7,693 matches
-
puțin. Îl ajută să-și scoată pelerina, îl invită să aștepte în camera de primire și se duse imediat să-l anunțe. Societatea care se adunase la Nastasia Filippovna era alcătuită din cunoștințele ei obișnuite, care o vizitau de regulă. Oaspeții erau chiar destul de puțini în comparație cu aniversările din anii precedenți. În primul și cel mai important rând, erau prezenți Afanasi Ivanovici Toțki și Ivan Feodorovici Epancin; amândoi erau amabili, însă amândoi încercau o anume neliniște tăinuită, provocată de îngrijorarea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
probabil nedorind să-și exprime părerea; Ganea, la fel. Generalul Epancin, în sinea lui, era poate cel mai îngrijorat: perlele oferite de dimineață fuseseră primite cu o amabilitate cam prea rece, chiar cu un fel de ironie subliniată. Dintre toți oaspeții, doar Ferdâșcenko era foarte binedispus, simțindu-se ca la o sărbătoare; râdea uneori cu hohote, fără să știe de ce, doar pentru că își asumase rolul de măscărici. Cât despre Afanasi Ivanovici, care avea reputația de vorbitor inteligent și distins și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
își asumase rolul de măscărici. Cât despre Afanasi Ivanovici, care avea reputația de vorbitor inteligent și distins și care altădată, la aceste aniversări, conducea conversația, părea acum indispus și chiar întrucâtva derutat, ceea ce nu-i stătea deloc în fire. Restul oaspeților, de altfel puțin numeroși (un biet învățător bătrân, invitat Dumnezeu știe de ce, un ins necunoscut și foarte tânăr, atât de intimidat, încât tăcea tot timpul, o damă volubilă, de vreo patruzeci de ani, actriță, și o tânără foarte frumoasă, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Filippovna, toți își dădură seama că acesteia nici prin cap nu-i trecuse să-l invite. Dar, după primele clipe de surpriză, Nastasia Filippovna se arătă deodată atât de bucuroasă, încât majoritatea celor prezenți se pregătiră să-l întâmpine pe oaspetele neașteptat cu râsete și veselie. — Să zicem că toate acestea s-au întâmplat din pricina inocenței lui, conchise Ivan Feodorovici Epancin, și în orice caz e destul de primejdios să încurajezi asemenea porniri, dar în clipa de față nu-i rău că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ochii ei negri începură să scânteieze, pe obrajii palizi se arătară două pete roșii. Expresia posomorâtă și dezgustată de pe chipurile câtorva musafiri îi ațâța, poate, și mai mult această dorință zeflemitoare; poate, îi plăcuseră tocmai cinismul și cruzimea ideii. Alți oaspeți erau convinși că ea urmărea de fapt un anume gând ascuns. De altfel, începură să consimtă: în orice caz era ceva curios și pentru mulți oameni așa ceva e și ademenitor. Ferdâșcenko se agita cel mai mult dintre toți. — Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
răspunsul meu, așa că problema e definitiv încheiată! — Nastasia Filippovna! rosti Afanasi Ivanovici cu glasul tremurător. — Nastasia Filippovna! spuse generalul cu voce convingătoare, dar alarmantă. Toți ceilalți începură să se agite îngrijorați. Ce s-a întâmplat, domnilor? continuă ea, privindu-și oaspeții parcă mirată. De ce v-ați alarmat? Și ce figuri aveți! — Dar... amintiți-vă, Nastasia Filippovna, bâigui Toțki, poticnindu-se în cuvinte, mi-ați promis... cât se poate de benevol și, cel puțin, ați putea să mă cruțați... Mă aflu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
produseseră o impresie zguduitoare, vecină cu spaima. Dar această impresie nu-i împiedică să se strecoare după Rogojin în salon, intrând câte unul și manifestându-și curiozitatea obraznică; însă când domnul cu pumnii, „cerșetorul“ și încă vreo câțiva, printre ceilalți oaspeți, îl remarcară pe generalul Epancin, în prima clipă fură atât de intimidați, că începură să dea câte puțin îndărăt, retrăgându-se în cealaltă cameră. Doar Lebedev, fiind dintre cei mai curajoși și convinși, pășea aproape în rând cu Rogojin, conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
seducătoare a Nastasiei Filippovna; generalul oftă: — Păcat! Regret sincer! E o femeie pierdută! O femeie nebună!... Ei bine, de-acum prințului nu Nastasia Filippovna îi trebuie... Câteva cuvinte de același fel, moralizatoare și de bunrămas, rostiră alți doi convivi dintre oaspeții Nastasiei Filippovna, care se deciseseră să meargă pe jos o bucată de drum. — Știți, Afanasi Ivanovici, se zice că așa ceva se întâmplă la japonezi, spuse Ivan Petrovici Ptițân. Cică acolo cel ofensat se duce la cel care l-a jignit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ridicat pe cele mai înalte culmi de laudele bătrânei Belokonskaia de la Moscova. Doar un aspect al reputației lui era întrucâtva delicat: câteva legături și, după cum se spunea, câteva „victorii“ asupra unor inimi nefericite. Văzând-o pe Aglaia, acesta deveni un oaspete neobișnuit de statornic în casa Epancinilor. Ce-i drept, încă nu se spusese nimic, nici măcar vreo aluzie nu fusese făcută, însă părinților li se părea că n-are rost să se mai gândească la călătoria pe care, vara, urmau s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chem pe toate fiicele mele, pe toate, acum, chiar acum, șoptea speriat Lebedev, fluturându-și mâinile și repezindu-se de la o ușă la alta. În acest moment Kolea apăru pe terasă, intrând dinspre stradă, și anunță că în urma lui vin oaspeți: Lizaveta Prokofievna cu cele trei fiice ale ei. — Soților Ptițân și lui Gavrila Ardalionovici să le dau sau să nu le dau drumul înăuntru? Să-l las sau să nu-l las pe general să intre? sări în sus Lebedev
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și el. Cu toată emoția deosebită pe care o încerca, se vedea clar că era foarte satisfăcut. Vestea adusă de Kolea era adevărată; le-o luase înaintea doamnei și domnișoarelor Epancin doar cu vreo câțiva pași, ca să le anunțe, așa că oaspeții apărură în același timp din două părți, de pe terasă- doamnele Epancin și din camere - soții Ptițân, Ganea și generalul Ivolghin. Doamnele Epancin auziseră de boala prințului și de faptul că se află la Pavlovsk de-abia acum, de la Kolea, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spui adevărul măcar o dată în viață: i-au dat lacrimile! îndrăzni să strecoare Lebedev. — Ei, domnule, și tu trebuie să fii om cuminte, dacă-i adevărat ce-am auzit, îl luă imediat la rost Lizaveta Prokofievna. Raporturile reciproce dintre toți oaspeții veniți la prinț se limpeziră încetul cu încetul. Prințul, desigur, era în măsură să aprecieze și apreciase la superlativ îngrijorarea generălesei și a fiicelor ei și, firește, le spuse sincer că și el, tot astăzi, înainte de venirea lor, avusese intenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se vedea că Aglaiei îi plăcea tocmai afectarea cu care începea ceremonia de recitare a poeziei. Lizaveta Prokofievna era cât pe ce s-o gonească la locul ei, dar, chiar în clipa când Aglaia începu să declame celebra baladă, doi oaspeți noi, vorbind tare, pătrunseră pe terasă dinspre stradă. Musafirii erau Ivan Feodorovici Epancin și un tânăr care îl urma. Se produse o mică agitație. VIItc "VII" Tânărul care îl însoțea pe general avea vreo douăzeci și opt de ani, era înalt, zvelt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de „caraghioasă“, cum era cea din fotoliu. La rândul ei, Lizaveta Prokofievna își flutură mâna de două ori spre cei intrați, poruncindu-le prin acest gest să se oprească. Între timp, prințul începu să-l studieze cu mare atenție pe oaspetele care îl însoțea pe general; își dăduse seama că acesta era Evgheni Pavlovici Radomski, de care apucase să audă destule și la care se gândise adeseori. Îl deruta doar costumul civil al acestuia; auzise că Evgheni Pavlovici era ofițer. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
minte și, în clipa când intrară noii musafiri, era sincer în dorința sa de a se considera mai prejos decât cei din jur, zicându-și că este ultimul dintre cei din urmă sub aspect moral. Intrară cinci inși, adică patru oaspeți noi, urmați de generalul Ivolghin, care era înfierbântat, tulburat și apucat de o criză puternică de elocință. „Măcar el e negreșit de partea mea!“ se gândi prințul și zâmbi. Kolea se strecură înăuntru împreună cu ceilalți; discuta aprig cu Ippolit, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
elocință. „Măcar el e negreșit de partea mea!“ se gândi prințul și zâmbi. Kolea se strecură înăuntru împreună cu ceilalți; discuta aprig cu Ippolit, care era între cei veniți în vizită. Ippolit îl asculta și râdea ironic. Prințul îi invită pe oaspeți să ia loc. Erau cu toții foarte tineri, chiar adolescenți, încât oricine s-ar fi mirat și de această întâmplare și de ceremonialul provocat de ea. Ivan Feodorovici Epancin, de pildă, care nu știa și nu înțelegea nimic din această „nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cuvânt, m-am convins în primul rând că Cebarov ar putea fi o canalie și că chiar el l-a ațâțat pe domnul Burdovski, îndemnându-l, prin înșelăciune, la o asemenea escrocherie. — Dar e deja insuportabil! se auzi din direcția oaspeților săi, dintre care câțiva chiar dădură să sară de pe scaune. — Domnilor! Tocmai de aceea mi-am zis că domnul Burdovski trebuie să fie un om credul, lipsit de apărare, care cade ușor pradă escrocilor și că, deci, cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și deslușit, aplecându-se din spate peste spătarul scaunului lui Ippolit. Acceptă și pe urmă mai vedem noi! — Stați puțin, domnule Mâșkin! strigă strident Ippolit. Pricepeți odată că nu suntem niște proști, niște proști triviali, cum ne cred probabil toți oaspeții dumneavoastră și aceste doamne, care râd spre noi cu atâta ironie și indignare, mai ales acest domn din înalta societate (arătă spre Evgheni Pavlovici), pe care, desigur, nu am onoarea să-l cunosc, dar despre care, mi se pare, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o zbughi la bucătărie; acolo pregătea gustările; și înaintea venirii prințului, de cum se putea desprinde de treburi pentru câteva minute, apărea pe terasă și asculta cu toată atenția polemicile asupra lucrurilor celor mai abstracte și ciudate pentru ea, pe care oaspeții amețiți le susțineau tot timpul. Sora ei mai mică, cu gura căscată, adormise în camera de alături, pe un cufăr, însă băiatul, fiul lui Lebedev, stătea în picioare lângă Kolea și Ippolit, și chipul lui însuflețit arăta că era gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
parc. — Domnilor... dădu prințul să înceapă. Nu, rogu-vă, dați-mi voie, mult stimate prinț, se burzului cu înverșunare Lebedev, deoarece ați binevoit să vedeți cu ochii dumneavoastră că asta nu-i o glumă și, întrucât cel puțin jumătate dintre oaspeții dumneavoastră au aceeași părere și sunt convinși că acum, după cuvintele spuse aici, el trebuie să se împuște neapărat, împins de sentimentul onoarei, eu, ca stăpân al casei și în prezența martorilor, declar că vă invit să colaborați! Ce trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nunțile odată, în aceeași zi. Mare poezie! Chiar că seamănă a versuri. Mai bine ai compune niște versuri cu prilejul cununiei decât să umbli degeaba prin cameră. Astă-seară vine la ei Belokonskaia; s-a întors la momentul oportun; vor avea oaspeți. I-l vor prezenta doamnei Belokonskaia, deși se cunosc deja; cred că vor anunța oficial logodna. Se tem numai ca el să nu scape din mână sau să spargă ceva, atunci când va intra în salonul plin de musafiri, sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de felul acesta!... Totuși, dumneavoastră.... totuși... Halal! Câtă elocință la noi! La revedere, la revedere! VItc "VI" Și despre serata de la vila Epancinilor, la care era așteptată Belokonskaia, Varvara Ardalionovna îi dăduse fratelui ei informații cât se poate de exacte; oaspeții erau așteptați chiar în seara acelei zile; dar iarăși se exprimase mai categoric decât ar fi trebuit. Ce-i drept, totul fusese pus la cale cam prea în pripă și chiar cu un fel de surescitare absolut inutilă, și tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
primă impresie a fost chiar fascinantă. De îndată și subit i se păru că acești oameni parcă ar fi fost născuți să fie împreună; că Epancinii n-au nici o „serată“ în seara aceea, că nu au venit nici un fel de oaspeți de seamă, că toți sunt „de-ai casei“, că și el le era parcă de mult prieten devotat, că le împărtășește opiniile în întregime și că s-a întors printre ei după o scurtă despărțire. Farmecul manierelor elegante, al simplității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
rostiră urări și opinii de tipul că „n-are rost să-i pară rău, că poate e mai bine așa“ și altele. Ce-i drept, s-au făcut și tentative de a cere șampanie, dar cei mai în vârstă dintre oaspeți îi opriră pe cei tineri. După ce plecară cu toții, Keller se aplecă spre Lebedev și-i șopti la ureche: „Eu și cu tine am fi făcut tărăboi, s-ar fi lăsat cu o încăierare, ne-am fi scărmănat bine cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Hofmann, membrul Camerii seniorilor, baronul Vasilco, d. de Lemayer, deputații, doctorul Mitrofanovici, baronul Stârcea și Cosovici, baronul Wertheim, mareșalii baronul Tiller și baronul Schoissnigg, mai mulți ofițeri sârbi și câțiva diplomați persiani au asistat mai mult timp la bal ca oaspeți de onoare. Toate dedicațiunile: "Versuri carpatine ", vals după motive române de Franz Mair, "Je pense a toi ", polca franceză de Ed. Straus, "Ochi negri" de E. Sutor au produs cea mai vie plăcere, precum și minunata decorațiune a salonului și programele
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]