KorAP: Find »[drukola/base=răsuna & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...189 190 191 ...214 >

5,326 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

înnegrea. Apoi nopțile se limpezeau. Cerul avea o șiră verde de stele. Dinspre răsărit, peste malul stingher se pornea un crivăț furiș, scormonind tulpinile mătrăgunei. Vuitul culca scaieții, urca râpile tunse și 10 mătura praful cărămiziu al maidanului. Salcâmii uscați răsunau. Gerul apăsa. Aglaia aprindea focul într-o sobă de tuci, înnegrită de funingine, și bordeiul lor se încălzea. Atunci îi plăcea bărbatului să-și aprindă o lulea îndesată cu tutun negru, iute și să deschidă gura. După aceea, cădea zăpada

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
afară și chema câinii. Ceata se aduna împrejur. Privea mahalaua adormită și cerul limpezit. Stelele călătoreau peste Cutarida. Dinspre groapă adia vântul de martie. Își aprindea luleaua și aștepta ivirea zorilor. Dulăii se așezau pe labe și moțăiau. Spre dimineață răsunau strigătele ascuțite ale cocoșilor. Se chemau de departe peste câmpul sur. Urechile lui bătrâne auzeau umbletul furiș al unor oameni. Către fundul gropii se mișcau umbre aplecate. Câinii tresăreau în somn, ridicau capetele, dar nu lătrau. Se întorceau hoții. Grigore

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ei, mustățile meșterilor gîdilînd-o. Brutarul făcea ocolul nevestelor cu o pernă în mână, jucând după măsurile cântecului și, în cele din urmă, îngenunche în fața miresei. Fata se aplecă și-i întinse obrazul. - Nu, se scutură nașul, dă-mi gura! Împrejur răsunau râsetele mesenilor. Ea strânse dinții, și el o mușcă de buze, cu poftă. Mirosea a mâncare și a rachiu. Lina luă perna de jos și, uluită, căută cu ochii un loc pe unde să scape din hora sălbatică. Aglaia îi

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
se împleteau în brațele pomilor. Iarba albise. Pe deasupra plutiră aburii fundului. Niște dini lătrară în depărtare. Un zgomot surd de căruțe zdroncăni pe drumul plin de praf. Veneau. Paraschiv simți cotul codoșului în mușchi. - Acum. Șinele de fier ale roților răsunară aproape. - Ho, tată, ho! opri primul. - Aici e, bă? - Aici. - Na, boală, stai, Lolica! 56 Glasurile se amestecară. Cel care cunoștea strigă spre bordeie: - Mă, moșule, măăă! Mai ieși, măăă, afară, că ți-au venit pețitorii... Ceilalți râseră în întuneric

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
niște ochi dulci, lipicioși și se făcură mai aproape de masă. Ăl cu țambalul clămpăni o dată coardele și trase cu ochiul la ceilalți: - Dumitru-mi zice, mînca-ți-aș leafa! Era sfrijit și nedormit cu zilele, cam urduros, dar cu mâna repede. Instrumentul răsună și vioristul luă cântecul din zbor: - Să-mi ziceți Inel, inel de aur, porunci starostele. Ori nu-l știți? Anghel, că așa-l chema, băgă dibla sub braț și rîriji: - Se poate? Avea o mână subțire și ageră, cu degete

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
se împletea cu sunetul stins al acordeonului și cu tristele măsuri ale țambalului. Bozoncea râdea, râdeau și ăilalți. Guristul se matolise 70 puțin și avea chef de ciripit. Anghel bătea cu degetele în spatele viorii, parcă o gâdila. Lemnul ei scump răsuna dulce o dată cu cuvintele: Căpitane de județ, De ce mă ții la arest, Pentr-un pui de murguleț, Că nu -lam vfndut la preț, Și am luat pe el cinci mii, . Să duc pfine la copii... Cocîrță umplu paharele din nou și

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Orchestra cânta o romanță a cărei melodie plutea ușor deasupra grădinii. Prin întunericul rămas în ungherele boschetelor, se zăreau luminile mici 111 ale țigărilor aprinse. Din când în când, un râs întărîtat de femeie acoperea muzica, și pocnetul sticlelor desfundate răsuna în toate părțile. Nevasta se amețise puțin, ar fi vrut să spună o mulțime de lucruri și nu știa cu ce să înceapă. O răcoare plăcută plutea deasupra locului aceluia și se auzea foșnetul viței-sălbatice, care acoperea felinarele. Spre miezul

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
bogăția bisericii, balcoanele ei cu stâlpi de cărămidă și bolți aurite, pe care pluteau îngeri pictați. Părintele, mic cum era, călca piatra altarului cu Biblia în mână. A citit din Evanghelia lui Matei. Avea o voce frumoasă, groasă și plină. Răsunau bolțile. La urmă le-a povestit pilda semănătorului, i-a certat pentru păcatele făcute și i-a chemat la miruit. Oamenii au trecut pe rând pe sub crucea lui, el le-a lipit bețișorul sfințit de frunți, i-a binecuvântat și

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
cu zăpadă. După ele rămâneau găurile mari de ghete în care se scufundaseră ceilalți. La urmă de tot pășeau milogii, orbii și ciungii, cântând fără să știe de ce: "Primește-l, Doamne, în pământul tău!" Aveau niște glasuri dogite de beție, răsunând până departe peste câmpia încremenită. Păreau mulți și înalți, urmând celorlalți în trențele lor murdare, al căror miros pierise în frigul locului deschis. De la cimitir se mai auzea rar clopotele, bătând fără noimă: 222 -Bang! - Bang! -Bang! Rudele plângeau sfâșietor

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Aveau căciuli negre și crețe, și pe umeri își aruncaseră mindirele de culoarea boabei de porumb. Nu vorbeau. Țineau capetele aplecate în pământ și umbrele lor scurte atârnau într-o parte. În odaia lui Procopie se făcuse liniște. Peste Cuțarida răsunau acum clopotele de la cimitirul Sfânta Vineri. Sunetele lor pătrundeau până aici. Aerul limpede de afară era ca o apă luminoasă. Pe urmă, Veta nu-și dădu bine seama ce-a fost. Procopie se apropiase de ea, îi cuprinsese umerii și

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
prăvăliei, cu țoiurile în mînă: - Un' te duci, fă? - Mă urîto, dă-te alături, hai de cinstește-un rachiu cu noi! - Firo, vezi că-ți cad ciorapii... 320 Ele nu întorceau capul. Glonț mergeau, chemate de viorile lăutarilor. În mahala răsunau gramofoane, și pma târziu se simțea bucuria sfârșitului de săptămână, a sâmbetei... Numai Stere cu a lui nu se odihneau până luni de dimineață. Să cari și să nu mai isprăvești, că se mărise mahalaua și nu mai prididea. Nici

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

la repetiția generală. — A, da. Bună ziua! zise MM, părând un pic distrată. Își trecu o mână prin păr, dându-și pe spate claia ciufulită. — Cred că și colega mea este de acord când spun că ne-a plăcut foarte mult, răsună vocea lui Brian Fitzpatrick, acompaniată de o serie de mișcări din cap, în pizzicato, din partea lui Denise. Ne întrebam dacă ați dori să mergem să bem ceva și să discutăm despre cum vi se pare că merg lucrurile. Da, bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
am încheiat toate cele. Hugo mi-a scos câteva frunze din păr. Eu i-am recuperat haina de pe bancă. Nu eram în stare să scoatem o vorbă. Afară, în grădină, auzeam oameni alergând, țipete din ce în ce mai slabe, voci ridicate. Încă mai răsuna muzica prin ferestrele deschise, Freak Nation și Jamiroquai, dar nimic nu părea că ne atinge. Eram cu totul pe altă lume. — Ești bine? îmi zise Hugo. Dădui din cap. Își trecu mâinile prin păr, încercând să-i dea o formă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

vecinul acestuia. După ce darurile fură strânse, bărbierul ceru să-i fie aduse mai aproape două felinare puternice, desfăcu lama de cuțit recitând versetele cuvenite și se aplecă asupra mea. Maică-mea spunea că țipătul pe care l-am scos atunci răsunase în tot cartierul ca un semn de precoce bărbăție, apoi, în vreme ce eu continuam să zbier din tot trupușorul, de parcă aș fi văzut în fața ochilor toate nenorocirile ce aveau să se abată asupră-mi, sărbătoarea reîncepu în sunet de lăută, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
fiecare dată când Bălțata îmi făcea o vizită, știam că îi voi putea povesti tatălui tău lucruri care-l vor înveseli și îi vor da încredere pentru o săptămână întreagă. La sfârșit, el însuși mă întreba, nerăbdător, dacă «joljol-ul» nu răsunase cumva cât lipsise el de acasă.“ Într-o zi, Sara sosi încărcată de vești. Mai înainte chiar de a se așeza, începu să-și debiteze povestea făcând mii de gesturi. Tocmai aflase de la un văr instalat la Sevilla că regele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ani de atunci încolo. ANUL TRECERII MĂRII 899 de la hegira (12 octombrie 1493 1 octombrie 1494) — O patrie pierdută e precum trupul lipsit de viață al cuiva apropiat; înmormântați-o cu respect și credeți în viața veșnică. Cuvintele lui Astaghfirullah răsunau în ritmul mătăniilor din chihlimbar pe care degetele lui slabe și cucernice le tot prefirau, neobosite. În jurul predicatorului, patru chipuri bărboase și grave, printre care și cel al lui Mohamed, tatăl meu, patru chipuri prelungi peste care se așternea aceeași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mână fermă de tata, căci toate drumurile erau în pantă, uneori atât de abruptă încât animalul nu mai putea înainta decât cu pas nesigur și șovăielnic. La fiecare zdruncinătură mă îndreptam de șale, după care ațipeam din nou. Deodată a răsunat vocea tatei: — Hassan, trezește-te dacă vrei să-ți vezi orașul! Ieșind din toropeală, mi-am dat seama că micul nostru convoi ajunsese deja la picioarele unei incinte de culoarea nisipului, înaltă și masivă, crenelată cu nenumărate merloane ascuțite și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mâna pe sub rochie, ea dădu la iveală o modestă pungă pe care o aruncă pe jos, cu un gest disprețuitor. Banditul o ridică fără să se formalizeze și se întoarse spre maică-mea: — Acum e rândul tău. În clipa aceea, răsună în depărtare chemarea muezinului din sat. Tata ridică ochii spre soare, care părea înfipt în mijlocul cerului, și, cu o mână iute, luă de la oblâncul calului covorașul de rugăciune pe care-l întinse pe nisip, apoi, căzând în genunchi cu fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
aflat că Hamed murise în temniță, ca urmare a chinurilor la care fusese supus de inchizitori. Refuzase până la capăt convertirea, mulțumindu-se să amintească de înțelegerea semnată de suveranii creștini. Când vestea morții sale s-a răspândit, pe străzi au răsunat chemări la luptă. Dintre toți oamenii de vază ai cartierului Albaicin, Hamed rămăsese singur pe loc, nu ca să se apropie de dușman, ci pentru a-și continua misiunea căreia îi închinase viața: dezrobirea musulmanilor captivi. Date fiind nobila sa activitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
atunci în hohote de râs. În loc să râd, am rămas înlemnit, cu mâna crispată pe epistolă. Pe dinaintea ochilor mei încremeniți treceau iarăși imagini îndepărtate în care mă vedeam copil, împreună cu mama și cu Sara, în prăvălia librarului-astrolog, al cărui glas îmi răsuna în urechi: Va trece moartea, apoi valurile mării, Atunci se vor întoarce femeia și cu rodul ei. Când am ajuns înapoi la Fès, părinții mei erau din nou căsătoriți și au rămas foarte mirați și dezamăgiți că nu eram deloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mai puțin de meritele lor cât mai mai degrabă de noroc, încep să-i facă o curte asiduă zeiței Fortuna, așa cum îi faci curte unei amante, și să i se închine precum unui idol. Toată noaptea, casa lui Khâli a răsunat de muzica unei orchestre andaluze, fremătând de pașii ușori ai dansatoarelor, cu toatele roabe, două cumpărate chiar cu acest prilej. Hibei îi interziceam să dănțuiască, pentru că nu mă puteam hotărî, de când cu călătoria la Tombuctu, s-o las să dea la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
din mătase galbenă, iar la ferestrele străzilor străbătute de cortegiu atârnau țesături de aceeași culoare, în semn de bucurie. Cadiii cei mari își împodobiseră porțile cu muselină țesută cu fir de aur și presărată cu boabe de chihlimbar, iar chimvalele răsunau în citadelă. Interdicția privitoare la ora stingerii fiind ridicată, muzica și cântecele răsunară la asfințitul soarelui în toate colțurile orașului. Apoi, când coborî cu adevărat noaptea, focuri de artificii izbucniră la malul apei, întâmpinate de aclamații frenetice. Cu această ocazie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
aceeași culoare, în semn de bucurie. Cadiii cei mari își împodobiseră porțile cu muselină țesută cu fir de aur și presărată cu boabe de chihlimbar, iar chimvalele răsunau în citadelă. Interdicția privitoare la ora stingerii fiind ridicată, muzica și cântecele răsunară la asfințitul soarelui în toate colțurile orașului. Apoi, când coborî cu adevărat noaptea, focuri de artificii izbucniră la malul apei, întâmpinate de aclamații frenetice. Cu această ocazie, cuprins de veselia generală, am simțit dintr-odată un irezistibil imbold să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
peste trei zile, dădeam o ultimă raită prin oraș pentru a pune în ordine câteva treburi, când un zvon mi-a ajuns la urechi: Tumanbay ar fi fost, pare-se, capturat, trădat fiind de șeful unui trib beduin. Spre amiază, răsunară strigăte care se confundau cu chemarea la rugăciune. Un nume a fost rostit lângă mine, Bab Zuwaila. Într-adevăr, mii de orășeni se grăbeau în direcția acestei porți, bărbați și femei, tineri și bătrâni. M-am luat după ei. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
nu zâmbi. În ce mă privește, am răspuns pe același ton și cu un gest de agasare evidentă: — Nu ne mai putem aduna între noi, Medici, fără să nu ni se alăture și poporul! De data asta, râsul lui Giovanni răsună ca o plesnitură de bici, iar mâna îi căzu pe spatele meu într-o vajnică palmă amicală. Râzând la rându-i, Guicciardini trecu imediat la evenimentele zilei: — Tocmai am primit un curier de cea mai mare importanță. Regele Francisc va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]