5,423 matches
-
al semenului; din această incapacitate de înțelegere și asimilare a trăirilor și a motivațiilor acestora rezultă și acele atitudini de „raționalizare”, în sensul justificării prin argumente, în aparență logice, a unor tendințe egoiste, meschine. 2) Modul personal de reacție la frustrare are doar o valoare simptomatică; în spatele lui trebuie să fie căutate condițiile și factorii care au determninat structurarea, într-un fel sau altul, a sistemului comportamental. În acest sens, am subliniat deja rolul important pe care-l au în determinarea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
căutate condițiile și factorii care au determninat structurarea, într-un fel sau altul, a sistemului comportamental. În acest sens, am subliniat deja rolul important pe care-l au în determinarea fenomenului de frustrație unele procese și fenomene psiho-sociale: ex. consecințele frustrării asupra prestigiului nostrul modelele comportamentului oferite de cei din jur; modificările unor componente de bază ale personalității (care vizează gradul unității, al integrității și organizării personalității); exactitatea imaginii pe care o avem asupra propriilor resurse psihologice (de care va depinde
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
unor trăsături specifice personalității „introvertite”, „autiste”, ne va pune în fața unor anumite modalități adaptive, caracteristice tipului de personalitate respectiv, care se vor deosebi în mod curent de personalitățile „extravertite”, „flexibile”, „permeabile” pentru ideile noi. 3) Strategia adaptărilor în „situații de frustrare” include o diversitate de răspunsuri: de la reacții de apărare mai mult sau mai puțin inconștiente și instinctuale, la reacții conștiente de prevenire și înlăturare a „pericolului”, precedate de examinarea situației și alegerea răspunsului adecvat. Se știe, astfel, că cu cât
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de la reacții de apărare mai mult sau mai puțin inconștiente și instinctuale, la reacții conștiente de prevenire și înlăturare a „pericolului”, precedate de examinarea situației și alegerea răspunsului adecvat. Se știe, astfel, că cu cât gradul de amenințare presupus de frustrare este mai mare, anxietatea și deprinderea mai accentuate, iar sentimentul prpșriei incapacități mai viu, cu atât consecințele psihologice sunt mai evidente: procesele adaptive devin mai primitive, posibilitățile de a aprecia realist situația, de a-și valorifica experiența proprie și de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
imagini veridice asupra feno menelor și tendințelor ce caracterrizează stadiul în care se găsește la un moment dat dezvoltarea societății. Atitudinea exclusiv pragmatică față de realitate, tendința de a releva numai ce este convenabil unor interese de moment, creează condițiile aparițieie frustrării individuale pe plan social, și fac practic imposibilă găsirea unor soluții realiste care să optimizeze funcționalitatea sistemului personalității în cadrul sistemului social. Omul este, se știe, în mare măsuă un „produs” al relațiilor sociale, dar acest fapt ridică problema raportului dialectic
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de exigențe ale „moralei sociale”. Constatările făcute ne vor permite, apoi, să facem referiri și la unele măsuri de profilaxie a „frustrației”, adică la acele acțiuni ce pot fi inițiate pentru a se realiza atât prevenirea și reducerea consecințelor unor frustrări severe și repetate, cât și pentru sporirea gradului toleranței individuale la frustrare. 1) Tulburările de afectivitate formează una din cauzele importante ale perturbării evoluției normale a integrării sociale și profesionale, a apariției situațiilor conflictuale și frustrante în raporturile cu semenii
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
facem referiri și la unele măsuri de profilaxie a „frustrației”, adică la acele acțiuni ce pot fi inițiate pentru a se realiza atât prevenirea și reducerea consecințelor unor frustrări severe și repetate, cât și pentru sporirea gradului toleranței individuale la frustrare. 1) Tulburările de afectivitate formează una din cauzele importante ale perturbării evoluției normale a integrării sociale și profesionale, a apariției situațiilor conflictuale și frustrante în raporturile cu semenii. Stările de dereglare a „afectivității”, de tipul: labilitatea emoțională excesivă, hipermotivitatea, reacțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
intesitate, un factor de dezvoltare a personalității, de creare a unor sisteme și instanțe noi, superioare, de rezolvare a conflictelor afectiv-motivaționale. Când însă petrubările afective devin prea puternice, echilibrul psihic general se dereglează, sporește vulnerabilitatea la situațiile de conflict și frustrare, iar formarea atitudinii persoanei față de cerințele activității și față de semeni este influențată în sens negativ. datele de ordin statistic arată, de altfel, că cel mai adesea devierile caracteriale ale copiilor, delictele gratuite pe care le comit minorii, au ca principal
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de reprobare, depresie și rușine. În aceste situații, individul este la un pas de angajarea într-un „cerc vicios”: sentimentul de reprobare și rușine, produs ca efect al atitudinii negative față de propriile sentimente, declanșează „autosancțiunea”/ „autopedepsirea”, simțită ca o nouă frustrare, care va duce la o amplificare a impresiei de „mutilare” sufletească, la adâncirea sentimentului că nu simți așa cum simte toată lumea. Clinicile de nevroze abundă în cazuri de subiecți care ajung în situația neplăcută de a suferi de un puternic sentiment
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
conflictuală obișnuită, o atitudine ostilă disproporționată cu elementul declanșator, urmărind distrugerea fizică sau simbolică a agentului frustrant. Desigur, un asemenea mod de comportament constituie un grav simptom de neadaptare socială, de devianță, un principal factor cauzator de noi conflicte și frustrări, deoarece o astfel de rezolvare a unei situații conflictuale este în contradicție cu modelele de acțiune acceptate în culturile avansate. În cazul comportamentului de izolare, prin care se refuză contactul social cu semenii, „simularea” și „disimularea” reprezintă formele principale de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
liminară sau marginală (caracterizată prin absența unor interese de cunoaște profunde și stabile, a unor motive superioare de ordin social); exacerbarea unor motive personale egoiste, a unor trebuințe și tendințe înguste, de nivel scăzut, b) neintegrarea (necorespondență) vocațională, rezultată din „frustrarea vocațională”, din realizarea unei greșite orientări școlare și profesionale, c) fixarea inadecvată a „nivelului de aspirație” individuală. Câteva referințe succinte asupra acestor aspecte se impun. a) Persoanele care se dovedesc a fi, de exemplu, indiferente, insuficient motivate în activitate, sau
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
la rândul ei, „conflictul”. În cazul, de exemplu, al unui student cu puternice înclinații spre arte plastice care ar trebui să renunțe, sub presiunea părinților, la o pregătire și tematică în această direcție în favoarea, să zicem, a fizicii sau matematicii, frustrarea determină, prin consecințele ei, puternice conflicte relaționale, sau de ordin intrasubiectiv, care pot genera revolta sau tulburări nevrotice. Indiferent de factorul care o generează — familia, influența mass-mediei, lipsa unei orientări vocaționale etc. — „frustrația vocațională” dă naștere unui puternic sentiment de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și insatisfacție, care compromite obținerea unui randament ridicat în activitate. „Ineficiența” și „incompetența” pot constitui pentru individ factori stresanți, care să determine pierderea sentimentului de împlinire, absolut necesar în procesul echilibrării personalității. Comportamentul apărut ca o consecință a situațiilor de frustrare vocațională poate să constea atât în reacții de pasivitate, izolare, indolență, cât și în irascibilitate, acte de intoleranță, negativisme și agresivitate, care determină numeroase conflicte de ordin impersonal, sau intrapsihic. Necorespondența vocațională poate reflecta și situația ancorării într-un rol
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
mediului social. considerațiile efectuate mai sus în legătură cu unii din factorii psihologici care pot compromite realizarea în bune condiții a procesului „integrării” socio-profesionale a tinerilor, impun câteva notații cu privire la măsurile de prevenire, reducere și eliminare a consecințelor produse de instalarea unei frustrări severe. 1) Punând în discuție, mai întâi, măsurile de prevenire a fixării unor „stări de frustrație” intense și complexe la elevi, trebuie să arătăm că acestea constau, în special, în acțiuni de sporire a toleranței individuale la frustrare, de fortificare
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
instalarea unei frustrări severe. 1) Punând în discuție, mai întâi, măsurile de prevenire a fixării unor „stări de frustrație” intense și complexe la elevi, trebuie să arătăm că acestea constau, în special, în acțiuni de sporire a toleranței individuale la frustrare, de fortificare a disponibilităților intelectuale și moral-volitive ale elevului și ale colectivității din care el face parte. Pentru aceasta trebuie create atât un stil și regim de viață adecvat trebuințelor bio-psiho-sociale ale persoanei elevului, cât și în condițiile unei optime
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
cu ritmurile și coeficienții proprii de rezistență la efort (în acest sens, o atenție deosebită va fi acordată alcătuirii programelor de învățământ și orarelor școlare, folosirii în predare a procedeelor pedagogice care previn suprasolicitarea cerebrală). Una din sursele frecvente ale frustrării în mediul școlar o formează greșelile didascogene, datorate îndeosebi autorității greșit înțelese. Influența profesorului nu se realizează, se știe, numai prin cunoștințele și tehnica sa didactică ci, în primul rând, prin însăși personalitatea acestuia, prin exemplul său personal. Profesorului i
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
meritele profesorului, pe superioritatea lui morală, pe înalta lui conștiință de răspundere, fermitate și simț al măsurii. Numai o asemenea autoritate realizează o disciplină conștientă, care devine interioară și autonomă, o disciplină a caracterului. În acțiunea de prevenire a unor frustrări școlare excesive, esențială este și acțiunea de instituire a unui sistem de măsuri inhibitive, concomitent cu una de stimulare a activităților și inițiativelor elevului, bineînțeles în limitele fixate de normele școlare și cele sociale. Această acțiune complexă de alegere și
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
spiritului de răspundere față de propriile acte de opțiuni. Elevul trebuie să devină conștient de faptul că are de suportat consecințele opțiunilor sale, în raport cu normele de conduită ale colectivității din care face parte. Pedepsele acordate fără discernământ vor înteți impresia de frustrare. O aceeași pedeapsă dată pentru o faptă minimă, ca și pentru o abatere gravă, formează elevului convingerea îndreptățită că pentru orice greșeală (sau insucces) va fi deopotrivă pedepsit; elevului terorizat îi va fi teamă să recunoască pînă și cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
orientare școlară și profesională, sau în elucidarea unor fenomene specifice, cum ar fi: rămânerea în urmă la învățătură și cazurile de indisciplină; defectele de organizare a regimului zilnic de activitate; conflictele și tensiunile relaționale etc. În general, prevenirea producerii unor frustrări repetate, sau prea severe, necesită o bună organizare și coordonare a activității tuturor „factorilor educativi”: „Fenomenul educațional nu poate fi considerat ca rezultând dintr-o simplă însumare de acțiuni: întotdeauna avea de-a face cu efecte globale, cu rezultate depinzând
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Bineînțeles, este mult mai ușor de evitat apariția unei frustrații acutizate sau cronicizate, decât înlăturarea consecințelor ei; obținerea redresării se realizează cu atât mai greu, cu cât se intervine mai târziu. 2) Modalitățile de reducere și eliminare a consecințelor unor frustrări severe, de echilibrare morală a elevilor puternic frustrați trebuie să fie concepute în funcție de etiologia și gravitatea „stării de frustrație”. Terapia „frustrației” implică elaborarea și instituirea unui sistem de măsuri medico-psihopedagogice adaptate la vârsta, sexul și particularitățile psiho-fiziologice individuale ale personalității
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
personalității celui frustrat. În cazurile în care manifestările „sentimentului de frustrație” s-au strecurat în forme greu reversibile, care au determinat apariția unor tulburări de caracter, măsurile terapeutice implică o individualizare a procedeelor psihopedagogice, în funcție de specificul psihologic al formei de frustrare trăite și de însușirile individuale ale personalității individului frustrat. De aici necesitatea realizării, — prin intermediul unor modalități și tehnici speciale de ordin psihopedagogic, — a diagnosticului personalității celui frustrat. Dacă pentru cazurile severe de frustrație, care perturbă echilibrul neuropsihologic al elevului, cele
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de viață al acestora, dezvoltarea capacităților de percepere, înțelegere și interpretare realistă / obiectivă a situațiilor contrariante și a propriilor reacții aberante față de acestea — toate acestea fiind realizate pe baza unor măsuri psihopedagogice flexibile, care sunt adaptate specificului situațiilor concrete de frustrare și caracteristicilor psihologice ale personalității elevului frustrat. Mai mult chiar, deoarece sentimentul profund de frustrație individuală dă naștere, în primul rând, unor tulburări în sfera moral-volitivă și afectivă a vieții sufletești, accentul trebuie pus pe dezvoltarea întregii personalități a elevului
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
armonioasă a condițiilor de autoritate și de libertate asigură, în fond, bazele dezvoltării unei personalități echilibrate. De asemeni, angajarea elevilor în diverse forme de activitate practică, cu caracter productiv, contribuie la dezvoltarea acelor trăsături moral-volitive care sunt implicate în depășirea frustrărilor inerente vieții și activității. Influența educativă a „muncii” decurge și din caracterul ei colectiv: în desfășurarea activităților comune, între elevi se stabilesc anumite raporturi și relații de colaborare, întrajutorare, prețuire și respect reciproc. Învățând de mic să prețuiască produsul muncii
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
diferite „situații-problemă”, pentru a i se forma obișnuința de a observa singur eventualele cerințe sau disfuncționalități ale mediului său de existență și de a încerca chiar unele rezolvări. Indiferent ce modalitate vor utiliza în acțiunea de înlăturare a consecințelor unor frustrări severe, nu trebuie să se uite că întreaga activitate educativă are aspectul unei „construcții migăloase” care solicită timp, și în care efectul unei măsuri nu se constată de obicei imediat, ci mult mai târziu. Neținând seama de aceasta unii educatori
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustrație, cât și particularitățile psihologice individuale și de vârstă ale elevului frustrat; numai așa se vor ??156 putea evita eventualele nepotriviri între procedeele utilizate și gradul dezvoltării individuale și afectiv-morale a elevilor care au trebuit să resimtă puternice sentimente de frustrare. S-a observat că reușita în folosirea diverselor mijloace de a preveni și reduce consecințele situațiilor frustrante severe este condiționată, mai ales, de participarea conștientă și activă atât a colectivităților (familiale, școlare), cât și a fiecărui subiect frustrat în parte
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]