KorAP: Find »[drukola/base=străvechi & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...189 190 191 ...196 >

4,887 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

divinitățile panteonului semitic - adică zeitățile „predicate” cu titluri semite - sunt identice În ceea ce privește numele și fizionomia cu divinitățile care se Întâlnesc În textele sumeriene. Mai mult, s-a demonstrat că unele divinități sumeriene au trecut În panteonul akkadian Încă din timpuri străvechi, dar și În etapele următoare; de asemenea, au fost și divinități akkadiene care au trecut În panteonul sumerian. Nu mai este nevoie să amintim că, așa cum am menționat deja, au existat și treceri ale divinităților aparținând altor etnii În panteonul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
furtunii" sunt Însoțiți de zeița ¾almașuitt(a)xe "H~almașuitt(a)". Trebuie menționat că, alături de această triadă de divinități principale mai apar, Încă de la Începutul documentării, și alți zei, care Își au originea În tradiția hatică: Telipinuxe "Telipinu", zeițele infernale străvechi Iștuștayaxe "Iștuștaya" și Papayaxe "Papaya", zeul Zilipurixe "Zilipuri", zeița Kata¿¿axe "Katah~h~a". La acest nucleu al panteonului, constituit din divinități central-anatoliene, indo-europene și hatice, se mai adaugă, Încă din timpul primului rege documentat istoric, ¾attușili I, alți zei

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
patrimoniului mitic de la Hattușaș. Mai există și alte „cântece”, cum ar fi mitul vânătorului Keșși, o amplă narațiune din care deținem fragmente În hitită și hurrită, și mitul eroului Gurparanzahxe "Gurparanzah"Î, două compoziții elaborate probabil pe baza unor mituri străvechi despre vânătoare, care atestă procesul de contaminare continuu la care erau supuse motivele mitice provenite din diferite culturi. Același fenomen caracterizează și cele două „cântece” de origine mesopotamiană, mitul lui Ghilgameșxe "Ghilgameș", din care s-au găsit la Boghazköy fragmente

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
nucleul originar al tradițiilor orientale se va dilua sub influența religiilor clasice - de altfel, și documentația referitoare la aceste centre este clasică -, ci, dimpotrivă, ne vom opri din varii motive asupra cazului Palmirei. Într-adevăr, aici se păstrează tradiții aramaice străvechi și, printre alte componente ale culturii amorite ( În primul rând cea araba), aportul semito-occidental pare foarte interesant; suntem, de asemenea În posesia unor bogate izvoare directe și relativ diferite, legate de multe situații, care ne oferă o panoramă limitată, dar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ulterioare din regiunea Siria-Palestina, este reprezentat de cultul strămoșilor, În special al celor aparținând casei regale. Arheologia ne oferă În acest sens indicii clare care privesc Îndeosebi epoca paleosiriană, dar nu Încape Îndoială că astfel de tradiții vor fi fost străvechi: există Într-adevăr date textuale care atestă ceremonii și ofrande sacrificiale În cinstea regilor defuncți tocmai În perioada atestată de arhive. Pentru epoca paleosiriană (cca 2000/1900-1650/1600), săpăturile au adus la lumină o serie de edificii sacre plasate În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a fost zeul Rashapxe "Rashap" (legat de ideea de infern și război), deși nu se poate exclude faptul că ar putea fi vorba despre un zeu dinastic, de tipul lui Baalxe "Baal" sau Ilibxe "Ilib" din Ugarit, sau chiar despre străvechiul Kuraxe "Kura". Un alt edificiu sacru al cetății de jos (templul N) era probabil dedicat lui Shamashxe "Shamash", după cum sugerează intrarea sa din partea răsăriteană și decorațiile bazinului, cu iconografii legate În mod tradițional de zeul solar. Celxe "Cel" mai important

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care trebuie să fi fost răspândit În toată regiunea siro-palestiniană. Mai mult, personajele și Întâmplările povestite de miturile locale - unica mitologie a lumii semitico-occidentale cunoscută direct - constituie un punct de referință care nu poate fi ignorat nici În cadrul studiului evenimentelor străvechi ale zonei și nici În ceea ce privește analiza dezvoltării regiunii În epocile următoare, În timpul epocii fierului. Textele ugaritice reprezintă, de asemenea, un element de confruntare esențial pentru studiul Vechiului Testament, având În vedere că reflectă Într-o bună măsură patrimoniul de credințe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
prezent cu aceeași funcție În fiecare nucleu familial, bucurându-se de mari onoruri. Narațiunile mitologice ajunse până la noi au În vedere mai degrabă aventurile zeilor, chiar dacă În două dintre texte, cele de la Keretxe "Keret" și Aqhatxe "Aqhat", protagoniștii sunt doi străvechi regi legendari. Miturile zeilor Îl au ca personaj principal pe zeul poliad Baalxe "Baal", În centrul luptelor cosmogonice pentru ordinea și suveranitatea universală. După ce El, tată a oricărei creaturi, a creat și a dat o primă organizare universului (evenimente la

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
al tânărului, foarte conștient de soarta muritoare a oamenilor, zeița decide să se răzbune și Îl omoară pe Aqhat În timpul unei Întreceri de vânătoare folosindu-se de un ucigaș plătit. În spatele redactării actuale a textului se recunoaște o temă mitică străveche ce se referă la figura arhaică a „Stăpânei animalelor”; aceasta se răzbună pe un vânător ce se făcuse vinovat de uciderea unui număr impresionant de animale sălbatice sau de faptul că nu a cinstit prescripțiile ritului, ofensând divinitatea patroană a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a regalității și, prin urmare, protectoare a regelui, garantă a fertilității și a fecundității, protectoare a marinarilor și a acțiunilor militare. În plus, În multe cazuri se profilează o istorisire mitologică cu trăsături asemănătoare, În ciuda variantelor locale, a cărei matrice străveche trebuie căutată În miturile ugaritice ale lui Baalxe "Baal", dispărut În infern și apoi reîntors. La Biblos, cetate marcată de legătura politică și culturală tradițională cu Egiptul, figura lui Astartexe "Astarte" (numită aici Baalatxe "Baalat" Gubal „Stăpână a Biblosului”) tinde

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Shadrafaxe "Shadrafa" și, poate, pentru Isisxe "Isis". În Sardinia, În afară de Baal Hammon, Tanitxe "Tanit", Melqart, Astarte și Baal Shamemxe "Baal Shamem", este atestat cultul zeului Sidxe "Sid" În sanctuarul din Antas, unde era identificat cu Sardus Paterxe "Sardus Pater" (o străveche figură locală). În același loc erau venerate și cunoscute divinități tămăduitoare precum Shadrafa și Horonxe "Horon", un vechi zeu amorit, probabil În formă de șarpe, stăpân al descântecelor și protector Împotriva mușcăturii de reptilă. Un rol important trebuie să fi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de grija și amintirea celor vii. Chiar dacă nu este atestat În mod direct, un cult al strămoșilor pare destul de probabil, mai ales În lumina tradițiilor siro-palestiniene privitoare la Rapi/aumaxe "Rapi/auma". 2. Arameiitc "2. Arameii" a. Epoca cea mai străveche În contextul profundelor transformări care marchează trecerea de la epoca bronzului la epoca fierului, o atenție deosebită merită, În regiunea Siriei și Palestinei, fenomenul constituirii statelor cu configurație națională, care substituie sau se contrapun fostelor state teritoriale. Aceste state naționale posedă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vechi) și În mod semnificativ, ziua consacrării a fost ziua a șasea a lunii Nisan (aprilie), aceeași zi a babilonianului Akștu (Începutul anului). După cum s-a spus, atât Bel, cât și Bol pot fi recunoscuți etimologic și morfologic În Baal, străvechiul Wettergott, al regiunii siro-palestiniene care instaurează ordinea, distrugând haosul; În acest sens vorbesc și basoreliefurile templului său, care ni-l arată În luptă cu un monstru parțial serpentiform: paralela mitică se face cu tradițiile mesopotamiene și siro-palestiniene ale luptei zeului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a doua fază, ca rezultat al unei reevaluări teologice care a ridicat la al doilea rang al panteonului preexistent un zeu lunar cu funcții oraculare, atribuindu-i trăsături solare În ciuda numelui (care probabil nu mai era Înțeles). Yarhibol era un străvechi și prestigios zeu local care Își avea templul În apropiere de izvorul Efqa - care dă viață oazei Palmirei - al cărui patron tradițional era. Reprezentat adesea În haine militare, cu lance și spadă, capul Înconjurat de raze, Yarhibol era zeul principal

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
posibil să fi existat și unele fixe, construite pe structură isodomă, analoage celui care apare pictat pe o pyxis În steatit găsită la Cnossos. Nu este improbabil ca succesivele sărbători grecești ale focului să reprezinte o persistență a acestor culte străvechi. Dar este greu de afirmat că, de exemplu, la Patras, În Ahaia, se relua un cult din epoca minoică atunci când, În timpul sărbătorii Laphria celebrată În cinstea Artemisei, erau aruncate animale vii de orice fel, păsări, porci mistreți, cerbi, lupi și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În altele pot fi recunoscute readaptări și remodelări, ca la Delos, unde rămășițele unor morminte miceniene, situate În apropierea Artemisionului și scoase din nou la lumină de arheologie, au suferit În epoca istorică efectele unei evidente reinterpretări. Leagăn al unui străvechi cult funerar, În epoca lui Herodot (IV, 33-35) acestea erau Într-adevăr venerate de către locuitorii insulei ca „mormintele fecioarelor Hiperboreenexe "Hiperboreene"”, Hiperochexe "Hiperoche" și Laodicexe "Laodice", Augexe "Auge" și Opixe "Opi", ajunse din Îndepărtatul și misteriosul ținut al hiperboreenilor ca să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mitologică și nu reprezintă complexul tuturor zeilor Greciei. Practic, lista canonică a „celor doisprezece zei” Îi exclude pe Hadesxe "Hades" și Persefonaxe "Persefona", stăpânii infernului, sau pe Ilitiaxe "Ilitia", zeița invocată În durerile nașterii, ori divinitățile locale ca Panxe "Pan", străvechi zeu al Arcadiei. Este posibil ca acest număr fix să fi provenit În Grecia din Învecinata Anatolie, dar lângă un nucleu constant, alcătuit În marea parte a cazurilor din Zeusxe "Zeus", Heraxe "Hera", Poseidonxe "Poseidon", Artemisxe "Artemis", Apolloxe "Apollo", Atenaxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și În povestirile eroice. Distribuite În cicluri narative, cum ar fi cel argonautic, teban, troian, Întâmplările eroice, deși cu suprapuneri și contradicții, par și să Îi Împartă pe eroi În două mari generații: „bărbații eroi, care au pierit În vremea străveche” (Odiseea, XI, 628-631), ca Tezeuxe "Tezeu", Iasonxe "Iason" sau Herakles, și eroii ciclului troian. Numai cei dintâi Îndrăzneau să se măsoare până și cu zeii, ca Herales sau Eurytusxe "Eurytus" din Oechalia (Odiseea, VIII, 223-225) sau Licurgxe "Licurg", care i-

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
doicile lui (Iliada, VI, 130 sqq.), În timp ce pentru cei din a doua categorie această posibilitate pare să se epuizeze progresiv după ce Diomedexe "Diomede" a urmărit-o și a rănit-o pe Afroditaxe "Afrodita" (Iliada, V, 330-351). Ultimii eroi ai vremii străvechi sunt, cei mai mulți, tineri În căutarea unui rol și a unei soții. Iason este un tânăr de douăzeci de ani când pleacă să fure lâna de aur, de unde se Întoarce cu Medeeaxe "Medeea" ca soție, iar lui Pelopsxe "Pelops" abia Îi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fost transmise oral, În episoade, de către aezi, iar ulterior, odată cu apariția scrierii, recitate de rapsozi; În epoca lui Pisistrate, au primit o formă care trebuie să fi fost destul de apropiată de cea actuală În care pot fi verificate urme ale străvechii oralități. Limbajul mitului este poezia, iar aezii, rapsozii și, În general, poeții sunt depozitarii lui (subcapitolul 3.6). Chiar dacă este o simplă povestire, acest mythos trebuie narat cu Înțelepciune, dând formă cuvintelor, așa cum Îi spune Alcinousxe "Alcinous" lui Odiseuxe "Odiseu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Oedip", sau Își ucid mamele pentru a răzbuna moartea taților, ca Orestexe "Oreste". Sunt istorii ale unor incesturi Între frate și soră, ca Macareusxe "Macareus" și Canacexe "Canace". Însă acestea sunt fapte exilate și proiectate Într-un trecut Îndepărtat, „vremea străveche”, Înțeles ca timp al mitului. Fără să se mai poată repeta În prezent, miturile au contribuit la formarea realității, consolidând-o și făcând-o imutabilă. În același timp, transferând orice vină În acel trecut, ele lasă să izvorască ordinea Într-

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
adevărul” și supuneau criticii „mitul”, cetățile continuau să vadă În el fundamentul existenței și al realității lor culturale. Fiecare cetate avea propriul mit de Întemeiere și, oricare ar fi fost originea reală a acestor poleis, zeii sau eroii din „vremea străveche” fuseseră cei care le hotărâseră apariția ca unități politico-religioase. Tezeuxe "Tezeu" a fost cel care a creat sinecismul atic și i-a dat viață Atenei, reunind În jurul cultelor comune neamurile care populau Atica; Cadmusxe "Cadmus" a fost cel care a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
așteptărilor, aspirațiilor și intereselor Întregii cetăți. În această ambianță, cultele nu pot fi celebrate decât În formă publică, iar riturile tind să Își piardă orice eventuală autonomie proprie, așa cum s-a Întâmplat cu riturile de trecere. Dacă vreo familie aristocratică străveche Își păstrează atribuțiile sacerdotale, acestea se află oricum În slujba cetății. Nu poate exista nici un secret religios decât Împărtășit de toți cetățenii, deoarece polisul, care se Înfățișează ca o reproducere mărită a familiei, s-a substituit acum acelor gene aristocratice

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
intervenția divină din viața oamenilor. Pausanias (VIII, 42, 6) povestește că atunci când ținutul Figaliei a fost lovit de o foamete cumplită, oracolul delfic i-a Îndemnat pe toți locuitorii să respecte normele rituale și să Îi aducă Zeiței Demetra onorurile străvechi datorate, pentru a o Îmblânzi. Așadar, odată scurs definitiv timpul În care oamenii se aflau În legătură cu zeii, chiar dacă le invocă ocrotirea, cultul adus În epoca polisului pare aproape să aibă scopul de a Îndepărta acțiunea și de a ratifica periodic

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
unde se povestește trecerea de la dreptatea aristocratică, Întemeiată pe răzbunare, la cea a tribunalelor democratice ale cetății; sau În Bacantele lui Euripide, În care Dionysos Însuși impune transformarea. În acest caz este posibil ca tragedia să fi fost un rit străvechi de transformare, care acționa sub semnul lui Dionysosxe "Dionysos" și În care erau antrenați tineri ce nu erau Încă adulți În deplinul sens al cuvântului. De aceea ea s-ar putea să fi fost cu adevărat „cântecul țapilor” (grecescul tragos

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]