KorAP: Find »[drukola/base=mânie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...189 190 191 ...231 >

5,756 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

Grațian În ciorapi și-n cămașă, rătăcit printre omuleții de zăpadă. Ce l-o fi apucat? Înainte de a avea un răspuns la această Întrebare, omulețul Îl mai surprinse o dată prin ușurința cu care trecea de la o stare la alta: de la mânie la resemnare, de la imprecație la o anume toleranță, de la indiferență la o vagă curiozitate. De data asta sări ca ars În picioare și Începu să urle: Tovarăș? Io, tovarăș? Cu tine mă? Să mă faci tu pă mine tovarăș! Pă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236

dumbrăvi de stejari. Stejarul era socotit un copac sfânt. Engl. enclosures: pe vremea dinastiei Tudorilor, pământurile comunale Începuseră să fie parcelate și Împrejmuite cu garduri vii În favoarea moșierilor care se ocupau de creșterea oilor și comerțul cu lână, stârnind astfel mânia țăranilor, rămași fără hrană. Grup de oameni care simpatizează În secret cu dușmanii țării lor, iar În timp de război Îi sprijină. Loc preistoric În comitatul Wiltshire, În sudul Angliei, unde există un cerc mare de pietre În poziție verticală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270

prin separeu și-l lua pe Lee deoparte, ca să discute cu el. Iar când se întorcea, Lee arăta mai mereu oarecum speriat. Individul pe care îl sfidase odinioară era cel mai influent gangster de pe Coasta de Vest, era iute la mânie și i se dusese vestea pentru răzbunările lui crâncene. Dar de regulă Lee primea ponturi pentru cursele de cai, iar caii pe care îi recomanda Siegel de obicei câștigau. Așa a trecut toamna aceea. Bătrânul primi liber de Crăciun și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
stătea aici, casa arăta ca o filială a USO. — Îți numești propria fiică haimana? se miră Lee. Short ridică din umeri. — Am cinci fiice. O poamă stricată din cinci nu-i un rezultat chiar așa de rău. Lee fierbea de mânie. I-am pus o mână pe braț ca să-l liniștesc și aproape că i-am simțit sângele zvâcnind. — Ce-ar fi să ne dați câteva nume, domnule Short? — Tom, Dick, Harry. Haimanalele alea dădeau cu ochii de Cleo Short și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
siguranță, l-am luat pe partenerul meu pe după umeri. Domnule Loew, filmul ăla nenorocit e de vină. Lee și-a închipuit că limbistele de aici ne-ar putea pune pe urmele mexicanului. — Bleichert, ciocul mic! șuieră Loew, apoi își îndreptă mânia abia reținută spre Lee: Blanchard, eu te-am numit la Arestări. Ești omul meu iar tu m-ai făcut să mă simt ca un prost în fața a doi dintre cei mai influenți oameni din Departament. Asta nu-i o crimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
împunse cu genunchiul sub masă. Dulange renunță la mutra lui impasibilă și afișă un rânjet larg. — Răspunsul meu este un port drapel de douăș’cinci de centimetri, caraliule! — Te rog să-l scuzi pe detectivul Bleichert, Joe. E iute la mânie. — Ba are o pulică bleagă. Toți nemțălăii sunt așa. Eu sunt francez și știu cum stă treaba. Russ râse cu poftă, de parcă tocmai ar fi auzit un banc bun la Elks Club. — Joe, ești dat naibii! Dulange făcu un gest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
partenerul lui când o să ajungă locotenent, iar... — O să fiu partenerul lui Russ Millard când o să iasă la pensie Harry Sears. Fritzie trase o dușcă de whisky. — Ești cam necizelat pentru el, băiețaș. A dus vorba că ești prea iute la mânie. Bătrânul Russ e un plângăcios. Eu mă potrivesc mai bine cu tine. Iată o informație interesantă. Mi-am amintit de privirea dezgustată pe care mi-a aruncat-o Russ ce după l-am făcut K.O. pe Joe Dulange. — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Georgie? Insolența i se potrivea ca o mănușă. Dacă ar fi încercat o abordare ocolită, aș fi devenit bănuitor. Iar pe Lee l-a trimis pe urmele lui Georgie imediat după ce Lee l-a stâlcit în bătaie. Oare spera ca mânia lui Lee să atingă apogeul când va da cu ochii de ucigașul Daliei? Oare știa de colecția lui de fetișuri furate din morminte și spera că asta o să ne scoată din minți? Spera ca Georgie să se arunce într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

pe care i-o provocam eu. Mă purtam anume ca să nu mai fie posibilă nici o confuzie între mine și cel dispărut. Stricam tuburile cu vopsele sau intram în casă plin de noroi murdărind covoarele. Și de câte ori tata avea accese de mânie sau crize de disperare, mulțumirea de sine se clătina, se prăbușea; de aceea a început să vadă cu timpul în mine un adevărat pericol, un conspirator împotriva fericirii sale. Într-o zi, m-a chemat la el. Stătea în fotoliu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
aceea am simțit că iau foc. Ce sculptor eram dacă nici modelele nu mă ascultau? M-am îndreptat furios spre ea și am întins mâna să-i smulg cerceii. Atunci m-a mușcat de braț, aruncându-mi o căutătură sălbatecă. Mânia o făcea frumoasă și, pe loc, am simțit o mare simpatie pentru ea. Fără să stau prea mult pe gânduri și fără s-o cunosc, mai mult din dorința de a mă culca mai repede cu ea, scutindu-mă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
închidă ochii până dimineața. De aceste nopți urâte și răzbunătoare o scăpase Aristide. S-a iubit cu el și și-a căpătat liniștea... Chiar și după ce Aristide a părăsit-o, a rămas liniștită. Numai că atunci a trebuit să înfrunte mânia pescarilor care se simțiseră jigniți. Vasăzică pe ei îi respingea și se culca, în schimb, cu un străin sclifosit care, pe deasupra, se lepăda de ea ca de o cârpă? Veneau la poartă și îi strigau tot felul de porcării. „Cățea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
colțul coridorului, m-am ciocnit de Laura. Părea nedormită și m-a mușcat șarpele de inimă. — De unde vii? am întrebat-o înșfăcând-o de mână. În ochii ei oblici și migdalați s-au aprins într-o clipă toate flăcările iadului. Mânie? Gelozie? Sau altceva? Niciodată n-am știut. Fapt e că mă înfrunta. Părul negru îi cădea în șuvițe rebele peste gulerul halatului și din toată atitudinea ei răzbătea o nerușinare provocatoare; râdea, dezvelindu-și dinții superbi, de fiară sănătoasă. Totdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
din nou, dar, deodată, te oprești din râs uluit: dinaintea ta, acum, nu mai e bătrânul șters, prăpădit; de jos, s-a ridicat un om aproape necunoscut, cu părul atârnând în dezordine, cu bărbia tremurând și cu ochii plini de mânie, care te privește fără să zică nimic. A început să plouă mărunt, părul lui Vecu se udă, i se lipește de frunte, de ceafă, de urechi. Brusc, bătrânul se desprinde din împietrire, te scuipă, pentru că l-ai jignit? pentru că te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
la care se găsea Profetul. — Unde e doctorul? Câțiva au ridicat privirile, dar nimeni nu mi-a răspuns. — Unde e doctorul? am întrebat din nou, ridicând tonul și bătând cu pumnul în masa de tablă. Am deslușit un fulger de mânie în ochii Profetului. Băiatul de lângă el s-a sculat în picioare, gata să sară la bătaie, dar Profetul l-a apucat de braț și cu o mână de fier l-a tras îndărăt pe scaun. Îi vedeam bine, de aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

speriat. - Am înțeles bine: vin de la apus. Dar nu înțeleg de unde de la apus? La apus nu sunt oameni, dincolo de oaza noastră. Totuși tobele se aud dinspre apus. Și oamenii roșii trăiesc pe Pământul Negru, la răsărit. Așadar, zeul își arăta mânia. Ochiul lui din cer privea tot atât de rece și rău. Ntombi plecase. Urlau șacalii... Tatrakpo îl chemă la sine pe Mai-Baka și-i porunci să numere arcașii. CAPITOLUL II Aproape de țărmul apusean al Țării Nisipurilor, aerul era încă răcorit de boarea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu vedem foc, noi stăm. Vă urmăm numai dacă ne arătați prin flacără că drumul e bine ales. Și să nu uiți că zeii ți-au dăruit tinerețe și putere ca să-i bucuri prin curajul tău, nu ca să le stârnești mânia cu vreo nesăbuință. Ai înțeles, Iahuben? Am nădejde în tine! Poruncile militare și orice alte cuvinte pentru soldați Puarem le spunea limpede. Cu ele era deprins Iahuben de mult. Se închină adânc în fața căpeteniei și spuse cu glas tare și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
într-o tăcere amestecată cu spaimă. Clipea uneori, cu ochii la foc. După un timp își ridică fruntea. Stelele erau multe. Ochii soldatului căutară steaua de la miazăzi. O găsiră, atârnată în același loc, ca un ochi alungit și plin de mânie. Mâna lui Iahuben se ridică tremurătoare spre stea și buzele lui veștede îngăimară: - Dar steaua asta? Auta se întoarse repede într-acolo, după aceea își plecă ochii în pământ și nu putu să spună nimic. Trecu un răstimp de tăcere

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
care cunoscuse totdeauna toate tainele pentru oamenii de rând și acum întîlnise întîia oară în viață o taină pe care nădăjduia s-o poată cunoaște de la Mai-Baka. Cel dintâi întrebă Tatrakpo. - Mai-Baka, zise el, tu ai aflat unde ne duce mânia zeului cu ochiul deschis în cer? - În Țara Apelor. Străinii spun că este undeva spre apus, între ape. Poate la capătul lumii. - Dar cine-i omul negru cu care ai vorbit și azi și ieri? E dintre stăpîni? Mai-Baka nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Ca să-l îmbuneze pe zeul care și-a deschis ochiul spre noi. - Care zeu?... A, steaua cea mare! Și l-a îmbunat? Mai-Baka se uită cu tristețe la soldat: - Nu vezi? și-i arătă steaua. Ne privește cu mai multă mânie. - Dacă zeul are s-o vadă... Începu Agbongbotile, dar Mai-Baka făcu ceea ce n-ar fi cutezat să facă niciodată: îl întrerupse pe bătrân. - Dacă zeul ar fi văzut-o, nu putea să nu se încînte de frumusețea ei. Zeul știa că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
În fața lui stătea vrăjitorul Tela. Fața lui neagră cu ape alburii, lustruită și grasă sub părul creț, încărunțit ușor, părea îngrozită. - Tela?... Te-am recunoscut. Ce ai? Îți pare cumva rău că rămîi? - Nu... Am venit la tine pentru altceva. Mânia zeului se preface în urgie! Și Tela arătă cu o mână tremurătoare spre miazăzi. Auta nu pricepu. - Care zeu? întrebă el în silă. - Zeul nopții, cel care și-a deschis spre noi ochiul mâniei. Prea obosit ca să se mai gândească

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Am venit la tine pentru altceva. Mânia zeului se preface în urgie! Și Tela arătă cu o mână tremurătoare spre miazăzi. Auta nu pricepu. - Care zeu? întrebă el în silă. - Zeul nopții, cel care și-a deschis spre noi ochiul mâniei. Prea obosit ca să se mai gândească și acum la steaua necunoscută, Auta nu-i răspunse nimic. Dar vrăjitorul Tela nu se lăsă: - Vino să vezi, Auta! Acum va începe sfârșitul lumii. Nici voi nu mai ajungeți vii în țara blestemată

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
răcni marea căpetenie. Tu uiți că ești rob și că nu-ți este îngăduit să faci nimic după dorința ta. Unde ai hoinărit acum când trebuia să fii gata de plecare? Tefnaht îl privea pătrunzător, de alături. Auta îndură, tăcut, mânia lui Puarem. - Știu că ai fost după nurii acestor femei negre, care put ca și tine, câine de rob! mai spuse căpetenia. Ochii lui Auta se umplură de sânge, dar gura lui rămase închisă. Se uită drept în ochii lui

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Iahuben, spuse cu voce blîndă: - Omul acesta nu ți-a vrut răul. A vrut numai să-ți afle numele. Vâslașul își încleștă gura însîngerată, pregătindu-se poate de altă vorbă grea, dar ochii lui întîlniră ochii lui Auta. Numai atunci mânia lui se muie. Murmură: - Sunt Hunanupu. Iată, ai aflat ce-ai vrut să afli. Dar dacă eu te-aș fi întrebat de numele tău și nu mi-ai fi răspuns, nimeni nu te-ar fi biciuit. Acuma aș ști ce

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Cunoscând semnul, purtătorii scaunului se opriră. Robul care se uitase pe sub gene la tânărul preot încremeni, fără să-și mai plece privirea, iar ochii lui buni păreau că zâmbesc, deși nu zâmbeau. Văzând acești ochi, preotul se făcu vânăt de mânie și îl chemă pe soldatul înlemnit cu lancea în mână. Arătând cu nuiaua spre lucrătorii argintari, preotul spuse: - Ucide-i! Soldatul căscă gura și se uită la preot cu ochii holbați. Nu pricepea. Și mai mânios, preotul strigă: - Ucide-i

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
a rosti vreun cuvânt, decât făcîndu-le robilor săi semn cu nuiaua. Iar soldatul se sprijini de lance cu fruntea și începu să hohotească de plâns. Era un soldat aproape bătrân. Iahuben îl privi cu milă. Simți descleștîndu-i-se din inimă o mânie surdă. Se întoarse să se uite după preot: scaunul lui se legăna ușor la umbra zidului regal. Deodată Iahuben auzi ceva icnind. Întoarse repede capul spre curtea palatului și scoase un strigăt: în clipa aceea soldatul se prăbușea la pământ

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]