4,923 matches
-
limbaj nu lipsesc din această publicistică, izvorâtă mai curând din tensiunea de moment a luptelor politice, decât dintr-un program limpede de acțiune socială. Autorii articolelor sunt Hasdeu, precum și N. Nicoleanu, care dă aici și versuri în nota obișnuită a liricii sale. Hasdeu scrie și cronică dramatică, schițând un adevărat plan de dezvoltare a teatrului românesc, dar, mai ales, criticând aspecte ale stagiunii din 1866: repertoriul necorespunzător, format din localizări și imitații, lipsa de pregătire a actorilor, punerea în scenă nesatisfăcătoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289511_a_290840]
-
cu Mite Kremnitz. Apariția colecției Poezii poporale. Balade (Cântice bătrânești), publicată de V. Alecsandri, este considerată de F. un moment hotărâtor pentru preocupările de culegere și valorificare a literaturii populare. Contactul cu limba și literatura română îl determină să traducă lirică populară românească pentru a o face cunoscută cititorilor din spațiul de cultură german. Materialul adunat cu prilejul fiecărei călătorii este selectat și tradus în volumul Rumänische Volkslieder und Balladen, im Versmasse der Originaldichtungen übersetzt und erläutert [Cântece și balade românești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287078_a_288407]
-
literar și artistic”, „Cele trei Crișuri”, „Viața Basarabiei”, „Bugeacul”, „Poetul”. A publicat cărțile de versuri Simfonia amurgului (1937), Petale de crizanteme (1937), Cartea ultimelor vise și Picături de tristețe (1940), Slove de jar (1941), Flori albastre (1942). Nostalgică și meditativă, lirica vădește urme ale simbolismului, transpuse în peisaje de sugestie locală. Influența lecturilor bogate transpare în metaforismul abundent și, uneori, căutat. Versurile scrise în franceză au fost adunate în trei plachete, apărute, probabil, în 1929 (Le Luth brisé, L’Idylle d
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286817_a_288146]
-
care îl evidențiază în toate componentele operei lui Blaga, inclusiv în filosofia sa. Gândirea magică și gândirea mitică - consideră exegetul - își au sorgintea în copilărie și în orizontul satului, văzut mai apoi ca sat-idee sau sat-suflet, cu reverberații multiple în lirica blagiană. Întoarcerea poetului, suprasaturat de cultura filosofică europeană, în acest univers are semnificația unui gest ritualic de cufundare în lumea fabuloasă a poveștii și a mitologiei biblice, în „centrul lumii”, singurul loc în care omul se află în intimitate naturală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287139_a_288468]
-
patosul lui făceau din el un adevărat manifest revoluționar. Titlul, evocând străvechea Cântarea Cântărilor, tonul biblic, cât și anumite elemente mistice, la care se adaugă dispunerea în versete, dovedesc o lectură a psalmilor și prorocilor. Vechile noastre cronici, ca și lirica populară s-au stratificat în alcătuirea poemului, modelându-i stilul. Cât privește influențele străine, scrierile lui Mickiewicz (Livre de la nation polonaise), Michelet (Le Peuple) și Lamennais (Paroles d’un croyant) au fost, fără îndoială, puse la contribuție. O coloratură specifică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
stilul” (Virgil Nemoianu), „Cronica ideilor”, „Cartea străină” (Traian Ștef), „Cronica elementară” (Ștefan Bănulescu), „Lectura poeziei” (Ștefan Aug. Doinaș), „Poșta redacției” (Ștefan Aug. Doinaș, Al. Cistelecan), „Textul din text” (Marian Papahagi), „Cronica teatrală”, „Cronica artistică” și „Cronica sociologică” (Traian Herseni), „Din lirica universală”, „Texte și documente”, „Dialogul «Familiei»”. Versurile sunt semnate de Ștefan Aug. Doinaș, Radu Stanca, I. Negoițescu, Cezar Ivănescu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Florența Albu, Miron Radu Paraschivescu, Marin Sorescu, Dimitrie Stelaru, Augustin Pop, Dumitru Țepeneag, Constanța Buzea, Eugeniu Sperantia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286947_a_288276]
-
că „are rolul uverturii”, atrăgând astfel atenția asupra îmbogățirii în timp a propriului repertoriu liric. A semnat și cu pseudonimele Ion Necula, Bruno Siriani. Cu marcate reminiscențe din lexicul eminescian, dar și din Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Ion Pillat, lirica de tinerețe a lui V. cultivă motivul voiajului pe mare și peisagistica marină, însă fără mari îndrăzneli de sonoritate: „Lângă coapse bate marea/soarele se-nmoaie-n ea/ziua tremură pe margini/până unde poți vedea” (Baladă). Trei decenii mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290651_a_291980]
-
a proiecta în mitic datele realității autohtone și pendularea între o lume de minuni arhitectonice și un spațiu rural plin de mistere, cu sentimentul permanent al exilului, sunt trăsături caracteristice întregii producții versificate a autorului. Nu rămâne fără ecou în lirica lui V. îndelungata frecventare a marilor poeți ai Italiei; uneori recurge chiar la replici, cum este cazul reelaborării unor celebre versuri leopardiene în Dulci stele ale Ursei: „Un umblet mi-a fost viața/buimac în prada gândului/copleșit de întâmplări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290651_a_291980]
-
prilejuite de tragedia familială a autorului, însă imaginile sunt emfatice și obositoare prin monotonia sentimentului clamat. Treptat poezia se mai limpezește și, cu toate că se menține în același registru al disperării din dragoste, își găsește un drum propriu, lesne sesizabil în cadrul liricii preeminesciene. Autorul refuză în mod deliberat versul reflexiv, revendicându-și exclusiv latura sentimentală, din convingerea că „le coeur est la vraie lyre”. Scurta și zbuciumata sa boemă îi influențează morala, construită maniheist și melodramatic, după modelul lui Rolla al lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288796_a_290125]
-
stăruitoare a idealului feminin, conceput idilic și confruntat cu o realitate decepționantă. De unde, refugiul în vis. Ca orice romantic, el a văzut posibilitatea împlinirii amoroase și în trecut. La gura sobei (1876) imaginează un cămin pașnic și fericit. În ansamblu, lirica lui P. încheagă locurile comune ale vremii într-un întreg oarecum armonios, caracterizat prin fluiditatea limbajului și acuratețea prozodică, situând astfel ciclul Resunete printre cele mai reușite versuri ale deceniului 1860-1870. Broșura Puține cuvinte despre coruperea limbei române în Bucovina
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288796_a_290125]
-
etc.) și „conținut” asemenea; între ele, Istoria organică, primă formă a viitoarei Bibliografii generale (1970). Din 1948 e, timp de doi ani, student al Facultății de Filologie a Universității din București. Abandonează facultatea, absolvind-o abia în 1964, cu lucrarea Lirica lui G. Călinescu. Gazetar la „Scânteia” (1950-1969), scrie puțin pentru ziar (reportaj, articole, cronică muzicală). În timpul liber își definitivează primele cărți, cu totul străine de „comandamentele” oficiale ale epocii în materie de literatură, pe care le va putea publica în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
în Povești fără țară, Madrid, 1957; Ultimul învins, pref. Vasile Posteucă, Cleveland, 1965; Cetăți sfărâmate, Hamilton (Canada), 1973; Sturm und Feuer, München, 1982. Ediții: Poeme din închisori, Madrid, 1970 (în colaborare cu Vasile Posteucă și Nicholas Dima). Traduceri: Tălmăciri din lirica amerindiană, introd. George Ciorănescu, München, 1977; Tălmăciri din lirica americană, München, 1979; Kahlil Gibran, Profetul, introd. George Ciorănescu, München, 1979, Maxime și cugetări, Madrid, 1980. Repere bibliografice: Marin Sârbulescu, „Dragoste albă”, „Albatros”, 1941, 3-4, 6; I.G. Dimitriu, „Magul care-și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288490_a_289819]
-
Vasile Posteucă, Cleveland, 1965; Cetăți sfărâmate, Hamilton (Canada), 1973; Sturm und Feuer, München, 1982. Ediții: Poeme din închisori, Madrid, 1970 (în colaborare cu Vasile Posteucă și Nicholas Dima). Traduceri: Tălmăciri din lirica amerindiană, introd. George Ciorănescu, München, 1977; Tălmăciri din lirica americană, München, 1979; Kahlil Gibran, Profetul, introd. George Ciorănescu, München, 1979, Maxime și cugetări, Madrid, 1980. Repere bibliografice: Marin Sârbulescu, „Dragoste albă”, „Albatros”, 1941, 3-4, 6; I.G. Dimitriu, „Magul care-și caută steaua”, „Înșir’te mărgărite”, 1952, 78; Vasile Posteucă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288490_a_289819]
-
critica din Transilvania a oscilat între părerile lui Titu Maiorescu și cele ale lui C. Dobrogeanu-Gherea, S. împarte criticii lui Eminescu în apologeți și detractori, urmărind notele caracteristice ale fiecăruia. Ultimul capitol supune analizei înrâurirea pe care a avut-o lirica lui Eminescu în Transilvania. Studiul, scris cu claritate și articulat cu o deosebită coerență și, mai ales, cu o mare atenție pentru exactitatea informației, rămâne și azi un punct de referință pentru eminescologi. De la S. s-au păstrat în manuscris
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289852_a_291181]
-
perioada interbelică colaborează la mai multe periodice transilvănene cu publicistică, nuvele și poezii. Din scrisul lui F. au rezistat timpului doar traducerile. Sub titlul Szerelmes kert [Grădina iubirilor] a publicat în 1924 o antologie din poezia românească modernă, tălmăcind din lirica lui Dimitrie Anghel, Tudor Arghezi, G. Bacovia, Demostene Botez, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Mihai Codreanu, N. Davidescu, Victor Eftimiu, Elena Farago, O. Goga, G. Gregorian, Emil Isac, D. Iacobescu, St. O. Iosif, Al. Macedonski, Adrian Maniu, I. Minulescu, Corneliu Moldovanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286976_a_288305]
-
revine la poezie abia în 1957, când redebutează în „Tribuna” și continuă să publice în „Steaua” și „Familia”. Nu reușește să recupereze „codurile unui imaginar” în care se impusese inițial, ci „se situează, deloc mimetic, pe sensul de adâncime al liricii contemporane” (Petru Poantă). Și prima carte, Maluri înalte, îi apare târziu, în 1974. Poezia de acum transgresează realitatea în planul sensibilului, dominată fiind de o senzualitate oarecum rafinată, într-un registru ce decurge din stilistica manieristă. Ulterior lirica lui S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289522_a_290851]
-
adâncime al liricii contemporane” (Petru Poantă). Și prima carte, Maluri înalte, îi apare târziu, în 1974. Poezia de acum transgresează realitatea în planul sensibilului, dominată fiind de o senzualitate oarecum rafinată, într-un registru ce decurge din stilistica manieristă. Ulterior lirica lui S. evoluează spre un discurs încărcat metaforic, unde cotidianul capătă rezonanță și fior, într-o stare de contemplație cumva dramatică, mereu întoarsă spre trăiri latente. Astfel, „sensul lucrurilor lăcrimează/ Ca o corabie ce se depărtează/ Cu fructele dulci ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289522_a_290851]
-
și, implicit, tipologia afectivă. Aceeași formulă se întâlnește și în Dimineața nuanțelor (1989), unde decorul marin devine scena confruntărilor dintre elementul masculin și cel feminin, ale căror consecințe dramatice se traduc prin singurătate și melancolie. Dublu manierizante, mai întâi față de lirica universală, apoi față de concepția proprie, volumele de versuri Poem scris pe suflarea pământului (1975), Anamorfoze (1983), Fragilități (1996) și Provocări imergente (2000) reiau fără variații prea marcate registrul tematic caracteristic autorului. O ușoară schimbare se înregistrează în Fragilități, unde se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
Al. Macedonski, pictorii Carol Szatmary, Iosif Iser și Camil Ressu - autorul tabloului Cafeneaua Oteteleșanu, expus în 1913, în care se regăsesc principalii „combatanți” de pe „câmpul de luptă” -, compozitorul Alfonso Castaldi și actorii Teatrului Național, între care Iancu Brezeanu, sau cei lirici de la Teatrul de Operetă condus de C. A. Grigoriu, care funcționa, în această perioadă, în grădina din spatele T.O. După primul război mondial faima localului se stinge, boema literar-artistică migrând spre mai elegantele restaurante Corso și Capșa. În 1931 imobilul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290155_a_291484]
-
pentru valorile lui ideale sau reale” (Matei Cazacu). Autoare de versuri în limba franceză - Dans les brisures (1982), Sur les abîmes verts (1985), Bruine de nulle part (1993) - și în limba română (risipite în revistele din exil), S. practică o lirică modernă, antidiscursivă, „fără să anuleze conținutul, pentru că dă expresie unui simțământ fundamental de azi, acela al provizoratului istoric, la care s-a ajuns prin pierderea oricărei tradiții” (Horia Stamatu). În fragmentele de realitate din care se alcătuiește universul liric se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289963_a_291292]
-
ca profesor asociat, la Universitatea din Louisville, Kentucky. Debutează în 1974 la „Luceafărul”, iar editorial în 1977 cu placheta Viața deasupra orașului. I s-au decernat Premiul Asociației Scriitorilor din Sibiu (1980) și un premiu al Societății Poeților Britanici (1986). Lirica publicată de U. este extrem de unitară, poeta descoperindu-și încă de la volumul Viața deasupra orașului temele și motivele predilecte - solitudinea, melancolia intelectualizată, orașul tentacular, dar și propria modalitate stilistică - mixaj de limbaj prozaic și metafore neașteptate, care dilată suprarealist coaja
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290390_a_291719]
-
creație, autoreflectându-l permanent. Livrescul se confundă cu realul, ambele îmbibate și deformate de fantasmele viziunilor sau ale memoriei, de selectarea și amestecarea haotică, fără vreo intenție de structură, a frânturilor de cotidian în chip deliberat banale. Experiența de traducătoare din lirica anglo-saxonă și americană se manifestă la U. ca un catalizator: în cele mai bune fragmente de poeme ale sale apar flash-uri ale existenței obișnuite, juxtapuneri imprevizile, gesturi, reverii, confesiuni, notații dintr-un „proces verbal de existență” (Eugen Simion) sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290390_a_291719]
-
din care mușc cu poftă/ când și când”. O sensibilitate mai accentuată, care i-ar fi permis să scurtcircuiteze distanțele dintre imaginile și viziunile poetice, ar fi apropiat-o și mai mult pe U. de Diane Wakoski, din a cărei lirică a tradus și cu care are certe afinități. Totuși, principalul dușman al poemelor sale se dovedește tendința lor centrifugală, refuzul coagulării în întreg, o notație suprinzătoare putând rupe coerența unui text care începe bine: „O mare împrevizibilă mi-atinge mâinile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290390_a_291719]
-
B. la primul Congres al Scriitorilor din România (1956), în care autorul își amendează și chiar reneagă propria producție proletcultistă din anii ‘50 și denunță amestecul nociv al dogmatismului ideologic în poezie prin obiecțiile aduse prezenței excesive a „realismului în lirică”. În 1959, B. se mută la București, unde devine unul dintre principalii animatori ai vieții literare din capitală. În 1962 inițiază, în „Contemporanul”, ciclul de eseuri Meridiane, care va apărea timp de trei ani și unde sunt comentate aspectele esențiale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
se editează abia în 1960, Declarația patetică este, de fapt, contemporană cu cartea de debut a lui P. și cuprinde, desfășurată, întreaga sa poetică. Teoretizată însă, aceasta se va găsi într-un argument prezent în Versul liber. În concepția asupra liricii, poetul nu excelează prin ineditul punctelor de vedere, ci prin claritatea cu care își configurează structura. Conceput ca un „surd protest împotriva rutinei”, versul liber nu înseamnă o dezicere de la ordine. Esența poeziei - crede autorul, evocându-l pe Stéphane Mallarmé
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]