7,062 matches
-
de mulți ani, poate șase sau șapte, la aeroport. M-am așezat pe unul din fotoliile negre de plastic și am privit prin geamul murdar avioanele, puține și vechi, care decolau sau aterizau. La un moment dat a început să plouă. La întoarcere, strada era alunecoasă. La lumina farurilor, căci între timp se făcuse noapte, am văzut un om întins pe jos. M-am oprit și m-am uitat. Era grav lovit la cap de o mașină care fugise de la locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o floare violetă dintre scaieți, dar se înțepă la mână și se răzgândi. „Florile astea nu pot fi culese”, zise el, explicându-mi că scaieții au țepi pentru a rezista și în timp de secetă. „Și cum aici nu prea plouă, ai văzut, de când ai venit n-a plouat aproape deloc, îți dai seama că au nevoie. De aceea sunt țepii atât de mari”. „Dinule, l-am întrerupt, te-am întrebat ceva”. „Dar ți-am răspuns”, spuse el, mirat că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la mână și se răzgândi. „Florile astea nu pot fi culese”, zise el, explicându-mi că scaieții au țepi pentru a rezista și în timp de secetă. „Și cum aici nu prea plouă, ai văzut, de când ai venit n-a plouat aproape deloc, îți dai seama că au nevoie. De aceea sunt țepii atât de mari”. „Dinule, l-am întrerupt, te-am întrebat ceva”. „Dar ți-am răspuns”, spuse el, mirat că nu înțelegeam. „Ce mi-ai răspuns?” „Că nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că e clipa morții; că dragostea apare ca orice mare idee, fiind o țâșnire de undeva din întunericul nostru. Fără să mă gândesc la nimic precis, m-am îmbrăcat în grabă, am aruncat pe umeri un impermeabil ca să nu mă plouă și am ieșit pe țărm. Dar Laura dispăruse. Începuse și ploaia. „Pe cine căutați, domnule sculptor?” m-a întrebat, îndatoritor, portarul. Ceva nu mi-a plăcut în curiozitatea lui încât mi-am scuturat impermeabilul de apă pe trepte și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
domnule sculptor?” m-a întrebat, îndatoritor, portarul. Ceva nu mi-a plăcut în curiozitatea lui încât mi-am scuturat impermeabilul de apă pe trepte și i-am zis sec: „Pe nimeni”. Până la urmă n-a fost o ploaie furtunoasă. Dimpotrivă, ploua meschin, mărunt, ca toamna. Se lăsase și ceața. O ceață deasă, vâscoasă, care aproape ascundea marea. L-am auzit pe Domnul Andrei explicându-le celorlalți bătrâni care se înghesuiseră la capătul coridorului și priveau ploaia: „Pe o vreme ca asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu se zărea deloc. Doar capătul dinspre azil al bălții se distingea ca o pată tulbure. „Să vedeți voi cum se umflă bălăriile după ploaia asta”, zise Siminel. Azilul nu arăta ispititor nici când cerul și marea străluceau, dar când ploua zidurile cu ferestre mici deveneau de-a dreptul apăsătoare. Erau zilele cele mai grele pentru bătrâni, fiindcă le răscoleau reumatismele și le răpeau micile plimbări silindu-i să rămână pe coridoare. Atunci se plângeau mai tare de necazurile vieții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de haine, apoi m-am angajat pe o pubelă plutitoare, un charter fluvial cu tabla ruginită și lemnăria putredă, o epavă care făcea curse spre satele din savană unde o groaznică nenorocire se abătuse asupra populației. De câțiva ani nu plouase deloc, vitele mureau de sete și de foame. Noi transportam, în numele unei societăți filantropice, hrană destinată înfometaților, păstrând o parte pentru noi și vânzând-o în contul nostru; asta ne ajuta să înfruntăm căldurile înnebunitoare de peste 50 de grade și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întors cu spatele, încercând parcă să mă țină la distanță. Afară se auzi un nou tunet. Apoi altul. Apoi un muget îndepărtat. „Cerbii?” am întrebat. „Da, cerbii”. Se porniseră să mugească, înfricoșați sau excitați de furtună. Curând a început să plouă cu găleata, acoperișul de tablă gemea sub rafalele grele de apă, iar gutuiul sălbatec de la poartă amenința, după zgomote, să se rupă, în vreme ce ferestrele se înălbeau mereu de fulgere și trăsnete. M-am lipit de Marta, am sărutat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acum, nu mai e bătrânul șters, prăpădit; de jos, s-a ridicat un om aproape necunoscut, cu părul atârnând în dezordine, cu bărbia tremurând și cu ochii plini de mânie, care te privește fără să zică nimic. A început să plouă mărunt, părul lui Vecu se udă, i se lipește de frunte, de ceafă, de urechi. Brusc, bătrânul se desprinde din împietrire, te scuipă, pentru că l-ai jignit? pentru că te disprețuiește?, și pleacă legănându-și în ploaie silueta deșirată. Scuipatul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nesimțire salvatoare și am făcut asta cu o spaimă pe care n-am încercat s-o combat, era inutil. Dimineața mi-am petrecut-o pe baltă, în barcă. După-amiază am avut poftă să dau o raită prin bălării. Nu mai plouase de mult, ierburile se uscau și putrezeau de căldură; păreau un hoit pe care-l devorau alte ierburi, tinere, însetate de viață și necruțătoare. Trebuia mereu să-mi deschid drum cu mâinile, să mă apăr de mărăcini care se găseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
apară. Nerăbdător, m-am dat jos din pat, am căutat ușa, dibuind, și am ieșit afară pe trepte. Cerul era încă plin de stele, cu câțiva nori în direcția bălții, unde noaptea se decolora prevestind zorile. Prin urmare, visasem că ploua. M-am așezat pe scară să aștept și căutam cu privirea pe cer Carul Mare, când am auzit o tuse de bărbat în spatele casei. N-a fost nevoie decât de câțiva pași ca să-i descopăr pe Marta și pe Aristide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
face destulă mișcare pentru că zboară prea mult de colo-colo, Zelda l-a dojenit cu blîndețe. — Trebuie să-ți schimbi perspectiva asupra tuturor lucrurilor, mai ales asupra zborului. Zborul este dharma ta, karma ta, dar poate fi și yoga ta. CÎnd ploua și ne trăsnea pe noi tot timpul, era pentru că nu dădeam atenție. De obicei, sînt o persoană foarte atentă și perspicace, dar ceva mi se Întîmpla cînd eram cu tine. Îmi pierdeam concentrarea; totul părea ca În ceață, de parcă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
avion este rogojina ta de yoga, Wakefield. Zborul cu avionul poate fi exercițiul tău de yoga. Acum, dă-mi voie să te Învăț cîteva exerciții de respirație. Wakefield i-a refuzat oferta și a părăsit biroul iritat. A Început să plouă de Îndată ce a ieșit pe ușă. A ajuns acasă ud fleașcă. După cîteva pahare și o lungă discuție telefonică cu Ivan „Testul Adevărului“ Zamyatin, a decis să-i mai dea Zeldei o șansă. Într-adevăr, Zelda era eficientă, Îi știa preferințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și noaptea) cu harta sa mentală; În loc să se metamorfozeze În imaginea făurită de secole de artă și literatură, străzile nocturne și (rarii) cetățeni ai Parisului care se aventurau pe ele păreau terne, cenușii și subminate postmodernist de către trecut. Mai și ploua tot timpul și Wakefield de abia de-și putea permite o ceașcă de cafea. După o lună, timp În care contractase o răceală păcătoasă și gonoree, a declarat Parisul epuizat, cu locurile lui ascunse populate doar de turiști și spirite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
fecioară Într-un sat uitat. Fecioara este, evident, ipotetică, dar nimic nu-i este mai drag Diavolului, Wakefield este sigur de asta, ca sarea. Aroma cepei rumenite În unt, unul dintre parfumurile favorite ale lui Wakefield, Îl face să-i plouă În gură și Îi abate atenția de la Diavol. Le Întreabă pe Însoțitoarele sale care le este parfumul favorit. Milena spune că este mirosul creozotului și al traverselor de cale ferată În august și Wakefield poate să și-o imagineze, tînără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de căprioare care trec În fugă șoseaua. Spre ziuă se oprește și se odihnește vreo oră În mașină, somnul fiindu-i Însoțit de bubuiala valurilor, la vreo sută de metri sub el. Ajunge după-amiza tîrziu În orașul nord-vestic În care plouă mereu și unde Îl așteaptă misteriosul colecționar de artă. L-au cazat Într-un loc foarte șic; doi valeți dau buzna să-i parcheze mașina. CÎteva clipe mai tîrziu soarbe din deja obișnuitul cocktail și studiază fauna holului opulent. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
așa că actuala conducere descurajează această practică, dar cei din vremurile acelea, cei care Își pot permite să stea acum la hotel, Încă mai pescuiesc. Jos, recepționerul Îi spune lui Wakefield cît este de norocos că are parte de soare. — A plouat nouăzeci și nouă de zile În șir, spune el, de două ori mai mult decît a fost nevoie ca să-l Înfrîngă pe Noe. Profitînd de vremea cea bună, Wakefield se plimbă pe faleză. Înainte de noul boom economic, locul era Împînzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pe tine o să te trag la răspundere pentru că m-am făcut de râs în public. Sări treptele, una câte una, prea agitată ca să aștepte chiar și câteva minute liftul, și ieși în fugă din redacție, pentru a descoperi că afară ploua cu găleata. Atmosfera fierbinte și încărcată din ultimele zile se împrăștiase deodată și rafale de ploaie izbeau trotuarele. Fără o pelerină care s-o apere de ploaie, avea să arate ca o cârpă stoarsă până să ajungă la bar. Va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
urmă, dădeam la prieteni pe degeaba, să nu le țin asupra mea, să nu se-ntâmple nimic. Loveam noaptea deci, când îmi plăcea cel mai bine mie, pot să spun că era în seara de Paște, Crăciun, Revelion, și când ploua foarte tare afară. Atunci nu mai umblă nimeni. Luam cu sacul, că doar nu te duci pregătit cu Sabene după tine, că, așa, bați la ochi și te oprește oricine. (Primele genți de la o companie aeriană străină au fost cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
zone, îi spunea: „Calea Victoriei“, „Aleea Trandafirilor“ și „Catanga“. Calea Victoriei erau, cum ar veni, douăsprezece camere cu parchet, cu baie în cameră, cu veceu-n cameră. Aleea Trandafirilor era o zonă mai rea. Avea vreo 25-26 de camere unde întotdeauna, când ploua afară, tot ce era în veceu ieșea afară - fecale și tot felul de-astea. Și Catanga era o zonă în care se spunea că poți să țipi cât vrei, nu se auzea nimic. Era, cum ar veni, un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
are pene, Dar curcanul nu-i... Fără multă tevatură, Eu vă spun una așa: Pe spinare poartă șa Și zăbale poartă-n gură. Sunt clăoaie mergătoare Pe câte patru picioare. Fie veche, fie nouă, Stai sub ea și nu te plouă. E o casă plutitoare, Oamenii i-au dat și nume; Umblă prin întreaga lume Pe ocean, dar și pe mare. Două geamuri cu compas Ce se sprijină pe nas. Albăstrele de pe grui, Puse drept sub fruntea lui. Floricele foi de
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
fânu-n stog. Nu e cal și nu e bou, Fie vechi sau fie nou, Ori bătrân sau tinerel, Trage plugul după el De cu zori și până-n seară, Fie toamnă, fie vară. Strânge grâul una-două, Stă pe loc numai când plouă; Ba chiar îl și treieră, Lanul cât cutreieră, Și-ți oferă drept plocon Grâu în lăzi de camion. Mic, dar mare năzdrăvan: E făcut din sticlă fină, Se agață de tavan Și împrăștie lumină. E privirea lui discretă, Sunt și
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
și roșii, dar și verzi, Însă numai tu îi vezi Și se pun la bicicletă. Nu-i arbust mirositor, Cunoscut de-ntreaga lume; Deși are-același nume, El e unul zburător. Iute e și mititel, Oamenii îi spun „cățel”. Și când plouă și când ninge, Globul doar cu el se-ncinge; Și când ninge și când plouă, Terra o împarte-n două. Nu e țarcă, dar nici barcă, Și rimează și cu parcă. Va gândiți, deci, dragii mei, Și apoi să-mi
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
Nu-i arbust mirositor, Cunoscut de-ntreaga lume; Deși are-același nume, El e unul zburător. Iute e și mititel, Oamenii îi spun „cățel”. Și când plouă și când ninge, Globul doar cu el se-ncinge; Și când ninge și când plouă, Terra o împarte-n două. Nu e țarcă, dar nici barcă, Și rimează și cu parcă. Va gândiți, deci, dragii mei, Și apoi să-mi spuneți ce-i? E o „pâine” dezmierdată Și o recunoști pe dată. Tabla nu o
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
cer de-a dura, Crește și temperatura. Din atât de multe stele, Numai el poartă inele. Se aud prea multe șoapte Că e unul, dar de noapte. Luceafărul de noapte Dar se poate auzi Că e altul, dar de zi. Plouă razele de soare; Oameni mari și mititei Pun belșugului temei. După ce ne umple traiul Cu licori și cu bucate, Furioasă-și rupe straiul Și plânge pe săturate. După ce ne umple carul Și cămara și hambarul, Cerne nourii prin sită, Ca
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]