KorAP: Find »[drukola/base=servi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...189 190 191 ...1641 >

41,020 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242

mucegai. Teancuri înalte de cărți și reviste înconjurau biroul și dulapul cu dosare. Am luat o revistă și am început să o răsfoiesc. — Bună, Helmut, chicoti Becker luând o alta. Mormăi satisfăcut când dădu paginile: Asta e grețoasă, râse el. — Serviți-vă, domnilor, zise bărbatul numit Helmut. Dacă e ceva anume ce căutați doar cereți, nu vă sfiiți. Se lăsă pe spătarul scaunului și scoase din buzunarul de la piept al hainei gri și soioase o cutie de prizat, pe care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
anume ce căutați doar cereți, nu vă sfiiți. Se lăsă pe spătarul scaunului și scoase din buzunarul de la piept al hainei gri și soioase o cutie de prizat, pe care o deschise cu un bobârnac al degetului său murdar. Se servi cu o doză, o plăcere care avu ca efect o ofensă la fel de mare asupra auzului precum oricare dintre materialele tipărite disponibile ar fi putut-o avea asupra ochiului. Cu detalii ginecologice fotografiate de aproape, dar prost, revista la care mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
Ești un bărbat greu de uitat, Gottfried. Mă îndoiesc că ai fi putut să-ți faci înfățișarea mai ușor de ținut minte și dacă ai fi urcat scările călare pe un armăsar alb. Că veni vorba, de ce porți uniformă? — Am servit Germania și sunt mândru de asta. De ce n-aș purta uniformă? Am început să zic ceva de faptul că războiul s-a terminat, dar nu prea părea să aibă rost, de vreme ce un altul era pe cale să înceapă, iar Gottfried era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
atât de bun și nici nu am de gând să folosesc scurtături. Ultimul lucru pe care îl vreau în acest caz e un dinte spart pe rechizitoriu. Așa s-a trezit Josef Kahn băgat în haine de spital. M-am servit din cutia cu țigări americane de pe biroul lui Nebe și mi-am aprins una cu o brichetă imensă din alamă, un cadou de la Göring. Primul-ministru le dădea întotdeauna brichete oamenilor care îi făcuseră vreun mic serviciu. Le folosea așa cum o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
multă îngrijire ca și o față rasă -, ci pentru că își închipuie că o să-i facă să pară demni de luat în serios. Numai că la Korsch, mustața, doar un pic mai mare decât linia trasată de un creion de ochi, servea doar la a atrage atenția asupra aerului său evaziv, înșelător. Îl făcea să arate ca un proxenet, un efect în contradicție însă cu caracterul său, pe care, în răstimpul celor nici două săptămâni îl descoperisem a fi unul voluntar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
și mai mult de un bici enorm, care zăcea pe masă în fața lui ca un lung șarpe negru. Lovi masa cu pumnul, și toate paharele și vesela zăngăniră puternic: — Ce mama dracu’ tre’ să facă un om aici ca să fie servit? urlă el la chelner. Murim de sete. Își îndreptă degetul spre un alt chelner: — Tu! Ți-am zis să stai dracului cu ochii pe noi, puțoi ce ești, și cum vezi că se golește sticla să ne aduci alta! Ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
rânjit eu. Oricum, ar fi păcat ca voi doi să vă atrageți supărarea lui Himmler când aș putea la fel de ușor să fac asta de unul singur. Korsch schimbă o scurtă privire cu Becker și apoi replică: — Haideți, domnule, nu ne serviți varza asta rece. Ce puneți la cale este periculos. Noi știm asta și o știți și dumneavoastră. Nu numai asta, zise Becker, dar cum veți ajunge acolo cu un prizonier? Cine o să conducă mașina? — Așa e, domnule, sunt peste trei sute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
și întreaga armată suedeză. Prin comparație, salonul, la care am ajuns pe o scară din lemn în spirală, era mobilat cu simplitate și oferea o priveliște spectaculoasă asupra luminilor de aterizare de pe o mică pistă aflată la doi kilometri depărtare. — Serviți-vă cu ceva de băut, zise locotenentul deschizând dulapul. Dacă aveți nevoie și de altceva, domnule, sunați din clopoțel. Apoi lovi din nou din călcâie și dispăru înapoi în jos pe scări. Mi-am turnat un brandy mare și l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378

spun gurile rele... Antiphon îi reproșează lui Socrate că trăiește ca un model al idealului ascetic: mănâncă hrană de proastă calitate, bea băuturi ieftine, umblă desculț, nu are tunică și poartă fie iarnă, fie vară aceeași mantie soioasă care-i servește și pentru a se proteja de intemperii, și pentru a se acoperi când doarme, nu ia bani de la elevi și se mulțumește cu această existență de vagabond, mai curând dascăl într-ale mizeriei decât învățător ce-ți arată cum să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
o amplifică. Legalitatea și moralitatea ne obligă să suportăm necazuri de care ar trebui să fim scutiți, ele provoacă suferințe și nu ne feresc de neplăcere. Supunerea față de legi nu este răsplătită: în mod paradoxal, justiția dă rareori dreptate victimei, servindu-l mai adesea pe vinovat. într-adevăr, procedurile judiciare garantate de drept și de lege lasă victima să fie acuzată o dată în plus de către vinovat care, cel mai adesea, neagă orice acuzație și vrea să-și salveze pielea cu orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
căruia i se asociază un discurs posibil opus celui al personajului istoric. Tot așa, Diogene și Aristip funcționează și ei ca niște personaje conceptuale: unul exprimă cinismul, celălalt hedonismul. Figurile lor, asemenea cu niște personajele de teatru, par a-i servi, dar, de fapt, cel mai adesea îi deservesc. Paradoxal, eu aș spune că Diogene nu era cinic, nici Aristip hedonist, dacă ne limităm la neînțelegerile și aproximările asociate cel mai adesea cuvintelor și numelor proprii reduse la niște caricaturi. Astfel încât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
sunt nici cerșetorul, nici bogătașul. El nu vede mai multă virtute în straiele zdrențăroase decât în veșmintele de brocart și de mătase. Dacă într-adevăr banii nu contează, sau, oricum, nu contează cine știe ce îlucru pe care Aristip îl crede), măcar să servească la ceea ce sunt destinați: să te scutească de necazuri - o lecție hedonistă despre evitarea neplăcerilor... -6A recuza toate legăturile. Fondul etic al lui Aristip se vădește în raporturile sale cu banii: trebuie refuzat orice ne leagă, constrânge și îngrădește. Patima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
de nedepășit. -10Cirenaicii există oare? Tradiția ce guvernează scrierea istoriei filosofiei occidentale înglobează sub epitetul cirenaici o serie de nume, de opere, de fragmente, reputații, anecdote și teze extrem de contradictorii. Astfel încât ne întrebăm - aceasta este ipoteza mea - dacă termenul nu servește mai degrabă la a-i pune laolaltă în mod artificial pe niște indivizi ce au ca unic punct comun faptul că s-au născut la Cirene - azi o regiune din Libia - decât la a califica niște filosofi al căror corpus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
îl critică, își bat joc de el, îl ironizează, îl agresează - la care acesta din urmă răspunde în același registru, atunci când nu declanșează el însuși ostilitățile... Diogene întreabă - și mă bucur că au fost rostite asemenea vorbe - la ce poate servi un filosof care și-a petrecut toată viața în această activitate fără să fi deranjat niciodată pe nimeni... Protagoniștii triunghiului subversiv împărtășesc așadar un antiplatonism deconstruit printr-o gestă care cuprinde humor, ironie, zeflemea, jocuri de cuvinte și alte năzbâtii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
transmis de-a lungul veacurilor prin celebra anecdotă, așa acționa în public filosoful cinic, folosindu-și penisul pe post de obiect filosofic. Să nu se îngrijoreze nimeni, o făcea pentru o cauză nobilă: edificarea cetățenilor! Lecția ar fi putut fi servită cu mai puțină teatralitate, emfază sau șiretenie ironică, dar concluziile ar rămâne aceleași: era vorba de a face elogiul physis-ului contra nomos-ului, de a arăta calea de urmat în practica unui bun filosof capabil să înțeleagă necesara indexare a comportamentului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
fabrică adversari mult sub categoria sa pentru a-i învinge lesne, înțelegem ce precauții trebuie să ne luăm atunci când ne punem întrebări asupra interlocutorilor lui Socrate, înlocuitorul său pe vecie, sclavul său conceptual pentru totdeauna. Philebos și Protarh, care-i servesc drept saci de box asupra cărora se năpustește fără menajamente, nu au decât foarte puține legături cu filosofii hedoniști demni de acest nume... Avertizați asupra acestor precauții de rigoare, am avea de câștigat dacă i-am privi pe Gorgias, Protagoras

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
de osteneală... Dacă trebuie să suporte reproșul de a fi celebrat animalul ca model filosofic, dacă trebuie să rămână muți în fața abilității dialectice și pline de viclenie a interlocutorului lor, apărut pe scenă în veșmintele sale cele mai frumoase, dacă servesc doar la a-l face să râdă sau să zâmbească pe spectator, pe cititorul dialogului, dacă oscilează între absență - identificabilă cu lașitatea, cu refuzul de a lupta - și imbecilitatea crasă, incapacitatea intelectuală, cum să acordăm mai mult timp examinării cazului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
un filosof care poate fi prezentat în familiile așezate. -3Slabă agoniseală în traista filosofică. Iată așadar cele patru scurte teze hedoniste ale lui Eudoxiu: plăcerea este un bine, pentru că toate ființele, raționale sau nu, aspiră la ea; necazurile și suferința servesc pentru toți ca termeni care pun plăcerea în evidență prin contrast și ca afecțiuni ce trebuie evitate - așadar, contrariul lor, plăcerea, este un bine; plăcerea este un scop în sine, are valoare prin sine însăși și nu are nevoie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
reținem vocea lui gravă, surdă, zbârnâitoare, debitul său specific, toate acestea făcându-i spusele aproape de neauzit - greu de făcut, în aceste condiții, o carieră de retor abil, de sofist înzestrat sau de vorbitor emerit! Apoi, o imagine: într-o chichineață servind ca debara, pusă la dispoziție de Hipponicos, Prodicos dă lecții lui Pausanias și Agathon - scuzați modestia, vom găsi toată această lume bună și în dialogurile lui Platon -, dar într-o postură abracadabrantă: sub un morman de blănuri, învelit în niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
sunt interpretate incorect cu bună știință. Astfel, în Grădină sunt admise și femei, ceea ce nu se întâmplă la adepții filosofiei oficiale, și ele sunt considerate egale cu bărbații; acest fapt este suficient pentru a le imagina nu atât filosofând, cât servind pentru desfătarea trupească după meditație: un pas este de-ajuns pentru a-l transforma pe stăpânul Grădinii în proxenet - și, de ce nu?, în proxenet al propriului frate; desigur, bugetului pentru hrană îi erau consacrate sume importante, atâta doar că era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
preferă să intergloseze pentru a o suta oară cu privire la cvadruplul remediu, clasificarea dorințelor sau natura plăcerilor la Epicur, găsind prea banală chestiunea existenței, a vieții și a cotidianului. Totuși, cuvântul nu are sens dacă nu se face trup, vorbele nu servesc la nimic dacă nu anunță sau enunță un mod de viață, un stil existențial, o convertire în registrul vieții de toate zilele. Tot antiplatonism și aici, mereu... Or, Grădina îmi pare a fi un fel de personaj conceptual, o configurație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
se poate spune despre utilitate și sinceritate în prietenie? Cum pot fi definite Binele și Binele Suveran? Dar Plăcerea, Fericirea, Virtutea, înțelepciunea? Trebuie oare să ne temem de moarte? Cum să trăim de vreme ce, într-o zi, trebuie să murim? Banchetul servește filosofia, filosofia servește banchetul. Cele două își dau sens în mod reciproc. Nu mâncăm numai pentru a ne hrăni și a ne satisface o nevoie naturală și necesară: mesele sunt și ocazia unui exercițiu filosofic. Comunitatea se exercită în mod

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
despre utilitate și sinceritate în prietenie? Cum pot fi definite Binele și Binele Suveran? Dar Plăcerea, Fericirea, Virtutea, înțelepciunea? Trebuie oare să ne temem de moarte? Cum să trăim de vreme ce, într-o zi, trebuie să murim? Banchetul servește filosofia, filosofia servește banchetul. Cele două își dau sens în mod reciproc. Nu mâncăm numai pentru a ne hrăni și a ne satisface o nevoie naturală și necesară: mesele sunt și ocazia unui exercițiu filosofic. Comunitatea se exercită în mod dinamic. Unele texte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
ar fi senzuale și contrare legilor unei cetăți ideale: din aceleași motive, Philodemos examinează problema plăcerii acustice. El este primul care instalează estetica pe terenul jubilărilor pe care le poate produce. Philodemos îi dă muzicii titlurile ei de noblețe: muzica servește la a procura bucurie, iată virtutea ei. Ne vom bucura așadar de ea ca auditori, nu ca practicieni, pentru că învățarea ei implică în mult mai mare măsură neplăceri decât plăcere... Istoria filosofiei, muzica, dar și poezia și retorica îi permit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
ocolește esențialul: reducția atomistă a oricărui adevăr, demontarea forțelor care însuflețesc lumea, absența unei creări datate a universului, sfârșitul său anunțat, recumpunerile lui succesive într-un ciclu mecanicist orb și fără providență divină, tot atâtea teze anticreștine intempestive care pot servi în mod periculos la constituirea unei filosofii alternative la cea a vânzătorilor de iluzii catolice. E mult mai ușor să spui că Lucrețiu e nebun! -2- Persistența anatemelor. în ciuda - ori din cauza? - absenței de detalii biografice, exegeții n-au pregetat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]