult, adesea se așezau pe câte o bancă. Dar îi era destul să vadă arborii tunși, arbuștii sălbatici, florile, scuarurile, statuile, porțile de lemn, havuzurile, șerpuitoarele alei și aleile ca niște șosele, podețele de beton de pe care zăreau, prin frunzișuri, casele țărănești colorate din Muzeul Satului de alături, lacul mai ales, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-i vadă cum arătau și, până la urmă, toate întrebările ei, semănând prea mult a sentimentalism desuet, erau doar penibile și ridicole, încât n-a făcut decât să mulțumească, rușinată, și să plece în grabă. O experiență din aceasta îi era destul, nu mai voia să mai afle cine va mai fi lucrând încă la Hôtel des Bergues. Când i-a povestit astea nu fiicei sale, ci lui Andrei Vlădescu, s-a uitat lung la ea. Nu acolo trebuia să vă duceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
stâlpii de înaltă tensiune, pădurile, de o parte și de alta. Ioana Sandi conducea cu siguranța dintotdeauna, după un timp cu o singură mână, cu cealaltă mângâindu-i piciorul și coapsa, când nu schimba vitezele, fără să-i vorbească. Vorbeau destul cei doi din spate, Monica Elefteriade și iubitul ei cu plete, blue-jeans, ochi albaștri și figură încrezută de actor frumos, Ioana Sandi le răspundea rar, nici nu doreau răspunsuri, întorcea des capul spre Andrei Vlădescu, să-i vadă reacțiile, străduindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în banca lor și nu vor vorbi despre ceva de care n-aveau voie să vorbească. Dar mai era ceva. Le era frică. Nu erau numai obosiți, ci le era și frică. Și mie îmi era frică. Știam că e destul să deschid gura și să povestesc ce știu și se vor găsi de îndată unii să mă lege și să mă trimită la Bălăceanca. Vrei să-ți spun că Mihai Marinescu a întâlnit-o pe fiica președintelui în casa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mine, unde naiba te uiți? îmboldindu-l cu degetul în piept și zicându-i: „hei, ce naiba stai așa înțepenit ca o statuie? vreau să-mi răspunzi în clipa asta: pe mine de ce mă uiți? a trecut ședința, te-a apăsat destul, eu vreau să trăiesc, trebuie s-o uiți și să trăiești cu mine, nu ești în stare?! O să te-nsori cu regimul?“. O privea înmărmurit și părea că-i răspunde, deși nu era sigur dacă vorbele nu cumva răsunau doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să rămâi singur?“ „Dar nu ești mai singur așa? Nu se alege prafu’ din orice și nu se duce naibii orice iluzie?“ „Nu se duce.“ Dar nu-l lasă să vorbească, se întoarce spre el cu înverșunare: „Și nu e destul cât ești de singur și așa? Mă provoci să spun ce nu vreau și să mă gândesc la lucruri la care nu vreau să mă gândesc. Nu ești și așa destul de singur? Ce nevoie mai ai de toate gândurile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
atât de târziu încât devenirea lucrurilor să i se fi lămurit, dar destul de aproape de acea lămurire, cam la vârsta când încă se mai socotea foarte mare față de mormolocul de frate-său, ajuns acum abia la șase ani, dar încă nu destul încât derbedeii numai cu o palmă mai răsăriți să-l accepte la jocurile lor cu mingea pe maidanul din apropiere. Oricum, atunci a avut dintr-odată convingerea că toate câte există trebuie să fie înconjurate de chipuri, dar că nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
preinfarct de care n-ai de ce să te sperii prea mult, domnule, doar să ai grijă, evită frigul, odihnește-te puțin, n-am ce hapuri să-ți dau în criza asta de medicamente, ți-am făcut o injecție acum, e destul, ne vedem zilele astea la un control, e bine? Sărut mânușițele, doamnelor, seară bună, domnilor! „V-am zis eu că nu-i mare brânză“, spunea Meme, palid. „Mai bine l-ați fi sunat pe doctorul Cabalu.“ „Ți-am mai zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nașterea celui de-al treilea. Urmarea a fost că și-a pierdut credința și s-a răzbunat pe el, părăsindu-l și luându-le pe cele trei fete, Faith, Hope și Brenda. Cât a durat? — Căsnicia noastră? Aproape cinci ani. — Destul. — Destul. Luă ultima bucățică de ardei verde din castron și și-o îndesă în gură. În anumite momente - momente de mare slăbăciune, recunosc - îi duc un pic dorul. — O? — E plăcut să ai pe cineva lângă tine, iar uneori nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
celui de-al treilea. Urmarea a fost că și-a pierdut credința și s-a răzbunat pe el, părăsindu-l și luându-le pe cele trei fete, Faith, Hope și Brenda. Cât a durat? — Căsnicia noastră? Aproape cinci ani. — Destul. — Destul. Luă ultima bucățică de ardei verde din castron și și-o îndesă în gură. În anumite momente - momente de mare slăbăciune, recunosc - îi duc un pic dorul. — O? — E plăcut să ai pe cineva lângă tine, iar uneori nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
putem face totuși - ce-ar fi să treci acum pe la mine? Apartamentul meu e după colț și vin și eu peste vreo oră. Am putea, cum să zic, să reluăm discuția de unde am întrerupt-o și pe urmă mai e destul timp până la trenul de diseară. Phoebe se ridică. — Interesantă manevra. Dar nu prea subtilă. Își puse geanta pe umăr și adăugă: Dacă mi-aș fi dat seama că asta e legătura personală la care vă gândeați, vă puteam scuti de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
supraviețuirea pe piața de artă, dar n-a apărut. — Michael, văd că ne rezervi multe surprize. Vreau să-mi spui tot. Insist. — O, dar e... — Nu acum, nu acum. Ridică mâna ca să mă oprească. Înțeleg că ai de lucru. Avem destul timp să auzim mâine toată povestea. Avem de fapt toată ziua la dispoziție. Suna amenințător. Da?! Nu ți-am spus? Am reușit să-mi iau zi liberă, deci putem merge în vale la un picnic, numai noi doi. — Mmm. Grozav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un moment bizar pentru a ni le împărtăși. — Am văzut de atunci filmul, spuse Michael aparent neauzind-o. Îl am pe video. Știu cum evoluează povestea: de aceea știu că Mortimer trăiește. Dar nu asta e problema. Nu era niciodată destul să-l pot vedea ori de câte ori voiam: pentru că nu doar îl urmăream în ziua aceea. Îl trăiam: acesta e sentimentul care credeam că nu se va întoarce, cel pe care așteptam să-l recapăt. Și acum se întâmplă. A început.Voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
că, din câte știa ea, cei doi aveau o mașină neagră ultimul model marca Lincoln Navigator și un soi de Porsche verde. Ura! Primul meu indiciu. Un telefon rapid la un atelier de reparații Porche de pe Eleventh Avenue a fost destul ca să aflu că, Într-adevăr, tocmai terminaseră de dat un strat de vopsea și de instalat un nou casetofon la o mașină Cabriolet Carrera 4 de culoare verde pentru o anume doamnă Miranda Priestly. Evrica! Am comandat o mașină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Daily. Ți-am cerut foarte clar să le aduci pe amândouă la birou, pentru că fetele vor ajunge aici dintr-un moment În altul și trebuie să plecăm. — Ăă, păi, de fapt, am avut impresia că ai vrut să le duc... — Destul. Amănuntele incompetenței tale mă interesează prea puțin. Du-te și adu mașina și cățelușa aici. Va trebui să fim toate gata de plecare În cincisprezece minute. Ai Înțeles? Cincisprezece minute? Femeia asta nu era În toate mințile? Îmi ia un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
În raport cu Lexington? Nu mai recunoșteam nimic din cele văzute cu ocazia vizitei făcute acolo cu peste o săptămână În urmă, dat fiind că atunci taxiul mă lăsase drept În fața clădirii. M-am mai plimbat primprejur câteva minute, bucuroasă că aveam destul timp să fiu atât de rătăcită cum eram, și În cele din urmă am intrat Într-un local să beau o cană de cafea. — Bună dimineața, domnule. Nu găsesc drumul spre Elias-Clark Building. M-ați putea lămuri cumva Încotro s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
persoana a treia. Am respirat adânc. — Bună ziua, domnule Tomlinson. Miranda mi-a cerut să vă anunț că prânzul va avea loc la ora unu la Le Cirque. A zis că o să... — Iubito, a zis el cu voce domoală și calmă. Destul cu toate planificările astea, măcar pentru o clipă. Oferă-i unui om bătrân un dram de plăcere și povestește-i domnului Tomlinson totul despre viața ta. Vrei să faci asta pentru el? Spune-mi, draga mea, ești fericită că lucrezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
fără s-o târăsc pe jos, de un umeraș căptușit cu mătase, după care am Închis binișor, În liniște, ușa. Nici apucasem să mă așez la loc, că Miranda a reapărut lângă mine și, de data asta, ochii ei aveau destul spațiu ca să Îmi analizeze Întreg corpul. Poate părea imposibil, dar am simțit că toate mădularele Îmi iau foc pe măsură ce ea mi le analiza, dar rămăsesem din nou pironită locului, incapabilă să plonjez Înapoi În scaunul meu. Exact În clipa În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
vrea să mă asculte, se ruga una din fetițe de Miranda, care lăsase furculița și lua o Înghițitură dintr-un pahar În care știam deja că e apă San Pellegrino cu lămâie, așezat În partea stângă a mesei. — Caroline, Cassidy, destul. Nu vreau să mai aud nici un cuvânt. Tomas, mai adu niște marmeladă de mentă, a cerut ea. Un om, pe care l-am bănuit a fi bucătarul, s-a precipitat În Încăpere cu un bol de argint pe o tavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
fond, și dac-ar fi așa, care-i problema, Andrea? m-am Întrebat eu cu asprime. În caz că ai reușit, la modul convenabil, să uiți, amintește-ți că ai, Întâmplător, prietenul cel mai incredibil de bun, de blând și de adorabil. Destul cu prostiile astea! Am bălmăjit o poveste cum că trebuie să plec imediat acasă, iar Christian a părut amuzat. — Ți-e frică de mine, a constatat el cu simplitate și mi-a aruncat un zâmbet provocator. — Frică de tine? De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
petrecere la Runway diseară. Eu de ce n-am fost invitat?“ Aflam Întotdeauna de la cineva din afară că avea să fie o petrecere În seara respectivă: cei de la editorial nu erau niciodată invitați, că oricum nu veneau. Și, ca și cum nu era destul că fetele de la Runway Îi batjocoreau, Îi marginalizau și Îi Îndepărtau pe toți cei care nu făceau parte din grupul lor, acum creaseră și linii interne de demarcație. După departamentul vânzări urma un coridor lung și Îngust. Părea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nu? Am dat afirmativ din cap, Încă În stare de șoc. — Mda, mi-am dat seama. Aproape toate celelalte fete poartă mărimea doi sau mai mică, așa că poți să le iei pe toate. Hait. — Grozav. Jeffy, nu-ți pot mulțumi destul. Sunt niște haine uluitoare! — Uită-te În a doua pungă, a zis el și mi-a făcut semn spre locul unde o lăsasem pe covor. Doar nu-ți Închipui că poți purta costumul ăla de catifea cu sacoșa aia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]