4,781 matches
-
sunt originale mai ales prin limbajul popular. Astfel, Mihai Eminescu scria într-un articol despre poveștile lui Creangă că basmele au aceeași substructură, la toate popoarele, iar „ceea ce e original în basm e modul de a le spune, e acel grai românesc, cu care se îmbracă ele, sunt modificațiile locale, potrivite cu spiritul și cu datinile noastre” ("Timpul", V, 102, 7 mai 1880). Hasdeu susținea aceeași opinie în introducerea la cele două volume din "Cuvente den bătrâni" (1879, 1880): „niciodată o
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
cu spiritul și cu datinile noastre” ("Timpul", V, 102, 7 mai 1880). Hasdeu susținea aceeași opinie în introducerea la cele două volume din "Cuvente den bătrâni" (1879, 1880): „niciodată o carte nu va deveni poporană, dacă ea nu vorbește în graiul cel necioplit al poporului, dacă nu răsfrânge credințele poporului, speranțele lui, slăbiciunile lui, dacă știe ceva mai mult decât știe poporul în patriarhala sa neștiință...”, pentru ca să completeze astfel într-o serie de „notițe bibliografice”, tipărite în trei numere consecutive ale
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
serie de „notițe bibliografice”, tipărite în trei numere consecutive ale ziarului "Timpul", referitoare la scrierile lui Ispirescu și Creangă: „O adevărată literatură trainică, care să ne placă nouă și să fie originală pentru alții, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradițiile, obiceiurile și istoria lui, pe geniul lui” ("Timpul", V, 103, 8 mai 1880). În prima sa formă publicată, „Dănilă Prepeleac” face uz de mai multe cuvinte rare sau construcții dialectale, în contrast cu lexicul și
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
al XXI-lea, variante regionale ale limbii franceze sunt considerate ansamblurile de particularități cu care este folosită limba complet formată și însușită de toți vorbitorii din Francofonie, în diferitele teritorii din lume ale acesteia. Aceste variante nu se confundă cu graiurile numite tradițional "patois" în franceză, vorbite pe teritoriul din Franța al limbii franceze din Evul Mediu până prin secolul al XIX-lea, și care practic au dispărut. actuale nu se confundă nici cu celelalte limbi "oïl" vorbite în jumătatea de nord
Variantele regionale ale limbii franceze () [Corola-website/Science/332825_a_334154]
-
care la douăzeci de ani era format așa de mult încât nu mai era dispus să învețe ca să se schimbe”. Romanul "Șoimii" este o operă literară compusă din elemente lirice și epice. Sadoveanu folosește o limbă literară ce derivă din graiul poporului, având forme și nuanțe originale. Stilul romanului este unul solemn, cu propoziții și fraze sentențios-naive cu caracter oral, semănând cu exprimarea dintr-o carte populară veche. Limbajul folosit este unul țărănesc plin de arhaisme și de regionalisme, ce coexistă
Șoimii (roman) () [Corola-website/Science/333819_a_335148]
-
romancierul preia din cronică amănunte pline de culoare, creând „o realitate proprie care se impune cu aceeași putere, făcând concurență naturii și istoriei ca orice operă de geniu”. În ceea ce privește stilul lingvistic, același critic constată că în timp ce cronicarul se exprimă în graiul popular moldovenesc al epocii sale, Sadoveanu folosește „o limbă supusă canoanelor gramaticale și estetice de un caracter fictiv, dar într-atât de verosimil, încât chiar omul de știință cunoscător al limbii secolului respectiv rămâne copleșit de impresia de autenticitate”. "" a
Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă () [Corola-website/Science/333843_a_335172]
-
în Transilvania acelei epoci. Etnonimul „rudari” se referă tot la această îndeletnicire, fiind un derivat al termenului slav "ruda" „minereu”. După o perioadă de bilingvism, ei ar fi abandonat limba romani și adoptat limba română. Pe baza unor trăsături ale graiurilor lor din afara României, zona lor de origine mai exactă ar fi sud-estul Crișanei, extremitatea nord-estică a Banatului și extremitatea sud-vestică a Crișanei. Băieșii au început să migreze în mai multe direcții: spre sud-vest în partea de sud a Ungariei, nordul
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
din prima jumătate a secolului al XIX-lea ce atestau intrarea în țară a unor grupuri de rudari care fugeau din robie. În Serbia de vest, Emil Petrovici a găsit în 1938 „țigani românizați” pe care i-a identificat după grai ca veniți din Muntenia. Înainte de a ajunge aici, ar fi stat o vreme în Banat, după cum reiese din unele trăsături fonetice ale graiurilor lor. Pe teritoriul actual al Ungariei, majoritatea băieșilor s-a așezat între 1893 și 1918, dar imigrarea
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
Serbia de vest, Emil Petrovici a găsit în 1938 „țigani românizați” pe care i-a identificat după grai ca veniți din Muntenia. Înainte de a ajunge aici, ar fi stat o vreme în Banat, după cum reiese din unele trăsături fonetice ale graiurilor lor. Pe teritoriul actual al Ungariei, majoritatea băieșilor s-a așezat între 1893 și 1918, dar imigrarea lor a continuat și între cele două războaie mondiale, ba chiar și în primii ani de după al Doilea Război Mondial. Majoritatea trăiește în
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
termenul "karavlasi" (singular "karavlah", cuvânt turcesc însemnând „valah negru”). Această din urmă denumire este generală în Bosnia și Herțegovina. În maghiară denumirea lor este "beások" (singular "beás"), iar în Croația "bajaši" și "ludari", cele două etnonime reprezentând grupuri diferite prin grai. În Slovacia sunt denumiți "bajáši", "bjaši" sau "korytári" (de la "koryto" „albie”). În mediul academic mai vechi s-au folosit de asemenea mai multe etnonime. Emil Petrovici (1938) vorbea despre „țigani românizați”. La cercetătorii sârbi se găsesc termeni ca "posavski Rumuni
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
alte minorități. Au în comun cu majoritarii stereotipurile negative privitoare la romi și autostereotipuri ce le servesc la menținerea unei imagini pozitive despre ei înșiși. Totuși, se întâmplă ca autoidentificarea lor să fie hibridă. Este chiar paradoxal că în unele graiuri ale lor, de exemplu în Ungaria, „bărbat, soț” se zice „țâgan”, iar „femeie, soție” - „țâgancă”. În Oltenia și Muntenia, rudarii se autodefinesc în general ca rudari sau ca români. La recensăminte se declară români, chiar dacă în unele localități sunt înregistrați
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
în grupuri relativ mici din regiuni diferite ale României actuale, fiind răspândiți pe un teritoriu mare în comunități relativ izolate una de alta și fiind în contact cu populații care vorbesc limbi diferite. În ansamblu se constată deosebiri importante între graiurile băieșești și româna din România, din cauza izolării lor îndelungate de aceasta. În Ungaria se disting două grupuri principale de graiuri, cele din sud-vestul țării, numite "árgyelán" „ardelenesc” și "muncsán" „muntenesc”. Acești termeni băieșești sunt preluați de cercetători, dar nu sunt
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
una de alta și fiind în contact cu populații care vorbesc limbi diferite. În ansamblu se constată deosebiri importante între graiurile băieșești și româna din România, din cauza izolării lor îndelungate de aceasta. În Ungaria se disting două grupuri principale de graiuri, cele din sud-vestul țării, numite "árgyelán" „ardelenesc” și "muncsán" „muntenesc”. Acești termeni băieșești sunt preluați de cercetători, dar nu sunt folosiți de vorbitorii lor pentru a-și numi propriul grai, ci pe celălalt. În Ungaria, în afară de tipul ardelenesc și cel
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
de aceasta. În Ungaria se disting două grupuri principale de graiuri, cele din sud-vestul țării, numite "árgyelán" „ardelenesc” și "muncsán" „muntenesc”. Acești termeni băieșești sunt preluați de cercetători, dar nu sunt folosiți de vorbitorii lor pentru a-și numi propriul grai, ci pe celălalt. În Ungaria, în afară de tipul ardelenesc și cel muntenesc, mai există un tip de graiuri, cel al tisenilor (de la Tisa), numit de cercetătorii maghiari "ticsán". Graiurile ardelenești și muntenești se întâlnesc și în Serbia. La sud de Dunăre
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
ardelenesc” și "muncsán" „muntenesc”. Acești termeni băieșești sunt preluați de cercetători, dar nu sunt folosiți de vorbitorii lor pentru a-și numi propriul grai, ci pe celălalt. În Ungaria, în afară de tipul ardelenesc și cel muntenesc, mai există un tip de graiuri, cel al tisenilor (de la Tisa), numit de cercetătorii maghiari "ticsán". Graiurile ardelenești și muntenești se întâlnesc și în Serbia. La sud de Dunăre și de râul Sava domină cele muntenești. La nord de Dunăre coexistă cele muntenești cu cele ardelenești
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
dar nu sunt folosiți de vorbitorii lor pentru a-și numi propriul grai, ci pe celălalt. În Ungaria, în afară de tipul ardelenesc și cel muntenesc, mai există un tip de graiuri, cel al tisenilor (de la Tisa), numit de cercetătorii maghiari "ticsán". Graiurile ardelenești și muntenești se întâlnesc și în Serbia. La sud de Dunăre și de râul Sava domină cele muntenești. La nord de Dunăre coexistă cele muntenești cu cele ardelenești. Tot aceste două tipuri de graiuri se găsesc și în Croația
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
numit de cercetătorii maghiari "ticsán". Graiurile ardelenești și muntenești se întâlnesc și în Serbia. La sud de Dunăre și de râul Sava domină cele muntenești. La nord de Dunăre coexistă cele muntenești cu cele ardelenești. Tot aceste două tipuri de graiuri se găsesc și în Croația, dar aici grupul de graiuri muntenești se subîmparte în cel din Baranja și cel ludăresc. Graiurile ardelenești sunt apropiate de subdialectul crișean al limbii române, iar cele muntenești de subdialectul muntean al românei. În ambele
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
întâlnesc și în Serbia. La sud de Dunăre și de râul Sava domină cele muntenești. La nord de Dunăre coexistă cele muntenești cu cele ardelenești. Tot aceste două tipuri de graiuri se găsesc și în Croația, dar aici grupul de graiuri muntenești se subîmparte în cel din Baranja și cel ludăresc. Graiurile ardelenești sunt apropiate de subdialectul crișean al limbii române, iar cele muntenești de subdialectul muntean al românei. În ambele se simte influența subdialectului bănățean, mai puternic în graiurile băieșești
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
Sava domină cele muntenești. La nord de Dunăre coexistă cele muntenești cu cele ardelenești. Tot aceste două tipuri de graiuri se găsesc și în Croația, dar aici grupul de graiuri muntenești se subîmparte în cel din Baranja și cel ludăresc. Graiurile ardelenești sunt apropiate de subdialectul crișean al limbii române, iar cele muntenești de subdialectul muntean al românei. În ambele se simte influența subdialectului bănățean, mai puternic în graiurile băieșești ardelenești. Caracteristice graiurilor ardelenești sunt, de exemplu, vocalele [ɔ] (în [pɔrtə
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
de graiuri muntenești se subîmparte în cel din Baranja și cel ludăresc. Graiurile ardelenești sunt apropiate de subdialectul crișean al limbii române, iar cele muntenești de subdialectul muntean al românei. În ambele se simte influența subdialectului bănățean, mai puternic în graiurile băieșești ardelenești. Caracteristice graiurilor ardelenești sunt, de exemplu, vocalele [ɔ] (în [pɔrtə] „poartă”) și [ɛ] (în [avɛ] „avea”), precum și consoanele [ɟ] (în [vɛrɟe] „verde”), [ɲ] și [lʲ] ([l] palatalizat), în [lʲɛmɲe] „lemne”, ca în Crișana și Maramureș, precum și consoanele [ʃʲ
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
subîmparte în cel din Baranja și cel ludăresc. Graiurile ardelenești sunt apropiate de subdialectul crișean al limbii române, iar cele muntenești de subdialectul muntean al românei. În ambele se simte influența subdialectului bănățean, mai puternic în graiurile băieșești ardelenești. Caracteristice graiurilor ardelenești sunt, de exemplu, vocalele [ɔ] (în [pɔrtə] „poartă”) și [ɛ] (în [avɛ] „avea”), precum și consoanele [ɟ] (în [vɛrɟe] „verde”), [ɲ] și [lʲ] ([l] palatalizat), în [lʲɛmɲe] „lemne”, ca în Crișana și Maramureș, precum și consoanele [ʃʲ] (în [ʃʲinʃʲ] „cinci”), [ʒʲ
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
și [lʲ] ([l] palatalizat), în [lʲɛmɲe] „lemne”, ca în Crișana și Maramureș, precum și consoanele [ʃʲ] (în [ʃʲinʃʲ] „cinci”), [ʒʲ] ([ʒ] palatalizat, în [lunʒʲ] „lungi”) și [t͡ʃʲ] ([t͡ʃ] palatalizat, în [frat͡ʃʲe] „frate”), ca în Banat. Graiurile muntenești, mai ales cel al ludarilor, seamănă cu cele din Muntenia, de exemplu prin lipsa palatalizării consoanelor [t] și [d]. În Ungaria, graiul de la Tisa este mai apropiat de subdialectul crișean din România decât cele băieșești ardelenești. La nivel lexical
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
lungi”) și [t͡ʃʲ] ([t͡ʃ] palatalizat, în [frat͡ʃʲe] „frate”), ca în Banat. Graiurile muntenești, mai ales cel al ludarilor, seamănă cu cele din Muntenia, de exemplu prin lipsa palatalizării consoanelor [t] și [d]. În Ungaria, graiul de la Tisa este mai apropiat de subdialectul crișean din România decât cele băieșești ardelenești. La nivel lexical, diferențele dintre tipurile muntenesc și ardelenesc reflectă de asemenea în parte diferențele dintre subdialectele din România: muntenii spun „albie”, ardelenii numesc același obiect
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
decât cele băieșești ardelenești. La nivel lexical, diferențele dintre tipurile muntenesc și ardelenesc reflectă de asemenea în parte diferențele dintre subdialectele din România: muntenii spun „albie”, ardelenii numesc același obiect „troacă”; la primii „porumb”-ul este "poromb", la ceilalți "cucuruz". Graiurile băieșilor păstrează și unele arhaisme, elemente care nu se mai găsesc astăzi nici în graiurile din România. Bunăoară, în graiurile muntenești din Baranja se întâlnește [e̯a] în loc de [e] în poziție accentuată, de exempul „vearde”, „vorbeaște”, „rumâneaște”. Un cuvânt
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
asemenea în parte diferențele dintre subdialectele din România: muntenii spun „albie”, ardelenii numesc același obiect „troacă”; la primii „porumb”-ul este "poromb", la ceilalți "cucuruz". Graiurile băieșilor păstrează și unele arhaisme, elemente care nu se mai găsesc astăzi nici în graiurile din România. Bunăoară, în graiurile muntenești din Baranja se întâlnește [e̯a] în loc de [e] în poziție accentuată, de exempul „vearde”, „vorbeaște”, „rumâneaște”. Un cuvânt arhaic folosit în aceste graiuri este de exemplu „a custa” pentru „a trăi”. În afara României
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]