7,995 matches
-
suicidul egoist (a cărui intenție și semnificație nu corespund scopurilor grupului social, ci se manifestă în detrimentul acestora); • suicidul anomic descris de E.Durkheim (1897) realizat ca urmare a pierderii statutului ori a schimbării rolului social. Reacția catastrofală a individului exprimă neputința de a se adapta la situația dată; ultimul eșec al existenței se transformă în eșecul vieții, fapt ce poate constitui un moment de ruptură, o criză de sens, gestul suicidar nefiind o opțiune, ci mai degrabă negarea totală a posibilităților
Psihocriminologie by Lăcrămioara Mocanu () [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
viață și capacitatea personală de a înfrunta incertitudinea sau amenințarea pe care aceste evenimente o poartă cu ele. Încercarea de sinucidere este deci răspunsul la o adversitate și exprimă incapacitatea individului de a o depăși. Rezonând prin disperare, sentiment de neputință și nefericire, acesta face un efort de a atrage atenția celor din jur asupra propriei situații. El forțează astfel comunicarea cu mediul față de care se află în situația de incertitudine persistentă. Bibliografie Aionițoaie, C. & Sandu, E.I., Tratat de tactică criminalistică
Psihocriminologie by Lăcrămioara Mocanu () [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
ce ar trebui să facă cu predispozițiile lui, cu puterile lui, cu tendințele lui, și ce anume așteaptă lumea de la el. O știe precis, însă deseori nu reușește; nu ajunge să le folosească, - din vina lui - și apoi își ascunde neputința. Își pune o mască pe chip, se preface mai bun decât este; deseori într-un mod foarte abil, încât se poate înșela pe el însuși. Cel vinovatul va reuși să-și dea jos masca doar atunci, când cineva, iubindu-l
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
puternică decât păcatul Într-o lume care este plină de duritate inumană, și în care, fără îndoială, este cultivată ura de neîmpăcat, sunt necesare numeroase motive de iertare, care să facă să strălucească iubirea în mediile lipsite de ea. În fața neputinței noastre, simțim nevoia să cerem lui Dumnezeu, să pună iertarea în inima noastră, și să înmoaie și inimile celor care se află mult prea departe de iertare. Am trăit această zi, Doamne, după cum vrei tu? Am fost răbdători, simpli și
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
avea o resemnare demoralizantă pentru cei din jur, căreia nu i-am rezistat. Cu o lipsă de judecată care, în cazul meu, s-a substituit adesea destinului, m-am mutat la ea. I-am plătit și datoriile ― adunase datorii cu neputință de achitat ― tocmai fiindcă nu mi-a cerut nici un ban și nici măcar nu mi-a mulțumit când mi-am arătat generozitatea, eu care n-am mișcat un deget pentru nimeni! Locuia într-o cameră plină de praf, cânta prost la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și m-a întrebat: "Ce ai, puișor?" Proasta! Crede că sufăr de gelozie. 14 ianuarie Noi îi spuneam "Zerou". Făcuse nu se știe ce ispravă, iar prenumele său începe cu Z. L-am întîlnit azi. Mi-a explicat: "Îmi ador neputința. Ea e salvarea mea, mă scutește de regrete. Îmi zic -"nu pot" și cu asta am terminat, nu mai am nici un reproș să-mi fac. Sânt omul cu cele mai puține dezamăgiri, pentru că am evitat să am speranțe. Îi las
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă întrebă ea veselă. Te grăbești? ― Nu, doamnă... M-am întors din drum, curios să aud ce dorea de la mine. Nu mai stătusem de vorbă cu ea de când îmi spusese că un om de ținuta mea nu trebuia să sfideze neputințele bătrânilor cu o legătură chiar la azil... adică, nu se făcea ca eu s-o iubesc pe Laura. În rest, întîlniri pe coridoare, zâmbete, în ultima vreme familiare, aproape complice, amicale, de parcă ne legase taina sălii cu oglinzi, iar ea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
obțină colivia canarului. "Și l-am rugat în genunchi, fraților. I-am zis: "Domnule scluptor, eu fără o pasăre nu mai sânt om". Și ce credeți? A rîs." Ba și Leon m-a învinuit, pe drept, recunosc, că-mi mirosea neputința lui, iar Dominic, din prietenie pentru Mopsul, o pândea pe Moașa pe coridor, încercînd să deslușească pe figura ei soarta mea. "Prea are fumuri, n-ar fi rău să i se dea puțin peste nas", ar fi zis el. Domnul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
normal, mai ales într-o lume bolnavă. Aș fi vrut s-o fac să priceapă problema mea; faptul că mă născusem fără nici o vocație, dar cu o mare și dureroasă ambiție, mă împinsese să intru în conflict cu propria mea neputință, mă adusese în situația să mă revolt împotriva destinului meu, iar în această revoltă nu mă puteam bizui decât pe imaginația mea înfierbîntată; deci, n-aveam cum să trăiesc în linie dreaptă; îmi lipseau și forța care e necesară pentru
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se mai ascund în haine de călugăriță, venită, chipurile, de la Dumnezeu, ci țopăie nerușinate, silindu-ne să întoarcem privirea. Sânt vinovat oare că n-am avut tăria să mă uit? Nu din pudoare n-am făcut-o, ci dintr-o neputință împotriva căreia n-am fost în stare să lupt. Cel mai important lucru mi se părea atunci să nu mai simt nimic, să mă cufund într-o nesimțire salvatoare și am făcut asta cu o spaimă pe care n-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă iubise! Simțeam moartea Laurei ca pe o nedreptate care mi se făcuse mie! Mă socoteam pe mine o victimă, condamnînd-o pe Laura că mă obligase la singurătatea mutilată de a fi cu ea în absența ei. Aș spune că neputința mea de a fi la înălțimea acestei drame mi-a dat o lovitură mai grea decât moartea Laurei. O mare durere m-ar fi înălțat în ochii mei și aș fi căpătat prin ea dreptul să mă privesc altfel: "Daniel
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
obișnuit pe peluză, să fiu ascultat, admirat, flatat și pe măsură ce treceau zilele, fără ca nimic să se întîmple, mă copleșeau ciuda și un soi de panică. Îmi dădeam seama că nu voi rezista multă vreme, că bătrânii erau mai puternici în neputințele lor decât mine. Ei aveau de partea lor o armă împotriva căreia nu puteam face nimic, contradicțiile mele. Tot ce-mi stătea la îndemînă era să amân înfrîngerea, capitularea. Atât. În zadar înghițeam somnifere ca să pot adormi și visam că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de care se temuseră atâta vreme, se căsca un gol, un abis în care riscau să se prăbușească; rămași fără reținerile de care și râseseră uneori, dar care erau totuși o certitudine!, nu mai știau ce suport să dea atâtor neputințe care îi măcinau. Se simțeau în pericol. Până atunci, umbra neîndurătoare și magică a Bătrânului veghease asupra existenței lor mizerabile, silind-o să rămână în matcă. Acum erau liberi, dar ce puteau face cu libertatea lor? Ea îi speria, lăsîndu-i
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ridicat, ar fi fost cu două capete mai înalt decât mine și, masiv cum era, m-ar fi putut doborî cu un singur pumn. ― Unde este...? am mai îndrăznit o dată, cu glasul ceva mai slab. Îmi venea să plâng de neputință. În fața pescarilor mă părăsea mereu curajul și oricât aș fi dorit să-i înfrunt, simțeam cum se șubrezeau resorturile voinței mele. Tăcerea lor mă strivea. Ca și cum mi-ar fi ghicit gândurile, unul dintre pescari luă în palmă o omidă care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
drept să mai adăugam că e grefat pe un peisaj fără seamăn, în mijlocul unui podiș deschis, înconjurat de coline luminoase, în fața unui golf cu un contur desăvârșit. Păcat numai că a fost construit cu spatele la acest golf și că e cu neputință așadar să zărești marea pe care, dacă vrei s-o vezi, trebuie totdeauna s-o cauți. Ajunși aici, va fi lesne să admitem că nimic nu-i putea face pe concetățenii noștri să prevadă incidentele care au avut loc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
acest lucru era adevărat în cazul navelor, dar că nu fusese niciodată verificat pentru orașe. Totuși, convingerea lui era formată. L-am întrebat la ce fel de nenorocire ne-am putea aștepta, după părerea lui. Nu știa, nenorocirea fiind cu neputință de prevăzut. Dar nu s-ar fi mirat să fie ceva de genul unui cutremur. Am recunoscut că era posibil și el m-a întrebat dacă asta nu mă îngrijora. ― Singurul lucru care mă interesează, i-am spus, este să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Paris, acum vreo douăzeci de ani. Numai că nimeni n-a îndrăznit să le dea pe loc un nume acestor cazuri. Opinia publică, asta e sfânt: fără panică, mai ales fără panică. Și apoi, cum zicea un confrate: "Este cu neputință, toată lumea știe că "ea" a dispărut din Occident". Da, toată lumea știe asta, în afară de morți. Rieux, dumneata știi la fel de bine ca și mine ce este. Rieux se gândea. Prin fereastra biroului privea umărul falezei pietroase care se sfârșea în depărtare deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nu dura mult, doctorul sucea butonul aparatului. Și din toate părțile lumii, străbătând mii de kilometri, voci necunoscute și frățești încercau cu neîndemânare să-și arate solidaritatea și și-o arătau într-adevăr, dar demonstrau în același timp și îngrozitoarea neputință în care se află orice om de a împărtăși cu adevărat o durere pe care n-o poate vedea: "Oran ! Oran !" Zadarnic chemarea străbătea mările, zadarnic stătea doctorul Rieux la pândă, curând elocvența chemărilor sporea și scotea și mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Rudele se urcau într-unul din taxiurile care mai erau încă autorizate să circule, și cu toată viteza mașinile ajungeau pe străzi laterale la cimitir. La poartă, jandarmii opreau convoiul, puneau o ștampilă pe permisul oficial, fără de care era cu neputință să ai ceea ce concetățenii noștri numesc un ultim lăcaș, se dădeau la o parte iar mașinile opreau lângă un loc pătrat în care numeroase gropi așteptau să fie umplute. Un preot întâmpina trupul, căci serviciile religioase la biserică fuseseră suprimate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
este o dragoste grea. Ea presupune părăsirea totală de sine și disprețul de persoana sa. Dar numai ea singură poate să șteargă suferința și moartea copiilor, numai ea singură, în orice caz, poate s-o facă necesară, fiindcă e cu neputință să înțelegem și nu putem decât s-o voim. Iată greaua învățătură pe care voiam s-o împărtășesc cu voi. Iată credința, crudă în ochii oamenilor, hotărâtoare în ochii lui Dumnezeu, de care trebuie să ne apropiem. Trebuie să ajungem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cu blândețe, privindu-l. Celălalt a părut să se învioreze si s-a întors către doctor cu niște priviri in care un fel de căldură încerca să se arate. Apoi cu greu a articulat, în așa fel încât era cu neputință să știi dacă spunea acest lucru cu tristețe sau nu: \ Mulțumesc, a spus el. Dar slujitorii bisericii n-au prieteni. Ei și-au dăruit totul lui Dumnezeu. A cerut crucifixul care era așezat la capătul patului și, după ce l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nu putea să facă nimic contra acestui naufragiu. Trebuia, o dată mai mult, să rămână pe țărm cu mâinile goale și inima frântă, fără arme și fără ajutor pe care să le opună acestui dezastru. Și la sfârșit, singure lacrimile de neputință îl împiedicaseră pe Rieux să-l vadă pe Tarrou întorcându-se brusc cu fața la perete și dându-și sufletul într-un vaiet adânc, ca și când în ființa lui s-ar fi rupt o coardă esențială. Noaptea care a urmat nu a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pe care nu-i ucidea, ei negau, în sfârșit, că am fi fost acest popor înmărmurit din care, în fiecare zi, o parte din noi, îngrămădiți în gura unui cuptor, ne evaporam în fumuri grase, în timp ce ceilalți, copleșiți de lanțurile neputinței și ale fricii, ne așteptam rândul. Asta era, în orice caz, ceea ce lumina privirea doctorului Rieux, care, căutând să ajungă în cartierele mărginașe, umbla singur la sfârșitul după-amiezii, în mijlocul clopotelor, al bubuiturilor tunului, al muzicii și al strigătelor asurzitoare. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
tânără nesocotește oamenii vârstnici, crezând că ei, tinerii, sunt Alfa și Omega. Fiind școlar în satul meu de gospodari harnici, simțeam o mare bucurie când atrăgeam privirea binevoitoare a unui bătrân și încercam să-i ajut pe unii ajunși în neputință și mai ales să-i respect scoțându-mi pălăria în fața lor - de oameni care trecuseră prin multe valuri și aveau ce povesti, din alte vremuri trecute. Adăugând anii de mai târziu, am rămas cu deprinderea de a mă afla aproape de
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
ce întunecă uneori existența umană. Îmbătrânești mai ușor atunci când nu ai ce face ca preocupare zilnică și te lași copleșit de unele mici neajunsuri fizice și morale ale vieții. E drept că trecerea anilor aduce uzură organismului uman, apar acele neputințe fizice inerente vârstei, dar un intelectual care a lucrat o viață educând tânăra generație, a răspândit lumina educației și a științei de carte, poate rămâne mult timp „tânăr la minte” și astfel nu mai are timp să se gândească mereu
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]