5,376 matches
-
îi împiedicau pe monahii cu funcții mai importante să călătorească frecvent pentru diferite treburi mânăstirești. Se pare că printre ei se aflau și oameni cărora le plăceau călătoriile mai mult decât viața în sihăstrie, și care cunoșteau țările din vecinătatea mânăstirii, nefiind străini de diferite plăceri lumești. Ekkehard II a ajuns să facă parte din această categorie de monahi. Sosit la mânăstirea St. Gallen din copilărie și crescut în mânăstire, Ekkehard a ajuns, fiind încă tânăr, să ocupe funcția de portar
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
aflau și oameni cărora le plăceau călătoriile mai mult decât viața în sihăstrie, și care cunoșteau țările din vecinătatea mânăstirii, nefiind străini de diferite plăceri lumești. Ekkehard II a ajuns să facă parte din această categorie de monahi. Sosit la mânăstirea St. Gallen din copilărie și crescut în mânăstire, Ekkehard a ajuns, fiind încă tânăr, să ocupe funcția de portar al mânăstirii, care îî dădea prilejul să fie în contact cu lumea exterioară, astfel încât orizontul lui nu era limitat de zidurile
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
mult decât viața în sihăstrie, și care cunoșteau țările din vecinătatea mânăstirii, nefiind străini de diferite plăceri lumești. Ekkehard II a ajuns să facă parte din această categorie de monahi. Sosit la mânăstirea St. Gallen din copilărie și crescut în mânăstire, Ekkehard a ajuns, fiind încă tânăr, să ocupe funcția de portar al mânăstirii, care îî dădea prilejul să fie în contact cu lumea exterioară, astfel încât orizontul lui nu era limitat de zidurile mânăstirii. Cronica "Casus Sancti Galli", arată că aceasta
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
străini de diferite plăceri lumești. Ekkehard II a ajuns să facă parte din această categorie de monahi. Sosit la mânăstirea St. Gallen din copilărie și crescut în mânăstire, Ekkehard a ajuns, fiind încă tânăr, să ocupe funcția de portar al mânăstirii, care îî dădea prilejul să fie în contact cu lumea exterioară, astfel încât orizontul lui nu era limitat de zidurile mânăstirii. Cronica "Casus Sancti Galli", arată că aceasta era funcția pe care o avea Ekkehard atunci când a cunoscut-o pe ducesa
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
St. Gallen din copilărie și crescut în mânăstire, Ekkehard a ajuns, fiind încă tânăr, să ocupe funcția de portar al mânăstirii, care îî dădea prilejul să fie în contact cu lumea exterioară, astfel încât orizontul lui nu era limitat de zidurile mânăstirii. Cronica "Casus Sancti Galli", arată că aceasta era funcția pe care o avea Ekkehard atunci când a cunoscut-o pe ducesa Hadwiga de Suabia, văduva ducelui Burchard III, cu prilejul uneia din vizitele ei periodice la mânăstire, pentru a se reculege
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
era limitat de zidurile mânăstirii. Cronica "Casus Sancti Galli", arată că aceasta era funcția pe care o avea Ekkehard atunci când a cunoscut-o pe ducesa Hadwiga de Suabia, văduva ducelui Burchard III, cu prilejul uneia din vizitele ei periodice la mânăstire, pentru a se reculege. Cronica precizează că ducesa era o femeie tânără și atrăgătoare. Între timp, Ekkehard a trecut din funcția de portar la cea de profesor, avansând repede la postul de director al școlii mânăstirii. În anul 973, ducesa
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
vizitele ei periodice la mânăstire, pentru a se reculege. Cronica precizează că ducesa era o femeie tânără și atrăgătoare. Între timp, Ekkehard a trecut din funcția de portar la cea de profesor, avansând repede la postul de director al școlii mânăstirii. În anul 973, ducesa a rugat conducerea mânăstirii să-i îngăduie lui Ekkehard să vină la reședința ei, castelul Hohentwiel, așezat în apropierea orașului actual Singen, pentru ca să o ajute să citească operele clasicilor latini. Ca urmare, Ekkehard s-a mutat
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
reculege. Cronica precizează că ducesa era o femeie tânără și atrăgătoare. Între timp, Ekkehard a trecut din funcția de portar la cea de profesor, avansând repede la postul de director al școlii mânăstirii. În anul 973, ducesa a rugat conducerea mânăstirii să-i îngăduie lui Ekkehard să vină la reședința ei, castelul Hohentwiel, așezat în apropierea orașului actual Singen, pentru ca să o ajute să citească operele clasicilor latini. Ca urmare, Ekkehard s-a mutat la Hohentwiel, instruind-o pe ducesă despre Virgiliu
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
și Horațiu. Mai târziu, ducesa l-a introdus și la curtea împăratului Otto I, unde călugărul a avut o influență considerabilă. El a intervenit și în diferite treburi bisericești, dintre care este de relevat rolul său în concilierea disputei dintre mânăstirile benedictine St. Gallen și Reichenau. La sfârșitul vieții a ajuns provost al catedralei din Mainz. A murit în acest oraș la 23 aprilie 990, fiind înmormântat în biserica Sf. Alban din Maiz în afara zidurilor cetății. Ducesa Hadwiga, binefăcătoarea sa, l-
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
l-a supraviețuit cu patru ani. Este evident că personalitatea lui Ekkehard, cursul cu totul neobișnuit al vieții lui și, fără îndoială, relațiile sale privilegiate cu o femeie din înalta nobilime trebuiau să stârnească viul interes al confraților săi din mânăstirea St. Gallen. Poveștile și anecdotele despre el erau repetate din generație în generație, și pe măsură ce erau repovestite de călugării mai tineri, deveneau din ce în ce mai pitorești. Reluând aceste povestiri, cronica prezintă numeroase detalii ale vizitelor ducesei Hadwiga la mânăstire, precum și cele ale
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
confraților săi din mânăstirea St. Gallen. Poveștile și anecdotele despre el erau repetate din generație în generație, și pe măsură ce erau repovestite de călugării mai tineri, deveneau din ce în ce mai pitorești. Reluând aceste povestiri, cronica prezintă numeroase detalii ale vizitelor ducesei Hadwiga la mânăstire, precum și cele ale timpului petrecut de Ekkehard la castelul din Hohentwiel. Ceea ce nu pomenește cronica este descrierea călătoriei lui Ekkehard de la St. Gallen la Hohentwiel, călătorie care în condițiile evului mediu ar fi trebuit și ea să prezinte evenimente demne
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
pomenește cronica este descrierea călătoriei lui Ekkehard de la St. Gallen la Hohentwiel, călătorie care în condițiile evului mediu ar fi trebuit și ea să prezinte evenimente demne de semnalat. La două generații după moartea lui Ekkehard, un alt călugăr al mânăstirii, Ekkehard IV, s-a gândit să aștearnă pe hârtie istoricul mânăstirii St. Gallen, scriind cronica cunoscută sub numele de "Casus Sancti Galli". Povestea predecesorului său, al cărui nume monahal îl purta cronicarul, îi furniza un amplu material pentru a introduce
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
Hohentwiel, călătorie care în condițiile evului mediu ar fi trebuit și ea să prezinte evenimente demne de semnalat. La două generații după moartea lui Ekkehard, un alt călugăr al mânăstirii, Ekkehard IV, s-a gândit să aștearnă pe hârtie istoricul mânăstirii St. Gallen, scriind cronica cunoscută sub numele de "Casus Sancti Galli". Povestea predecesorului său, al cărui nume monahal îl purta cronicarul, îi furniza un amplu material pentru a introduce elemente mai neobișnuite, care să pigmenteze puțin istoria mânăstirii, care altfel
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
hârtie istoricul mânăstirii St. Gallen, scriind cronica cunoscută sub numele de "Casus Sancti Galli". Povestea predecesorului său, al cărui nume monahal îl purta cronicarul, îi furniza un amplu material pentru a introduce elemente mai neobișnuite, care să pigmenteze puțin istoria mânăstirii, care altfel ar fi fost destul de monotonă. Reluând povestirile călugărilor, cronica prezintă numeroase detalii ale vizitelor ducesei Hadwiga la mânăstire precum și ale timpului petrecut de Ekkehard la castelul din Hohentwiel. Ceea ce lipsește din cronică este descrierea călătoriei lui Ekkehard de la
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
monahal îl purta cronicarul, îi furniza un amplu material pentru a introduce elemente mai neobișnuite, care să pigmenteze puțin istoria mânăstirii, care altfel ar fi fost destul de monotonă. Reluând povestirile călugărilor, cronica prezintă numeroase detalii ale vizitelor ducesei Hadwiga la mânăstire precum și ale timpului petrecut de Ekkehard la castelul din Hohentwiel. Ceea ce lipsește din cronică este descrierea călătoriei lui Ekkehard de la St. Gallen la Hohentwiel, călătorie care în condițiile evului mediu ar fi trebuit și ea să prezinte evenimente demne de
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
o prezentare corectă a trecutului medieval. Un element care lipsește aproape cu desăvârșire din cronica "Casus Sancti Galli" este descrierea cadrului natural a zonei unde se petrece acțiunea. Scheffel, fiind un iubitor al naturii, a parcurs pe jos drumul de la mânăstirea St. Gallen până la ruinele castelului Hohentwiel, pe drumul pe care își imagina că îl parcursese cu aproape un mileniu în urmă eroul romanului său. Descrierile locurilor unde se pretrece acțiunea sunt astfel extrem de realiste. Spre deosebire de "Gornistul din Säckingen", romanul "Ekkehard
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
calcar cochiilifer, fiind așezată pe un soclu de granit. În partea din față a soclului este fixat un portret în bronz al scriitorului. În sfârșit, mai este de menționat o statuie în orașul St. Gallen din Elveția, unde se află mânăstirea din care pornise călugărul Ekkehard, eroul lui Scheffel. Lucrârile literare ale lui Scheffel au servit și ca inspirație pentru câteva lucrări muzicale. Inspirându-se din romanul lui Joseph Victor von Scheffel, compozitorul Johann Joseph Abert a scris o opera Ekkehard
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
("Alexandru Stănescu") (n. 9 octombrie 1908, Mânăstirea, județul Călărași - d. 12 august 1937, București) a fost un publicist și scriitor român, de orientare socialist-comunistă, ales post-mortem membru al Academiei Republicii Populare Române în 1948. După ce a absolvit clasele primare în localitatea natală, Alexandru Stănescu a fost înscris
Alexandru Sahia () [Corola-website/Science/304642_a_305971]
-
debutat literar cu schița "Sculptorul Boamba" publicată în revista "Șoimii", editată de Liceul Militar "Mihai Viteazul" din Târgu-Mureș, unde era înscris sub numele de Alexandru G. Stănescu. La "Șoimii", Sahia a semnat cu pseudonimul Al. Mânăstireanu, după numele satului său Mânăstirea din județul Călărași. Nefiind făcut pentru viața cazonă, în 1927 a părăsit Liceul Militar, iar în anul 1928 și-a dat bacalaureatul. S-a înscris la Facultatea de drept din cadrul Universității București. Nu a găsit ce căuta nici în viața
Alexandru Sahia () [Corola-website/Science/304642_a_305971]
-
individual care este de aceeași natură și substanță cu spiritul universal sau Brahman - Dumnezeu. Shankara își propagă învățătura prin călătorii de-a lungul subcontinentului pentru a susține discursuri și dezbateri cu ceilalți gânditori. Este recunoscut ca fiind fondatorul a patru (mânăstiri) care au ajutat la dezvoltarea istorică, renașterea și răspândirea Advaitei Vedanta. Este deasemenea recunoscut ca fiind fondatorul ordinului monastic și totodată inițiatorul tradiției spirituale prin care credincioșii pot să ințeleagă că prin toate formele religioase, respectiv zei, se manifestă același
Adi Shankara () [Corola-website/Science/304709_a_306038]
-
Tradiția este în stransă legătură cu cea promovând cinci forme considerate cele mai importante ale lui Dumnezeu: Ganesha, Shiva, Shakti, Vishnu, Surya și Skanda. Shankara revitalizează viața spirituală a Indiei prin discursuri și dezbateri vii, chiar făcând unele minuni, înființând mânăstiri și ordine monastice, lăsând in urmă comentarii de excepție pentru marile scripturi și o operă filozofică fără egal. a scris că există două tipuri de cunoaștere: "superioară (paravidya)" și "inferioară (aparavidya)". Prima este cunoașterea lui Dumnezeu ca "nirguna Brahman (Dumnezeu
Adi Shankara () [Corola-website/Science/304709_a_306038]
-
regate care pe anumite perioade au avut o oarecare importanță politică: Hwicce, Magonsaete, Lindsey și Anglia de Mijloc. "Articole principale: Alfred cel Mare, Epoca vikingilor, Danelaw" În anul 793, în Cronica anglo-saxonă este menționat primul atac viking asupra Britaniei, la mânăstirea Lindisfarne. Totuși, este știut că până atunci vikingii deja se stabiliseră în Orkney și Shetland, și probabil că avuseseră loc și alte multe raiduri înainte de această prima menționare. De asemenea, cronicile arată că primul atac viking asupra insulei Iona a
Anglia anglo-saxonă () [Corola-website/Science/303494_a_304823]
-
industrializări a fost accelerat, agricultura a fost cooperativizată, iar rebeliunile țărănești au fost zdrobite. Au fost înființate lagăre de muncă, iar, în perioada de maximă represiune, lagărele găzduiau cam 100.000 de prizonieri. Patriarhul Bulgariei a fost închis într-o mânăstire și plasat sub strictă supraveghere. În 1950, au fost rupte relațiile diplomatice cu SUA. A început persecutarea minorității turce, iar disputele de frontieră cu Grecia și Iugoslavia au fost redeschise. Țara trăia într-o stare de teamă și izolare. Sprijinitorii
Republica Populară Bulgaria () [Corola-website/Science/303559_a_304888]
-
minorități, regențe și războaie civile. Din cauza scăderii puterii centrale și proastei administrări, dinastia merovingiană va pierde puterea. În 751, Pépin, fiul lui Carol Martel, îl înlătură de la putere pe regele Childéric al III-lea (743-751), pe care îl trimite la mânăstire. Nimeni nu l-a susținut pe monarhul deposedat, astfel că, în noiembrie 751, Pépin se încoronează rege al francilor, la Soissons, sub numele de Pépin al III-lea (751-768), însă în istorie el va rămâne ca Pépin cel Scurt. Datorită
Dinastia Carolingiană () [Corola-website/Science/303585_a_304914]
-
cultivabil era în proprietatea a 0,6% dintre proprietarii de pământ, acest teren cultivabil fiind în proprietatea coroanei (monarhului), a câtorva mii de familii de boieri care-și duceau viețile în capitală și marile orașe, și a Bisericii Ortodoxe Române (mânăstirilor), în timp ce restul de 95,4% din proprietari (aproximativ un million de familii) erau țărani, care ei posedau 40,3% din pământul arabil. Sistemul agrar din perioada premergătoare Marii Răscoale (1907 a fost doar una dintr-o serie de răscoale țărănești
Răscoala Țărănească din 1907 () [Corola-website/Science/303619_a_304948]