6,230 matches
-
cărora se produc viziunile, audițiile și celelalte revelații interioare de caracter extraordinar. Aceste revelații de natură imaginativă, adică conturate în forme, sunt de aproape îndrudite psihologic cu revelațiile formale din viziunea creatorului de artă. El își vede opera în regiunea fanteziei creatoare, inundată brusc de lumina inspirației. Ea are forma ce i se va da în momentul execuției, ce trebuie să urmeze. Dar această formă anticipată, de caracter simbolic, nu e văzută în idealitatea ei cu ochiul fizic, ci numai cu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ști ce făcea Dumnezeu înainte de crearea lumii, scrie că Dumnezeu contempla în propria-i înțelepciune paradigmele sau ideile lucrurilor, pe care avea să le zidească. Artistul, precum am văzut, își contemplă de asemenea opera în forma ideală din propria-i fantezie, înainte de a o concretiza obiectiv în materie. Dumnezeu însă a luat numai din sine ideea lumii, iar materia ei a creat-o din nimic. Artistul nu e Dumnezeu. Forma vizionară, care e arhetipul ideal al operei lui, e combinată din
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
pe cele mai aprofundate și mai subtile analize ale sufletului omenesc, doctrina noastră mistică ne învață că duhul diabolic lucrează de preferință asupra spiritului omenesc și formele pe care le îmbracă sunt mai ales acelea care populează văzduhul lăuntric al fanteziei. Demonul, după cuvântul lui Pavel, se înveșmânta chiar în chipul luminos al îngerului. Și cum fantezia creatoare e facultatea dominantă în artist și cum opera de artă exercită o seducție irezistibilă asupra sufletelor, nu se poate un teren mai prielnic
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
că duhul diabolic lucrează de preferință asupra spiritului omenesc și formele pe care le îmbracă sunt mai ales acelea care populează văzduhul lăuntric al fanteziei. Demonul, după cuvântul lui Pavel, se înveșmânta chiar în chipul luminos al îngerului. Și cum fantezia creatoare e facultatea dominantă în artist și cum opera de artă exercită o seducție irezistibilă asupra sufletelor, nu se poate un teren mai prielnic pentru insinuarea unei acțiuni diabolice. Din punct de vedere creștin, maeștrii perversității în artă sunt posedații
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ar fi altceva decât tiparele primordiale în care zac toate formele de cultură. Să observăm însă că, dacă știința pozitivistă refuză ordinea transcendentă, pe care o declară o proiecție iluzorie a sufletului omenesc, o regiune ireală unde nu construiește decât fantezia iresponsabilă, aceeași știință nu face altceva decât să substituie transcendentului ordinea imanentă a inconștientului și să dea frâu liber imaginației să-l populeze cu fantome explicative, ce nu au în realitate nici o valoare științifică. Inconștientul e necunoscutul din noi, adică
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
să iasă din luminișul conștiinței. Mai mult decât atât, Jung face uimitoarea declarație că „în el însuși, inconștientul colectiv nu există!” Atunci cum există dacă nu există? Există, zice autorul lui, numai ca „posibilități înnăscute de reprezentare, care limitează definitiv fantezia cea mai îndrăzneață”. Prin urmare, un fel de cenzură misterioasă aplicată fanteziei creatoare a artistului, pe care o călăuzește independent de voința acestuia. Nemulțumit de această explicație, Jung adaugă că inconștientul colectiv trebuie să-1 înțelegem ca pe niște „idei a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
declarație că „în el însuși, inconștientul colectiv nu există!” Atunci cum există dacă nu există? Există, zice autorul lui, numai ca „posibilități înnăscute de reprezentare, care limitează definitiv fantezia cea mai îndrăzneață”. Prin urmare, un fel de cenzură misterioasă aplicată fanteziei creatoare a artistului, pe care o călăuzește independent de voința acestuia. Nemulțumit de această explicație, Jung adaugă că inconștientul colectiv trebuie să-1 înțelegem ca pe niște „idei a priori, a căror existență e totuși imposibil de demonstrat”. Atunci cum luăm
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a impus-o penelului peste capul lui Rafael, prin forța dinamică a inconștientului colectiv! lată toată esența teoriei inspirației formulată de Jung. Nu există nici un criteriu după care să cunoaștem existența inconștientului colectiv, a acestui fabulos fluviu subteran, prin care fantezia mitologică a întregii omeniri curge în noi, decât opera de artă. În termen exact, inconștientul colectiv construit de Jung cu o formidabilă putere de imaginație, nu e decât o fantasmagorie seducătoare debitată în numele științei. După o asemenea teorie opera de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
totuși un pozitivist, consideră determinismul mediului și al momentului drept o primejdie de trivializare a artei. În cartea sa L’art au point de vue sociologique, el recomandă îndeosebi patru izvoare de inspirație pentru a ocoli trivialul. Unul e deplasarea fanteziei din prezent în trecut. Trecutul, sub formă de amintire a lucrurilor trăite, e un bogat depozit din care se poate hrăni arta. Trecutul sub formă istorică, asupra căruia autorul nu insistă, e însă unul din cele mai prețioase izvoare de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a tăcut în această privință un abuz de proporții monstruoase. Începând cu veacul XVI, de la Ronsard și până azi, izvoarele principale de inspirație ale acestei culturi le oferă antichitatea. În artă, francezii sunt un popor lipsit de inventivitate proprie, de fantezie creatoare. Literatura lor de o claritate fără adâncime, de o grație fără sublim și de o proporție devenită monotonă, e o rafinată strălucire formală, exercitată pe un fond de păgânătate antică. În nici o altă țară creștină din Europa căci Franța
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Biserica a fost nevoită să inventeze o mitologie pentru a da material artei. A susține însă o asemenea idee înseamnă a nega întruparea concretă a lui Dumnezeu și acțiunea harului care spiritualizează și îndumnezeiește concretul omenesc. Mitologie înseamnă plăsmuire a fanteziei și cuvântul nu-și are locul în sfera conceptelor creștine. Astăzi, o discuție cum e cea ridicată de romanticii germani asupra incompatibilității creștinismului cu arta nu mai înfățișează decât un interes istoric, ca produs al unor inteligențe încă neeliberate de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
pe care îl trăim estetic tocmai în virtutea irealității faptului reprezentat. Volkelt distinge în sublimul distructiv un sublim care ne înspăimântă, cum e cel din exemplele pomenite; un sublim care ne terorizează, cum ar fi în natură namilele diforme, pe care fantezia le sculptează în bezna nopții, sau strigoii, sau fantomele morților, descrise în romane ori în drame cum e Hamlet; un sublim repulsiv cum ar fi o ciumă reală ori imaginată în scris sau pe pânză; și un sublim deprimant cum
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Căci, în toate felurile, Dumnezeu e autorul binelui, iar omul, redus la propriile sale puteri, autorul răului. În lumea desfigurată de păcat, geniul creează după chipul lui Dumnezeu imaginea frumuseții, a cărei desăvârșire o întrezărește în descoperirile de fulger ale fanteziei. El e singura făptură din lumea văzută, care imită în plăsmuirile lui, nu natura, ci pe însuși Dumnezeu creatorul. De aceea geniul e numit „creator în gradul al doilea”. Creația lui însă nu e o realitate, ci o ficțiune fermecătoare
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
pe care le creează geniile sunt, fără să știe, colaboratorii lui Dumnezeu în lume prin aceste imagini sublime, a căror valoare fictivă ne sugerează realitatea superioară a lumii spirituale. Sfințenia însă nu e genialitate. Ea nu se manifestă în ordinea fanteziei și nu lucrează ficțiuni. Sfințenia e natura acestei lumi, purificată de păcat și ridicată la valoarea supremei realități, care e viața veșnică. Frumusețea, pe care o visează geniul, se realizează în sfânt. Nu ascetul singur o realizează ci energia harului
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o înalță zugravii, ei nu cer sporirea „darurilor firii”, adică a geniului, ci altceva, „ca nălucind frumusețile cele cerești, să mă faci și pe mine privitor al lor prin solirile tale”. Geniul creștin, prin urmare, rămânând același dar natural, al fanteziei plăsmuitoare, ceea ce se precizează în plus, peste cel profan, e directiva spirituală și sublimul obiect identificat al viziunii. Această directivă spirituală și această identificare certă a obiectului aparțin asemănării harice, dar forța genială de creație rămâne tot după chipul lui
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
primitiv, ce pândește de veacuri și poate de mii de ani în inconștientul colectiv, Lucian Blaga nu dă nici o însemnătate acestei chestiuni. Pentru el, stilul e produsul inconștientului. Indiferent de originea ei, inspirația e momentul hotărâtor, când apare în câmpul fanteziei viitoarea operă de artă. Stilul însă se ține de al doilea moment și anume acela al executării, al realizării operei. Dacă admitem prin absurd că inspirația e un fapt cu totul inconștient, este exclus să admitem că executarea ei ar
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
variază vizibil de la neam la neam. E modul spiritual de a fi al oricărei personalități etnice, care l-a determinat pe Lucian Blaga să-i caute originile în inconștientul cosmotic, atât de splendid organizat, ca o minune dm basme, de fantezia poetică a filosofului. Să trecem acum la stilul bizantin, pe care l-am numit instituțional, stil care are prin excelență atributul perenității, fiindcă durează pe deasupra veacurilor și va dura cât Biserica lui Hristos. Se poate lămuri oare uimitoarea unitate a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
paradisul ceresc, în patria unde se dorește ca la el acasă sufletul nemuritor? Pentru sensibilitatea creștină e prea puțin lucru să se prefacă a crede că obiectul suprem al artei și al filosofiei e „Ideea eternă” a platonismului, reactualizată de fantezia lui Schopenhauer, când revelația și învierea lui Iisus Hristos sparg în ceruri o nouă poartă a paradisului vieții viitoare. Pentru gândirea teologică, prin urmare, întemeiată pe realitatea universală a sentimentului paradisiac, Civilizația își are impulsul primar în memoria paradisului terestru
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ridică până în vecinătatea cerului plăsmuirile culturii. Spiritul omenesc însă, biciuit de nostalgie, descoperă urmele paradisului chiar în această viață, ce se zbate sub imperiul păcatului. Ideea acestor urme ale gloriei din care a căzut omul nu e o născocire a fanteziei, ci o proprietate a doctrinei creștine, care atestă că fondul adânc al naturii create a rămas totuși bun sub păcat și e capabil de o nouă biruință, când îl redeșteaptă și-l aprinde fulgerul harului divin. Nostalgia paradisului hrănește asceza
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
se vădește cu deosebire în acea categorie de plăsmuiri ale geniului artistic, pe care o vom numi, în lipsa altui termen, categoria androginului. Androginul e o idee de limită extremă, care a torturat nu o dată mintea filosofică și nu mai puțin fantezia artiștilor. Categoria lui nu face parte din lumea noastră. El vrea să reprezinte tipul veșnic al omului desăvârșit, care e mai presus de principiul masculin și de principiul feminin, fiindcă le cuprinde pe amândouă în unitatea ideală și nedespărțită a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
atât pentru a lămuri sensul tragic al iubirii dintre sexe, cât pentru a justifica incalificabilul cult al efebului! Categoria androginului, intuită mitologic în antichitate își capătă candoarea sublimă abia în creștinism. în concepția creștină, ființele cerești, în care inteligența și fantezia celor vechi se străduiau să intuiască sinteza și echilibrul desăvârșit al celor două principii din viața pământească, sunt îngerii. Creaturi de lumină spirituală, îngerii sunt impasibili. În ființa lor fără prihană nu străbate nici umbra vreunei pasiuni pământești. Ei nu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Olimp. Hadesul e lumea răsfrântă în apa neagră a lui Okeanos, a Lethei sau Stixului; Olimpul, lumea răsfrântă în azurul cerului. Aici muritorii nu pătrund. E locul zeilor fără moarte, al frumuseții neveștejite, care aduce mai mult cu raiul creștin. Fantezia greacă a plăsmuit acest chip ideal al perfecțiunii, în antinomie cu mizeria condiției terestre. Dar nu e vorba de o perfecțiune morală ca în paradisul nostru, ci de o perfecțiune a binelui și răului date în natura muritoare, căci toate
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și subpământul morților. Suntem ispitiți să credem că această idee a destinului atotputernic peste zei și peste oameni nu e simbolul necesității naturale, cum o interpretează raționalismul, ci al adevăratului Dumnezeu bănuit de conștiința umană dincolo de insuficiența politeistă, creată de fantezia poetică. în orice caz, antropomorfismul poetic-religios al Olimpului, intuire genială a unui plan de existență dincolo de timp și spațiu, e locul ideal după care suspină sufletul greco-roman. Fruct al libertății haotizate de păcat, Olimpul e imaginea foarte aproximativă a veșniciei
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
opera lui capătă un sens teandric în spiritul cel mai creștin al artei. Fabulația Paradisului Pierdut e identică cu revelația biblică, iar înțelesul lui spiritual identic cu doctrina Bisericii despre om și lume. Dar dincolo de temă și de sensul ei, fantezia și cugetarea lui Milton boltesc o lume de frumusețe unică în literatura mondială. Nici un alt poet nu s-a încumetat să ne descrie drama cerească a căderii îngerilor, despre care însăși Scriptura vorbește atât de puțin, sublimitatea lumii divine a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
înțelege că, pe măsură ce procesul de dezvoltare economică dintr-o țară este mai intens, cu atât se modifică mai des sfera profesiunilor. Altfel spus, alegerea unei meserii este dependentă de cerințele societății. Alegerea unei meserii presupune parcurgerea a trei stadii: perioada fanteziei, perioada încercărilor și perioada realistă. În perioada fanteziei, caracteristică primilor ani de școală, meseriile alese sunt dintre cele mai interesante, chiar dacă nu au multă legătură cu realitatea. În perioada încercărilor, specifică puberilor, copiii încearcă să coreleze în alegerea meseriei abilitățile
LUPAŞCU ANDREEA MILENA by INSTITUŢIA ŞCOLARĂ ŞI FORMAREA ADOLESCENTULUI () [Corola-publishinghouse/Science/91892_a_92862]