5,253 matches
-
cultură, trebuie să-l respect pentru că e plin de învățăminte. Păi cum îmi dovedește el că e plin de învățăminte, dacă a participat la aceeași pomană, a mîncat din aceeași colivă? Unu care este neluminat și inconștient, da, îl mai scuz. Nu total, nu total. Dar unu ca Arghezi?... Eu nu cred că ce se petrecea în închisori era secret și ei nu știau. Cineva din prietenii lui nu trecuse pe acolo? Nu-i venea la ureche? A dispărut unu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
nu se întreba cine l-a luat? Sau poate că apropiați de-ai lui. Plecau unii că erau tracasați, lăsau casă, avere, lăsau tot, numai să scape. Eu spun că nu e scuzabil nici un amărît, un incult, dar să-l scuz pe ăla, cu capacitatea lui? Un muncitor spune cum a spus minerii: noi muncim, nu gîndim. Dar el nu gîndește? Eu sînt prost, am fost de acord cu sculați voi oropsiți ai vieții, voi osîndiți la foame sus, cum era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
vedere ? — La prima, la a doua, la a treia, cred în orice dragoste ar fi atâta timp cât există blănuri, bijuterii și portofele uitate pe noptieră. Ha ! râde Mamutu’ din spate, ce ți-a zis-o. — Și-acum, dacă vreți să mă scuzați, am o întâlnire impor- tantă. — Vă grăbiți, așadar ? — Mă grăbesc, da. Unde mai exact ? intervine Pribeagu. Ea nimic. — Mi-a făcut plăcere, domnișoară fără nume. Există un loc totuși în care aș putea să vă reîntâlnesc ? — Oricât de onorată aș
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
e. Păi, zic să dormim cu toții vreo doi ani și dup-aia să mergem la Operă ! se răstește profesorul. Și imediat liniște. Atâta liniște, încât aproape se aude praful din sală așezându-se pe parchetul învechit. Cristi încearcă să se scuze din nou, dar Vrăbiescu îl întrerupe : Nu vreau să mai aud nimic, Cristian ! Vocea ta, dragule, nu e pentru petreceri, pricepi ? ! Tu ai o voce de înger ! Odată ce-ți umpli plămânii cu aer încins și fum de nici nu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
bărbați necunoscuți și tibii și șolduri sfărâmate ca să încapă mai bine și cranii de copii mai ales. De-ar fi știut săracul că era doar hârtie. Și când ceilalți s-au dus în gară la o cafea, el s-a scuzat că are o urgență la toaletă, ca să scape de ei și să se poată duce să privească înăuntrul vagonului. Nu a știut de ce face asta, pur și simplu monstrul ruginit îl chema la el, parcă hipnotizându-l. A trecut peste
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Să nu care cumva să răcească și să-și înfunde glasul, râde el. Zorii zilei îl găseau făcând dragoste cu câte o femeie frumoasă, pe care, după câteva ore de somn în care stăteau îmbrățișați, era nevoit s-o gonească, scuzându-se ba că are întâlniri importante cu niște patroni sau ceva reprezentanți ai unor case de discuri, ba că trebuie să plece devreme să înregistreze ceva. Promitea că o să-i scrie și că n-are să o uite niciodată, încercând tot
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
în seamă. — O, dar sunteți chiar marele Cristian Vasile, roșește imediat. Cântărețul Zarazei... — Da, chiar eu. Dar în afară de asta, nu vă amintiți de mine ? și se arată zâmbind din profil, face câteva piruete, dar fără vreun rezultat. Chiar nimic ? — Mă scuzați, ar trebui să îmi amintesc ceva ? râde ea confuză și atunci îi apar și gropițele în obraji. — Au trecut ani, într-adevăr, ani buni. Șapte ani, acum am stat să mă gândesc, Doamne ! cum trece timpul... Șapte ani... Eram la
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
nume își va aminti ceva, când deja se blestema în gând că a oprit-o, preferând să n-o mai întâlnească niciodată și să nu știe pe vecie că ea nici măcar nu l-a reținut, căutând deja cum să se scuze și să-și vadă de drum, atunci ea l-a apucat deodată de braț și a tresărit : — Ați cântat Inimă pribeagă ! Greșesc ? Liniște. Inima lui Cristi explodează. — Nu asta ați cântat pe scenă ? Nu Inimă pribeagă ? Îmi amintesc ! Erați cred
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
celuilalt tot și să nu îi ceri nimic. Doar pentru că îl iubești. Nu e frumoasă iubirea ? — Ba e minunată, spune ea, aproape fără glas. — Asta a fost, de aceea v-am chemat. Iar acum am să vă rog să mă scuzați, dar trebuie să plec. — Cum ? Cum adică să plecați ? Dar de ce să plecați, domnule Vasile ? V-am jignit cu ceva ? Poate pentru că am tăcut ? Dar nu știu ce să vă spun, domnule Vasile, credeți-mă, nu știu ce aș putea să vă spun acum
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și aveam atâtea emoții când v-am văzut, că era să vă scap de vreo două ori cafelele. Îmi cer iertare pentru această scenă, doar că... mă bucur enorm să vă revăd, domnule Vasile. — N-ai pentru ce să te scuzi, ba eu îți mulțumesc, dom- nule... — Victor Rareș, domnule Vasile. Dar de ce să -mi mulțu- miți ? — Sunt foarte puține persoane care mă mai îndrăgesc, aproape am și uitat cât m-a iubit nu demult acest oraș, care-mi e din ce în ce mai
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
-l aud pe un lider politic voind să instaleze și să organizeze o bună, vigilentă și tenace opoziție politică În parlament; ajutând În acest fel și presa națională, care, la rândul ei, ar trebuie să facă acest lucru! Să fiu scuzat de a fi făcut acest „salt În timp”, zburând un deceniu de la Întoarcerea mea, În martie, ’90, În țară. Dar este În spiritul memoriilor de față această „fugă Înainte și Înapoi” În timp; sunt mai interesat de aceste „extrapolări” de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care desfide această regulă de construcție, ca și altele, cum ar fi tipologia sau dialogul! Sau le face en passant, adică superficial și prost, și nu pentru că „nu mai sunt la modă, nu mai sunt interesante pentru public!”, cum se scuză unii creatori români sau europeni, ci pur și simplu pentru că nu le cunosc, nu le posedă; arta romanului clasic, realist, iscată și dusă la culme În secolul al XIX-lea de scriitori francezi și ruși mai ales, se află azi
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
exprima valori generale, blestemat de a deveni, cum se spune cam pretențios - exponențial. Iar sinceritatea sa devine mai mult decât o confesiune - devine o „comunicare”! O revelație, nu rareori În proprii săi ochi! Am scris acest paragraf pentru a-mi scuza sau motiva propria-mi „sinceritate” care, dacă sunt un autor autentic, va trebuie să spună mai mult decât o face sau crede a o face. Dostoievski, dincolo și mai presus de toate calitățile cu care Îl Încarcă o exegeză de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cu totul paradoxal, azi, refuzând sau nefiind capabil de „schimbare” - a mea și a stilului, a proiectelor mele! -, eu refuz, de fapt, adaptarea. Pe care o fac mulți oameni cuminți și, mai știi, poate „lor” li se potrivește! Să fiu scuzat de tonalitatea aparent cinică a acestui pronume „lor”, dar, o spun cu toată fermitatea și candoarea, nu toate formele de existență se potrivesc oricui. Eu am ales-o de la Început pe aceasta, ne-adaptarea sau, episodic, falsa-adaptare, caracterul, temperamentul și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a umorii psihice a celui care povestește, afirmă, Își „amintește”, evocă, comentează, acceptă sau respinge. Mai sus vorbeam de „falsele, enormele și extrem de coloratele, abisalele amintiri” din epopeea lui Proust A la recherche du temps perdu; evident, subtitlul de „roman” scuză orice, deși, În mod cu totul ciudat, uneori dăm mai multă crezare ficțiunii - afirmată ca atare! - decât unor mărturisiri sau „amintiri”. În primul volum al prezentei scrieri afirmam o paradoxalitate, pentru unii, și anume că marii creatori sunt mai sinceri
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cu E. Simion sau cu Pruteanu, afirmând că „totul a rămas neschimbat din clipa plecării sale În anul ’60”, În sensul rigidității sistemului de cenzură, e profund neadevărat; autorul romanului Drum fără pulbere vrea pe de-o parte să-și scuze fuga sau expatrierea, iar pe de altă parte, la modul oarecum ticălos, Încearcă să ignore că abia după plecarea sa proza română a consemnat apariția unor autori și cărți de primă valoare. O privire „de sus” și snoabă asupra romanelor
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
am întrebat-o. - Îmi place tricoul, zise ea, ridicând ghitara. - Îmi place tot pachetul, am zis, învăluind-o din priviri. Ce reprezinți? - Avocata de divorț a Sylviei Plath. Am luat-o de mână și am întrebat-o pe feministă: - Ne scuzi, nu-i așa? - Bret... s-a împotrivit Aimee, însă mâna ei mă ținea strâns. - Hei, trebuie să vorbim despre teza ta. S-a întors către prietena cu o mutră apologetică, strigându-i „Așteaptă-mă!“ peste hărmălaia petrecerii. Încă dansând pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
neașteptate, Jayne apăru în spatele meu și deasupra mea, vorbind cu Jay, dar nu puteam urmări conversația din cauza muzicii. Amândoi se uitau la mine cu niște expresii acuzatoare, iar când i-am făcut semn i-a spus lui Jay să o scuze, dar trebuie să plece; Sarah mă ținea încă zdravăn de mână când ne-am ridicat, iar Jayne mi-a aruncat o privire severă. Mi-am dat seama că gesticulam cu țigara și că transpirasem puternic. Încăperea era atât de înțesată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
promisese să-i tragă un șut în fund simpaticului nostru erou dacă nu pune capăt întâlnirilor cu minora lui fiica. Într-un moment foarte delicat Mike îi cumpără puștoaicei o legitimație falsă. „Nu vrea să fie atât de proastă,“ o scuză el mereu în fața prietenilor exasperați, alți burlaci trăind în aceeași lume pierdută ca cea a lui Mike. Într-o noapte o îndoapă în așa hal cu ciuperci halucinogene încât nici nu mai e în stare să-și localizeze propriul vagin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Complimentele referitoare la petrecere nu mai conteneau și le-am răspuns făcând cu mâna unor studenți pe care nu-i mai văzusem înainte. Pe ușa biroului era țintuit un bilet de la o studentă de care nu auzisem și care se scuza că trebuie să contramandeze o programare de care nu-mi aminteam, cerându-mi iertare pentru „ieșirea“ avută în timpul orei de miercuri. Am încercat să-mi amintesc cine era studenta și despre ce ieșire era vorba, dar n-am reușit pentru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de ce nu mă ofeream să-i ajut pe copii la orele de informatică? De ce nu antrenam echipa de tenis? Nadine m-a salvat, menționând zvonul optimist conform căruia unul dintre băieții dispăruți fusese semnalat la Cape Cod, înainte de a se scuza pentru a merge iarăși să vadă ce face Ashton - adică, după numărătoarea mea, de vreo șapte ori în timpul cinei. Mă întindeam să-mi torn sangria cu o frecvență care a făcut-o pe Jayne să mute carafa de lângă mine, după ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ca niciodată. Visul se destrămase și trebuia să-i restitui fluiditatea. Nu-mi rămânea altceva de făcut decât să le zâmbesc tuturor lugubru. În final, la recepția din biblioteca școlii, după patru pahare de chardonnay acru, a trebuit să mă scuz și să plec. Afară am dat din cap în direcția gardianului înarmat care patrula aleea pietruită ce ducea spre bibliotecă și l-am întrebat dacă nu cumva avea o țigară. Mi-a spus doar „Nu“ și că fumatul nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
atunci când se părea că își recăpătase luciditatea, Nadine își pierdu cumpătul și izbucni în hohote de plâns. Cred că încă mă ținea de încheietura mâinii. Mi-am amintit fața plânsă a lui Ashton din seara trecută și cum Nadine se scuza mereu ca să meargă să vadă ce e cu el. Cine mai fusese ținta acceselor ei de paranoia? Încerca să mă atragă în teoria ei dementă pe care n-avea cum s-o dovedească. Am încercat s-o liniștesc pretinzând că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să-l putem depista fără alte date. Secretara a găsit cam straniu faptul că nu cunosc numele de familie al unui student de-al meu, așa că am făcut un gest superficial cu mâna atunci când chestionă lacuna mea, gest care îmi scuza cumva lipsa de atenție, cauzată de programul încărcat și statutul special, de inconsecvența vieții unui scriitor faimos. Fără să-mi fie foarte clar de ce, am izbucnit amândoi într-un hohot de râs care m-a relaxat pe moment. Părea obișnuită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și realitățile trăite. Cele mai bune gânduri pentru sănătate deplină și satisfacții, Într o viață lungă și pașnică. Cu admirație, Dr. Sofia Ionescu </citation> <citation author=”IONESCU Sofia” loc="București" data =”21.IV.03”> Mult Stimate D-le Eugen Dimitriu, Scuzați enorma Întârziere a scrisorii mele. Mulțumesc foarte mult pentru cartea trimisă și pentru scrisoare, care m-au Încântat. Am retrăit multe momente din anii copilăriei și adolescenței mele, Împreună cu Liliana Panait și copiii D-rului V. Dimitriu de care m-a
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]