5,550 matches
-
-o pe coridor. — Am aflat că voi pleca de aici - am spus eu când i-am întins desenul. L-a mototolit o vreme cu ochii plecați, apoi a făcut trei pași mărunți înapoi și nu s-a oprit în pragul plânsului. Am plecat repede mai departe. Mă rugam să nu se fi atașat de ciorile mele. Înainte de culcare, am făcut inventarul dezvoltării mele spirituale. Metalele, Newton: gravitația, sfârșitul nevertebratelor, începutul vertebratelor, Euclid: axioma a 11-a, cioara, începutul Evului Mediu, Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
fiica lui din mormântul comun, iar asta l-a costat o avere, și i-a făcut loc lângă mama ei. Sicriul era deja în groapă, cantorul cânta, ceremonia era pe sfârșite. Atunci el a tras o înjurătură, a izbucnit în plâns și a scos-o din nou pe fiica lui din pământ, ca s-o înmormânteze mai degrabă alături de iubitul ei. Călătoria lui a mai durat o zi, pentru că l-a găsit și pe Benjamin, l-a recunoscut în timpul săpăturilor, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
numai când mă gândesc la dumneata?! Asta nu e adevărat. — Ascultă-mă. Ai trei minute să formulezi totul într-o singură propoziție și să mi-o spui în față sau să nu te mai văd pe aici. Am izbucnit în plâns. — Mi-e scârbă de căruciorul acesta! am țipat și am luat-o la goană spre casă. Dimineață la șapte eram din nou la el. — N-am vrut să te supăr - i-am spus eu. Dar el era de părere că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Eu încerc întotdeauna să pun în practică observațiile clienților mei. — Cum să vă spun? Nu sunt aici decât de o săptămână, dar am observat că soarele nu apune în partea aceea. Am îmbrățișat ursul de la spate și am izbucnit în plâns și mi-am amintit totul. Îl strângeam de-i pârâiau paiele și mi-am ascuns fața în blana lui, ca măcar pe mine să nu mă audă. Engelhard plesnea de fericire. I-a dezgropat de undeva clientului un scaun, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ce este vorba? -Da, mamă, pot să-ți spun, numai că, repet, nu vroiam să-ți umplu și eu capul cu ale mele. -Vrei să repet? Uite, eu te ascult. -Este vorba ... și n-a continuat, a izbucnit într-un plâns de-i tremura cămașa pe el. Mama si-a cântărit copilul din ochi în speranța că va găsi motivul din cauza căruia acesta plânge așa, dar nereușind s-a gândit că este bine să încerce altfel: -Norocel, dacă ai să plângi
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
despre ce-i vorba, n-o scoți la capăt de unul singur. Uite ce îți propun eu; în fiecare seară înainte de culcare, după ce zici rugăciunea obișnuită să te rogi să fii ajutat. Auzind îndemnul mamei, Norocel s-a oprit din plâns, și-a înlăturat lacrimile de pe obraz, apoi a zis mamei: -Bine, mamă așa voi face... A venit seara, și după ce a orânduit cele necesare în mica gospodărie, s-a îngrijit așa cum o făcea zilnic, s-a așezat în genunchi în fața
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
să stau de vorbă cu el, că tare-i greu fără tată, mama este bolnavă și casa se dărâmă peste noi pe zi ce trece... -Și... cu greu, viața înainte merge... a completat leprosul, observând cum pe Norocel îl apucă plânsul. -Eu am fost la mănăstirea de dincolo de pădurea prin care am trecut noi, zise leprosul, pentru a mai schimba discuția care-l făcea nefericit pe Norocel. Și tot așa au pălăvrăgit cei doi, până când au ajuns la marginea satului unde
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
murit tatăl, Costinel nu-și punea multe întrebări, dar acele cu care își muncea gândul erau foarte importante; Cum se va descurca? Ce va face cu Mozorel? Ce îi va da de mâncare? Și tot întrebându-se, l-a podidit plânsul. Guițatul de foame al lui Mozorel se auzea de departe. La un moment dat glasul nu i s-a mai auzit iar copilul a căzut într-un somn adânc. Noaptea a trecut repede și a fost trimisă pe alte meleaguri
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
după care m-am așezat pe o bancă de unde puteam privi mai bine dâmbul ce domină portul, unde și-ar fi instalat Xerxes tronul, și mi-am amintit ce povestește Eschil, care a fost hoplit la Sa-lamina, că vaietele și plânsul se revărsau până departe. În acest timp, auzeam, din când în când, frânturi dintr-un rock, urlat de difuzoare pe terasa restaurantului unde mâncasem. Nu sunt, ca melomanii înrăiți care consideră "barbar" tot ce se află dincolo de muzica lui Bach
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
în privința dumitale. - Eu aș vrea să știu, răspunse Gosseyn, ce vezi că voi face eu, cu știința dumitale a viitorului. Răspunsul său dovedi, dacă mai era nevoie, că nu era vorba de o discuție academică. Pe neașteptate, ea izbucni în plâns. - O! te rog, nu mă lăsa așa, în starea asta. Amenințările acestui om mă înnebunesc. Dădea din cap, plângând. - Nu știu ce se întâmplă. Când privesc viitorul dumitale, totul este neclar. Asta mi se mai întâmplă cu Discipolul, dar este normal, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ai plecat de la prima oară? (Aș fi suferit mai puțin?) - Era prea târziu și nu mai puteam da îndărăt; pornisem pe calea aceasta și trebuia să o duc până la capăt, altfel totul purta numele de aventură. Și, orgolioasă, dar alături de plîns: - Și știi că eu nu sunt în stare de aventuri! - Voiam să mă vindec de tine cu orice preț, am crezut că acesta este un mijloc. Tipul este inteligent și am socotit că asta îmi ajunge. Dar îi lipsește complect
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
unei discuții în care o pedepsesc cu vorbe grele, ea se face rea, de obicei se depărtează de mine, răspunde. Dar alteori, brusc, o milă imensă o năpădește și, apropiindu-se de mine și îmbrățișîndu-mă disperat, cu un hohot de plâns, spume: "Iartă-mă, iubitule, ai dreptate, fă ce vrei cu mine, gonește-mă dacă nu poți să mă ierți; să știi că toată viața te voi iubi". În femeile din romanele rusești găsesc, alături de intensitatea sentimentelor și capriciul cu care
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
când pe lumea asta se naște un geniu ca tine și nici măcar o sutime din gândurile sale nu au dat rod, e firesc să nu vrei să mori. Cât de mult îl iubise pe acel om! Nu mai contenea cu plânsul, peste trupul neînsuflețit al lui Hanbei. Nu-și împreuna mâinile, nu se ruga, dar rugile sale către răposat erau nesfârșite. Kanbei, care aflase despre starea lui Hanbei de la fiul său, tocmai sosise. Am ajuns prea târziu? întrebă el, neliniștit, șchiopătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hanbei așteptase moartea cu deplina convingere că avea să-și slujească stăpânul chiar și după ce nu mai rămâneau din el decât oasele înălbite. Acum, când se gândea la cele mai adânci sentimente ale lui Hanbei, Hideyoshi nu-și putea stăpâni plânsul. Oricât de tare încerca să-și controleze lacrimile, nu reușea să și le oprească. În sfârșit, Kanbei glăsui sever: — Stăpâne, nu cred că e bine să jeliți în continuare astfel. Vă rog, citiți și restul scrisorii și chibzuiți cu băgare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe teren dezavantajos, cu o armată mică, fiindcă se baza pe acea Mare Cale. În lumina acestui lucru, retragerea de la Yamazaki devenea totuna cu abandonarea orașului Kyoto. Când îmi dau seama ce era în inima lui, nu-mi pot stăpâni plânsul. — Nu, chiar dacă a fost învins, n-a abandonat niciodată Calea și, fără îndoială, a murit cu această ambiție îndelung nutrită. I-a arătat cerului ultima lui strofă. Dar, știi, dacă ne pierdem vremea aici, probabil că tâlharii ăia vor reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
foarte încântat de marea mulțime a oamenilor în ținută completă de gală și respinse violent mâna dădacei. Când aceasta îl luă în brațe și se ridică să iasă, începu, dintr-o dată, să dea din mâini și din picioare, izbucnind în plâns. Apoi, aruncă îndoitura din hârtie în mijlocul seniorilor așezați. Dintr-o dată, ochii tuturor se umplură de lacrimi. Ceasul bătu de amiază. În marea sală plutea o tensiune aproape palpabilă. Katsuie începu cuvântarea de deschidere: — Tragica moarte a Seniorului Nobunaga ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
muștruluit strașnic, dar Seniorul Genba n-a consimțit să se retragă. Al șaselea raport fu la fel. Katsuie nu mai avea energie să se înfurie și, dacă nu s-ar fi aflat pe câmpul de luptă, ar fi izbucnit în plâns. În schimb, nu făcut decât să se cufunde în amărăciune, învinuindu-se, cu regret, pentru iubirea orabă pe care i-o purtase lui Genba până atunci. — Eu sunt cel care a greșit, se tânguia el. Pe câmpul de luptă - unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de aloe și un mic clopoțel de aur. — Câți ani aveți? întrebă Hideyoshi. Dar nici una dintre fete nu vru să răspundă. Dimpotrivă, buzele li se albiră atât de tare, încât dădeau impresia că, dacă erau atinse, ar fi izbucnit în plâns. Hideyoshi râse încetișor și le zâmbi. — N-aveți de ce vă teme, micuțele mele prințese. De azi înainte, veți putea să vă jucați cu mine. Și le arătă cu degetul spre nasul său. Sora cea mijlocie râse puțin, poate fiindcă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stăpân al vostru, nu-mi pot găsi cuvintele pentru a vă prezenta scuzele mele așa cum se cuvine. Vă rog să mă iertați. La un moment dat, toți cei prezenți își plecară capetele. Nimeni nu privea chipul lui Ieyasu. Fiori de plâns nebărbătesc cutremurau umerii tuturor, ca niște valuri. Nu mai putem face nimic, așa că vă rog să acceptați situația. Întăriți-vă hotărârea și așteptați o altă ocazie. După ce se așezaseră, nici Ii, și nici Honda nu scoseseră o vorbă. Mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să deschidă. Era poștașul. Aveți o telegramă, a spus el. Nu vă neliniștiți, e de bine. O felicitare de la bunicul. Mamei i s-au tăiat genunchii. Răvășită toată și poate și revoltată, a strigat la el, gata să izbucnească în plâns: Cum, de la bunicul? Care bunic? I se umpluseră ochii de lacrimi și îi tremurase buza de jos chiar și câteva zile mai târziu, când, venit s-o iau pe Iulia înapoi acasă, îmi povestise întâmplarea. Pe moment, nu-și dăduse
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
trăi oamenii acolo? Cauză-efect, îi trecu prin cap deodată, nu se știe cum. În clipa în care deschise ușa apartamentului de bloc din Timpuri Noi unde își aminti că stătea cu chirie de zece ani, pe Abdulah aproape îl apucă plânsul. Era o mizerie de nedescris, cumplită, iar cei doi copii ai lui urlau de foame. Deschise frigiderul, încercând să încropească două sandvișuri cu brânză stricată. Apoi, supărat, dibui sticla de palincă de sub pat, răsturnându-se deprimat. Mult mai târziu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în Ioil (2,12) ni se spune astfel, că după ce avem o rătăcire, te întorci cu lucruri bune înspre Dumnezeu, cum ar fi și postul: ”Și acum zice Domnul, întoarceți-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns și cu tânguire”. Iar obiceiul acesta al postirii, pentru un mai mare efect e foarte bine să fie însoțit de rugăciune și milostenie. Când postim nu trebuie să ne lăudăm cu asta, să o spunem în gura mare, eventual la
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
cu chip desfigurat, despre care eram acuma sigur că nu e tatăl meu, iar în timp ce, de peste tot, mă asaltau hohote de râs, mi-am băgat o mână-n buzunar, și-am pipăit fotografia tatei, și-am simțit că mă podidește plânsul, dar am strâns din dinți, și am făcut stânga-mprejur, și am început să alerg spre blocul nostru, auzindu-i cum încă râd de mine, și nu știam ce-o să-i spun mamei, goneam și-atâta tot, rugându-mă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
aia nu, că n-am trecut de paișpe ani, maică-mea, în schimb, trecuse, încât puteam fi sigur, ea o să ajungă într-adevăr în închisoare, și nici pe ea n-o s-o mai văd vreodată, și atunci m-a podidit plânsul, dar n-am vrut să-i dau satisfacția asta, i-am șoptit doar, încet de tot, că e-n regulă, o să fac câte puncte zice el să fac, șaizeci sau patruzeci, câte trebuie, o să fie cum vrea el, apoi m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am crezut că din cauza efortului făcut, băuse apa cu greu, dar apoi, când s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă știu să păstrez un secret și vocea îi tremura atât de tare de parcă ar fi podidit-o plânsul, atunci am văzut că se întristase de-a binelea, fără să aștepte un răspuns, mi-a spus că a fost la ea doctorul Csidej și a consultat-o și că acum, bănuiala ei de ani de zile a devenit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]