6,018 matches
-
Monsieur l’archange est un bon chef contable Euridice: să-ți prind ochii cu ace de siguranță te rog pînă aici fără aluzii matematice Euridice mă duc să mă culc. Inversată („Euridice mă duc să mă culc / Te rog...” etc.), „strofa” comunică același mesaj... metaliterar: atrage, de fapt, atenția asupra redundanței parazitare a „poeziei”, demascată ca simplu bavardaj superficial. Pe aceeași pagină, alte texte trimit În chip și mai evident la futurista „distrugere a sintaxei” ori la rețeta oferită de Tristan
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
fire electrice, soneria Europei țipînd fals, Luntre și pasăre de azur, viziune descuiată. (Cloroform) Ecouri ale mai vechiului bacovianism se prelungesc pe alocuri și În noile versuri, Într-o viziune acuzat expresionistă a peisajului, Înscriind angoase apocaliptice, ca În această strofă din Sfîrșit: Spectacol de mahala. Zarea se frînge, Toamna a dansat, a dansat. Ceasul e deplin, Și glasul pămîntului a răspuns cu pîine și vin. Dinspre abator, noaptea se apropie cu sînge. Nu e, de altfel, singura referință posibilă la
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Însă, voluntar sau nu, și un efect simili-parodic: „Te port În mine ca un registru copier”. „Afișe dinții tăi, mîinile tale articole de toaletă” - cînd „spectacolul” nu e de-a dreptul regizat În sensul subversiunii retoricii sentimentelor, ca În această strofă din Invitație la bal, ce poate fi apropiată de unele similare producții ale lui Stephan Roll: Te invit, agricultor al măduvei și nervilor mei, Ară-mă, treieră-mă, seamănă-mă, plouă-mă, Deschide-mi supapă de siguranță aorta, Iată: noaptea
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a cuvintelor”. Compensat adesea de performanțele asociative, acest deficit de prelucrare a discursului e nu de mai puține ori agravat de utilizarea abuzivă a comparației - ca În mai vechile Restriști -, ornament exterior al unei discursivități abia mascate, ca În următoarea strofă din Concluziuni: Aici tresare vitrina ca un obraz Vorbe deplasez ca figuri de șah Să-mi Împlînți privirile ca brazi Se leagănă sîngele nostru ca un hamac... Atributul de „ostenitoare lirică”, dat de G. Călinescu, e justificat parțial În asemenea
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
clatini ca un lanț. Uimirea naiv-adolescentină, cu poza „cavalerească” de rigoare („ești limpede-n suflare și proaspătă ca-n ploscă / (mă crezi) În vine-ți circuli un sînge superior”) se Întîlnește cu gesticulația rafinat-senzuală, de CÎntare a cîntărilor, dintr-o strofă ca aceasta: În rumenire glasul sporește ca o jimblă urcă de-aici pe scara din sîngele meu scump cînd te primesc cu mierea din pleoape și pe limbă și te Închei sub coaste cu degetul ca bumb. O „regulă” este
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
toate punctele cardinale, Într-o rețea extrem de ramificată de echivalențe, adeseori de o mare strălucire: atmosferă cvasihalucinatorie, sugerată În același regim al interferențelor și comunicării osmotice dintre eu și univers și susținută substanțial de muzica, nu o dată rafinat armonizată a strofelor. „Alchimistul imaginii” continuă să propună apropieri insolite, În prelungirea mai vechilor Înclinații manieriste, scriind, de pildă, despre „frumoșii cercei uitați pe masa verde a oceanului”, „fulgerele sunînd ca lingurițe de-argint”, „vocea ca o barcă cu pînzele pe buze”, „un
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
imagistică mai gravă acum, cu solemnități de verset biblic și cu un patos al confesiunii doar sporadic Întîlnit În poemele anterioare. Avîntul versificației muzicale din Colomba sau Incantații se domolește și el, iar dacă textul continuă să se organizeze În strofe, rima sau asonanța Împodobesc numai Întîmplător și cu intermitențe mișcarea tot mai lipsită de energie a versului. Scriind, la apariție, despre acest volum, G. Călinescu Îi nota „structura discursivă”, și pe de altă parte, o schimbare a registrului imagistic, coborît
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
la tot pasul spre „miraculosul” și insolitul, spre stranietatea unor „peisaje” și „obiecte” În care starea de beatitudine e acompaniată În surdină de un substrat de neliniște. CÎte un poem poate duce cu gîndul chiar la coșmarul suprarealist, ca aceste strofe de tulburătoare viziune din Pregătiri de plecare: ... și totuși fluviile Vor muri ca niște orătănii Din pădurile mari miresmele Vor porni o dată cu arborii spre fierăstraie, Noaptea va Încerca ferestrele Va pune lacăte de ploaie Vor fi vînturi mai mari decît
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
descuiat ferestre”, „glasurile-n aer desfășură-un covor / basarabean”, „sapă-n mădulare și-n ochi un coridor”, „trupu-ntreg spre tine e-ntins precum un pod”, „aerul se desface În vorbele ca lăzi”, „glasurile-n seară se schimbă precum gărzi”... O strofă dinspre finalul poemului ar putea oferi, ea singură, un repertoriu reprezentativ de elemente definitorii pentru structurarea spațiului imaginar ca deschidere pluriperspectivică, succesiune de „priveliști” dinamizate de frenezia afectivă, urmînd un itinerariu ce conferă o relativă coerență viziunii prismatice: „un cer
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a observat, Adrian Maniu din Figurile de ceară ori Salomeea, tratat În manieră mai sentimentală, fără distanțarea ironică de sursă laforguiană) supraîncărcîndu-și discursul cu comparații adesea insolite, dar și cu mai facile metafore in praesentia. În cazuri extreme, precum În strofa citată și de E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, fiecare expresie directă Își găsea dubletul metaforic, fapt ce justifica afirmația amintită a criticului, privind acea „facilitate aproape prodigioasă de a se exprima În comparații și imagini” care, „se anulează tocmai
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nivelul versului („Te simt În glas, În buză, În respirație,-n carte”, „Nu știu ce țipă-n tine: foamea, trecutul, marea”, „Sărutul nostru suie /.../ Prin temere, prin sete, prin curcubeu, prin cuie” etc.), fie, mai ales, al unor unități mai mari, de la strofă la o Întreagă secvență. Exemplele sînt foarte numeroase: „Dar În veninul acesta e o iubire viitoare, / Ca zborul care crește, nebănuit, În larvă,/ Ca-n penele albe ale nopții, viscolul - o agrafă, / Ca lumina răsărită pe mormîntul tinerei oarbe”; „Un
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Versurile constituie un mic program estetic dominat, cum se vede, de ideea neștiinței de a face, de dificultatea de a Începe: cum poci s-arăt?, zi ce să cuvine, cum să arăt mai pă-nțeles... Șirul interogaților sporește În alte strofe. Ce are? Cine? și În ce fel să ne-arate? zice la Începutul unei poezii didactice Ienăchiță, pentru ca tot el să Încheie revenind la obsesia fundamentală, formulată acum mai clar: „La verice treabă va avea de-a Începe.” N-a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nevoit să-și fabrice mijloacele. II Alecu Văcărescu. Un discurs Îndrăgostit la 1800 Cel dintîi fiu, Alecu, nu mai are complexul limbajului. Este mulțumit cu ceea ce a moștenit. Prin nici un vers nu trece gîndul că limba este nesigură, În nici o strofă nu se vede neliniștea față de imperfecțiunile expresiei. Poeticul (cum zice cel de al doilea fiu, Nicolae) scrie pentru el și pentru alții În situațiile cele mai bizare. Dintr-o notă a lui Nicolae, gospodarul familiei, aflăm că poezia care Începe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
netezește, altfel zis, calea sentimentului, provocînd starea psihică favorabilă receptării și 2) Înnoadă cu strînsoare I unde va fi dat prinsoare: Întărește, secondează jurămîntul, prieteșugul, provoacă intervenția conștiinței care fixează și fortifică sentimentul. Foarte multă văz plăcere, poemul de 17 strofe din care am citat versurile de mai sus, are În opera puțină și stîngace a lui Alecu, valoarea unei Încercări de filozofie asupra erosului. Impactul cu obiectul fiindu-i din pricini diferite interzis, poetul caută accesul spre el pe calea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cucuvăii, vestala acestor ziduri mucede, nu este deloc nouă. Poemul se Încheie, Într-o notă mai energică, cu vestirea zorilor. De remarcat că Heliade dă deseori meditațiilor sale asemenea Încheieri Întăritoare, dovadă că el atribuie poemelor și o funcție pedagogică. Strofele finale din O noapte pe ruinele TÎrgoviștei reiau cadrul de la Început sub o altă lumină: „Ss! Clopotul s-aude! E ceasul după urmă? Îngerul pocăinții cu ast d-aramă glas Cheamă la rugăciune pe rătăcita turmă. Natura se deșteaptă, visurile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui Mircea. La Cozia, Răsăritul lunei. La Tismana, Mormintele. La Drăgășani etc.) se desfășoară, de regulă, În reliefuri aspre. Ion Heliade Rădulescu și Grigore Alexandrescu, introduc peisajul alpin În poezia română. În Răsăritul lunei. La Tismana fantezia concentrează În cîteva strofe: desimea brazilor, pădurea-ntunecată, un locaș trist nelocuit (operă omenească În păragină, produs uman Întors la viața geologică), prăpăstii adînci, „pustiuri fără margini”, peșteri, stînci etc. Peisaj compus din cărți, În stil tenebros romantic. Peisajul este completat, În Cimitirul, cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
misterios. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe cîmpul Înnegrit; Iar eu, retras În pace, aștept din cer să vie O zînă drăgălașă, cu glasul aurit. Pe jilțu-mi, lîngă masă, avînd condeiul-n mînă, CÎnd scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor, .......................................................................... O! farmec, dulce farmec a vieții călătoare, Profundă nostalgie de lin, albastru cer! Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare, Voi mă răpiți cînd vine În țară asprul ger!... Așa-n singurătate
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
originile ci sînt sacre: „aștept din cer să vie / o zînă drăgălașă, cu glasul aurit”... Însă sacralitatea este, aici și În alte poeme, o simplă figură de stil. Scrisul ca atare nu este, repet, o dificultate. Versul: „cînd scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor” spune Îndeajuns despre psihologia creatorului. Alecsandri are și el sentimentul unui Întemeietor, Însă sentimentul nu mai bîjbîie Între neputințele limbajului și neștiința retoricii. Folclorul Îi oferă o mitologie, retorica este bine cunoscută. Alecsandri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
depărtării, acela ce duce spre ținutul visului: „lumea dorită” a Atlanticului, Asia frumoasă, India plină de minuni (Marea Mediterană). Ea are, În esență, o funcție decorativă și stimulatoare. Incită fantezia și facilitează poezia. Pe țărm, poetul aude „un freamăt blînd / de strofe dulci, divine” și simte, cu o reală satisfacție, că darul de a cînta bunurile lumii nu l-a părăsit. Cabinetul s-a deplasat aici. Poetul singuratic și meativ, asaltat de urgii, este acum un vînător de melodii divine: „Cercînd a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este cel dinții care construiește, cu ajutorul acestor elemente, o mitologie națională. Retorica lui a rămas biruitoare timp de un secol. O regăsim și azi la cîțiva poeți contemporani... Clarul, lustruitul, retoricul Alecsandri este uneori ambiguu și profund, cum este În strofa desperecheată de mai jos. „Înger căzut! Înfipt-ai piciorul tău În tină, Mișcînd din vreme-n vreme aripele-n lumină. Putea-vei scăpa oare din glodul ce te-a prins? Vai! chiar pe-a ta aripă noroiul s-a Întins!”* O
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
desperecheată de mai jos. „Înger căzut! Înfipt-ai piciorul tău În tină, Mișcînd din vreme-n vreme aripele-n lumină. Putea-vei scăpa oare din glodul ce te-a prins? Vai! chiar pe-a ta aripă noroiul s-a Întins!”* O strofă ce pare scrisă de un Arghezi mai tînăr cu o jumătate de veac. O nedeslușire calculată, un simbol cu mai multe straturi, o metaforă ascunsă În niște versuri ce curg limpede. Cine este Îngerul căzut În noroi, năzuind ca abstracta
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Editions du Seuil, 1970, p. 192. * Vezi În acest sens: Paula Diaconescu: op.cit., p. 66 și urm.; Mihai Zamfir: Retorica poeziei românești În Structuri tematice și retorico-stilistice În Romantismul românesc (1830-1870), Ed. Academiei, 1976. ** Din clasicii noștri, Editura Eminescu, 1977. * Strofa este cuprinsă În vol. de Opere complete, III, 1875. * Cităm după C. Conachi: Scrieri alese, ediție, prefață, glosar și bibliografie de Ecaterina și Alexandru Teodorescu, E.P.L., 1963. * apud Roxana Sorescu: Metamorfoze ale liricii erotice, În vol. Structuri tematice și retorico-stilistice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Iacob, doar pentru că venise vorba. — Cred că ar fi putut fi. Viața i-a cam înjumătățit visurile. Știi, a făcut multă închisoare, când era student... E o poezie de Tudor Arghezi, „Poate că este ceasul“. Vrei să-ți spun ultima strofă ? „Să luăm cenușa stinsă pe vechile altare,/ Să-i dăm din nou văpaia și-un fum mai roditor,/ S-o-mprăștiem, sămânță, pe șesul viitor,/ Nădăjduind culesul târziu, cu întristare.“ Adică m- am făcut mare, voia să spună tataia, dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
culcare, și la futare, mucles ! Și, din răsputeri : Când te văd cu fusta beci, aș intra-n caranfabeci... — Tacă-ți fleanca, păcătosule ! tună Isaia. Aicea se cântă Prohodul, nu Bibilica ! Dacă zici oleacă, încercă Faraon, potrivesc cu acordeonu’. Numa’ o strofă să-mi cânți și io viu hacana cu bașii... Nu putem spune ce l-a speriat mai tare, că vorbise mult românește sau că îl măsura crunt călugărul fără obște. Faraon trase un vaiet resemnat din burduf și porni după
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
limba și literatura italiană. Șef de catedră era Ramiro Ortiz, decan - Dimitrie Onciul. Printre profesori: Nicolae Iorga, Vasile Pîrvan, P. P. Negulescu, Mihail Dragomirescu, Ovid Densusianu, Eugen Lovinescu. 31 mai În revista "Sburătorul", la rubrica "Corespondență literară", este publicată o strofă din poezia Fluturașul a lui G. Călin. 1921 Paleograf-bibliotecar la Arhivele Statului din București. 1923 Trece examenul de licență la limba italiană. Apare în traducerea sa Un om sfârșit de Giovanni Papini. 1924 Debutează în critică la revista "Roma", condusă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]