6,798 matches
-
lui Du Nouy. Lucrarea nouă se găsea într-o fază destul de înaintată când, dintr-o culpabilă neprevedere, în timpul războiului, un incendiu a făcut-o să sufere avarii destul de grave. Astăzi ea a redevenit ruină; cum fusese atâta timp. A redevenit ruină, fără mare speranță de a mai renaște vreodată, poate, pentru a pune și mai mult în evidență și a conserva, prin contrast, originala strălucire a bisericii. Să nu se creadă că, la 1640, valoarea artistică, frumusețea, strălucirea bisericii destinată să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
i le impunea evoluția vieții, ca și cele pe care i le cerea situația. Cum astfel mare parte din lucrările sale de sistematizare și de modernizare n-au putut fi duse până la capăt, orașul a rămas plin de găuri, de ruine, de lucruri ciudate, urâte, meschine, care-l desfigurează și-l degradează. În centru, mizeria și degradarea aceasta e mai puțin vizibilă, deși nu peste tot (de pildă în acea porțiune din Piața Unirii de unde ar trebui să înceapă prelungirea străzii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
e în stare să conserve o așa armonioasă strălucire, cu cât mai mare ar fi fost strălucirea aceasta, dacă împrejurările i-ar fi permis să se dezvolte normal și sigur, dacă în jurul minunatelor sale biserici (din care atâtea cad în ruină) marile edificii s-ar fi înmulțit pe străzi largi și drepte, pe bulevarde pline de mișcare, dacă el însuși ar fi devenit centrul viu și activ al țării întregi, nod de artere, de linii, de canale, de căi de tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de călugări, pentru a adăposti mai târziu: Școala de inginerie (1819) și gimnaziul vasilian (1827), ambele organizate de Gh. Asaki; apoi școala normală de învățători și școala primară Trei Erarhi. Din tot ce a fost n-au mai rămas decât ruinele palatului domnesc, cunoscut sub denumirea de "Sala gotică" din cauza stilului în care e construit; și nu propriu zis ruinele vechei construcții ci ale palatului în curs de reconstituire pe care un incendiu, produs din condamnabilă neglijență, l-a distrus în timpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Asaki; apoi școala normală de învățători și școala primară Trei Erarhi. Din tot ce a fost n-au mai rămas decât ruinele palatului domnesc, cunoscut sub denumirea de "Sala gotică" din cauza stilului în care e construit; și nu propriu zis ruinele vechei construcții ci ale palatului în curs de reconstituire pe care un incendiu, produs din condamnabilă neglijență, l-a distrus în timpul războiului. Așa cum se prezintă astăzi, biserica Trei Erarhi (sau, cum i se spunea odată și i se mai spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
în el comandamentul militar, al cărui palat din str. Carol trebuia să devie muzeu istoric. Pag. 80. Vechiul palat administrativ și de justiție, așezat în zidurile vechiului palat domnesc. La 1912 el a fost dărâmat pentru a se construi, pe ruinele lui, Palatul Justiției, opera arhitectului I. Berindei. Pag. 81. Statuia lui Ștefan cel Mare, bronz datorit sculptorului francez Em. Frémiet. Ea datează din anul 1883. La inaugurarea ei, Mihail Eminescu a citit celebra sa Doină, scrisă anume pentru această solemnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
stil oriental, bogat executată. De asupra ei se poate vedea stema Moldovei, pe fond albastru. Pag. 108. Sus: Turnul, zidul înconjurător și biserica mănăstirei Galata. (După o fotografie din "Albumul general al României" de Alex. Antoniu, 1893) Pag. 108. Jos: Ruinele palatelor de la Cetățuia. ("Albumul României", Alex. Antoniu, 1898) Pag. 111. Vechi case boierești, în str. Carol, fosta proprietate Rohr. În această casă a locuit mult timp familia St. Gane; și mai târziu fostul ministru al justiției, mort în atentatul de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
146. Biserica Galata, zidită de Petru Șchiopul Vodă, la 1584. Posedând averi importante, Mânăstirea Galata a fost, mult timp, reședință domnească și loc de petreceri și serbări. Apoi câtva timp își pierdu importanța; palatele domnești și clădirile mănăstirești căzură în ruină; până ce, la 1799, Alexandru Ipsilante le ridică din nou, la strălucirea și faima de altădată. Numele de "Podul lui Ipsilante", pe care-l poartă una din străzile din marginea aceasta a orașului, atestă existența unui pod, clădit de acest domnitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
văzută din bolțile sălii gotice. (Polyfoto, București) Pag. 152. Mănăstirea Frumoasa, cu o parte din cartierele mărginașe ale orașului (Nicolina), văzută din șesul Bahluiului. Biserica Frumoasa a fost râdicată de Grigore Ghica Vodă, pe la 1730, în locul unei bisericuțe căzute în ruină, căreia i se spunea Galata-de-Jos. Iar puțin mai târziu, alături de ea, se înălțară curțile domnești, înconjurate de grădini superbe și de lacul care se-ntindea de sub dealul Galatei până sub Manta Roșie. Biserica Frumoasa își merită și azi numele cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
sfârșitul secolului al XV-lea și poartă cu nobilă simplitate caracterele stilului moldovenesc din epoca lui Ștefan cel Mare. Mult timp, de la Alexandru Lăpușneanu încoace, biserica aceasta a servit la ungerea Domnilor cu ocazia înscăunărei lor. Ajunsă în stare de ruină, fost dărâmată cu totul și reconstruită din nou, cu o artă neîntrecută, de Lecomte du Nouy, sub Regele Carol I, în același timp cu Trei Erarhi. Fotografia după care s-a executat clișeul nostru se datorește fotografului ieșean Zaharia Weiss
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
tatălui meu. Tata a plecat spre Ungaria, înaintea mamei. La Budapesta a fost arestat de armata sovietică și trimis în Rusia, probabil în îndepărtata Siberie. La sosirea mamei în Budapesta, la adresa stabilită ca punct de întâlnire, în locul respectiv erau numai ruine. Aici în timpul războiului au avut loc puternice bombardamente care au distrus totul. Atunci mama s-a îndreptat către serviciul de cruce roșie, de unde a aflat că refugiații care se repatriau, printre care posibil și tatăl meu, au fost trimiși de către
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
incendiului care a mistuit complet acoperișul și etajul. A doua zi după incendiu, mergând la unchiul meu împreună cu sora, cumnatul și Siegfried, când am ajuns în dreptul vilei am început să plâng. Acea clădire cunoscută atât de bine era aproape o ruină care încă mai fumega. Doctorul Huschith a fost surprins de foc la etaj, în dormitor și ca să se salveze a sărit pe geam accidentându-se la un picior. Menajera s-a salvat mai ușor, locuia într-o camera de la parter
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
acum ștrandul nostru. A început și școala. Eram deja în clasa a VI-a. Împreună cu un coleg pe nume Erick Wagner am mers după coajă de pin mai groasă decât se găsea la pinii din grădina vilei Dora, rămasă în ruină după incendiul din toamna anului 1953. Din această coajă eu am cioplit corăbii și vapoare pe care le vopseam în culori de ulei industrial ca și piesele prelucrate din traforaj. La începutul acelui an am umplut o pagină din carnetul
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
mea arsă de suferință nu va pregeta să rostească adevărul. N-am altă izbăvire, chiar dacă fie-care adevăr nou mă sfîșie și nu-mi lasă rănile să se Închidă. Pentru că măslinii pe lîngă care trec, iarba pe care pășesc, pădurile și ruinele sînt pline de sfincși... Dar trebuia să-i răspund sfinxului așa cum i-am răspuns. Vroiam să Înțeleg lumea cu inima mea. Și din aceeași pricină Îmi reamintesc mereu. Memoria mea e ca o rană care sîngerează. Și totul este viu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a lui Oedip, să urmeze cu tenacitate adevărul; a lui Ulise, să se Întoarcă În Ithaca; a lui Icar, să zboare cu riscul de a muri. În schimb, dezordinea ruinează orice templu și nu cultivă decît florile care cresc Între ruine și care, oricît ar spune Vergiliu că sînt cele mai ispititoare, nu ne vor dărui nimic În afară de parfumul lor melancolic. Însă, Înainte de orice, labirintul ne vorbește, Într-un fel nou, tot despre dragoste și despre memorie. Pentru a ieși din
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
unui vas sînt mărturii ce ne Învață mai mult despre noi Înșine decît despre cei vechi. CÎteodată mă simt și eu unul din acele spirite nordice care au urmărit fantomele Eladei pentru a se bucura de lumina luxuriantă ce scaldă ruinele. Și aici pe țărm pîndesc zilele Însorite cu o voluptate ce contrazice călătoriile polare visate În adolescență. Atunci nu-mi mai doresc nimic. Mă copleșește atîta soare și mă Învinge. Mă cuprinde o oboseală luminoasă și Îmi imaginez fericirea Într-
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Ariadna n-o părăsește pentru că s-a plictisit de ea, ci pentru că ea aparține trecutului, iar el are oroare de melancolii. E prea lucid și practic pentru a face greșeala să fie melancolic. Si prea febril pentru a Întîrzia printre ruinele unor momente trăite. Acest aventurier jertfește tot ce i-a fost apropiat. E clar ca firul Ariadnei reprezintă chiar vocația sa de a nu se Încîlci În labirintul nici unui succes. Tezeu iese din peripețiile sale grăbit să nu facă nimic
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
clădi Parthenonul cu un suflet bîntuit de Îndoieli. Căci nici un sceptic adevărat nu spune nu vreau să cred, ci nu pot să cred. Primul său gest este de a se Îndoi pentru a-și Întări speranța, pentru a ridica din ruine templul unor convingeri hrănite cu sîngele său. Dar puterea i se istovește În gestul de a demola, scepticul va Întoarce atunci obosit o față care se Îndoiește de toate și nu mai crede În nimic, locul În jurul său e destinat
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
el. Vrînd să evite orice surprize, clădește numai cu timp definitiv, În care nu se mai poate schimba nimic; nimic nu e efemer aici, unde nu se mai schimbă nimic, unde templele nu mai Înfruntă primejdia de a cădea În ruine și unde memoria a devenit piramidă. Astfel, memoria făgăduiește totuși prea mult. Ea proliferează fastuos pentru a ține loc de viitor. Ceea ce reușește să uite această memorie prodigioasă este tocmai lipsa ei de speranță. Proust și-a exilat sfinxul În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
asaltează Însoțindu-se cu balansul mării... Dacă paradisul inițial a fost pierdut prin cunoaștere, Înseamnă că ar putea fi recucerit prin ignoranță și amnezie? Cunoscînd lucrurile ni le Înstrăinăm? Le numim pentru a le pierde? Cucerind lumea o transformăm În ruine? Și ținînd minte totul nu-i Îngăduim să-și recapete echilibrul? Fiecare lucru deposedat de mister e o cărămidă mai puțin la templul speranței? Un lotofag e oare mai liber decît mine, care depind Într-o atît de mare măsură
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
O apatie de acest gen trebuie că era Întipărită pe fețele puținilor locuitori care, În perioada de disoluție a imperiului roman, umblau prin Roma, Într-un oraș, cum s-a spus, mult prea mare pentru ei, plin de monumente și ruine pe care nu le puteau Înțelege și, de aceea, nici apăra. SÎnt convins că dimineața m-ar prinde măcinînd aceleași gînduri chiar dacă m-aș Întinde În pat. Cel puțin, astfel, am senzația că nu fug de ele. În fapt, Ulise
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ca să distrugă seminția războinicilor troieni, susțin ei, și să prevină o eventuală revanșă. Ulise amenință să distrugă mormîntul lui Hector dacă Andromaca nu predă copilul. În momentul cînd grecii atacă mormîntul eroului troian, ea Înțelege că Astianax va pieri sub ruinele mormîntului tatălui său și imploră mila lui Ulise, care Însă rămîne insensibil. Iată o dilemă În care viitorul piere dacă se sacrifică trecutul, memoria fiind condiția visului. Și dacă memoria poate rămîne singură, fără nici un viitor, inversul e imposibil, Întocmai
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
este totuna cu Dumnezeu. Muntele Înseamnă o nevoie de transparență. Memoria Își pierde din greutate, fără să dispară, și aripile pline de pămînt nu mai doi. Iubim În cîmpie și ne Îmbătăm de puritate pe Munte. Acolo se află Parthenonul, ruinele de marmură, singurătatea În care Înflorește o Înțelepciune plină de soare, Prometeu legat de coloanele albe, Sisif urcîndu-și stînca spre vîrful Acropolei și Oedip lovind cu bastonul pe cărarea pietroasă ca să nu se rătăcească și murmurînd continuu „Omul”, „Omul”, „Omul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
o pădure. Ce alt nume, dacă nu al lui Apolo, să dau acestei zile limpezi? Religia lui e a unui „popor estetic” care, omorînd Minotaurul, i-a ascuns cadavrul În temple de marmură; pentru ochiul elin, lumina cade seara În ruine, iar noaptea face parte dintre lucrurile barbare... Observ Însă că Încep să vorbesc despre Apolo cum aș vorbi despre surîsul femeilor primitive pictate de Gaugain În Tahiti, cu trupurile vegetale parcă, de liane calde, răsucite În soare și unse cu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
care stoarce totul din fiecare clipă ca mustul din struguri. În suita lui, măștile comice și tragice se Întîlnesc și uneori se confundă, pentru că zeul nostru are o față veselă și alta dureroasă. O, de cîte ori am dansat Între ruine sub privirile trufașului Apolo! Dar dansul nostru Înălța, pentru cîteva ceasuri măcar, coloanele În picioare...) După o frumoasă expresie a lui Elie Faure, Apolo, Învingător al lui Dionysos, avea să moară din pricina victoriei sale. Pe măsură ce calmul apolinic obosește să-și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]