4,985 matches
-
valul de pământ din fața zidurilor cetății și intrară pe porțile pe care cremonezii le lăsaseră deschise. Porțile fură închise după ce intrară cu toții. Bătălia fusese câștigată de Antonius Primus, care acum lua cu asalt zidurile, încercând să cucerească orașul. — Înconjurați orașul, murmură Antonius, aruncându-i lui Titus o privire muribundă. Fiecare legiune ia în primire o bucată din valul de apărare și câte o poartă. Să se ia la întrecere, să arate care e cea mai curajoasă și care e cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
putut ajunge până la Roma. Aș fi vrut să-l dobor pe Vitellius... Vitellius e Răul! Glasul i se frângea, prefăcându-se într-o șoaptă cu neputință de înțeles, apoi devenea iar puternic. — Cu ce vini mă înfățișez dinaintea zeului meu? murmură, strângându-i mâinile lui Titus. Viața veșnică... Zeul meu îmi dăruiește viața veșnică. Întotdeauna am încercat să lupt de partea Binelui... Deodată, o mână hotărâtă îndepărtă draperia de la intrare, dincolo de care se zărea cerul cenușiu din acea dimineață de noiembrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
au ucis, au jefuit casele, au furat bani, obiecte de cult din temple, aur... Au devastat locuințele una după alta, căutând cine știe ce comori... Au omorât bărbați, femei, bătrâni, copii... Antonius își ascunse fața în mâini. — De ce n-am fost acolo? murmură îndurerat. I-aș fi oprit... În fața ochilor îi apăru chipul brutal al lui Vitellius, așa cum îl văzuse pe când lupta cu quazii. Îl văzu apoi în pulvinar la Augusta Rauricorum, în timp ce soldații lui îl băteau pe Valerius, iar sângele lui Salix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Orpheus va curge în arenă, Marte va trece de partea noastră. Atunci norocul vă va întoarce spatele, iar noi... Cerpicus agită însemnele ca pe o sabie. — ...noi o să vă alungăm din Roma și vom recuceri Imperiul. — Valerius va învinge, murmură Antonius. Sunt sigur de asta, zise apoi, mințind. — Fiecare cu iluziile lui, replică Allius Cerpicus. Ieși în lumina rece a după-amiezii de decembrie. 40 Marcus se îndepărtă de ușa ce dădea spre amfiteatru și se apropie de Valerius. — Sunt o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îngenunche cu greu și-și ridică spre Valerius chipul rugător. — Tu nu ucizi... Își șterse lacrimile. Tu nu ucizi niciodată, Orpheus. Zeii știu că nu ucizi... Aruncă spre mulțime o privire plină de ură. — Sunt salvat, nu-i așa? — Iugula..., murmură cineva. — Iugula..., repetară alții, cu glas scăzut. — Iugula..., șoptiră toți, ca într-o litanie, ca și cum ar fi spus o rugăciune. Nimeni nu îndrăznea să strige. Valerius privi în jos, spre împărat, care, în mod neașteptat, îi zâmbi - un zâmbet complice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ianuarie 1842. Locțiitor de mitropolit rămăsese Vlădica Filaret Beldiman. Și auzind el clopotele de la Tălpălari bătând jalnic, își întrebă oamenii pentru cine sunt trase. Pentru Lumânărică - îi răspunse Arhidiaconul. Primind vestea, Vlădica și-a făcut și Sfinția Sa semnul crucii, a murmurat o rugăciune, după care a dispus să se tragă clopotul cel mare d e la Mitropolie, că „un om sfânt a părăsit această lume”! Și după cum era obiceiul, cum clopotul Mitropoliei suna într-una, și clopotele tuturor celorlalte biserici din
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
după o pauză, gânditor, nici nu știu dacă îl mai putem numi "spectacol" în sensul curent al cuvântului. Se pregătea de plecare, dar parcă nu se îndura să se despartă de grădina pe care o vedea prin fereastră. - Niciodată toamna... murmură el încet. - Bine, înțeleg, vorbi calm Eleazar, vreți să fie marea surpriză a sezonului. Dar spune-mi măcar cum începe. Lorinț îl privi mirat, cu un zâmbet enigmatic. - Îți spun și totuși ai să crezi că nu-ți spun adevărul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
tot mai puternică, mai sclipitoare, care se răspândea deasupra orașului, prefăcând clădirile în imense cristale, asemenea unor nesfârșite flăcări de aur și de pietre scumpe. Cristalele se înălțau, apropiindu-se unul de altul, contopindu-și pe nesimțite vâlvătaia. - E adevărat! murmură Ieronim fără să-și dea seama că vorbește singur. Știam că e adevărat! Așa au văzut și ei... Îl orbea acum, și totuși nu clipea din ochi, îl orbea lumina, ca și cum orașul ar fi fost incendiat de o nefirească incandescență
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
venit vreodată la dumneata, așa, din senin, la ora prînzului? - Nu cred. - Asta, pentru că m-a zărit când am deschis ușa... Pantelimon călca cu privirile în caldarâm, absent, preocupat. - Dar nu înțeleg de ce fel de complot ar putea fi vorba, murmură după o lungă tăcere. - Nu înțeleg nici eu. Cei care au cumpărat edițiile - tirajul real, din 1966, și edițiile apocrife, din 1969 - spun că textele sunt aproape identice. Doar câteva modificări, de altfel fără însemnătate, și multe greșeli de tipar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
redacția era mai cu seamă locul unde se întâlnea mai în larg cu el însuși. Deîndată fugea în el și cu el din el, mistuindu-se într-o lumină de lună, ca într-o catedrală a contopirii cu Dumnezeu. Uneori murmura: versuri, pasagii de proză, melopeie...” Ei? Parcă ar fi pictat cu vorbe personajul portretizat. Alții nici într-un roman întreg nu reușesc să-și definească eroul principal. Fără să ne dăm seama, am intrat pe ulițele Iașilor. Uite, dragă ieșene
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca sună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para.” Ascult surprins. Ce te-a apucat, dragă ieșene, să-mi
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
bucură, dar să știi că nasul tot la înălțimea asta rămâne. Așa se și cuvine, vere. Intrăm pe aleea principală a parcului Copoului. Ieșeanul o ia înainte și se oprește în preajma Teiului privind teatral coroana copacului. Apoi, încet-încet, începe să murmure: “Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în păr înfiorate, Or să cadă flori de tei...” Iar la baza bustului Veronicăi Micle de pe o aleie din Copou scrie: “Adesea stau și mă gândesc, ce ar fi fost viața
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
de Sus... Vioara parcă este mângâiată de lăutarul care își pleacă obrazul pe trupul ei, făcând-o să sune tremurat, a tulnic îndepărtat, să ofteze ca un îndrăgostit sau să zboare ca un tril de ciocârlie... În umbra ei, cobza murmură acorduri profunde, line, ca o apă scăpată la loc deschis sau năvalnice ca o furtună iscată din senin... Totul e armonie de sunete ce picură peste fiorul cald dat de vinul gustat cu măsură... Mă simt plutind ușor printre funigeii
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
până la urmă ai să mi dai dreptate...Multă vreme s-o zbătut bietul băiat între viață și moarte...Intr-o bună zi, însă, o făcut ochi. Si ce să vadă? La capul lui, mângâindu-i fruntea brobonită de sudoare și murmurând vorbe de alint, ședea un...un înger alb! Da, da! Un înger alb! Cum auziți. Mă iartă, gospodarule, dar aici chiar că nu te cred. Ingerii sunt în ceruri, iar noi nu-i vedem. Cum să se întâmple o asemenea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
laptelui și niște ochi în care erau adunate toate florile albastre ale pământului. Mâinile...mâinile erau calde și moi cum îi puful de gâscă. Când o deschis ochii flăcăul, îngerul a izbucnit întâi în râs, apoi a început să plângă, murmurând cuvinte neînțelese...Vorbea într-o limbă pe care el nu o pricepea...Lacrimile din ochii înfloriți de bucurie îi picurau pe obrajii uscați de arșiță ai băiatului...Plângea... plângea de bucurie că nenea Jănel o deschis ochii. Băiatul o clipit
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
zile, nenea Jănel nu mai punea geană pe geană și nici o firimitură de mâncare nu mai era în stare să înghită...Sedea pe marginea patului, cu privirea pierdută în gol. Nu auzea nimic, nu vedea pe nimeni. Buzele lui sfarogite murmurau cuvinte neînțelese. Din când în când, cei din jur auzeau cu claritate doar cuvântul „Liuba”. A stat așa vreo cinci zile...” Ce-i cu tine, băiete?” l-a întrebat într-una din zile colonelul. „In loc să te bucuri că
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
viață. Obrajii mamei sunt acum un hrisov nobiliar în care e‐ ncrustată, în alfabet unic, viața mea și a fraților mei, cu toate urcușurile și căderile, cu toate bucuriile și durerile. Buzele‐i, odinioară rumene și calde, acum tremură ușor murmurându‐ mi numele mic cu sfială, iar ochii - neschimbate mărgăritare - mă‐ nvăluie-n lumina lor plină de iubire și înțelepciune. Mâinile sale înăsprite de muncă și ani, sunt simbolul generozității și dăruirii absolute cu care ne‐ a ocrotit pornirea pe albiile mari
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
douăzeci de lire și niște mărunțiș. Scoatem bancnota de douăzeci de lire și i-o dăm vagabondului care ne vede suferința din ochi, iar privirea lui devine lucidă mai curînd din recunoștință decît de frică pe cînd ia bancnota și murmură ceva 00000000000000000000000000000i pleacă pe Stradă. V00000000000000000000000000000000 Lup000000Cu puțin Înainte de grevadar cum asta, așa e cîminerilor, cînd ai auzit informația asta despre tatăl tău cap. adevărat, ai plecat la Londra și ai intrat În poliție. Ai meditat cu tăieturile din ziarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
până golea patul - era un joc -, și adormea). Se poate scrie foarte bine cu bubuituri, dacă devin zgomot de fond cotidian. Când a crescut mai mare, i-am luat casete cu povești (am zeci!) Le punea singură, o auzeam cum murmura fraze din ele. Uneori vorbea cu ea însăși. Trăgeam cu urechea, sprijinită de canatul ușii, stăteam așa minute în șir. Se strângea inima. Măi, copiii ăștia mici, când rămân singuri cu ei înșiși și-ncep să vorbească... se strânge inima
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
mine. Din aceasta vei avea Încă un câștig. Îți vei da seama cum privește el acest demers al tău... Cu pași mărunți, Despina s-a apropiat de Nicu, ca un vis. În clipa următoare, l-a Îmbrățișat cu toată căldura, murmurând: ― Tati, ești atât de Înțelegător și mereu cu sfatul pe buze! Cum poți fi așa? ― O explicație detaliată ar Însemna un adevărat curs de psihologie și de alte științe, adiacente. Eu, Însă, pe lângă caracterul meu, am avut și șansa să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
peste măsură de dincolo de tejghea radia atâta căldură Încât Gruia Îi simțea dogoarea din locul unde se afla. Atunci, și-a dat seama că, pur și simplu, se află În atenția tuturor vânzătoarelor... ― Să vi le ambalez, domnule doctor? - a murmurat frumoasa, străpungându-l cu privirea doldora de scântei și promisiuni... Gruia a rămas fără glas. „De unde până unde știu aceste fete că sunt medic?” „Întreab-o, amice!” „Cum s-o Întreb așa, hodoronc-tronc?” „Te temi că Îți vei pierde din galoane
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
are să te doară deloc. Între timp, s-a Întors infirmiera. ― Hai, fugi În salon. Lenuțo, te rog s-o conduci. Stăncuța, cu ochii plini de speranță Înfipți În ai sorei șefe, i-a apucat mâna și i-a sărutat o, murmurând aproape scâncit: ― Sărut mânuța matali, doamna... sorăăă. Sărut mânuțâli... Sora șefă a mângâiat-o pe creștet părintește. ― Să nu plângi, Stăncuțo. Să nu plângi. ― Hai, frumoasa mamii - a Îmbiat-o infirmiera. Când au ajuns În salon, toate pacientele au Întors
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
peste orașul tolănit de-a lungul Bahluiului, au pornit spre casă... Tudorel adormise În brațele Mariei. Când au ajuns În fața casei și birja s-a oprit, băiatul a făcut ochii mari și, cu mânuța lui dolofană, a arătat spre cerdac, murmurând ceva nedeslușit. Râzând, Maria a „tradus” vorbele copilului: ― „Am ajuns la casa noastră. Ce? Nu vă vine a crede? Uite cerdacul!”... În seara aceea, Gruia a simțit cu adevărat cât de epuizat este. S-a Întins În pat și În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
țipă Czinczar ascuțit - atacați-l din ambele părți! Bila de lumină sclipi dar nu părea să se miște. Nu existau gărzi. - Acum mă crezi? - întrebă Clane. Barbarul părea tras la față și bătrân. Dar încuviință din cap. - Am pierdut războiul - murmură el. Numai că eu recunosc. Depinde de tine să iei mantaua care a căzut de pe umerii mei. Izbucni: - Ce este bila aceea, în numele zeilor? - Conține întregul univers sideral. Czinczar se încruntă și se înclină înainte, ca și când ar fi încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
între două căsătorii îți iă posibilitatea să judeci corect. Și spunând aceste vorbe, se uita cu drag la nevasta lui, Joan. Numai că, în seara aceea, ca niciodată, ea oftă, își aprinse o țigară, se lăsă pe spătarul scaunului și murmură: Terry, copil fără minte ce ești, iar o iei de la capăt... Apoi sorbi din cocteil, privi roată, cu ochii ei de un albastru limpede, pe toți musafirii de față, și zise: - Terry e pe punctul să vă spună povestea iubirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]